Mersul la biserică regulat nu constituie pentru credincios un simplu obicei, o îndatorire religioasă tipiconală, o obligație socială sau o soluție psihologică, o ieșire din strânsoarea asfixiantă cotidiană, dimpotrivă, prin venirea la biserică se exprimă o necesitate existențială, nevoia ca omul să viețuiască autentic, să-L întâlnească pe Izvorul vieții, pe Creatorul lui, să se unească cu El. Să exprime iubirea și evlavia față de Maica Domnului și față de sfinți, care sunt prietenii lui Dumnezeu, să-i simtă lângă el pe frații săi spirituali.
Trupul și Sângele lui Hristos, cu care se împărtășește la Dumnezeiasca Liturghie, îi dăruiesc această plinătate, îl fac să se simtă „împreună cetățean cu sfinții și casnic al lui Dumnezeu”. Astfel, pleacă de la biserică cu puterea să înfrunte, conform voii divine, și în perspectiva vieții veșnice, stricăciunea vieții de zi cu zi.
În zilele noastre, în care minciuna și înșelăciunea prisosesc, în care speranțele omenești sunt dezmințite pretutindeni, interesul pentru cultul ortodox crește continuu, pentru că mulți descoperă în acesta sensul vieții. Este adevărat și că cei mai mulți dintre frații noștri lipsesc din biserici.
Bisericile sunt limanuri duhovnicești
Bisericile se aseamănă cu limanuri în larg, în care Dumnezeu a rânduit cetățile. Ele sunt limanuri duhovnicești în care găsim pacea sufletească negrăită, noi cei care alergăm la acestea, răvășiți de zgomotul lumii. Și așa cum un țărm fără vânturi și valuri oferă siguranță corăbiilor ancorate, la fel și biserica salvează din învolburarea grijilor lumești pe cei care aleargă la aceasta, și îi învrednicește pe credincioși să stea cu tărie și să asculte cuvântul lui Dumnezeu, cu liniște multă.
Biserica este temelia virtuții și școala vieții duhovnicești. Pășește doar înaintea ușilor ei la orice oră, și degrabă vei uita grijile de zi cu zi! Intră, și o aură duhovnicească îți va înconjura sufletul. Această liniște, provoacă teamă și învață viața creștinească, îți îndreaptă cugetul și nu te lasă să-ți amintești de cele prezente, te poartă de pe pământ la cer. Și dacă câștigul este atât de mare, când nu se săvârșește Dumnezeiasca Slujbă, gândește-te cum este când se săvârșește adevărata Liturghie, și profeții învață, Apostolii propovăduiesc Evanghelia, Hristos se găsește printre credincioși, Dumnezeu Tatăl primește jertfa săvârșită, Sfântul Duh îți dăruiește îmbrățișarea! Deci, de cât folos se învrednicesc atunci cei care merg la Sfintele Slujbe?
În biserică se păstrează bucuria celor care se bucură, în biserică se află veselia celor întristați, desfătarea celor mâhniți, însuflețirea celor chinuiți, odihna celor osteniți. Că și Hristos spune: Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați, și vă voi odihni pe voi (Matei 11, 28). Ce glas este mai dorit decât acesta? Ce chemare e mai dulce decât aceasta? Domnul când te invită în biserică, te îndeamnă la odihna de osteneli, te poartă de la dureri la ușurare, pentru că te scapă de greutatea păcatelor. Prin desfătarea duhovnicească vindecă strâmtorarea, și prin bucurie, tristețea.
De ce nu mergi la biserică?
Cu toate acestea, sunt puțini cei care vin la biserică! Ce trist! La jocuri și la petreceri, alergăm degrabă. Cântecele destrăbălate ale cântăreților le ascultăm cu mulțumire, vorbele urâte ale actorilor le primim ceasuri întregi, fără să ne îngreunăm, și doar când vorbește Dumnezeu căscăm, ne scărpinăm și amețim. Pe hipodromuri, cu toate că nu există acoperiș, ca să-i ferească pe spectatori de ploaie, cei mai mulți aleargă ca nebunii, chiar și când plouă torențial, chiar și când vântul le înalță pe toate. Nu iau în seamă nici vremea rea, nici frigul, nici distanța, nimic nu-i ține la casele lor.
Când este însă vorba să meargă la biserică, atunci și picuratul ploii, devine o piedică. Și dacă-i întrebi cine sunt Amos și Obadia, cine sunt profeții sau apostolii, nici nu pot să-și deschidă gura. Despre cântăreții și actorii cei fără de minte însă pot să-ți dea orice amănunt. Este bine aceasta? Prăznuim zilele Sfinților, și aproape că nici unul nu vine la biserică. Se pare că distanța îi trage pe creștini în nepăsare, sau mai bine zis nu distanța, ci nepăsarea lor îi împiedică. Pentru că așa cum nimic nu poate să-l împiedice pe cel care are voie bună și râvnă să facă ceva, la fel și pe cel nepăsător, leneș și care amână, toate pot să-l împiedice.
Martirii și-au vărsat sângele lor pentru adevăr, și tu ții seama de o distanță atât de mică? Aceia și-au jertfit viața lor pentru Hristos, și tu nici nu vrei să te ostenești puțin? Domnul a murit de dragul tău, și Tu Îl disprețuiești? Prăznuim zilele sfinților, și tu ești zăbavnic să vii la biserică, preferând să stai în casa ta? Și trebuie să vii, ca să-l vezi pe diavol învins, pe Sfânt biruind, pe Dumnezeu că Se preaslăvește, și Biserica triumfând.
Zici dar: „Sunt păcătos, și nu sunt vrednic să mă întâlnesc cu sfinții!” Tocmai pentru că ești păcătos, vino aici ca să te faci drept! Sau nu știi că și cei care stau înaintea Sfântului Altar au săvârșit păcate? De aceea Dumnezeu a rânduit să sufere și preoții de câte-o patimă, ca să înțeleagă neputința omenească și să-i ierte pe ceilalți. Cineva însă îmi va zice: „De vreme ce n-am ținut toate câte am auzit în biserică, cum pot să vin iarăși?” Vino să asculți din nou cuvântul dumnezeiesc, și ostenește-te acum să-l împlinești.
Dacă pui medicament pe rana ta, și nu te vindeci în aceeași zi, nu vei mai pune și în ziua următoare? Dacă tăietorul de lemne care vrea să taie un stejar, nu reușește să-l doboare din prima secure, nu lovește și a doua, și a cincea, și a zecea oară? Fă și tu la fel! Deci, îmi vei spune că te împiedică să mergi la biserică, sărăcia și nevoia să lucrezi. Nici acest pretext nu este binecuvântat.
Săptămâna are șapte zile, și pe acestea le-a împărțit Dumnezeu cu noi. Și nouă ne-a dat șase, în timp ce pentru Sine a păstrat una. Deci, în această singură zi, nu primești să încetezi lucrarea? Și de ce zic o zi întreagă? Ceea ce a făcut în cazul milosteniei văduva din Evanghelie, la fel fă și tu în răstimpul acestei zile.
Dă-l Aceluia două minute, și primește mult har de la Dumnezeu. Dăruiește-l și tu două ore lui Dumnezeu, mergând la biserică, și vei aduce în casa ta câștigul a nenumărate zile. Dacă nu primești însă să faci un asemenea lucru, cugetă ca nu cumva prin această purtare, să pierzi ostenelile de mai mulți ani. Pentru că Dumnezeu când este disprețuit, știe să-ți risipească banii, pe care i-ai adunat, lucrând duminica. Dar chiar dacă ai găsit întreagă vistieria cu comori, plină de aur, și din pricina ei ai lipsit din biserică, paguba ta ar fi mult mai mare. Și cu cât este mai mare, cu atât mai înalte sunt cele duhovnicești, decât cele materiale.
Pentru că lucrurile materiale, chiar dacă sunt multe, și dau buzna de pretutindeni din belșug, nu le luăm în ceaIaltă viață, nu le purtăm cu noi în cer, nu se arată la înfricoșătoarea judecată a Domnului, și de multe ori chiar și înainte să murim, ne părăsesc. Dimpotrivă, comoara duhovnicească pe care o dobândim în biserică, este moștenire nepieritoare și ne urmează pretutindeni.
Un altul spune: „Dar pot să mă rog și în casa mea!” Omule, te înșeli pe tine însuți! Desigur, este cu putință să te rogi și în casa ta, dar nu poți să te rogi astfel, așa cum te rogi în biserică, unde există mulțimea Părinților, și în care ruga omofonă se înalță către Dumnezeu. Domnul nu te aude atât de mult când Îl rogi singur, cât atunci când Îl rogi împreună cu frații tăi. Pentru că în biserică există mai multe condiții duhovnicești decât acasă. Există unirea, comuniunea credincioșilor, legătura iubirii, rugăciunile preoților.
De altfel, de aceea preoții conduc slujbele, ca să se întărească prin rugăciunile lor mai puternice rugăciunile neputincioase ale poporului, și astfel toate împreună să urce la cer. Când ne rugăm fiecare separat, suntem neputincioși, dar când ne adunăm toți împreună, atunci devenim mai puternici și atragem, într-o măsură mai mare milostivirea lui Dumnezeu. Odată, Apostolul Pavel se găsea legat cu lanțuri în închisoare. A făcut însă rugăciune fierbinte, cu credincioșii adunați, și imediat a fost eliberat. Prin urmare, ce-ar putea să fie mai puternică decât rugăciunea de obște, care i-a folosit chiar și pe stâlpii Bisericii?
Venirea noastră la biserică
Deci, vă rog și vă implor, să preferăm mai mult decât orice altă preocupare și grijă, mersul la biserică. Să alergăm cu râvnă în biserică, oriunde ne-am afla. Luați aminte însă ca nimeni să nu intre în acel loc sfânt având griji lumești sau alte preocupări, sau temeri. După ce le lăsăm pe toate acestea afară, la ușa bisericii, atunci să pătrundem înlăuntru, pentru că venim în palatele cerurilor, pășim în locuri care strălucesc.
Să alungăm din sufletul nostru întâi de toate, ținerea de minte a răului, ca să nu fim judecați când ne arătăm înaintea lui Dumnezeu, și să-L rugăm, zicând: „Tatăl nostru și ne iartă și nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri” .
Altfel, cum vrei să pară Stăpânul Hristos, dulce și blând înaintea ta, de vreme ce tu, te porți cu asprime cu semenul tău, și nu-l ierți? Cum vei putea să înalți mâinile tale către cer? Cum vei mișca cu limba ta cuvintele rugăciunii? Cum vei cere iertare? Chiar dacă vrea Dumnezeu să-ți ierte păcatele tale, Tu nu-L lași pentru că nu-l ierți pe aproapele tău!
Îmbrăcămintea noastră
Dar și îmbrăcămintea noastră în biserică să fie potrivită, din orice punct de vedere. Să fie cuviincioasă, și nu nefirească, pentru că veșmântul cuviincios este modest, în timp ce celălalt, este necuviincios. Acest lucru ne poruncește și Apostolul Pavel când zice: Vreau deci ca bărbații să se roage în tot Iocul, ridicând mâini sfinte, fără de mânie și fără șovăire. Asemenea și femeile în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-și lor podoabă, din sfială și din cumințenie, nu din păr împletit și din aur, sau din mărgăritare, sau din veșminte de mult preț; ci din fapte bune, precum se cuvine unor femei temătoare de Dumnezeu (I Timotei 2, 8-10).
Deci, dacă interzice femeilor pe acelea care sunt dovada bogăției, cu mult mai mult le oprește pe cele care mișcă spre incitare, precum podoabele, vopsitul ochilor, mersul legănat, hainele luxoase, și altele asemănătoare. Ce spui femeie? Vii la biserică să te rogi, și te împodobești cu podoabe de aur, și te piepteni cu cochetării, oare ai venit să dansezi, să iei parte, la o sărbătoare de familie? Acolo își au locul podoabele cele prețioase și aurite, aici nu trebuie nimic din toate acestea! Ai venit să-L rogi pe Dumnezeu pentru păcatele tale.
Deci, de ce te împodobești pe tine însăți? Înfățișarea ta nu este a femeii care se roagă. Cum poți să suspini, să lăcrimezi, să te rogi fierbinte, purtând asemenea veșminte? Vrei să pari slăvită? Îmbracă-te cu Hristos, și nu cu aur! Îmbracă-te cu milostenia, cu iubirea de oameni, cu înțelepciunea, cu smerenia! Acestea prețuiesc mai mult decât aurul! Acestea și pe cea frumoasă o fac și mai frumoasă, iar pe cea urâtă o înfrumusețează. Femeie, să știi că atunci când te împodobești mult, devii mai urâtă și decât cea goală, pentru că ai lepădat de la tine buna cuviință!
Luare-aminte și rugăciune
Dar și purtarea noastră, cât timp ne aflăm în biserică, trebuie să fie cuviincioasă, așa cum se cade omului care se află înaintea lui Dumnezeu. Să nu vă ocupați cu discuții nefolositoare, ci să stați cu frică și cu cutremur, cu luare-aminte și râvnă, cu privirea îndreptată spre pământ, și cu sufletul înălțat la ceruri! Pentru că mulți vin în biserică, repetă mecanic psalmi și rugăciuni, și pleacă fără să știe ce au zis. Buzele se mișcă, dar urechile nu aud.
Deci, nu auzi tu rugăciunea, și vrei s-o asculte Dumnezeu? Spui: „Am îngenuncheat!”, dar mintea ta zboară departe. Trupul tău se află în biserică, dar sufletul în afara ei, gura ta spune rugăciunea, dar mintea ta cugetă la dobânzi, contracte, schimburi de mărfuri, terenuri, moșii, petreceri cu prietenii. Și toate acestea se întâmplă pentru că diavolul este viclean, știe că la ceasul rugăciunii câștigăm multe, de aceea atunci ne atacă cu mai multă putere. Uneori, stăm întinși în pat, și nu ne gândim la nimic, dar de-abia am ajuns în biserică să ne rugăm, și diavolul ne aduce o grămadă de gânduri, încât să nu ne folosim deloc.
Într-adevăr, dacă Dumnezeu îți va cere socoteală pentru nepăsarea și lipsa de evlavie de care dai dovadă la slujbe, ce vei face? Iată, la ceasul în care Acesta îți vorbește, tu în loc să te rogi, te apuci să vorbești cu cel de lângă tine despre lucruri nefolositoare. Dacă pe toate celelalte păcate Dumnezeu le-ar trece cu vederea, acesta este de ajuns ca să ne lipsească de mântuire. Să nu socotești o greșeală mică! Ca să înțelegi greutatea acestui păcat, cugetă ce se întâmplă, într-un caz asemănător cu oamenii.
Să zicem că vorbești cu o persoană importantă, sau cu un prieten al tău drag. Și în timp ce acela îți vorbește, tu îți întorci nepăsător capul, și începi să vorbești cu altul. Nu se va simți jignit prietenul tău de această necuviință a ta? Nu se va supăra? Nu-ți va cere să dai socoteală? Vai de noi! Te afli la Sfânta Liturghie și în timp ce Masa Împărătească este pregătită, în timp ce Mielul lui Dumnezeu Se jertfește de dragul tău, în timp ce preotul se luptă pentru mântuirea ta, tu te arăți nepăsător!
La ceasul în care serafimii cei cu șase aripi își acoperă capul lor de frică, și toate puterile cerești împreună cu preotul Îl roagă pe Dumnezeu pentru tine, în momentul în care coboară din cer focul Sfântului Duh, și Sângele lui Hristos se varsă din preacurata Sa coastă în Sfântul Potir, în momentul acesta, oare nu te mustră conștiința pentru nepăsarea ta? Omule, gândește-te înaintea cui stai la ceasul Tainei înfricoșătoare, și împreună cu cine: cu serafimii, cu heruvimii și cu toate puterile cerești! Cugetă împreună cu cine, când și cum te rogi! Este de ajuns să-ți revii, amintindu-ți că în timp ce ai trup material, te învrednicești să lauzi pe Domnul zidirii împreună cu îngerii fără de trup.
Deci, nu lua parte la acea sfântă cântare cu nepăsare! Să nu ai în mintea ta cugete lumești, alungă orice gând pământesc, și urcă cu mintea la cer, la tronul lui Dumnezeu! Zboară acolo împreună cu serafimii, înalță-ți aripile împreună cu ei, cântă cântarea întreit sfântă Preasfintei Treimi.
Dumnezeiasca Împărtășanie
Și când vine momentul Dumnezeieștii Împărtășanii și trebuie să te apropii de Sfânta Masă, să crezi cu tărie că acolo se află Hristos, Împăratul tuturor. Când îl vezi pe preot, dându-ți Trupul și Sângele Domnului, să nu crezi că preotul face aceasta, ci că mâna care se întinde este a lui Hristos. Cel care a strălucit prin prezența Lui masa Cinei Celei de Taină, Acesta și acum împodobește masa Dumnezeieștii Liturghii. Se găsește în mod real acolo și cercetează voința fiecăruia, și observă pe cel care se apropie cu evlavia cuvenită, de Sfintele Taine, pe cel care vine cu conștiință vicleană, cu gânduri murdare și necurate, cu fapte întinate.
Deci, ia seama și tu, ce greșeală ți-ai îndreptat, ce virtute ai dobândit, ce păcat ai stins prin mărturisire, prin ce ai devenit mai bun! Dacă conștiința ta te înștiințează că te-ai îngrijit de ajuns pentru vindecarea rănilor tale sufletești, dacă ai făcut ceva mai mult din postire, împărtășește-te cu frică de Dumnezeu. Altfel, rămâi departe de Preacuratele Taine! Și când te curățești de toate păcatele tale, atunci să te apropii.
Deci, să venim la Dumnezeiasca Împărtășanie, cu frică și cu cutremur, cu conștiința curată, cu postire și rugăciune, fără să ne tulburăm, fără să-i batjocorim și să-i împingem pe semenii noștri. Pentru că aceasta este cea mai mare nebunie, și cea mai rea disprețuire a Tainelor Dumnezeiești. Omule, spune-mi de ce faci tulburare? De ce te grăbești? Oare te împinge nevoia să-ți faci treburile tale? Oare îți trec prin minte la ceasul când mergi să te împărtășești, gânduri că ai treburi? Mai ai oare sentimentul că ești pe pământ? Crezi că te afli împreună cu oamenii, și nu cu cetele îngerilor? Dar acest lucru este dovada unei inimi împietrite!
De câte ori, și când trebuie să ne împărtășim?
Mai există și o altă problemă: mulți se împărtășesc o dată pe an, alții de două ori pe an, alții de mai multe ori. Pe care dintre aceștia îi vom ferici? Pe cei care se împărtășesc doar o dată, de mai puține, sau de mai multe ori? Nici pe cei care se împărtășesc doar o dată, de puține sau de mai multe ori, ci pe cei care se apropie de Sfântul Potir, cu inimă curată și cu viață neîntinată. Aceștia să se împărtășească întotdeauna! Ceilalți, fiind păcătoși și nepocăiți, să rămână departe de Preacuratele Taine, pentru că altfel, îi așteaptă judecata și osânda!
Sfântul Apostol Pavel ne spune: Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta, sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat față de Trupul și de Sângele Domnului. Căci cel care mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind Trupul Domnului (I Corinteni 11, 27-29). Adică, va fi pedepsit atât de aspru ca și răstignitorii lui Hristos, de vreme ce și aceia, s-au făcut vinovați de păcatul împotriva Trupului Său.
Mulți dintre credincioși au ajuns într-o asemenea stare de disprețuire a Sfintelor Taine încât, deși plini de răutăți nenumărate, nu se îndreaptă deloc, ci se împărtășesc de Sărbători nepregătiți, neștiind că, condiția Sfintei Împărtășanii nu este Sărbătoarea, ci așa cum am spus, conștiința curată. Și cel care nu simte niciun rău în conștiința lui, trebuie să vină în fiecare zi la dumnezeiasca Împărtășanie. La fel, cel care este împovărat de păcate, și nu se pocăiește, trebuie să nu se împărtășească, în nicio sărbătoare.
De aceea, vă și rog din nou pe toți, să nu vă apropiați de Tainele Dumnezeiești așa, nepregătiți, și pentru că o cere sărbătoarea, ci dacă vreodată vă hotărâți să luați parte la Dumnezeiasca Liturghie și să vă împărtășiți, să vă curățiți bine pe voi înșivă, cu multe zile înainte, prin pocăință, rugăciune, milostenie, și grijă pentru lucrurile duhovnicești.
Rămânerea în biserică până la apolisul slujbei
Deci, ai venit la biserică și te-ai învrednicit să-L întâlnești pe Hristos? Să nu pleci până nu se încheie slujba! Dacă pleci înainte de apolis, ești vinovat ca și un evadat. Mergi la teatru, și nu pleci până nu se încheie spectacoIul, dar intri în biserică și întorci spatele Preacuratelor Taine? Înfricoșează-te cel puțin de cel care a zis: Cel ce nu ia în semnă cuvântul lui Dumnezeu este dat pierzării, iar cel ce se teme de porunca Lui, este răsplătit (Pilde 13, 13).
Ce faci, omule? În timp ce Hristos este prezent, îngerii Îl înconjoară, frații tăi încă se împărtășesc, tu îi părăsești și pleci? Hristos îți oferă Preasfânt Trupul Său, și tu nu aștepți puțin, ca să-I mulțumești, chiar și prin cuvinte? Când rămâi la cină, nu îndrăznești să pleci, chiar dacă te-ai săturat, în timp ce prietenii tăi stau încă la masă. Și acum când se săvârșesc înfricoșătoarele Taine ale lui Hristos, le lași pe toate în mijloc, și pleci?
Vreți să vă spun a cui lucrare fac cei care pleacă înainte să se încheie Dumnezeiasca Liturghie, și astfel nu iau parte la ultimele rugăciuni de mulțumire? Poate este greu cuvântul pe care trebuie să-l spun, dar trebuie s-o fac. Când Iuda a luat parte la Cina cea de Taină a lui Hristos, în timp ce toți erau așezați la masă, acesta s-a sculat înaintea celorlalți și a plecat. Deci, ei urmează aceluia, lui Iuda! Dacă acela nu pleca atunci, n-ar fi devenit trădător, nu s-ar fi pierdut. Dacă nu se separa pe sine de Păstor, nu l-ar fi găsit lupul singur, ca să-l mănânce.
După plecarea de la biserică
Să plecăm de la Dumnezeiasca Liturghie, precum leii, care scot flăcări, devenind mai înfricoșători decât diavoIul. Pentru că Sfântul Trup al Domnului cu care ne-am împărtășit, adapă sufletul nostru, și-i dă putere mare. Când îl luăm cu vrednicie, îi alungă departe pe demoni, și-i aduce lângă noi pe îngeri și pe Domnul îngerilor. Acest Sfânt Sânge este mântuirea sufletelor noastre, cu acesta se curăță sufletul, cu el se împodobește. Acest Trup face mintea mai strălucitoare decât focul, arată sufletul mai strălucitor decât aurul.
Deci, atrageți-i pe frații noștri la biserică, povățuiți-i nu numai prin cuvinte, ci și prin fapte. Și chiar dacă nu le vei spune nimic, dar ieși de la sfânta slujbă, arătându-le celor absenți – și prin înfățișare, și prin privire, și prin glas, și prin mers, și prin toată cuviința ta — câștigul pe care l-ai primit prin biserică, aceasta este de ajuns, ca îndemn și sfat. Pentru că așa trebuie să ieșim din biserică, ca din Sfânta Sfintelor, ca și cum ne-am pogorî din ceruri.
Învață-i pe cei care nu merg la biserică, faptul că ai cântat împreună cu serafimii, că aparții vieții cerești, că te-ai întâlnit cu Hristos, și ai vorbit împreună cu El. Dacă trăim astfel Sfânta Liturghie, nu va mai trebui să le spunem nimic celor care n-au fost. Și aceia, văzând folosul nostru, vor simți paguba lor, și vor alerga degrabă la biserică, ca să se desfete de aceleași bunuri, cu Harul și cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia Se cuvine slavă, împreună cu Cel fără de început al Său Părinte, cu Prea Sfântul și Bunul și de viață făcătorul Său Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Să dea Bunul Dumnezeu ca biserica sfântă, casa lui Dumnezeu, să devină și casa noastră, Dumnezeiasca Liturghie să constituie centrul existenței noastre, și Masa Euharistiei să fie pentru fiecare dintre noi „hrănitoare de suflet, și dătătoare de viață”.
Sfântul Ioan Gură de Aur
[…] și cei care sunt acum în biserică și care nu mai pot spune nimănui nimic, nimeni nu mai primește sfaturi, nimeni nu se mai lasă […]