Descoperirea care a făcut-o Îngerul Domnului către Sfântul Macarie despre tainele cele neștiute și negrăite și despre pomenirea morților. (cuvânt foarte folositor)
Sfântul Macarie mergând odată prin pustie, l-a ajuns din urmă Îngerul Domnului, și a zis către bătrân: „Blagoslovește, Părinte sfințite„. Bătrânul, gândind că e un călugăr din pustie, întocându-se către dânsul, a zis: „Dumnezeu să te ierte, fiule”. Călătorind puțină distanță, se uită la fața și chipul monahului cu mirare, și zise către el: „Te văd, fiule, și mă mir, cum de ești la față și la chip așa împodobit; căci în lume n-am văzut această frumusețe la oameni și gândesc că nu ești om și de aceea te jur în numele Dumnezeului Cerului să-mi spui adevărul„. Atunci Îngerul a făcut închinăciune monahului și a zis: „Blagoslovește părinte, după cum mă vezi, nu sunt om, ci înger și am venit să te învăț tainele pe care nu le știi și dorești să le înveți. Deci, întreabă-mă ce voiești și eu îți voi răspunde”.
Atunci bătrânul a făcut metanie Îngerului, zicând: „Mulțumesc Ție Doamne că mi-ai trimis conducător ca să mă învețe acelea pe care nu le știu și doresc să învăț tainele cele neștiute și negrăite„. Atunci, Îngerul, răspunzând, a zis: „Deci, întreabă-mă, sfințite Părinte„. Și răspunzând, bătrânul zise: „Spune-mi, Sfinte Îngere, dacă se cunosc între dânșii oamenii cei adormiți care au trecut din această viață în lumea veșniciei?” Și Îngerul zise: „Ascultă, sfințite Părinte, după cum în această lume oamenii dorm până dimineața și se scoală și pe cei de ieri îi cunosc, se felicită și vorbesc și stând de multe ori împreună se bucură și se întreabă unul pe altul, tot așa este și în lumea cealaltă, se cunosc și se bucură împreună și vorbesc unul cu altul, după cum se află cineva în piață și acolo vede boieri și săraci și întreabă cine este acesta și cine este acela, și așa află ce n-a știut niciodată. În acest chip se face și acolo, zic, pentru cei drepți, iar cei păcătoși și de asta se lipsesc„.
Atunci bătrânul zise: „Te rog spune-mi și acestea, după despărțirea sufletului de trup ce face, și de ce se face pomenirea morților?” Și. răspunzând, Îngerul zise: „Ascultă, sfințite Părinte, după despărțirea sufletului de trup, îl iau Sfinții Îngeri după trei zile, și se suie la cer să se închine Domnului nostru Iisus Hristos.
De la pământ până la cer se află scară și la fiecare treaptă este ceată de diavoli care se numesc vameși. și-l întâmpină pe acel suflet duhurile cele necurate, aduc o carte scrisă de dânșii și o arată Îngerilor, zicând: În cutare zi și la atâtea ale lunii cutare, acest suflet a făcut aceasta, sau a furat, sau a curvit, sau a preacurvit, sau a făcut malahie, sau a spus minciuni, sau a sfătuit pe cineva la lucrul rău, și ori ce alt rău a făcut, toate le arată la Îngeri.
Atunci și Îngerii arată orice bine a făcut acel suflet, milostenii, rugăciuni, a plătit Liturghii, sau post și orice altă faptă bună a făcut. Le pun în cumpănă (cântar) Îngerii și diavolii și dacă atârnă ceva mai mult faptele cele bune, îl iau Îngerii îndată și se suie la altă treaptă, iar diavolii scrâșnesc din dinți ca niște câini sălbatici și se silesc să răpească pe necăjitul suflet din mâinile Îngerilor. Iar sufletul fiind cuprins de frică și cutremur, caută cum să se ascundă în sânul Îngerilor și se face mare întrebare și mare tulburare până când scapă pe necăjitul suflet din mâinile acelor diavoli.
Și iarăși, se suie altă treaptă și acolo găsesc altă vamă mai puternică și mai sălbatică. Și aici se face iarăși multă cercetare și tulburare mare și nepovestită, cine să ia pe acel suflet necăjit. Și strigau diavolii mustrând pe acel suflet, tăcându-i mare frică, și zicând: Unde te duci? Nu ești tu acela care ai curvit și ai spurcat Sfântul Botez, nu ești tu cel care ai spurcat chipul cel Îngeresc? Acum unde vrei să te duci? Întoarce-te, Întoarce-te în cele dedesubt, întoarce-te în iadul cel întunecos, întoarce-te În focul cel mai dinafară, întoarce-te la viermele cel neadormit.
Și, dacă acel suflet iese osândit. îl întorc viclenii diavoli în cele mai de jos ale pământului, în loc întunecos și cu multe chinuri, și vai acelui suflet și vai de ceasul în care s-a născut acel om. Și cine poate povesti, sfințite Părinte, nevoia aceea care o au sufletele cele osândite ale locului acela.
Iar dacă se găsește sufletul curat și fără de păcat, se suie Ia cer cu atâta bucurie și-l întâmpină Îngerii cu lumini și tămâieri, îl sărută pe el și-l duc la Stăpânescul Tron și se închină Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos. Atunci vede cetele Sfinților apostoli, a Sfinților Mucenici, a Sfinților Părinți, cele nouă cete ale Sfinților îngeri, luminăția negrăită, și aude melodia cea îngerească și frumusețea cea nepovestită.”
Apoi Sfântul Macarie a întrebat și de pomenirile morților, cum și de ce se fac? Iar Îngerul. i-a răspuns: „Ascultă, sfințite Părinte, cele trei zile se fac pentru că, după cum am spus, până la trei zile nu se suie sufletul spre închinare, de aceea se face ca un dar trimis la Domnul pentru acel suflet. După ce se închină îl întorc Sfinții Îngeri pe pământ și-i arată locurile pe unde a petrecut această viață. Îi aduce aminte de faptele lui cele rele și de cele bune, zicându-i: ,;Aici ai furat, aici ai curvit, aici ai clevetit, acolo ai făcut malahie, aici ai făcut omor, acolo ai jurat strâmb, aici ai făcut nedreptate, acolo ai înjurat, aici ai dat cu dobândă, acolo te-ai îmbătat, aici te-ai certat, acolo ai smintit”. Pe urmă îi arată cele bune: „Aici ai făcut milostenie, acolo ai postit, aici te-ai pocăit, acolo ai dat Liturghii, aici ai făcut paraclis, acolo priveghere, aici rugăciuni, acolo ai făcut metanii, aici stare de toată noaptea, acolo înfrânare”. Și așa, îi arată până la a noua zi. În ziua a noua se suie iarăși la închinare ca a treia zi. Iar pomenirile se trimit ca o aducere-aminte (ca un dar) pentru suflet la Domnul, ca să-l privească cu ochi milostivi. Și poate pentru asta scrie: „ai ceva de folos”, pentru că mult folosește sufletului milosteniile, Liturghiile și pomenirile (parastasele), că acestea pot să scape pe suflet de la munci.
După a doua închinare, iar îl aduc Îngerii în lume, arătându-i Raiul, Grădina cu măslini, sânul lui Avraam, corturile și odihna drepților. Când vede Sufletul bucuria aceea nespusă, se mângâie, se bucură și se roagă Îngerilor ca să-I așeze și pe el cu drepții. Pe urmă îi arată și muncile celor păcătoși, zicând: „Acesta este râul cel de foc, acela e viermele cel neadormit, acesta este Întunericul cel mai din afară și acesta cel mai dinăuntru, aceasta este scrâșnirea dinților…” Și cum urmează toate muncile păcătoșilor. Nu este, sfințite Părinte, muncă mai chinuitoare și mai înfricoșată ca a curvarului, a hoțului și mai cu seamă a monahului celui curvar și a călugăriței, a preotului celui curvar și a preotesei…
După ce i-a arătat și a văzut acestea toate, îl aduce iarăși la închinare la 40 de zile. De aceea se fac pomenirile morților pentru că sufletului la 40 de zile i se dă hotărâre de a merge unde voiește Dumnezeu, după lucrurile și faptele care le-a făcut în lumea asta. Și îl așează pe suflet unde voiește Domnul, până la învierea morților, ca să învieze cu trupul și să dobândească plată după lucrurile lui.”
Atunci suspinând bătrânul și plângând cu amar, a zis: „Vai de ziua aceea în care s-a născut omul acela„. Îi zice lui Îngerul: „Așa, cinstite Părinte, pentru cel păcătos, zic, iar pentru cel drept fericită este ziua în care s-a născut„. Atunci a zis bătrânul: „Te rog, spune-mi și aceasta: Păcătoșii au vreo mângâiere, s-au sfârșit muncilor lor?” Îngerul, răspunzând, a zis: „Nu, sfințite Părinte, nici împărăția drepților nu are sfârșit, nici munca celor păcătoși. Dacă ar lua cineva la o mie de ani un bob de nisip din mare ducându-l în altă parte, ar avea nădejde că s-ar termina vreodată. Dar munca păcătoșilor nu are nicioadată sfârșit„.
Bătrânul zise: „Te rog, spune-mi și aceasta: Care din Sfinți sunt mai milostivi către om, ca să se roage necăjitul om la dânsul?” Îngerul, răspunzând, a zis: „Toți Sfinții sunt milostivi către oameni și făcători de bine. Dar voi, oamenii, sunteți nerecunoscători și nemulțumitori, îi faceți să se mânie pe voi. Ca și Sfinții Îngeri au mare compătimire către oameni, că pentru mântuirea oamenilor au văzut și ei cele prea minunate ale lui Dumnezeu. Dar mai cu seamă Doamna noastră și Stăpâna Născătoare de Dumnezeu are milă mai mult de neamul omenesc. Sfințite Părinte, neamul omenesc trebuie necontenit să aibă numele ei în gura lor, dar diavolul i-a înșelat pe ei și nemulțumitori (nevrednici) s-au făcut, că numai pentru rugăciunile și mijlocirea ei se află lumea până astăzi. Oamenii au disprețuit pe Dumnezeu și pe Sfinți. Și i-a disprețuit pe ei și Dumnezeu cu Sfinții„.
Bătrânul iarăși a zis: „Spune-mi mie, Sfinte Îngere, care păcat este mai mare decât toate păcatele?” Îngerul, răspunzând, a zis: „Cinstite Părinte, orice păcat desparte pe om de Dumnezeu, dar pomenirea de rău și hula (înjurăturile), sunt mai presus de toate păcatele, că și numai acestea pot să arunce pe om în iadul cel întunecos, în cele mai dedesubt ale pământului și ale mării„.
Bătrânul iarăși a zis: „Care păcat mai mult decât toate îl urăște Dumnezeu?” Îngerul a zis: „Slava deșartă, că aceasta singură a pierdut toată lumea, că pentru slava deșartă Adam cel dintâi zidit a fost izgonit din Rai. Din pricina ei, cel mai mare al diavolilor și-a găsit pierzarea. Din pricina ei, fariseul și-a pierdut osteneala, atunci când omul va cădea în această patimă, greu se mai poate ridica”. Atunci a zis bătrânul: „Care dintre toți oamenii se osândesc mai mult ca alții?” Îngerul zise: „Ți-am spus, curvarul și hulitorul de cele sfinte, dar îți spun ție și că dedesubtul tuturor muncilor, se află muncă grea și înfricoșată, care se cheamă afania (nevăzută).
Acolo se muncesc preoții cei curvari, călugării și călugărițele care curvesc. Pentru că, cinstite Părinte, ceata îngerilor care a căzut din cer, are să se reînnoiască din Preoții cei buni și din călugări și la mare cinste vor fi. Iar călugării cei vicleni și păcătoși la mare necinste și muncă se vor trimite, după cum și preoții care calcă dumnezeieștile porunci. Și cei care se fac cu daruri și acei care nu împlinesc slujba lor, pentru grijile lumii acesteia. Că numai și pentru o slujbă au să dea seamă înaintea lui Dumnezeu. Iar despre preoții cei bețivi, ce să vă spun și ce să grăiesc? Vai de ei, că înfricoșată muncă îi așteaptă„.
Bătrânul atunci a mai zis: „Te rog, spune-mi mie și aceasta: Cei care defaimă sfânta Duminică au vreo odihnă acolo?” Îngerul, răspunzând, a zis: „Vai de ei, bătrânule, că înfricoșată muncă îi așteaptă pe ei, căci cei care necinstesc sfânta Duminică, defaimă pe Domnul, și Domnul îi va defăima pe ei, că ziua Duminicii este a Domnului. Cine cinstește Duminica, pe Domnul cinstește. Și iarăși, cine cinstește (ziua) pomenirea Sfinților și sărbătorește pomenirea Sfinților, are mult ajutor de la dânșii, că Sfinții au mare îndrăzneală către Dumnezeu, și orice vor cere le va dărui Domnul. Dar oamenii au lepădat frica lui Dumnezeu de la dânșii și nici pe Dumnezeu nu au prieten, nici pe Sfinți; ci s-au lipit de lucrurile lumii acesteia pierzătoare și stricătoare și va fi vai de ei. Cunoaște, bătrânule cinstite, că fiecare om, preot, monah, sau mirean simplu care nu cinstește sfânta Duminică, fața lui Dumnezeu nu o va vedea, nici nu va avea nădejde de mântuire. Acum, cinstite bătrân, întreabă-mă ce mai voiești, că e vremea să mă sui la ceruri ca să fiu înaintea Domnului meu„.
Atunci bătrânul suspinând și plângând cu amar, a zis: „Vai de mine, iată robul cel bun al Domnului meu, Înger fiind fără de trup și fără de păcat, se grăbește să slavoslovească pe Dumnezeu, iar noi, cei pământești și păcătoși, nu ne grijim, ci defăimăm mântuirea noastră„. Atunci bătrânul mai zise: „Te rog spune-mi mie ce rugăciune se potrivește monahului?” Și i-a zis lui: „Dacă omul este cu știință de carte, să zică Psalmii lui David sau „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”. Această rugăciune e cea mai puternică și cea mai ușoară de zis. Căci mulți din cei cu știință de carte au părăsit pe toate și numai această rugăciune zicând, s-au mântuit, Căci această rugăciune pot s-o zică și tinerii și bătrânii, bărbații și femeile, monahii și monahiile, cei învățați și cei fără știință de carte, cei isteți ca și cei simpli. Cine vrea să se mântuiască, să zică aceasta ziua și noaptea, și în casă și pe drum, și stând și mergând. Ori de călătorește, ori de lucrează, să zică aceasta cu dorință și cu râvnă. Că e de ajuns pentru toți cei care voiesc să se mântuiască„.
Bătrânul iarăși a zis: „Pentru că ai venit să mă înveți pe mine, păcătosul, mă rog spune-mi și aceasta: Dacă se găsește un om păcătos care învață pe altul și îl scapă pe el de la păcate și îi arată lui cale cu fapte bune, are vreo plată?” Îngerul îi zise lui: „Oricine învață pe altul și-l scoate pe el. din păcate și-i arată lui cale cu fapte bune, s-a mântuit pe el însuși și sufletul aceluia l-a scos de la munci. Tot așa e și cu cel care învață pe cineva la rău, nu numai acela se pierde, dar și sufletul lui îl dă în mâinile diavolului. Deci, nu este mai mare păcat decât a îndemna pe cineva la lucru rău„.
Acestea zicând Îngerul, plecând capul către bătrân, i-a zis: „Binecuvântează, sfințite Părinte, și mă iartă„. Atunci, căzând bătrânul în genunchi, s-a închinat lui, zicând: „Mergi în pace, și stând în fața Sfintei Treimi, roagă-te și pentru mine!” Depărtându-se, Îngerul s-a suit la ceruri, iar Sfântul Macarie, mulțumind lui Dumnezeu, s-a dus Ia chilia lui și a povestit toate acestea unui oarecare împreună-viețuitor în pustie, slăvind și binecuvântând pe Dumnezeu în vecii vecilor. Amin.
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, Hrană duhovnicească