Sfântul Mucenic Fanurie s-a nevoit, după tradiție, în insula Rodos – Grecia, de unde se crede că era de loc. Însă nu se știe când anume a trăit, nici cum i-a fost sfârșitul.
Prin secolul al XIV-lea, între zidurile unei fortărețe din Rodos, lucrătorii au descoperit o frumoasă biserică în ruină, sub dalele căreia au găsit numeroase icoane.
Una dintre aceste icoane era bine păstrată și reprezenta un tânăr militar care ținea în mâna sa dreaptă o cruce. În jurul icoanei erau reprezentate 12 scene din martiriul său. Episcopul locului, Nil (1355-1369), a descifrat inscripția de pe icoană: „Sfântul Fanurie”. Acest nume nu se găsește însă în martirologii și sinaxare.
Sfântul Fanurie a săvârșit numeroase minuni, îndeosebi pentru descoperirea obiectelor și animalelor dispărute.
După o tradiție populară, răspândită în insula Creta și în alte țări ortodoxe, mama sfântului era o mare păcătoasă și cu toate eforturile lui Fanurie, n-a putut s-o întoarcă la pocăință. Însă el n-a încetat să se roage cu stăruință pentru mântuirea mamei sale.
Pe când păgânii îl ucideau cu pietre pe Sfântul Fanurie, el scria: „Din cauza acestor suferințe, Doamne, vino în ajutorul tuturor care se vor ruga pentru mântuirea mamei lui Fanurie”.
Din cauza aceasta, când credincioșii pierd unele obiecte, ei au obiceiul de a face plăcinte pe care ei le împart ca milostenie pentru iertarea mamei Sfântului Fanurie.
În rândul credincioșilor se vorbește și de alte minuni săvârșite de Sfântul Fanurie, pentru care se bucură de o deosebită evlavie atât în Grecia cât și în celelalte țări ortodoxie.
O minune a Sfântului Fanurie În vremea în care Creta era dominată de venețieni, locuitorii insulei nu aveau un episcop ortodox, pentru că scaunele episcopale erau ocupate de latini într-un mod viclean. Când murea un episcop ortodox interziceau să se hirotonească un înlocuitor pentru el și desemnau pe scaun vacant un episcop de-al lor.
Așadar cei dintre ortodocși care se doreau a fi hirotoniți diaconi sau preoți erau trimiși în insula Kythira, erau hirotoniți și se întorceau în Creta.
Așadar, în perioada aceea trei diaconi au luat corabia pentru a merge în Kythira, au fost hirotoniți preoți și erau gata de întoarcere în Creta. Pe drum însă corabia a căzut în mâinile piraților agareni. Printre alții au fost luați ca prizonieri și cei trei preoți ortodocși, abia hirotoniți. I-au dus în Rodos și i-au vândut ca sclavi la trei familii diferite de agareni.
În timp ce acești trei preoți plângeau din cauza nenorocirii ce li s-a întâmplat, au auzit despre minunile ce se făceau prin harul Sfântului Fanurie. Și fără să știe un preot prizonier ce face celălalt, și-au îndreptat toți trei gândul lor către marele Sfânt, rugându-l să mijlocească la Dumnezeu pentru a-și afla eliberarea, întorcându-se astfel la turma lor din Creta. Atunci, „grabnicul în apărare și puternic în ajutor, marele Fanurie” s-a arătat în vis celor trei stăpâni agareni și le-a dat poruncă să permită prizonierilor să meargă să se roage la biserica închinată lui. Nemiloșii agareni, considerând această arătare ca fiind una demonică, i-au legat cu lanțuri pe sclavii lor și i-au chinuit.
Noaptea însă, Sfântul s-a arătat prizonitorilor, i-a dezlegat din legături, i-a încurajat și i-a încredințat că în următoarea zi vor fi eliberați. Apoi li s-a arătat în vis și celor trei agareni și i-a înștiințat că dacă nu-i vor elibera pe sclavii lor, vor vedea puterea lui Dumnezeu! Și pentru că aceștia nu s-au conformat, s-au trezit dimineața orbi, paralizați și chinuiți de cumplite dureri.
Înfricoșați și-au chemat fiecare preotul ținut ca sclav și i-au întrebat ce trebuie să facă pentru a fi vindecați. Atunci s-a arătat a treia oară Sfântul și le-a spus să trimită imediat la biserica închinată lui documentul care să ateste faptul că își eliberează sclavii și vor deveni din nou sănătoși. În dimineața zilei următoare fiecare dintre acești agareni au prezentat documentul necesar, s-au tămăduit îndată și nu doar că au lăsat pe preoții aceia să plece, dar le-au plătit și cheltuiala călătoriei lor din Rodos până în Creta.
Sinaxarul prezintă că înainte de a pleca, preoții au făcut o copie a icoanei Sfântului Fanurie și au luat-o împreună cu ei „ca bogăție a cerului și comoară neprețuită”, amintindu-și de Sfânt prin privegheri anuale în cinstea aceluia, fără să înceteze, pe toată perioada vieții lor, să povestească creștinilor marea binefacere a Sfântului Fanurie.