Povestire folositoare de suflet cu Sfântul Paisie Aghioritul care a ajutat un tânăr pe nume Dimitris să scape de duhul fricii

— Gheronda, puteți să ne spuneți vreo povestire folositoare de suflet de la Sfântul Paisie, pe care l-ați cunoscut atâția ani?

— Ce să vă spun, măi băieți? Eram așa de apropiați, dar eu, ca un om netrebnic ce sunt, nu am căutat să mă zidesc lăuntric, nici măcar zece la sută să fac ceva. Însă o să vă povestesc o întâmplare pe care mi-a spus-o un tânăr vindecat de Sfântul pe când încă trăia, deoarece Sfântul Paisie evita să vorbească despre sine, pentru că… nu se avea în ochi buni: în 1987, un tânăr psalt din Edessa, Dimitris Gherokostas, se afla stăpânit de duhul fobiei generalizate, de claustrofobie, de nesiguranță, de duhul fricii, ș.a., cu grave crize de panică. Atunci duhovnicul său, părintele Christos, l-a sfătuit să-l viziteze pe părintele Paisie în Sfântul Munte, în speranța că-l va ajuta.

Era 24 iunie, în amurg de seară, când a ajuns la curtea de la Panaguda. Ușa din sârmă împletită era încuiată însă, și deasupra era agățată o hârtie pe care scria: „Scrieți-mi problemele voastre. Vă voi ajuta mult mai mult cu rugăciunea decât cu cuvintele”. Atunci Dimitris a luat o hârtie și a scris doar atât: „Vreau să vă văd„. A aruncat-o în curte și a pornit deznădăjduit spre poteca ce duce la Iviron. Nu se depărtase nici douăzeci de metri și aude o voce uscățivă în spatele său:

— Ei, Dimitris, vino aici. Treci pe la ușa din spate să iei o bucată de rahat, că-ți place.

Și s-a întors Dimitris la Panaguda, a luat binecuvântare și aude următoarea întrebare:

— Bine ai venit, Dimitris! Părintele Christos te-a trimis?

Îndată l-au cuprins pe Dimitris gânduri îndoielnice: „Nu cumva e vreun vrăjitor? De unde mă știe pe mine și pe duhovnicul meu?”

Citindu-i părintele gândul îi zice:

— Nu sunt vrăjitor, suflete binecuvântat. De altfel, aici în Grădina Maicii Domnului vrăjitorii nu-și au locul.

— Mă iertați, a fost un gând viclean.

— Noaptea asta vei dormi aici la Panaguda.

— Nu, părinte, nu pot, mi-e frică! Mă cuprinde panica.

— De ce ți-e frică, binecuvântatule? Și unde vrei să mergi acum? Peste puțin timp se înnoptează. Mănăstirile s-au închis. Te vor mânca fiarele.

Vrând-nevrând, a intrat la Panaguda, s-a închinat în bisericuță, apoi Sfântul l-a pus în chilia din partea stângă, cum intri, ca să se odihnească. Dar îndată ce a început să se însereze, au început să se audă voci puternice de la Panaguda, care ajungeau până departe în pădure. Pe Dimitris îl cuprinseseră crizele de panică, sudoare rece, și simțea cum nu mai poate, strigând spasmodic: „Mor, mor…”. A început imediat să spargă tot ce era în chilie. Nimic n-a rămas în picioare. A stricat patul de fier, a răsturnat rafturile, a spart chiar și geamul însângerându-și mâna – încă se mai văd urmele – precum și pervazul și grilajul de la fereastră, făcând mare dezastru în chilie.

În acel timp, Sfântul Paisie, după cum ne-a povestit Dimitris, nu numai că nu s-a enervat că i-a spart chilia – de altfel se aștepta la așa ceva -, ci stătea răbdător Pe hol și se ruga lui Hristos, alungând demonii urâtori de oameni: „Duh rătăcitor, duh viclean, ieșiți…”

La ivitul zorilor l-a cuprins pe Dimitris un somn ușor și s-a trezit pe Ia ora zece, pierzând astfel slujba de dimineață. Atunci deschide amorțit ușa și-l vede pe Sfântul Paisie alături. Părintele vine imediat lângă el plin de liniște și-l întreabă:

— Ia să vedem, Dimitris, ce ne-a făcut tanganaki aici?

Și a intrat în chilia vraiște. Lui Dimitris îi era foarte rușine de dezastrul pe care-l făcuse, și-i zice părintelui:

— Mă iertați, părinte, blagosloviți, ce vă datorez?

— Ce să datorezi, binecuvântatule?

— Păi e pagubă aici. Trebuie plătită.

— Dimitris, pe aici nu trec banii, ci rugăciunile, i-a spus Sfântul Paisie, făcându-i semnul crucii pe creștet. Ai pățit toate aceste lucruri pentru că nu te împărtășești în fiecare duminică. De aceea ai fobii și frici. De vreme ce postești, îți duci lupta duhovnicească, te ferești de păcate grele, ești în biserică în fiecare zi și-i cânți lui Dumnezeu, de ce te împărtășești doar de trei ori pe an? Uite, acum te trimit la Maica Domnului de la Protaton și să te împărtășești acolo.

Astfel Dimitris a mers liniștit și ușurat, cu semnul la mâna dreaptă de la tăietura pe care și-a făcut-o, spre biserica Protaton, și află cu multă bucurie că la noapte va fi priveghere și că se va împărtăși.

Acum Dimitris nu numai că și-a depășit fricile și incertitudinile, ci am spune că a ajuns mai departe, mergând neînfricat peste patruzeci de kilometri zilnic prin grădini, uneori și în toiul nopții, pe la bisericile din satele vecine ca să cânte sau să participe la cursuri de pictură. Altă dată, după ce era deja vindecat cu ajutorul rugăciunilor Sfântului Paisie, făcea în fiecare zi câte șaptezeci și doi de kilometri, chiar și pe întuneric, pentru sărindar la un fost coleg care murise în accident de mașină. În a treizeci și noua noapte l-a visat pe prietenul său. L-a întrebat pe Dimitris:

— Ce să îți dăruiesc, Dimitris, pentru tot ceea ce ai făcut pentru mine?

— Ce să-i dăruim și noi Domnului Iisus Hristos și sfinților Săi, că în toată ziua ne urmăresc cu dragostea lor ca să ne facă orice bine în viață?

Și mila Ta mă va urma în toate zilele vieții mele. (Psalmii 22, 6).

Dionisos Tambakis; Maxime și cugetări aghiorite