Distribuie

Sfântul Paulin, episcopul Nolei, s-a vândut pe sine rob, pentru ca să ajute o văduvă săracă să dobândească pe fiul ei luat în robie, singura mângâiere a bătrâneților sale:

Plăcutul lui Dumnezeu Paulin era de neam din părțile Acvitaniei. În viața mirenească a fost unul din sfetnicii senatori ai Romei, dreptcredincios și temător de Dumnezeu, având ca soție pe Tarasia, asemenea lui în credință și în faptele bune. Neavând copii firești, luau copii orfani săraci, și pe aceia, în loc de fii avându-i, îngrijeau de dânșii, hrănindu-i și frica lui Dumnezeu învățându-i. Și au sporit din zi în zi în toate faptele bune, făcând multe milostenii la săraci, iar mai pe urmă, singuri au voit să fie săraci pentru Dumnezeu.

Și vânzând averile lor cele mari, și pe toate împărțindu-le celor care aveau trebuință, viețuiau în sărăcia cea de bună voie, ca unii dintre săraci, spre dumnezeiasca purtare de grijă punându-și nădejdea. Deci, sărăcind ei acum cu totul, a venit un sărac cerând milostenie, și nu aveau la dânșii mai mult decât o pâine. Atunci a poruncit fericitul Paulin soției sale ca și pe cea mai de pe urmă pâine s-o dea săracului. „Se va îngriji — zicea dânsul — Dumnezeu de noi; iar noi să nu cruțăm a da celui ce ne cere pentru Dumnezeu”.

Însă Tarasia nu a dat-o, ci a ținut-o pentru a sa trebuință, fiindcă nu avea ce să pună înainte Ia masa lor într-acea zi. Și, iată, a intrat la fericitul Paulin un trimis de la un prieten al său bogat, spunându-i că i se trimit de la dânsul, pe mare, o mulțime de bucate, dar o corabie ce era mai pe urmă cu bucate s-a scufundat și a pierit în adâncul mării. Aceasta auzind-o Paulin, a zis către soția sa: „Vezi, dacă ai fi dat săracului pâinea cea mai de pe urmă, nu s-ar fi scufundat în mare cea mai de pe urmă corabie cu bucate; căci pentru zgârcenie, averile multora le pierde Dumnezeu”.

Apoi, împreună cu averile, lăsând și slava lumească și toată deșertăciunea lumii acesteia, au ieșit din Roma în părțile Campaniei.

Deci, în cetatea ce se numea Nola viețuiau lângă mormântul Sfântului Mucenic Felix, slujind Domnului, și de lume tăinuindu-se; dar nu putea să se ascundă mult timp fapta cea bună a lui Paulin, și pentru aceea a fost luat cu sila la scaunul Bisericii Nolei și, fără de voie, a primit vrednicia episcopiei. Și povățuia turma sa cu sfințenie și cu dreptate, ca un credincios ocârmuitor înțelept, pe care l-a pus Domnul peste slugile Sale. Și îi hrănea pe ei nu numai cu hrană sufletească, învățându-i pe fiecare, povățuindu-i la calea adevărului, ci și de hrana trupească și de toate trebuințele oilor sale cuvântătoare se îngrijea; pe săraci și pe scăpătați, pe orfani și pe văduve îi hrănea și îi îmbrăca, și pe cei robiți îi răscumpăra și le reda libertatea.

În anii aceia, prin voia lui Dumnezeu, au năvălit vandali asupra pământului Italiei, pe care prădându-l de tot, au venit și în părțile Campaniei, unde era cetatea Nola. Și acolo, multe cetăți și sate pustiind, au venit și în eparhia lui Paulin, unde au prădat mulțime de popor și l-au dus pe mare în țara lor, în Africa.

Într-acea vreme, fericitul Paulin, episcopul, pe toate cele ce le-a avut în episcopie le-a împărțit, spre răscumpărarea celor robiți și spre hrana celor ce sărăciseră de năvălirea barbarilor, iar lui nu-i mai rămăsese nimic. Și ostașii vandalilor, fiind cumpliți și fără de omenie, chinuiau pe creștini ca să spună unde sunt comorile cele ascunse în pământ. Iar Sfântul Paulin pătimea cu inima împreună cu ei, strigând către Dumnezeu: „Doamne, fă ca pe mine să mă chinuiască pentru aur și argint, că Tu știi unde am ascuns bogăția mea, adică în mâna robilor Tăi, a săracilor și a scăpătaților”.

Iar odată a venit la dânsul o văduvă săracă, plângând și strigând:

— Fiul meu este robit de vandali și aud despre dânsul că se află în Africa, la ginerele lui Riga, împăratul vandalilor; deci, mă rog sfinției tale pentru el, singura nădejde a hranei mele și toiagul bătrâneților mele.

Iar omul lui Dumnezeu, cu toată sârguința căutând ceva ca să dea celei ce cerea și neaflând nimic, a zis către ea:

— Femeie, nu am nicidecum ce să-ți dau, fără numai pe mine singur să mă iei, căci, iată, întru a ta stăpânire mă dau ca un rob. Deci, să mă vinzi pe mine și să-ți răscumperi fiul sau să mă dai pe mine în robie pentru fiul tău.

Ea, auzind acestea din gura unui astfel de bărbat, socotea că este mai mult batjocură decât milă. Dar sfântul a încredințat-o pe femeie că nu batjocură, ci adevăr grăiește. Și a sfătuit-o ca, crezând cele grăite, să nu se înfricoșeze a vinde pe episcop în robie, pentru libertatea fiului ei.

Deci, au mers amândoi în Africa și ajungând la vandali, stăteau la poarta ginerelui împăratului, Ia care era fiul acelei văduve. Și, ieșind boierul din casă, văduva a căzut înaintea lui, rugându-l cu plângere ca să elibereze pe fiul ei. Iar bărbatul acela, fiind mândru, nu numai că n-a voit să-l elibereze pe fiul ei, dar n-a voit nici să-i asculte cererea. Atunci văduva, arătând pe slujitorul lui Dumnezeu, Paulin, a zis: „Iată că pe omul acesta îl dau în locul fiului meu, numai să faci milă să-l eliberezi pe el, căci este singurul meu copil”.

Iar el, cu fața blândă căutând spre om, l-a întrebat, zicând:

— Ce meșteșug cunoști?

– Nu știu nici un fel de meșteșug, fără numai a lucra la grădină.

Acestea auzindu-le boierul, s-a bucurat, căci un om ca acela îi trebuia, și a dat pe fiul văduvei, care s-a întors la casa ei. Iar Sfântul Paulin, rămânând în robie, a luat sub îngrijire grădina și lucra, ostenindu-se. Iar stăpânul lui a început a veni adeseori în grădină și pentru oarecare lucruri vorbea și se sfătuia cu grădinarul său. Și văzându-l înțelept și cunoscător, vorbea cu el despre toate; și, de multe ori lăsându-și casnicii și prietenii săi, se îndulcea de cuvintele aceluia foarte mult. Iar fericitul Paulin, în toate zilele îi aducea lui din grădină la masă felurite verdețuri spre mâncare, și luând din mâinile lui pâine, se întorcea la lucrul său.

Iar într-o zi, stăpânul lui vorbind cu el, Sfântul Paulin a zis către dânsul în taină:

— Păzește-te acolo unde voiești să mergi, căci se cade ție să te îngrijești pentru luarea împărăției vandalilor, căci împăratul acesta, socrul tău, va muri deodată de moarte grabnică, iar tu, de te vei duce, atunci altul va lua împărăția.

Acestea auzindu-le boierul de la grădinarul său, nicidecum n-a tăcut, ci, mergând, a spus împăratului; căci sfântul îi era foarte credincios lui, de vreme ce mai mult decât pe toți îl iubea. Iar împăratul, îndoindu-se, a zis:

— Vreau să văd pe bărbatul acela de care spui.

— Acum îi voi porunci ca să-ți aducă la prânz verdețuri din grădină și-l vei vedea pe el.

Deci, șezând împăratul să prânzească, a intrat la dânsul Paulin, aducând verdețuri la masa împărătească, după porunca stăpânului său. Iar împăratul, văzându-l, îndată s-a cutremurat și chemând pe stăpânul lui, adică pe ginerele său, taina pe care voia s-o ascundă i-a arătat-o lui, zicând:

— Sunt adevărate cele ce ai auzit de la omul acela, pentru că noaptea aceasta am văzut în vis niște boieri șezând pe scaune și făcând judecată asupra mea. Și ședea și acesta în mijlocul lor, și după judecata acelora mi s-a luat toiagul și puterea pe care dintâi o luasem.

Deci l-a întrebat pe el cine este: „Pentru că eu pe acest bărbat nu-l socotesc să fie vreun om din cei proști, de vreme ce în mare vrednicie l-am văzut pe el”.

Atunci, ginerele împăratului, luând pe fericitul Paulin deoparte, l-a întrebat pe el cine este. Și a răspuns către dânsul omul lui Dumnezeu, zicând:

— Robul tău sunt, pe care pentru fiul văduvei m-ai luat.

Iar el cu dinadinsul întreba ca să-i spună, nu ce este acum, ci ce a fost în țara sa. Și-l jura cu multe jurăminte ca să nu ascundă înaintea lui taina sa, ci să-i arate adevărul. Iar omul lui Dumnezeu, supărându-se și neputând să calce jurămintele, i-a spus despre sine că este episcop; iar stăpânul lui, auzind de aceasta, foarte mult s-a temut și cu smerenie i-a zis:

— Cere de la mine ce voiești, astfel încât cu mari daruri să te întorci la pământul tău.

Și a zis către dânsul plăcutul lui Dumnezeu Paulin:

— O facere de bine de la tine doresc, pe care poți s-o faci: pe toți robiții din țara mea, aduși aici, să-i lași liberi la locul lor.

Și îndată, prin sârguința boierului aceluia, prin toată Africa au fost cercetați creștinii cei robiți din pământul Campaniei și i-au adus la Sfântul Paulin. Și a fost eliberat cu cinste sfântul păstor cu toate oile păstoriei sale cele cuvântătoare și cu multe alte daruri și cu hrană îndestulătoare; apoi au mers cu corăbiile în țara lor, cu veselie și cu bucurie. Iar nu după multă vreme, a murit Riga, împăratul vandalilor, după cum proorocise sfântul; iar în locul lui a luat împărăția ginerele său.

Astfel, Sfântul Paulin, vânzându-se pe sine singur în robie, multe popoare a scos din robie la libertate, urmând lui Hristos Domnul, Cel ce a luat chip de rob și a izbăvit neamul omenesc din robia diavolului.

din cartea: Fapte de milostenie

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *