sfeștania casei
Distribuie

Cine dorește a chema preotul pentru a săvârși sfeștania casei, trebuie să știe cum trebuie să se pregătească pentru aceasta, având în vedere cele de mai jos.

Ce este sfeștania? Sfeștania este denumirea populară pentru slujba Aghiasmei mici sau Sfințirea cea mică a apei. Ea se săvârșește de către preot în biserici sau în casele credincioșilor cu diferite prilejuri. Slujba sfeștaniei cuprinde sfințirea apei, stropirea cu apă sfințită a celor prezenți și a tuturor camerelor precum și rugăciuni pentru ocrotirea și binele casei și pentru sănătatea trupească și sufletească a celor ce locuiesc în ea.


Iată ce scrie în cartea de slujbă a preotului despre folosul sfeștaniei: ”Această apă sfințită, pe care Duhul Sfânt, prin rugăciunile preoților, o sfințește, are multe feluri de lucrări, precum însăși ectenia sfințirii și rugăciunea mărturisesc: prin stropirea ei, duhurile cele viclene din tot locul se alungă; se iartă și păcatele cele mici de peste toate zilele, adică nălucirile diavolești și gândurile cele rele; mintea se curățește de lucrurile cele spurcate și se îndreptează spre rugăciune; bolile le alungă și dă sănătate sufletească și trupească… Toți cei ce o primesc cu credință iau sfințenie și binecuvântare.


De ce facem sfeștania casei? Sfeștania este pentru casă ceea ce este spovedania pentru om. Dacă prin spovedanie, prin mărturisirea păcatelor și dezlegarea acestora de către preot, omul se curățește, își curățește sufletul, își împrospătează harul primit la botez, tot așa prin stropirea cu apă sfințită și prin rugăciunile speciale ale preotului, casa sfințită la început se curățește de tot răul și de toată lucrarea cea rea, datorate fie păcatelor celor ce locuiesc în ea, fie oamenilor răuvoitori, fie duhurilor celor rele.


Prin săvârșirea periodică a sfeștaniei se resfințește locul, casa și toate lucrurile din ea după un timp în care inevitabilele noastre păcate și fapte mai puțin cuviincioase au întinat casa. Trebuie spus un lucru în care noi credem și pe care îl aflăm din Sfintele Scripturi și pe care Biserica noastră îl învață de la începuturi. Și anume, omul este solidar cu tot ceea ce îl înconjoară, așa încât urmările faptelor lui se răsfrâng și asupra mediului său înconjurător, asupra casei și a lucrurilor din casă. Lucrurile urâte, păcatele și fărădelegile omului întinează spațiul în care acesta le săvârșește sau trăiește, după cum faptele lui bune, curățenia vieții lui sfințește și mediul său înconjurător. În legătură cu aceasta s-a păstrat în popor o zicală foarte adevărată și care cel puțin la început avea înțelesul celor de mai sus: ”Omul sfințește locul„.


Într-adevăr omul sfințește locul, dar tot omul este cel care-l întinează, care-l urâțește sau murdărește prin urâțenia și murdăria sa sufletească, prin păcatele și faptele lui urâte și rele. Să ne amintim că păcatul protopărinților Adam și Eva a adus cu sine și o tulburare a creației întregi: pământul care până atunci rodea numai lucruri folositoare și frumoase, a început a rodi ”spini și pălămidă” (Facere 3, 18). Dacă păcatul sau oricare lucru urât îl îndepărtează pe om de Dumnezeu și de binefacerile care vin din apropierea de Dumnezeu, curățirea și sfințirea omului și a mediului care-l înconjoară îl readuce pe om în apropierea lui Dumnezeu pentru a se bucura de binecuvântarea Acestuia și îndepărtează răul sub orice formă acesta ar fi prezent.

Când putem sau când trebuie să facem sfeștania casei? Dintru început spuneam că, în principiu, preotul trebuie și poate să săvârșească sfeștanie la casa credinciosului ”oricând acesta o cere”. Deci, ori de câte ori credinciosul simte nevoia curățirii și sfințirii casei, așa cum simte nevoia ușurării și curățirii de păcate prin spovedanie, el poate chema preotul la casa sa pentru a-i face sfeștanie. Este bine ca sfeștania să se facă în zi de post, miercurea sau vinerea, ea fiind o slujbă de curățire, de spălare, de exorcizare, care se potrivește mai puțin, cu zilele de sărbătoare sau cu celelalte zile ale săptămânii, dar și pentru faptul că cel care solicită săvârșirea sfeștaniei trebuie să se pregătească prin postire și rugăciune.


În vechime, dar și astăzi în unele regiuni, se obișnuia sfeștania în prima zi a fiecărei luni. Acesta, desigur este un lucru foarte bun și de dorit. În locul acestei sfeștanii de ziua întâia a fiecărei luni s-a păstrat în multe părți din Biserica noastră obiceiul ca preotul să meargă pe la toate casele pentru a stropi cu apă sfințită. El nu mai săvârșește sfințirea apei în fiecare casă, ci o săvârșește la biserică o singură dată și apoi stropește cu această apă sfințită toate casele parohiei. De aceea se spune în popor că vine preotul cu ”zi’ntâi.”


Sfeștania din luna martie. Dacă nu se poate mai des, se face sfeștania casei, cel puțin o dată pe an. Mai în toate părțile se obișnuiește ca această sfeștanie anuală să se facă în Postul Mare care premerge sărbătoarea Sfintelor Paști. Cei mai mulți dintre credincioși solicită săvârșirea acestei sfeștanii în luna martie. Singura explicație a acestei preferințe este legată de faptul că, indiferent când sunt Sfintele Paști, luna martie este cuprinsă în Postul Mare, de aici și vorba populară că ”martie nu lipsește din post”. Deci, nu luna martie în sine este o lună în care este bine să se facă sfeștanie, ci Postul Mare este o perioadă potrivită pentru această slujbă în casă.


De ce în post? Mai întâi trebuie să spunem că este bine să facem sfeștanie în post pentru că în această perioadă cei ai casei sunt mai pregătiți sufletește, datorită postului și a rugăciunilor din această perioadă, dar și datorită faptului că acum credinciosul se străduiește mai mult ca oricând să se lepede de deprinderile rele, de răutăți și păcate, și să se îngrijească mai mult de suflet, să se apropie mai mult de Dumnezeu. Desigur, oricare din posturile de peste an rânduite de Biserică sunt potrivite pentru săvârșirea sfeștaniei, după cum, se recomandă acest lucru și pentru zilele de post de peste săptămână, miercurea și vinerea. Cine dorește, este bine să săvârșească sfeștanie în toate posturile. Cine nu poate, să o facă cel puțin în Postul Mare.


De ce în Postul Mare? Pentru că acesta este cel mai important și cel mai aspru post de peste an care ne pregătește pentru cea mai mare sărbătoare a Bisericii. Dar și pentru că acesta este primăvara, când, odată cu înviorarea și împrospătarea naturii, se face și curățenia casei și a lucrurilor din ea. Pe lângă aceasta, mai poate fi luată în seamă și dorința și disponibilitatea omului de înviorare și renaștere odată cu cea a naturii înconjurătoare, în virtutea aceleiași solidarități dintre om și creație. Puritatea, frumusețea și vigoarea naturii renăscute invită pe om, aproape irezistibil, la aceeași renaștere și recuperare a purității și a vigorii lăuntrice. Peste tot, dar mai ales la țară, primăvara se face o curățenie generală a casei, care merge de la scoaterea tuturor lucrurilor din casă, curățirea, scuturarea și împrospătarea lor până la văruirea pereților, care aduce cu sine și la propriu și la figurat un aer de reală primenire – mai ales când pereții se văruiesc cu var alb.


Sfeștania după ce am avut în casă un deces. Se obișnuiește ca după ce am avut un deces în casă, la câteva zile după înmormântare, atunci când cei din casă se pot pregăti, să se săvârșească sfeștanie. Creștinul simte nevoia resfințirii și binecuvântării casei nu pentru că cel decedat ar fi întinat în vreun fel casa, ci pentru că locul și casa a fost cercetat de moarte. Pe bună dreptate, moartea este socotită ca cea mai înfricoșătoare formă a răului și consecință a păcatului. ”Pentru că plata păcatului este moartea” spune Sfântul Apostol Pavel (Rom. 6, 23).


Cu atât mai mult, trebuie să se săvârșească sfeștanie în casa sau în locul în care s-a comis un omor sau o altă fărădelege sau urâciune (avort, încercare de sinucidere, vărsare de sânge, molimă, întâmplare rea sau accidente de orice fel, etc.), pentru că toate acestea se întâmplă din îndemnul și cu lucrarea diavolului și a duhurilor rele.


Sfeștanie după petrecerea unor lucruri neplăcute în casă sau cu cei din casă. Se mai poate face sfeștania casei și atunci când în viața celor din casă au intervenit evenimente neplăcute, cum ar fi certă sau dușmănie de dimensiuni mai mari, vreo întâmplare grea sau nefericită care a afectat pe vreunul din casă sau pe toți, când cei din casă sunt stăpâniți pe perioade mai lungi de tristețe, certuri, nemulțumiri, deznădejde etc.


Ce trebuie și cum trebuie să ne pregătim pentru sfeștanie? Cine dorește a chema preotul pentru a săvârși sfeștania casei, trebuie să știe cum trebuie să se pregătească pentru aceasta având în vedere cele de mai jos.

Mai întâi toți cei din casă este bine să se spovedească, pentru ca înainte de a curăți și sfinți casa, să se curățească și să se sfințească ei înșiși de păcatele și relele care afectează și casa în care ei locuiesc. Dacă nu este în timpul postului, atunci cei din casă să știe că trebuie să postească trei zile înainte sau cel puțin ziua aceea și să se ferească de ceartă, dușmănii, înjurături sau alte rele.


În al doilea rând, casa în care urmează a se face sfeștanie trebuie curățită cât mai bine, de la un capăt la altul și toate lucrurile din ea. Nu este de închipuit să stropim cu apă sfințită și să facem rugăciuni pentru a curăți casa de rele iar casa să fie murdară și neîngrijită. Apoi, orice slujbă săvârșită de preot în casă este echivalentă cu aducerea lui Dumnezeu în casa aceea prin lucrarea Sa sfințitoare și prin binecuvântarea Sa. Ori, dacă atunci când primim un oaspete obișnuit, dintre oameni facem curățenie în casă, pentru a-l primi cum se cuvine, cu cât mai mult atunci când vrem să-L primim pe Însuși Dumnezeu. Așa cum ne spălăm, ne îngrijim și ne primenim noi oamenii atunci când mergem la biserică sau atunci când ni se face orice slujbă, tot așa trebuie primenită și casa noastră când facem slujbă în ea.


Pentru slujba sfeștaniei, credinciosul trebuie să pregătească o măsuță frumos acoperită, orientată spre răsărit (poate fi așezată în fața sau în apropierea icoanei sau a colțului de rugăciune din casă) pe care va așeza următoarele:


– un vas larg la gură cu apă,


– un mănunchi de busuioc,


– două sfeșnice mici cu lumânări sau un vas strâmt la gură (un pahar sau ceașcă) în care să se poată pune lumânările din ceară curată,


– o cățuie cu cărbune aprins și puțină tămâie,


– o icoană (dacă măsuța nu se află în fața icoanei din casă),


– un pomelnic cu cei ce locuiesc în casă și cu cei pe care respectivii doresc să-i pomenească la rugăciune (poate fi și un pomelnic cu cei adormiți ai familiei).


Mai pot fi puse pe masă o pâine, puțin untdelemn și puțin vin, simbolizând roadele pământului date de Dumnezeu spre hrana noastră, pentru a fi binecuvântate.

Preotul va sta în fața măsuței, iar credincioși vor sta în spatele preotului, așa cum stăm și la biserică, toți cu fața spre răsărit. Toate ușile camerelor vor fi larg deschise.


Care sunt actele principale săvârșite de preot în timpul sfeștaniei? Rugăciunile de început și tămâierea casei. Slujba sfeștaniei cuprinde diverse rugăciuni, pentru casă și pentru cei ce locuiesc în ea, rugăciuni pentru sfințirea apei, tămâierea casei, sărutarea Sfintei Crucii de către toți cei de față și stropirea lor cu apă sfințită, stropirea casei cu apă sfințită.


După binecuvântarea de început a preotului, se rostesc rugăciunile de început, Psalmul 142 ”Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea…” și Psalmul 50, psalm de pocăință, timp în care preotul tămâiază masa amenajată pentru slujbă și toată casă, începând de fiecare dată cu icoana din cameră.


Urmează o serie de tropare scurte, rugăciuni adresate Maicii Domnului și tuturor sfinților, exprimând rugămintea noastră ca aceștia să fie împreună rugători cu noi. Invocând numele sfinților și al Maicii Domnului, spunem de fiecare dată: ”Rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi„.

De ce rugăm pe Maica Domnului și pe sfinți să se roage pentru noi? La orice slujbă sau rugăciune, cerem Maicii Domnului și tuturor sfinților să fie alături de noi în rugăciunile noastre către Dumnezeu, să se roage pentru noi, să mijlocească pentru noi.


În credința și tradiția noastră ortodoxă, sfinții bineplăcuți lui Dumnezeu și Maica Domnului sunt foarte apropiați credincioșilor. De aceea suntem înconjurați de icoane ale Maicii Domnului și ale sfinților în biserici, dar și în casele noastre. Dacă nădăjduim în sprijinul și în înțelegerea oamenilor din jurul nostru, pe care îi rugăm adeseori să ne ajute sau să mijlocească pentru noi la alți oameni, cu atât mai mult nădăjduim în dragostea, ajutorul și în mijlocirea celor care sunt acum în preajma lui Dumnezeu.


În Biserica Ortodoxă este foarte răspândită și încetățenită rugăciunea unora pentru alții și fiecare simțim cât de folositoare este. În această solidaritate dintre oameni, în dragostea și mila unora pentru alții se întemeiază credința noastră în rugăciunile și mijlocirile sfinților pentru noi. Dacă rugăciunile și mijlocirile noastre, ale oamenilor păcătoși, prinși în toate neputințele acestei vieți sunt ascultate de Dumnezeu și împlinite, cu cât mai mult rugăciunile sfinților. De altfel, dacă noi credem în viața de dincolo, dacă credem, prin urmare, că oamenii bineplăcuți lui Dumnezeu sunt alături de Dumnezeu, nu ne putem închipui că ei, atât de buni și iubitori, pot rămâne nepăsători la necazurile, durerile și nevoile noastre. Nu putem să ne gândim că cei care în viața lor pământească s-au rugat neîncetat pentru toți oamenii, s-au jertfit pentru a-i ajuta, au fost milostivi, au suferit pentru durerile și păcatele semenilor lor, după cum aflăm din istorisirea vieții lor, nu putem, deci, să ne închipuim că aceștia, trecând în viața cealaltă, devin nepăsători de ceea ce se întâmplă cu oamenii și cu lumea.


Citirea Sfintei Evanghelii. Momentul important următor este citirea Sfintei Evanghelii, timp în care credincioșii îngenunchează. Se citește un fragment din Evanghelia după Ioan (cap. V, 1-4) care redă episodul vindecării paraliticului de la scăldătoarea din Vitezda, Aici ni se arată că apa în care se cobora un înger al Domnului, care era, deci, într-un fel cercetată, atinsă, sfințită de Dumnezeu, devine vindecătoare: „…căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare și tulbura apa; și cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de ori ce boală era ținut„. Tot așa, cum vom vedea, printr-o rugăciune specială, preotul se roagă lui Dumnezeu „să trimită harul Prea Sfântului Său Duh și să sfințească apa” pusă înainte și să fie spre spălarea de toată întinăciunea și spre sănătatea sufletelor și a trupurilor.


Ectenia Mare. După citirea Sfintei Evanghelii, preotul rostește Ectenia Mare, o serie de rugăciuni și de cereri adresate lui Dumnezeu, mai întâi cu caracter general, pentru pacea și binele lumii întregi, a localității respective, sat sau oraș, și apoi, cu caracter special, pentru sfințirea apei. Este important de reținut că și acum, ca, de altfel la orice slujbă, ne aducem aminte că nu suntem singuri pe pământ și ne rugăm pentru toată lumea, începând, desigur cu cei de aproape. Când ne rugăm pentru binele nostru nu putem să ne avem în vedere numai pe noi, ci avem în vedere binele tuturor, al întregii lumi.


După aceea preotul se roagă lui Dumnezeu ”pentru ca să sfințească apa aceasta, cu puterea, cu lucrarea și cu pogorârea Sfântului Duh„, „pentru ca să se pogoare peste apa aceasta lucrarea cea curățitoare a Treimii celei mai presus de fire„, „pentru ca să fie apa aceasta tămăduitoare sufletelor și trupurilor, și izgonitoare a toată puterea cea potrivnica„, „pentru ca să se trimită ei harul izbăvirii și binecuvântarea Iordanului” și altele.


Rugăciunea de sfințire a apei. Momentul cel mai important al slujbei este atunci când preotul sfințește apa printr-o rugăciune specială. În timpul acestei rugăciuni, preotul afundă de trei ori mâna dreaptă în apă, făcând semnul Sfintei Cruci și rugându-se de fiecare dată astfel: „Și acum trimite harul Prea Sfântului și de viață făcătorului Tău Duh, care sfințește toate, și sfințește apa aceasta.


Apoi continuă rugăciunea: ‘Și prin gustarea și stropirea cu apa aceasta, trimite-ne nouă binecuvântarea Ta, care spală întinăciunea patimilor. Așa ne rugăm cercetează neputința noastră, Bunule, și tămăduiește cu mila Ta bolile noastre cele sufletești și trupești„, asociind acestei rugăciuni rugăciunea Maicii Domnului, puterea Sfintei Cruci și rugăciunile tuturor sfinților, pomenind numele multora dintre ei.


Afundarea Sfintei Cruci în apă și stropirea cu apă sfințită. După rugăciunea de sfințire, preotul afundă în apă Sfânta Cruce împreună cu busuiocul în formă de cruce, de trei ori, în timp ce se cântă troparul ”Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta. Biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește, și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău„.


În continuare preotul stropește cu apă sfințită toată casa, folosindu-se de sfeștocul din busuioc, cineva din cei ai casei purtând vasul cu apă sfințită.

După ce termină de stropit casa, preotul stropește cu apă sfințită pe toți cei prezenți care se închină și sărută Sfânta Cruce pe care preotul o ține în mână.


Ectenia finală pentru păzirea casei de rău. Slujba sfeștaniei se sfârșește cu o rugăciune prin care preotul se roagă ”să se păzească locuința aceea, toate orașele și satele de boală, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de năvălirea altor neamuri și de războiul dintre noi” și pentru ca Bunul Dumnezeu „să îndepărteze și să împrăștie toată mânia, care se pornește asupra noastră, și să ne izbăvească pe noi de mustrarea Lui cea dreaptă, care este asupra noastră și să ne miluiască pe noi.” Acum preotul pomenește pe toți cei de față și pe toți cei scriși pe pomelnicul casei. Se poate, de asemenea, face o rugăciune de pomenire a celor adormiți ai familiei.


din cartea: Casa creștinului – ghid practic

Distribuie