Groaznică și înfricoșată este căderea în iad a sufletelor îngreuiate de păcate! Ce n-ar da ele să scape de acolo…
Sfânta Biserică învață că: după moarte și judecata particulară sufletele păcătoșilor se duc în iad, locuința cea grozavă, durerile și grozăviile muncilor deși nu sunt pentru totdeauna, totuși ele ne îngrozesc. Aceasta-i un adevăr foarte dureros și înfiorător.
Tuturor creștinilor acelora: parte bărbătească și femeiască, care înainte de a ieși din viața aceasta, se căiră și își spovediră toate păcatele, dar n-avură vreme să facă canonul cuvenit, roade vrednice de pocăință: rugăciuni, post, zdrobirea inimii, ajutor lipsiților, iubire de Dumnezeu și de aproape, faptele milei sufletești și trupești… le mai rămâne încă posibilitatea: de a afla ușurare ori eliberare completă din suferințele și legăturile iadului.
Această ușurare sau eliberare o pot afla acești păcătoși pe care i-a prins moartea nepregătiți, în nemărginita bunătatea a lui Dumnezeu prin puterea jertfei nesângeroase și slujbele ce se fac de Preoții Bisericii pentru salvarea lor, prin rugăciuni, posturi, pomeniri, milostenii și alte fapte bune făcute de cei vii pentru ei. Acestea îi folosesc foarte mult și-i slobozesc din legăturile iadului.
Pomenirea morților e tradiție apostolică. Aceasta există din vremurile apostolice. Astfel în Liturghia Sfântului Apostol Iacob, fratele Domnului, aflăm următoarea rugăciune pentru morți: „Doamne Dumnezeul Duhurilor și a tot trupul, adu-ți aminte de ortodocșii ce i-am pomenit și de cei ce nu i-am pomenit; adu-ți aminte de toți, de la Dreptul Abel până în ziua aceasta. Dă-le odihnă în locașul celor vii, în Împărăția Ta, în plăcerile Raiului, în sânul lui Avraam, a lui Isaac, și a lui Iacov, Sfinților noștri strămoși, acolo unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, unde Lumina Feței Tale strălucește și eterna bunătate luminează„.
Privitor la aceasta Sfântului Ioan Hrisostom, zice așa: „Când tot poporul și Sfinții servitori ai Altarului stau cu mâinile ridicate la cer și Jertfă cea Mare este de față, cum să nu se înduplece Dreptatea Supremă, rugându-se pentru ei ( pentru morți )? Dar este vorba numai despre acei care au murit în dreaptă credință„.
Tot acest Sfânt Părinte mai zice în alt loc: „Este cu putință pentru noi, dacă voim să ușurăm pedeapsa unui păcătos care nu mai este în lumea aceasta. Dacă facem rugăciuni dese pentru el și împărțim milostenii în numele său, atunci deși el ar fi nedemn prin sine însuși, Dumnezeu însuși ne va asculta. Dacă pentru Apostolul Pavel, Dumnezeu binevoi a scăpa o mulțime de oameni ( „Şi eram în corabie, de toţi, două sute şaptezeci şi şase de suflete” Faptele Apostolilor 27, 37 ), care erau cu el în corabie, pentru unii a cruțat pe alții, cum nu va face același lucru și pentru noi?”
Hristos Dumnezeu – Omul, zice în Dumnezeiasca Sa Evanghelie: Fiul Omului n-a venit să piardă sufletele oamenilor; ci să le mântuiască”; „Să mântuiască pe cel pierdut…”. Aceste cuvinte sunt o mângâiere, o speranță de salvare pentru sufletele căzute în Iad, și o îmbărbătare pentru noi cei vii aici pe pământ, având în vedere că-i putem ajuta. Prin Dumnezeieștile Liturghii oficiate cu credincioșie și dragoste sfântă de Preoții Bisericii, se ajută, se ușurează mult și se eliberează multe suflete din iad.
[…] Astfel rugându-se, a doua zi, mergând la acele vițe uscate pe care le sădise, le-a găsit pe toate răsărite și înverzite. Și începând a crește într-același an mai presus de obicei și de firea sa, au adus mare îndestulare de struguri. Și fiind strugurii încă verzi în celelalte vii, în via Sfântului Tihon strugurii se copseseră mai degrabă decât la toți și erau foarte dulci la gust și foarte folositori sănătății omenești. Acea vie a fost lucrată mulți ani nu numai cât a trăit Sfântul Tihon, ci și după moartea lui, aducând rod cu îndestulare. Și în tot anul, mai înainte de vremea cea obișnuită a coacerii tuturor viilor, în l6 zile ale lunii iunie, la pomenirea Sfântului Tihon, se aduceau la biserica sfântului struguri copți din acea vie, iar cu vinul cel stors dintr-înșii, se săvârșea jertfa cea fără de sânge la Sfânta Liturghie. […]