Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 14 martie: Sfântul Cuvios Benedict de Nursia; Sfântul Sfințit Mucenic Alexandru, cel din Pidan (Macedonia) și Cinstirea Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Sfântul Teodor. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna martie, în ziua paisprezece, pomenim pe Sfântul Cuvios Benedict de Nursia
Într-o zi, s-a dus Cuviosul la țarină, împreună cu frații, iar, un lucrător de pământ, ținând în brațele sale trupul fiului său care, atunci, cu puțin mai înainte, murise, a venit la mănăstire, plângând și pe luminatul părinte Benedict căutându-l. Și, înștiințându-se că este la țarină, împreună cu frații, și lucrează și are să zăbovească, a lăsat trupul înaintea porții mănăstirii și a alergat la Cuviosul, în ceasul acesta lăsase lucrul și venea spre mănăstire cu frații. Văzându-l pe el, tatăl copilului a strigat cu lacrimi către Cuviosul și a zis: „Dă-mi pe fiul meu, dă-mi pe fiul meu”. Iar Cuviosul, înspăimântându-se de aceste cuvinte, s-a oprit și a zis către dânsul: „Au doară, omule, am luat eu pe fiul tău ?” Zis-a acela: „A murit fiul meu, cinstite părinte: ci, vino de-l învie pe el”. Acestea auzindu-le, acel făcător de minuni părinte, tare întristându-se, a zis: „Asemenea lucruri nu sunt în puterile nostre, ci ale Sfinților Apostoli. De ce voiți să ne îngreunați cu sarcini, pe care nu le putem ridica ?” Iar tatăl celui mort stăruia și-l ruga, adeverind și jurâdu-se: „Nu mă voi duce, dacă nu vei învia pe fiul meu”.
A întrebat, deci Cuviosul, zicând: „Unde este trupul copilului ?” „La-poarta mănăstirii, cinstite părinte”, a răspuns tatăl. Atunci, venind acolo Sfântul, cu frații, și-au plecat genunchii la rugăciune, Cuviosul plecându-și cinstitul cap peste trupul copilului. Apoi, s-a sculat și și-a ridicat mâinile către cer și a zis: „Doamne Dumnezeule, nu caută la păcatele mele, ci la credința omului acestuia, care se roagă și cere să i se învieze fiul lui, și întoarce în trupul acesta sufletul pe care L-ai luat”. Încă nu se sfârșise rugăciunea și a intrat sufletul în trup și s-a cutremurat tot trupul copilului și, tremurând, pipăia cu mâna. Și toți cei de față acolo, văzând o lucrare ca aceasta, făcută de Sfântul, s-au minunat, iar Sfântul apucându-l de mână, l-a dat viu tatălui său.
Această minune nu era în stăpânirea lui, ci s-a rugat și a cerut ca să o poată face. Dar, sunt niște lucruri pe care câteodată le cer Sfinții de la Dumnezeu, și nu le iau. Cine este întru această viață mai sus decât Pavel ? Dar și acesta, pentru neputința trupului său, de trei ori l-a rugat pe Domnul și nu l-a auzit, iar ceea ce dorea, nu a putut dobândi. Și despre Sfântul Benedict vreau să vă povestesc, că a voit un lucru și nu l-a putut săvârși. Avea fericitul o soră, Scolastică numită, care, prin bunăvoirea Atotputemicului Dumnezeu, din tinerețe, ducea viața sfântă. Deci, aceasta, o dată pe an, obișnuia a veni la fericitul său frate. Iar Cuviosul, cu ucenicii săi, se pogorau acolo, aproape, afară de poarta mănăstirii, la o casă, ce o făcuse anume pentru aceasta, și vorbeau. Deci, mergând într-o zi, după obicei, în casa aceea, au petrecut toată ziua în sfințitele cuvinte și în povestirile Scripturilor, celor de Dumnezeu insuflate. Iar, după ce s-a făcut seara și a înnoptat, au stat și au mâncat. Și, mâncând și vorbind din Sfintele Scripturi, au întârziat și a trecut cea mai mare parte a nopții. Deci, acea preasfințită și cinstită fecioară și sora după trup a Sfântului a cerut, zicând: „Te rog, pe tine, fratele meu, să nu lăsăm noaptea aceasta, și să o petrecem ajungând la ziuă, vorbind despre cerească bucurie și despre viața veșnică”. Iar fericitul, i-a răspuns ei: „Ce zici, soră ? Afară din chilia mea nu pot să rămân”.
Și era o vreme așa de bună și senin, încât nu se vedea nici un nor. Iar acea Preasfântă fecioară, văzând că fratele său nu s-a plecat la rugămintea ei, și-a împreunat degetele manilor și și-a pus mâinile sale pe masă și, plecându-și capul pe mâini, rugă pe Atotputernicul Dumnezeu. Și, îndată ce și-a ridicat capul de pe masă, s-au făcut atâtea fulgere și tunete și atâta ploaie s-a pogorât, încât nici fratele său, nici însoțitorii lui, nu se puteau duce la mănăstire și nici măcar să iasă în pragul ușii. Iar aceasta s-a făcut pentru rugăciunea surorii Sfântului și pentru lacrimile ce le-a vărsat, rezemându-și capul pe masă. Iar Sfântul, văzând că a se duce la mănăstire, după cum voia și zicea, era cu neputință, pentru învolburarea cea mare a fulgerelor și a tunetelor și pentru potopul ploii aceleia, s-a întristat și a zis către sora sa: „Să te ierte pe tine, soră, Atotputernicul Dumnezeu, pentru ceea ce ai făcut”. Iar ea, răspunzând, a zis: „Eu te-am rugat și nu m-ai ascultat. Am rugat pe Dumnezeu și m-a ascultat pe mine. Acum ieși, de poți, și, lăsându-mă, du-te la mănăstire”. Deci, rămânând Sfântul, fără voia sa, au petrecut toată noaptea aceea priveghind, întru cuvintele vieții veșnice și întru povestirile Sfintelor Scripturi. Și aceasta am spus-o, ca să arăt că Sfântul a voit să facă un lucru și n-a putut: ca, precum am spus, sunt lucruri pe care uneori Sfinții le cer de la Dumnezeu și nu le dobândesc. Iar dimineața, cinstită fecioară s-a dus la chilia sa, iar omul lui Dumnezeu, la mănăstire.
Și după trei zile, stând în chilia lui, și-a ridicat ochii în văzduh și a văzut sfântul suflet al cuvioasei sale surori, că ieșise din trup, în chip de porumbel, și se suia la cele cerești. Și, împreună bucurându-se de atâta slavă a surorii sale, Atotputernicului Dumnezeu i-a mulțumit, în laude și în cântări și sfârșitul ei l-a arătat fraților.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Sfințit Mucenic Alexandru, cel din Pidan (Macedonia)
Lumea în mijlocul căreia a trăit sfântul Alexandru din Pidna, trăia în întunecimea înșelăciunii. Dar el, strălucind întocmai ca o stea prealuminoasă, a dat pe față nebunia răucredincioșilor, a rănit cu cuvintele sale, întocmai ca și cu niște săgeți, pe vrăjmașul cel trufaș și a doborât la pământ toată înșelăciunea, propovăduind și mărturisind cu îndrăznire pe Hristos în vremea persecuției împăratului Maximin (305-311). Pentru aceasta, cei ce se găseau în fruntea înșelăciunii, neputând suferi până în cele din urmă, îndrăzneala și vitejia lui, s-au străduit, cu diferite meșteșugiri, să nimicească tăria lui. Dar nefiind în stare să izbutească aceasta, i-au tăiat capul cu sabia. Dumnezeu l-a răsplătit cu harul tămăduirilor; căci sfintele lui moaște vindecă de toată boala pe cei ce cu credință se apropie de ele.
Tot în această zi, pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Sfântul Teodor
Conform tradiției, Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Sfântul Teodor a fost pictată de către Sfântul Evanghelist Luca, și seamănă cu celebra Icoană a Maicii Domnului din Vladimir.
Această Icoană și-a primit numele de la Marele Voievod Iaroslav Vsevolodovici (+ 1246), tatăl Sfântului Alexandru Nevski, care la Sfântul Botez a primit numele Teodor, în cinstea Sfântului Teodor Stratilat (8 februarie).
Conform tradiției, fratele său mai mare, Sfântul Gheorghe (4 februarie), a găsit Icoana într-o capelă veche din lemn din apropierea orașului Gorodeț. După descoperire, a zidit pe locul vechii capele, Mănăstirea Sfântul Teodor – Gorodeț. Când cetățenii din Gorodeț au părăsit orașul în urma unui atac, nu au avut timp să ia Icoana cu ei.
În 1239, locuitorii din Kostroma au văzut Icoana purtată prin orașul lor de către o figură radiantă care semăna cu Sfântul Teodor Stratilat. A doua zi, Icoana a fost găsită într-un copac de către prințul Vasile din Kostroma, fratele mai mic al Sfântului Alexandru Nevski, în timp ce se afla la vânătoare în pădure. Icoana a fost așezată în Biserica Sfântul Teodor Stratilat și multe minuni au avut loc în fața ei.
Prințul Iaroslav – Teodor, a devenit Mare Voievod de Vladimir după ce fratele său, Sfântul Gheorghe, a dispărut în bătălia cu mongolii la râul Sita. El a dat Icoana, pe care a moștenit-o copilul său de la fratele său, Sfântului Alexandru Nevski.
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Sfântul Teodor, a fost în permanență cu Sfântul Alexandru și acesta s-a rugat de multe ori înaintea ei. După ce Sfântul Alexandru Nevski a murit pe 14 noiembrie 1263 la mănăstirea fondată de tatăl său, Icoana a fost luată de către fratele mai mic, Vasile.
S-au făcut numeroase copii ale Icoanei Maicii Domnului din Mănăstirea Sfântul Teodor, iar una din primele copii a fost comandată și dusă la Moscova de către mama țarului Mihail Romanov, călugărița Marta. Din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, numeroase copii ale Icoanei s-au îmbogățit cu scene ce zugrăvesc evenimente din istoria Icoanei făcătoare de minuni.
Icoana Maicii Domnului din Mănăstirea Sfântul Teodor este pictată față-verso. Pe verso se află icoana Sfintei Mari Mucenițe Parascheva, pictată într-o ținută splendidă de prințesă. Se crede că icoana Sfintei Parascheva de pe spatele Icoanei este legată de soția Sfântului Alexandru Nevski.
Primul Țar Romanov a fost proclamat suveran în fața Icoanei Maicii Domnului din Mănăstirea Sfântul Theodor în 1613.
Icoana Maicii Domnului din Mănăstirea Sfântul Theodor este sărbătorită la 16 august, data aflării ei, dar și la 14 martie, în cinstea proclamării țarului Mihail Romanov înaintea ei.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.