Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 1 aprilie: Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca; Sfântul Cuvios Macarie Mărturisitorul, egumenul Pelechitului; Sfântul Varsanufie de la Optina și Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră”. Despre viețile lor pe acurt puteți citi în continuare…
În luna aprilie, în ziua întâi, pomenim pe Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca
Aceasta a fost din Egipt. Încă de la vârsta de 12 ani, s-a despărțit de casa părintească și a mers în Alexandria. Era tânără și frumoasă și a căzut într-o desfrânare fără spațiu, încât s-a făcut ademenitoare multor suflete de bărbați tineri și bătrâni, cu desfătările pierzaniei desfrânării. Deci, petrecând ea șaptesprezece ani în cea mai adâncă viață păcătoasă, părându-i-se că numai aceasta este viața, Dumnezeu i-a întins o mână de ajutor, făcând ca un îndreptar de întoarcere la pocăință, de nevoință peste fire și de neasemuită sfințenie.
Că, dorind să se închine lemnului Sfintei Cruci, a mers la Ierusalim, văzându-și trupul corăbierilor, drept plată de călătorie. Dar, încercând să se apropie de lemnul Sfintei Cruci, s-a întâlnit cu o Putere nevăzută, care o respingea afară din biserică, și n-o lăsă să intre. Și, făcând încercare de mai multe ori și neizbutind, și-a dat seama de viața ei păcătoasă. Și așa a început plânsul și pocăința Măriei.
Deci, luând chezașă pe Preacurată, ca de o va lăsa să intre își va schimba viața, și-a dobândit dorirea și și-a ținut făgăduința. Având trei pâini uscate drept merinde, a trecut Iordanul și s-a afundat în pustie. Nevoințele ei au fost multe și grele, lacrimile neostoite, postul, rugăciunea, goliciunea trupului în frig și în arșița soarelui. Și, așa, a trăit 47 de ani în aspră pocăință, în încercări și ispite, aflând mântuirea. Și atât s-a înălțat deasupra patimilor, cât trecea și apa Iordanului pe deasupra și, când stă la rugăciune, se înălță în sus, ca de un cot de la pământ, neavând alt martor decât pe Dumnezeu, iar la sfârșitul vieții, pe dumnezeiescul ei duhovnic, Sfântul Zosima.
Și așa, biruind firea omenească, prin nevoința ei și cu harul lui Hristos, și dobândind îngerească petrecere, cea mai presus de om, încă din lumea aceasta, Sfânta Maria Egipteanca s-a mutat la Domnul, în vârstă de 76 de ani, în anul 431, pe vremea împărăției lui Teodosie cel Tânăr. Pentru ale ei sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi! Amin.
Despre viața Sfintei Maria Egipteanca pe larg puteți citi aici.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Macarie Mărturisitorul, egumenul Pelechitului
Acest între sfinți, părintele nostru Macarie, în Constantinopol fiind născut, și prunc sărman rămînînd după părinții săi, a fost crescut de un moș adevărat al său, fiind dat la învățătura Sfintelor Scripturi. Și avînd firească istețime, și multă osîrdie arătînd, în scurtă vreme petrecînd toată Scriptura, a cunoscut nimicnicia și grabnica stricăciune a celor vremelnicești, precum și veșnicia celor cerești. Pentru aceasta, ieșind din cetate, s-a dus la Mănăstirea numită Pelechit, și amestecîndu-se pe sine cu monahii de acolo, lepădînd numele Hristofor, căci așa se numea mai înainte, Macarie de acum înainte s-a numit. Deci, slujind mai la toate trebuințele chinoviei și săvîrșind virtuțile prin multa smerenie, s-a făcut începător și făcător de minuni preaminunat. Căci Dumnezeu prin el a vindecat patimi nevindecate; și ploaie din cer a pogorît prin rugăciune; și mare și vestit făcîndu-se el în zilele acelea, multă mulțime năzuia către el. Unii adică durerile sufletești prin el curățindu-le, iar alții trupești vindecări dobîndind; însă alții sufletește și trupește de el întărindu-se, se întorceau la casele lor.
Auzind vestea aceasta, Tarasie, preasfîntul patriarh al Constantinopolului a trimis de la chemat ca să vindece pe Pavel patriciul, ce avea boală primejdioasă și era deznădăjduit de vindecare. Mergînd Sfîntul la casa sa l-a vindecat. După aceea și pe soția lui, deasemenea, boală pătimind și deznădăjduită fiind de doctori, iarăși a vindecat-o sfîntul, pe care și binecuvîntîndu-l patriarhul, l-a făcut și slujitor Domnului, căci nu bolea cu boala neascultării ca cei mulți.
Ducîndu-se la mănăstirea sa, smerenia ce o avea mai mult înmulțită a pus-o în lucrare. Atunci lucrătorul de sminteli, diavolul, a pus în Bizanț împărat tiran, care a dat cinstitele icoane în foc și în apă. Acesta era Leon Armeanul, care a trimis în surghiunie pe preasfîntul patriarh Nichifor, și care chinuia pe arhierei și arhimandriți cu izgoniri și închisori și cu cumplite bătăi. Atunci și acest minunat bărbat, fiind din pomeniții mai sus Sfinți Părinți, la felurite chinuri a fost dat și în închisoare a petrecut pînă la sfîrșitul acelui împărat. Iar după acela, împărățind Mihail Gîngavul, și acesta de aceeași spurcată credință fiind, a scos pe sfîntul de la închisoare, și prin alții mult măgulindu-l și îngrozindu-l, nu a reușit să-l înduplece de partea lui a fi. Pentru care și izgonindu-l la Ostrovul Afusie îl avea în pază.
Iar sfîntul suferind toate vitejește, mulțumea lui Dumnezeu. Deci zăbovind în acea izgonire și mult nevoindu-se, și de minuni făcător acolo făcîndu-se, s-a mutat către Domnul.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Varsanufie de la Optina
Paul I. Plikhanov, fiul lui Ioan și Natalia Plikhanov, s-a născut în orașul Samara în 5 iulie 1845. Mama i-a murit pe când era încă prunc și tatăl său s-a recăsătorit pentru ca fiul lui să aibă o mamă. Deși severă cu el, mama vitregă i-a fost ca o adevărată mamă și copilul a îndrăgit-o mult.
Ca descendent al cazacilor din Orenburg, Paul s-a înrolat în armata cadeților din Polotsk. Și-a completat studiile la Școala Militară din Orenburg devenind ofițer. Mai târziu a terminat și Școala de Ofițeri Cazaci din Petersburg, primind serviciu în districtul militar din Kazan și, în cele din urmă, devenind colonel.
Odată, bolnav de pneumonie, Paul simțea că nu mai are mult de trăit. L-a rugat pe subofițerul sanitar să-i citească din Sf. Evanghelie și și-a pierdut cunoștința. Atunci a avut o vedenie în care parcă cerurile s-au deschis și el s-a înfricoșat de acea lumină puternică. Întreaga sa viață cu toate păcatele i-a trecut prin fața ochilor și l-a cuprins un sentiment de pocăință. Atunci o voce i-a spus să meargă la Mănăstirea Optina dar doctorii nu au crezut că își va reveni. Sănătatea i s-a îmbunătățit și colonelul a vizitat Mănăstirea Optina. În august 1889 stareț la Optina era Sf. Ambrozie (10 octombrie) care l-a sfătuit pe Paul să-și pună în bună orânduială treburile lumești. După alți doi ani Sf. Ambrozie i-a dat binecuvântare să rupă orice legătură cu lumea și să vină la Optina în trei luni.
Nu i-a fost ușor colonelului să lase serviciul militar în numai trei luni și avea multe ispite cu această ascultare deoarece i s-a propus o promovare la rangul de general, cerându-i-se să-și amâne retragerea din armată. Unii chiar au încercat să-i găsească o soție, luând în derâdere hotărârea lui de a se călugări. Chiar în ultima zi a celor trei luni și-a terminat de rezolvat problemele și s-a întors la Optina. Deja Sf. Ambrozie era pus în sicriu în biserica mănăstirii.
Sf. Anatol I (25 ianuarie) a urmat Sfântului Ambrozie ca stareț al mănăstirii și l-a trimis pe Paul sub ascultare la Ieromonahul Nectarie (29 aprilie) ca ucenic și coleg de chilie. În 1892 a fost acceptat ca novice și un an mai târziu, a fost tuns rasofor. În cei zece ani care au urmat, rasoforul a trecut prin diferite stagii ale vieții monastice fiind hirotonit diacon (1902) și preot (1903). Călugărul Paul a primit în secret schima în decembrie 1900 datorită unei boli grave. Când a fost întrebat ce nume dorește el a răspuns că nu are importanță. Atunci i s-a dat numele de Varsanufie în cinstea Sf. Varsanufie al Tverului și Kazanului (11 aprilie). Deși s-a făcut bine, nu a primit mantia până în decembrie 1902, după slujba Sfintei Liturghii în care s-a descoperit că fusese tuns pe patul de boală.
În 1 septembrie 1903 monahul Varsanufie a primit ascultarea să îl ajute pe Părintele Iosif, egumenul schitului, la îndrumarea duhovnicească a fraților și surorilor mănăstirii Shamordino.
La începutul războiului ruso-japonez din 1904, călugărul Varsanufie a fost trimis în Orient ca și preot militar având misiunea de a îngriji soldații răniți. După terminarea războiului în august 1905, Sf. Varsanufie s-a întors la Optina în 1 noiembrie al aceluiași an.
Părintele Iosif fiind prea bătrân și slăbit ca să mai poată îngriji de problemele mănăstirii, Sf. Varsanufie a fost numit egumen în locul său, restabilind în scurt timp ordinea, disciplina, plata datoriilor, repararea clădirilor, și altele asemenea, în toate împletind strictețea cu grija părintească și blândețea pentru toți cei aflați sub îndrumarea lui.
Sf. Varsanufie, ca toți părinții de la Optina, a dobândit darul înaintevederii și al tămăduirii bolilor fizice și psihice ale oamenilor. Unul din fiii săi duhovnicești, monahul Inocent Pavlov, își amintește cât de înfricoșat a fost la prima sa spovedanie la Părintele Varsanufie care știa și cele mai ascunse gânduri ale lui, amintindu-i chiar și de lucruri și persoane pe care el le uitase demult. Sfântul i-a vorbit blând, spunându-i că Dumnezeu i-a îngăduit să vadă acelea despre el. „Cât trăiesc eu, să nu spui la nimeni despre cele ce ai văzut dar după moartea mea poți să povestești și altora,” îi spuse sfântul.
Sf. Varsanufie iubea cărțile duhovnicești, îndeosebi Viețile Sfinților. El obișnuia să spună că cei care citesc cu evlavie din acele cărți vor avea multe de câștigat. Mai spunea că multe întrebări ale vieții noastre își află răspuns în viețile sfinților pentru că ele ne învață cum să trecem peste greutăți, cum să ne păstrăm credința lucrătoare, să luptăm împotriva vrăjmașului și să ieșim victorioși. Deși Viețile Sfinților erau la îndemâna oricui, părintele se întrista când auzea că mulți nu le-au citit.
Sf. Varsanufie pomenea mulți sfinți în pravila sa zilnică și nu întâmplător. Fiecare sfânt, explica el, avea un rol anume în viața lui. Dacă, de exemplu, se întâmpla ceva important într-o zi, căuta să vadă ce sfinți se prăznuiau atunci, după care îi pomenea în fiecare zi. Mai târziu a observat că în ziua praznicului lor, sfinții îl păzeau de necazuri și primejdii. În 17 decembrie 1891, praznicul profetului Daniel și a celor cei trei tineri sfinți, a plecat din Kazan și nu s-a mai întors. În acea zi s-a hotărât să moară lumii și sfântul a simțit atunci că Dumnezeu l-a izbăvit dintr-un cuptor de patimi, la fel ca și pe cei trei tineri izbăviți din cuptorul de foc pentru că nu s-au închinat idolilor, bătrânul a fost convins că a plecat din lume nevătămat pentru că nu s-a închinat desfrâului, mândriei, lăcomiei și altor idoli.
Prin 1908, Sf. Varsanufie părea să se îmbolnăvească tot mai des, vorbind tot mai mult despre clipa despărțirii de această lume. În aprilie al aceluiași an, cineva i-a trimis un pachet în care se afla marea schimă. Călugărul Varsanufie și-a dorit de multă vreme să fie tuns în schima mare înainte de a muri dar nu a spus acest lucru nimănui în afară de arhimandrit. De aceea, a văzut în aceea un semn că se va duce la Domnul.
Într-o noapte de iulie 1910, părintele s-a simțit atât de rău încât a trebuit să iasă din biserică în timpul privegherii și să se întoarcă la chilia lui. În dimineața următoare nu mai putea sta singur pe picioare. În acea noapte a fost tuns în schima mare.
Însă mila lui Dumnezeu l-a învrednicit cu zile și părintele și-a revenit. Dar la mănăstire au apărut alte probleme. Călugării noi care veneau, erau majoritatea din medii duhovnicești mai relaxate și nu înțelegeau sfințenia monahismului sau noțiunea de duhovnic, astfel încât aceștia au început a cere reformă și schimbare în cadrul mănăstirii. Ei urmăreau poziții în posturi de conducere și să închidă schitul. Din cauza numeroaselor plângeri ale fraților nou veniți, Sf. Varsanufie a fost mutat ca egumen la Mănăstirea Golutvinsky. Când a sosit la noua mănăstire, sfântul a găsit totul în paragină. Cu toate acestea, nu și-a pierdut râvna și curând mănăstirea și-a redobândit suflul duhovnicesc. Veneau tot mai mulți oameni auzind că acolo este un părinte venit de la Optina, ameliorându-se astfel și problema financiară. Dar, pe frații care se împotriveau regulilor din mănăstire a trebuit să-i îndepărteze.
La începutul lui 1913, Sf. Varsanufie s-a îmbolnăvit din nou și l-a rugat pe Mitropolitul Macarie al Moscovei să-i dea binecuvântare să se retragă la Optina, dar n-a fost să fie. Sfântul s-a dus la cele sfinte în ziua de 1 aprilie iar trupul i-a rămas la biserica din Golotvino până în 6 aprilie (care a fost și Sâmbăta lui Lazăr). După slujbă moaștele au fost trimise cu trenul la Optina pentru a fi îngropate acolo. Trenul a ajuns în gara Kozelsk în 8 aprilie iar sicriul a fost purtat de cler până la Optina.
Patriarhia Moscovei a autorizat ca slăvirea Părinților de la Optina să se facă în 13 iunie 1996. Dezgroparea sfintelor moaște ale sfinților Leonid, Macarie, Ilarion, Ambrozie, Anatolie I, Varsanufie și Anatolie II a început în 24 iunie, 1998 și s-a încheiat în următoarea zi. Dar, pentru că hramurile bisericii (nașterea Sf. Ioan Botezătorul și celelalte) se asociau cu datele dezgropării sfintelor moaște, Patriarhul Alexei al II-lea a stabilit 27 iunie ca dată de comemorare a acestui eveniment. Moaștele sfinților părinți se odihnesc acum la noua biserică a Icoanei din Vladimir a Maicii Preacurate.
Tot în această zi, pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră”
Icoana Maicii Domnului „Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră” a fost zugrăvită de maicile Mănăstirii Leushinski cu binecuvântarea Sfântului Ioan de Kronstandt în anul 1894. Însuși sfântul Ioan a sfințit-o și s-a rugat dinaintea ei numind-o „Mântuitoarea Rusiei”.
Trei ani mai târziu, sfântul Ioan l-a binecuvântat pentru rugăciune și nevoință dinaintea acestei icoane pe sfântul Serafim de Virița, care pe atunci viețuia încă în lume, spunându-i:
– Vei fi schimnic al Lavrei Alexandru Nevski. Roagă-te pentru mântuirea Rusiei înaintea acestei icoane.
Și îi porunci să repete nevoința sfântului Serafim de Sarov: să se roage Preacuratei Maici a Domnului să trimită pace țării.
După mutarea sa la Virița, în anul 1937, sfântul Serafim se rugă dinaintea acestei icoane 1000 de zile și nopți, cerând Maicii Domnului să trimită pace Rusiei.
Odată, o familie și-a adus pruncul bolnav de la Sankt Petersburg la sfântul Serafim să se roage pentru sănătatea copilului, însă când intrară la cuviosul părinte, copilul era deja mort. Părinții plângeau și îl rugau să le ajute. Sfântul Serafim se rugă Maicii Domnului, iar copilul învie. Vestea minunii se răspândi cu repeziciune, pricină pentru care autoritățile hotărâră să confiște icoana. În acest timp, la sfântul Serafim veni o fiică duhovnicească, Lidia, pe care o tunse în monahism cu numele Varsanufia și îi încredință icoana spre păstrare.
După ce în anul 1962, icoana Maicii Domnului fu adusă în Ucraina, dinaintea ei se rugă 1000 de nopți schiegumena Alexandra care cu puțin timp înainte de plecarea sa la Domnul, săvârșită în 1978, auzi din icoană ziua adormirii sale.
În 1997, icoana fu dăruită Mănăstirii de maici a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din Cernigov, Ucraina. Primele minuni săvârșită aici a fost îmbunătățirea viețuirii, încuviințarea unui preot de sluji la mănăstire, sosirea unor surori cântărețe și începutul lucrărilor de construcție.
La 23 aprilie 2002, Biserica Ortodoxă Ucraineană a adăugată în lista icoanelor făcătoare de minuni, așezând prăznuirea sa în Sâmbăta din Săptămâna a cincea a Postului Mare.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.