Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 1 august: Scoaterea Cinstitei și de viață făcătoarei Cruci a Domnului; Sfinții șapte Mucenici Macabei, Avim, Antonie, Gurie, Elezar, Evsevona, Ahim și Marcel, a maicii lor Solomoni și a lui Eliazar, dascălul lor și Sfinții 9 Mucenici din Perga Pamfiliei. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna august, în ziua întâi, prăznuim Scoaterea Cinstitei și de viață făcătoarei Cruci a Domnului
Prăznuirea scoaterii cinstitei Cruci a Domnului s-a așezat în această zi, încă de pe vremea dreptcredinciosului împărat grec Manuil și a marelui domn al Rusiei, Andrei Gheorghievici. Acest praznic s-a așezat în această zi de Preasfințitul Luca, patriarhul Constantinopolului, de mitropolitul Constantin al Kievului și de Nestor, episcopul Rostovului. Deci l-au așezat pentru o pricină ca aceasta: Împăratul Manuil și marele domn al Rusiei petrecînd în pace și iubire de frați, s-a întîmplat într-o zi de au ieșit la război, cel din Constantinopol împotriva turcilor, iar cel din Rostov împotriva bulgarilor, că atunci marele domn Andrei petrecea în Rostov. Bulgarii erau un popor necredincios, care se chemau așa după rîul Volga (volgari), fiindcă petreceau mai jos de acest rîu. Și le-a dăruit Domnul Dumnezeu la amîndoi biruință împotriva potrivnicilor. Împăratul grec a biruit pe turci, iar domnul Rusiei a biruit pe bulgari și i-a supus lui, făcîndu-i birnici ai stăpînirii sale.
Marele domn Andrei avea obicei, cînd mergea la război împotriva vrăjmașilor, de lua cu sine în cetele sale, cinstita icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care avea în brațele sale pe Pruncul Cel mai înainte de veci, pe Hristos, Mîntuitorul nostru. El mai lua încă și cinstita Cruce a Domnului, pe care o purtau doi preoți îmbrăcați în sfintele veșminte. Astfel ieșea la război, cu aducere de multe rugăciuni către Hristos Dumnezeu și către Preacurata Lui Maică, împărtășindu-se cu dumnezeieștile Taine ale Domnului. Cu niște arme ca acestea nebiruite se înarma mai mult decît cu săbiile și cu sulițele; deci, mai mult nădăjduia spre ajutorul Celui Preaînalt, decît spre vitejia și puterea oștirii sale, știind bine cuvîntul lui David: Nu în puterea calului va voi, nici în pulpele bărbatului nu-I va plăcea. Domnul va binevoi întru cei ce se tem de Dînsul și întru cei ce nădăjduiesc spre mila Lui. Acest binecredincios domn întărea oastea sa, pe de o parte cu chipul cucerniciei sale prin rugăciuni, iar pe de alta, cu porunca spre rugăciuni. Deci, toți căzînd înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a cinstitei Cruci, se rugau Domnului cu lacrimi.
Marele domn, privind spre icoană, zicea în rugăciunea sa astfel: „O, Stăpînă, ceea ce ai născut pe Hristos, Mîntuitorul nostru, tot cel ce nădăjduiește spre tine, nu va pieri; deci, și eu, robul Tău, te am pe Tine, după Dumnezeu, zid și acoperămînt, iar Crucea Fiului tău, armă ascuțită împotriva vrăjmașilor. Roagă pe Mîntuitorul lumii, pe Care îl ții în brațele tale, ca să fie puterea Crucii ca un foc, arzînd fețele potrivnicilor, care doresc război cu noi; iar folosirea ta cea atotputernică să ne ajute nouă și să calce pe vrăjmașii noștri”. După această rugăciune, sărutînd ei sfînta icoană și cinstita Cruce, toți au pornit cu îndrăzneală împotriva vrăjmașilor, și astfel le-a ajutat lor Domnul cu puterea Crucii, iar Preasfînta Născătoare de Dumnezeu le-a ajutat lor cu mijlocirile sale cele către Dumnezeu.
Marele domn, avînd totdeauna un obicei ca acesta, a ieșit cu oastea sa într-o rînduială ca aceea împotriva bulgarilor – precum de demult marele împărat Constantin a purtat semnul Sfintei Cruci înaintea oastei – și, mergînd la cîmp, s-a luptat cu oștirea bulgărească. Deci, biruindu-i, au venit după dînșii și au luat și patru cetăți ale lor, precum și a cincea, anume Vrehimul, de la rîul Kamii. Cînd s-a întors de la lupta cu păgînii, în cortul său, a văzut ieșind din icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu o strălucire luminoasă ca focul, care strălucea peste toate cetele. Aceasta a fost în luna august, în ziua întîi. De aceea, marele domn, luînd iarăși mai mare bărbăție și mai multă îndrăzneală, și-a întors puterea sa împotriva păgînilor și a ars cetățile acelea cu foc, încît a lăsat pămîntul acela pustiu; iar asupra celorlalte cetăți ce rămăseseră a pus dajdie, apoi s-a întors înapoi cu prăznuire.
Asemenea și Manuil, împăratul grecilor, care ieșise cu oastea sa împotriva turcilor, a văzut tot atunci aceeași minune, adică niște raze de foc ce ieșeau din icoana Preacuratei Fecioare, pe care o avea cu cinstita Cruce în cetele sale. Cu aceasta el a biruit în acea zi puterea turcilor. Deci, ei s-au înștiințat unul pe altul prin epistolă de biruința lor, cu ajutorul lui Dumnezeu, împotriva vrăjmașilor, și de strălucirea cea minunată pe care o văzuseră ieșind din chipul Mîntuitorului și au preamărit pe Dumnezeu. Sfătuindu-se cu arhiereii lor cei mai mari, au așezat prăznuire în ziua întîi a lui August, dînd mulțumire lui Hristos, Mîntuitorul, și Preacuratei Lui Maici. Pentru pomenirea puterii Sfintei Cruci, prin care, fiind înarmați, au biruit pe vrăjmași, ei au poruncit ca să scoată preoții cu mîinile lor cinstita Cruce din Sfîntul Altar și să o pună în mijlocul bisericii, să se închine ei toate popoarele creștine și cu dragoste să o sărute, preamărind pe Hristos Domnul, Care a fost răstignit pe dînsa. Arhiereii au mai poruncit să facă și sfințirea apei. Deci, de atunci s-a numit prăznuirea aceasta, „Scoaterea Cinstitei Cruci”. Cînd se scoate la pîraie, la fîntîni și la izvoare Crucea Domnului, trebuie să se scoată împreună și cu sfintele icoane.
Așadar, să prăznuim, fraților, lăudînd și mulțumind Preamilostivului Dumnezeu, Mîntuitorului nostru Iisus Hristos și Maicii Lui celei fără de prihană, Stăpîna noastră cea binecuvîntată Fecioara Maria, și slăvita Cruce să o cinstim cu dreaptă credință. Să prăznuim cu cucernicie și cu plăcere dumnezeiască, avînd între noi pace și dragoste, mîngîind cu milostenie pe cei săraci, depărtîndu-ne de toate lucrurile cele rele și luînd aminte la frica lui Dumnezeu. Astfel, plăcînd Ziditorului și Stăpînului nostru, să ne învrednicim prăznuirii celei veșnice, împreună cu toți sfinții, în ziua aceea, în care se va arăta pe cer semnul Fiul Omului, adică cinstita Lui Cruce, care va merge înaintea Celui ce va să vie cu slavă și cu putere multă, ca judecător al viilor și al morților.
Acela va străluci pe toți drepții cu străluciri luminoase și dătătoare de bucurie. După săvîrșirea judecății, va merge înaintea tuturor cetelor sfinților, povățuindu-i în Împărăția cerului. Atunci vor prăznui, dănțuind în vecii cei fără de sfîrșit, toți sfinții, cu care și pe noi, păcătoșii, să ne numere, Preamilostivul Hristos Mîntuitorul nostru, cu rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Amin.
Tot în această zi, pomenim pe Sfinții șapte Mucenici Macabei, Avim, Antonie, Gurie, Elezar, Evsevona, Ahim și Marcel, a maicii lor Solomoni și a lui Eliazar, dascălul lor
Aceștia au trăit pe vremea lui Antioh, (+164) urmașul lui Seleuc, împăratul Siriei, care stăpânea tot neamul evreilor, silindu-i să se lepede de obiceiurile lor cele părintești și să mănânce cărnuri de porc. Și, aducând, în Palestina și alte păgânești fărădelegi, întorcea pe mulți evrei de la dreapta cinstire a lui Dumnezeu. Cei înțelegători și iubitori ai dreptei credințe suspinau și plângeau pentru părăsirea credinței strămoșești.
Între cei ce nu s-au supus tiraniei, urmând și păzind legile pământești, erau îndeosebi, bătrânul Eleazer, mare dascăl și tălcuitor al Legii, și cei șapte tineri, învățați de dânsul. Deci, a ieșit porunca de la împăratul Antioh, ca toate popoarele împărăției să respecte pe zei și legile elinești. El a mai poruncit ca templul Domnului, de la Ierusalim, să fie prefăcut în capiște idolească, având pe Jupiter în locul cel sfânt al templului. Și mulți evrei alergau cu sârguință la jertfele idolești, pe când cei statornici fugeau în munți și în pustie, ascunzându-se în peșteri și în crăpăturile pământului, și era frică mare peste tot poporul, încât nimeni nu îndrăznea a se numi evreu.
Deci, a fost prins bătrânul Eleazar, și, fiind legat cu mâinile la spate, a fost bătut greu, și l-au silit să mănânce carne de porc, iar el nu primea, vrând mai bine să moară decât să calce porunca lui Dumnezeu, acum la bătrânețe și, pentru puțină viață vremelnică, să meargă în chinurile iadului.
Deci, s-a rugat bătrânul ca moartea lui să fie mântuire pentru tot poporul evreilor, și, fiind aruncat în foc, a răposat.
Au fost aduși, apoi, la tiran, vitejii tineri Macabei, unul câte unul, începând cu cel mai în vârstă dintre ei, și, chinuindu-i pe ei cu meșteșugite și cumplite zdrobiri ale trupului, trăgându-i pe roți de fier și împungându-i cu țepi înroșite în foc și, în sfârșit, au fost aruncați, ei înșiși, în foc; și așa, și-au dat duhul, primind cununile răbdării mucenicilor și arătând că cugetul este demn și stăpân peste patimi. Iar maica lor, Solomoni, dacă a văzut cum s-au săvârșit fiii ei, a vrut să fie părtașă, și ea, la pătimirea cea de bună voie, pentru credință. Și, alergând ea singură în para focului, a luat aceeași moarte mucenicească.
Mai pe larg, mucenicia aceasta, din legea Vechiului Testament, se află în Biblie, la Cartea a 2-a a Macabeilor. Și așa și-au dat sufletul lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenim pe Sfinții 9 Mucenici din Perga Pamfiliei
Sfinții nouă mucenici au trăit în vremea împărăției lui Dioclețian și a ighemonului Flavian, în Perga Pamfiliei, fiind creștinați de moșii lor. Mineon era teslar, iar ceilalți plugari. Având toți un gând și sfătuindu-se bun sfat, s-au dus la lupta muceniciei, socotind toate ale lumii deșarte, pentru Hristos. Și sosind la capiștea Artemidei, într-o noapte au stricat toți idolii câți au găsit acolo.
Apoi fiind prinși și aduși la întrebare înaintea ighemonului, au fost rău bătuți, arși pe coaste și strujiți cu unghii de fier până la oase, arzându-li-se subțiorii cu făclii, apoi, scoțându-li-se ochii cu țepușe, au fost băgați în temniță, poruncind tiranul să nu le dea nici de mâncare, nici de băut, nici altă căutare să aibă. De aceea, peste puțină vreme, au fost dați la fiare ca să-i mănânce, care, venind cu blândețe la ei, nu le-au făcut nimic.
Mirându-se toți de aceasta și strigând: „Mare este Dumnezeul creștinilor”, îndată s-au pogorât din cer tunete și fulgere cu ploi grele, amestecate cu grindină. Apoi s-a auzit un glas dumnezeiesc, care i-a chemat pe sfinți, iar ei, auzind, s-au bucurat. Atunci ighemonul a poruncit să li se taie capetele și așa au primit cununa muceniciei. Numele acestora sunt: Leontie, Atie, Alexandru, Chindeu, Mnisitei, Chiriac, Mineon, Catun și Evclei.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.