Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 10 februarie: Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie, episcopul cetății Magnesiei; Sfintele Mucenițe și fecioare: Enata și Valentina și a mucenicului Pavel; Sfânta Cuvioasă Ana din Novgorod; Sfântul Cuvios Prohor din Pecersca, făcătorul de minuni și Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Ognevidnaya”. Despre viețile lor pe scurt, puteți citi în continuare…
În luna februarie, în ziua a zecea, pomenim pe Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie, episcopul cetății Magnesiei
Sfântul Mucenic Haralambie a trăit în vremea împărăției lui Sever (193-211) și s-a făcut vestit cu puterea credinței sale și cu râvnă în propovăduirea lui Hristos. Și era acest episcop în Magnezia, din Asia, iar mai-marele cetății era Luchian dregătorul. Deci, acesta, nesuferind cuvintele și zelul propovăduirii bătrânului episcop, a poruncit ostașilor să fie prins și, dus fiind la judecată înaintea lui Luchian, Sfântul a mărturisit cu strălucire și fără frică, pe Hristos; drept aceea, dregătorul a poruncit să fie dezbrăcat de hainele sale și, după ce i-au jupuit tot trupul, cu unghii de fier, i-au tăiat fâșii de piele de pe trup. Iar Sfântul Haralambie, rău rănit, a zis: „Mulțumesc vouă, fraților, că, strujind trupul meu cel vechi și bătrân, m-ați înnoit, îmbrăcându-mi sufletul cu haina cea nouă a suferințelor pentru Hristos”.
Și, văzând cei de față răbdarea Mucenicului în atâtea chinuri și neîncetatele lui rugăciuni pentru toți, mulți din ei, bărbați și femei, s-au lepădat de idoli și au crezut în Hristos; iar dregătorul, cercetându-i și chinuindu-i, fără milă pe aceștia, a poruncit să li se taie capetele. Se zice că însăși fața împăratului, Galina, auzind de tăria de suflet cu care Sfântul Haralambie a răbdat cele mai grele chinuri, a crezut în Hristos și s-a botezat.
Deci, istovit de atâtea cumplite chinuri pe care a trebuit să le îndure, a fost osândit la moarte, prin sabie. Și Sfântul Haralambie s-a mutat la Domnul, dându-și sufletul în temniță, așteptând să i se taie capul, și s-a numărat cu Sfinții.
Despre viața pe larg a Sfântului Haralambie, puteți citi aici.
Tot în această zi, pomenim pe Sfintele Mucenițe și fecioare: Enata și Valentina și a mucenicului Pavel
Dintre aceste două fecioare, Enata era din ținutul Gaza, iar Valentina din Cezareea. Când ighemonul Firmilian sta la judecată, a fost adusă viteaza fecioară Enata, care fiind întrebată dacă se leapădă de Hristos, și ea mărturisind că Hristos este Dumnezeu, a fost chinuită cumplit. Atunci cinstita Valentina și ea fecioară fiind și nesuferind să vadă neomenia și cruzimea celor săvârșite, s-a umplut de îndrăzneală, și când i s-a poruncit ca să aducă jertfă idolilor, căci acolo lângă scaunul de judecată, se găsea un jertfelnic, ea l-a izbit cu picioarele și l-a surpat împreună cu focul ce era pe el. Atunci tiranul mânuindu-se, a chinuit-o cumplit și pe ea. Și încetând a le mai chinui, a hotărât să fie arse în foc. După aceasta a fost adus la pătimire sfântul Pavel. Și după ce a suferit mai multe chinuri și s-a arătat mai presus de patimi, cu harul lui Hristos, a fost osândit la moarte de sabie. Iar el, mulțumind lui Dumnezeu și rugându-se pentru cei de o credință cu el, a primit tăierea cinstitului sãu cap, dându-și duhul în mâinile lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenim pe Sfânta Cuvioasă Ana din Novgorod
Sfânta Cuvioasă Ana a fost fiica primului rege creștin al Suediei, Olof Skötkonung, devenind, datorită sfințeniei vieții ei, una dintre cele mai venerate sfinte din calendarul ortodox slav. Sfânta Ana ocrotește foarte multe așezăminte euharistice în Rusia și în nordul Europei.
Prințesa vikingă a fost cunoscută în patria ei ca Ingegerda, dar când a venit în Rusia, rușii au numit-o Irina. Numele de Ana l-a primit cu puțin înainte de moarte, când a luat chipul monahicesc. Ana a beneficiat de o blagloslovită creștere duhovnicească, căci tatăl său și mama sa, Regina Estrida, erau amândoi cu totul dăruiți noii lor credințe creștine. Despre Regina Estrida se spune că „descindea din cea mai aleasă familie a Suediei, fiind vestită pentru mintea ei strălucită, inima plină de dragoste și dărnicia ei. Toți copiii ei au rămas vestiți pentru drăgălășenia lor și înaltele lor daruri duhovnicești”.
Tânăra a avut parte de multă libertate pe când era tânără. După cum ne spun aghiografii „lua parte la adunările oamenilor și la ceremonii, era de față la primirile de la palat, locuia în iatacul ei, unde era liberă să primească oaspeți, avea moșii și își chivernisea singură averile, avea la dispoziție o pază înarmată și făcea călătorii prin țară după voia ei. În tradiția populară a nordului scandinav, ea este pomenită ca o femeie neiubitoare de sine, cu inimă bună, înțeleaptă, vioaie, îndrăzneață și cu mare înrâurire asupra celor în mijlocul cărora se afla”.
Sfânta Ana s-a dovedit a fi o prințesă a păcii, înduplecându-l pe tatăl ei să facă pace cu Norvegia învecinată, rânduind ca sora sa Astrid să se mărite cu regele norvegian Olav al II-lea Haraldsson. Ea însăși fusese făgăduită acestui rege al Norvegiei, care avea să devină Sfântul Martir Olav (sărbătorit la 29 iulie), numit și ocrotitorul Norvegiei, pentru marea sa lucrare de răspândire a creștinismului în această țară. În cele din urmă, tatăl ei, Regele Olof Skötkonung al Suediei, a crezut că ar fi mai de folos să se mărite cu strălucitul cneaz Iaroslav al Novgorodului, iar Irina, Ana de mai târziu, a făcut ascultare. Acest însemnat duce al Rusiei a trimis soli la Regele Olof al Suediei, căutând să încheie o alianță care să fie întărită prin căsătoria cu fiica acestuia, care nu avea împliniți atunci 20 de ani. Ca parte a înțelegerii de dinainte de căsătorie, Ana a cerut să i se dea ca dar de nuntă cetatea și ținutul Ladoga, cu dreptul de a-l chivernisi ea însăși și de a pune un împuternicit care să o ajute să-l cârmuiască. Cererile ei au fost primite, astfel că în vara anului 1016 ea și cu Iaroslav s-au cununat la Novgorod. Curând după aceea, curtea domnească a fost mutată la Kiev, oraș pe care Iaroslav îl moștenise de la tatăl său, Sfântul Cneaz Vladimir, sărbătorit în calendarul ortodox la 15 iulie.
Marea Ducesă de Novgorod a luat parte nemijlocit la domnia țării alături de soțul ei, uneori intrând chiar în luptă cu el, alteori ajutându-l să încheie tratate de pace cu dușmanii. Au avut șapte fii și trei fiice, despre care marele retor Ilarion (care a ajuns mai apoi Mitropolitul Kievului) a spus că erau cu toții deplin dăruiți credinței creștinești. Unul dintre acești fii, Vladimir, care a ctitorit și catedrala din Novgorod, a fost proslăvit ca sfânt (sărbătorit la 4 octombrie). Ana a ajutat și la creșterea mai multor copii de regi, printre care Edwin și Edward, fiii Regelui Edmund al Angliei, și Magnus, fiul Sfântului Rege Martir Olav al II-lea Haraldsson al Norvegiei. În anul 1028, Iaroslav și Ana au dat adăpost chiar Sfântului Rege Olav, când a fugit de năvălirea și răzmerița din țara sa.
Soțul sfintei, cunoscut de urmași ca Iaroslav cel Înțelept, și-a dobândit numele de la chibzuința cu care și-a ocârmuit poporul și marele său interes față de învățătură. După cum se consemnează în Marele Letopiseț Rusesc, în 1037 el a adunat la Kiev mai mulți grămătici care au tălmăcit cărți din grecește în limba slavonă și a dat întâiul cod de legi din țările rusești, cunoscut ca Pravila Rusească. Tot el e a pus să se scrie Marele Letopiseț Rusesc, care avea să devină „o capodoperă a literaturii slavone medievale” și care este izvorul principal pentru cunoașterea istoriei rusești timpurii.
În anul 1037, credincioasa pereche domnitoare a zidit o mănăstire în Kiev, pe care au afierosit-o Sfintei Irina, ocrotitoarea Sfintei Ana. Mănăstirea a fost zidită lângă Catedrala Sfânta Sofia, pe care Iaroslav o zidise după modelul Sfintei Sofii din Constantinopol. Aceste clădiri făceau parte din programul de construire elaborat în vremea domniei lor, care „a făcut din Kiev centrul artistic al veacului al XI-lea în Rusia”. În anul 1045, Sfânta Ana și soțul ei au fost de față la punerea temeliei Catedralei Sfânta Sofia din Novgorod, care a fost începută de fiul lor Vladimir și a fost încheiată după moartea ei.
Sfânta Ana a adormit întru Domnul la 10 februarie 1050. Cu puțin înainte de moarte a luat schima monahală, „arătând prin aceasta adânca sa evlavie și o adevărată smerenie creștinească”. Mormântul ei, așezat alături de cel al fiului, Sfântul Vladimir, în Catedrala Sfânta Sofia din Novgorod, a devenit izvor de tămăduire de-a lungul timpului. Sfânta Ana e cinstită de Biserică și la 4 octombrie, împreună cu fiul ei, Sfântul Vladimir Iaroslavici.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Prohor din Pecersca, făcătorul de minuni
Acest sfânt Prohor era un făcător de minuni de la Lavra Peşterilor din Kiev şi lui i se mai spune şi „mâncătorul de spanac” deoarece în vremea în care a locuit la Mănăstirea Peşterilor el nu a gustat deloc pâine, ci se hrănea doar cu acest spanac, pe care îl usca şi îl amesteca oarecum şi făcea din el un fel de pâine. Ori de câte ori dădea din acest fel de pâine cu binecuvântare, pâinea avea gust de miere în gura celui care o gusta; dar dacă cineva o fura, ea era amară ca pelinul. Odată, pe când era lipsă de sare în Rusia, Prohor a împărţit cenuşă oamenilor ca şi când ar fi fost sare. Căci cu adevărat cenuşa pe care el o dădea cu binecuvântare, era ca sarea. Dar dacă cineva voia să-şi ia singur, adică dacă fura această cenuşă, ea nu le rămânea decât ca cenuşă. Cneazul Sviatopolk a poruncit ca cenuşa din chilia Sfântului Prohor să-i fie adusă lui la palat fără permisiunea şi binecuvântarea Sfântului. Atunci când această cenuşă s-a adus, cei care au gustat-o au văzut că este cenuşă şi nicidecum sare. Atunci Prohor le-a spus oamenilor care veneau la el pentru sare să se ducă la palatul cneazului, şi când vor vedea că el aruncă cenuşa afară din palat, să o ia şi să o ducă la casele lor, căci ea va fi sare. Poporul a făcut aşa, şi iată, cenuşa era sare. Crezând aceasta, cneazul însuşi s-a făcut respectuos şi a început să-l iubească pe Sfântul Prohor, astfel încât, după ce acesta a trecut la cele veşnice în anul 1107 după Hristos, însuşi cneazul l-a aşezat pe Sfânt cu mâinile lui în mormânt alături de marii Sfinţi ruşi Antonie şi Teodosie.
Tot în această zi, pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Ognevidnaya”
În ziua de 10 februarie, în momentul pomenirii sfinților zilei care se săvârșește la Utrenie, la sfârșit, este pomenită icoana Maicii Domnului Areovind.
Această icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului este mai neobișnuită pentru că Preacurata Maică este zugrăvită fără Prunc, cu capul aplecat spre dreapta, iar veșmântul său este roșu aprins, pricină pentru care a primit numele Areovind sau Chip de foc. Cei ce tâlcuiesc semnificația înfățișării acesteia spun că roșul simbolizează Jertfa Mântuitorului Hristos.
Obârșia icoanei este necunoscută, însă știm că spre sfârșitul veacului al XVIII-lea cinstirea ei era deja răspândită pentru minunile săvârșite de aceasta. Astăzi, copii ale icoanei sunt răspândite în întreaga Rusie și peste hotarele ei.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.