Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 10 iulie: Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei; Sfântul Mucenic Apolonie de Sardia; Sfântul Cuvios Antonie de la Pecerska; Sfinții Mucenici Vianor și Siluan; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Koneviț (Konevițkaia) și Aducerea Cinstirului Veșmânt al Domnului nostru Iisus Hristos din Persia la Moscova. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna iulie, în ziua a zecea, pomenim pe Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei
Precum nu se poate pune stavila șuvoiului de apă ce se prăvălește, din tăriile cerului, spre pământ, pe timp de furtună, tot așa nu s-a putut pune stavilă răspândirii credinței creștine. Hulit, batjocorit, răstignit, ucis și îngropat, Hristos a născut în lume o putere de a crede în El, care, de-a lungul veacurilor a crezut neîncetat. Propovăduitorii dumnezeieștii Sale învățături au fost prinși și aruncați în temnițe, dar se ridicau alții să vestească cuvântul adevărului. Închinătorii Lui au fost surghiuniți și omorâți, dar sute de mii de alți noi credincioși mărturiseau că Hristos este Viața, și că cei ce ascultă cuvintele Lui nu vor muri în veac.
Așa s-a întâmplat și în cetatea Nicopol, din Armenia, pe timpul împăratului Licinius (308-321). Creștinii erau prinși și omorâți, dar numărul lor, în loc să scadă, creștea fără încetare. Credința în Hristos luminase, în acel oraș, și cugetele căpeteniilor între care se aflau: Leontie Mavrichie, Daniil și Antonie. Aceștia, fără vreo teamă, își arătau credința lor în Cel înviat din morți. Pentru aceea au și îndurat chinuri, pe care numai o minte rătăcită le poate scorni și, împreună cu ei, au pătimit și alți 41 de creștini. Și au primit cunune Mucenicii, sfârșindu-și, prin foc, viața lor pământească.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Mucenic Apolonie de Sardia
Acesta era din cetatea Sardelor cea din Lidia, și fiind adus înaintea lui Perinie ighemonul, când se află în Iconia, și mărturisind pe Hristos și batjocorind idolii, a fost răstignit și așa a primit mucenicia.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Antonie de la Pecerska
Întemeietorul și părintele monahismului rus, Sfântul Antonie, s-a născut în orășelul Liubech de lângă Cernigov. El a părăsit de timpuriu casa părintească și s-a dus la Sfântul Munte, unde a fost tuns monah și a viețuit întru aspre nevoințe la Mânăstirea Esfigmenu.
Ca urmare a unei vederi cerești, starețul mânăstirii l-a trimis pe Antonie în Rusia spre a întemeia acolo viața monahală.
Antonie a ales să se sălășluiască într-o peșteră de lângă Kiev. Când cei doritori de viața pustnicească au început să se strângă în jurul lui, el l-a numit stareț al obștii pe Teodosie, el însuși rămânând în continuare în acea peșteră, întru nevoințele desăvârșitei singurătăți.
Prin binecuvântările lui Dumnezeu, obștea Sfintei mânăstiri a crescut și s-a făcut maica întregului monahism rusesc.
Sfântul Antonie a îndurat multe răutăți de la oameni și de la draci, dar toate răutățile le-a biruit cu smerenia. El avea darul mai înainte vederii și al vindecării bolnavilor.
El s-a odihnit în Domnul la anul 1073, în vârstă fiind de nouăzeci de ani și lăsând în urmă o obște numeroasă de ucenici buni care au fost sămânța cea bună pentru monahismul rusesc din veacurile următoare.
Tot în această zi, pomenim pe Sfinții Mucenici Vianor și Siluan
Dintre aceștia Sfântul Vianor, fiind din eparhia Pisidiei, a fost adus pentru mărturisirea în Hristos la întrebare înaintea lui Severian ighemonul Efrațisiei și supus la chinuri. Iar Siluan, stând aproape și văzând răbdarea sfântului, a crezut în Hristos; și îndată i-au tăiat limba, să după aceea și capul.
Tot în această zi, pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Koneviț (Konevițkaia)
Icoana Maicii Domnului din Koneviț este prăznuită pe 10 iulie și pe 3 septembrie. Icoana din Koneviț este cinstită ca făcătoare de minuni în Biserica Ortodoxă din Rusia și Biserica Ortodoxă din Finlanda.
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu mai este cunoscută și sub denumirea de Icoana Maicii Domnului „Konevițkaia”, Icoana Maicii Domnului „Akafistnaia”, Icoana Maicii Domnului „Sviatogorskaia” sau Icoana Maicii Domnului „Golubițkaia”.
Icoana a fost oferită de egumenul Ioan de la Muntele Athos, ca binecuvântare pentru Sfântul Arsenie Koneviț (prăznuit pe 12 iunie), fondatorul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” Koneviț (Konevițkaia). Sfânta icoană care s-a proslăvit prin numeroase minuni a fost așezată în Catedrala „Nașterea Maicii Domnului”, unde a rămas până în anul 1610.
În anul 1610, în timpul unei invazii a suedezilor, icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost mutată, cu binecuvântarea Arhiepiscopului Isidor de Novgorod, de la Mănăstirea Konevițkaia, la Mănăstirea Derevianiț din Novgorod. În fiecare an pe 10 iulie, la această mănăstire era ziua de prăznuire a icoanei Maicii Domnului din Koneviț. În anul 1799, cu binecuvântarea Mitropolitului Gavriil de Novgorod și Sankt Peterburg (†26 ianuarie 1801), icoana făcătoare de minuni a fost întoarsă la mănăstirea Koneviț.
Revenirea icoanei la Mănăstirea Koneviț este prăznuită pe 3 septembrie.
În Mănăstirea Derevianiț a rămas o copie a icoanei Maicii Domnului „Konevițkaia”, care a fost ferecată într-o îmbrăcăminte de argint. De asemenea, copii ale icoanei din Koneviț se mai găsesc în Catedrala „Buna Vestire” din Kremlin – Moscova, Catedrala Învierii din Torjok și în Biserica Mănăstirii „Noul Valaam” din Finlanda. Icoana Maicii Domnului din Koneviț este de tip „Hodighitria” (Îndrumătoarea), doar că în locul tradiționalului pergament înfășurat, Pruncul Hristos ține în mâini doi porumbei albi.
Tot în această zi, pomenim Aducerea Cinstirului Veșmânt al Domnului nostru Iisus Hristos din Persia la Moscova
În zilele binecredinciosului împărat și marelui domn Mihail Teodorovici, singur stăpânitorul a toată Rusia, și întru patriarhia prea sfințitului Filaret, tatăl după trup și după duh al Împăratului, împărățea în Persia Abbas șah. Acela având dragoste spre binecredinciosul împărat Mihail, adeseori trimitea la dânsul pe solii săi cu daruri, așijderea și împăratul Rusiei îi trimitea lui înapoi pe solii săi cu daruri. Iar în anul de la zidirea lumii 7133, iar de la Nașterea lui Hristos 1625, în luna lui martie, a venit din Persia de la Abbas Șah, împăratul cel zis mai sus, un sol slăvit cu numele Urusamvec, cu scrisoare și cu multe daruri cinstite. Acela a mai adus osebit de la împăratul său, pentru preasfințitul patriarh Filaret, o scrisoare și un dar fără de preț, anume veșmântul Domnului nostru Iisus Hristos, într-un sicriaș de aur, împodobit cu pietre scumpe.
Împăratul Persiei înștiința în scrisoare că, făcând izbândă cu oastea și robind țara ivirilor, s-a aflat între veșmintele mitropoliei, închis tare într-o cruce, acel veșmânt al lui Hristos, pe care, luându;l, l-a trimis în dar preasfinției sale, Patriarhului Filaret al Moscovei. In aceeași scrisoare, împăratul Persiei proslăvea numele cel mare al Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, zicând: „Dacă cineva nu-L cinstește cu cuviință dumnezeiască pe Acela (Domnul nostru Iisus Hristos), ca pe un Dumnezeu, acela să fie ars cu foc fără de milă; iar cel care va aprinde focul asupra unui hulitor de Dumnezeu ca acesta, acela este vrednic de cinste și de mărire”.
Iar Preasfințitul Patriarh Filaret, primind cu bucurie acel mare dar, care era mai mare decât toate celelalte daruri pământești de mult preț, a chemat pe niște greci bătrâni iscusiți, care se întâmplaseră în acea vreme în cetatea Moscova, unii fiind din Ierusalim, iar alții din alte părți grecești. Între aceia era Nectarie, căruia i s-a dat în Rusia Arhiepiscopia Vologod și a marelui Perecom; și Ioanichie, care, înainte cu puțină vreme, venise în Moscova cu Preasfințitul Teodor, Patriarhul Ierusalimului. Preasfințitul patriarh Filaret a întrebat pe acei greci, dacă știu ceva despre veșmântul Domnului și ce se aude de dânsul prin părțile grecești. Atunci fiecare dintr-înșii a spus câte ceva puțin, cât li se întâmplase să audă.
Arhiepiscopul Nectarie a spus: „Pe când eram arhidiacon la Preasfințitul Patriarh al Constantinopolului, am fost trimis de dânsul în țara ivirilor, pentru o trebuință oarecare. Acolo s-a întâmplat de m-am dus la biserica ce se numea Ileta și am văzut într-însa la strana dreaptă si lângă întâiul stâlp, lumânări multe aprinse. Deci am întrebat preoții care erau acolo: «Ce este aceasta?» Iar ei mi-au răspuns: «Aici este pus veșmântul Domnului Hristos, pe care l-a adus de demult un ostaș al țării noastre, care a fost în Ierusalim pe vremea răstignirii Domnului. Si se fac aici multe minuni de către acest veșmânt al lui Hristos»”.
Alți greci spuneau preasfințitului patriarh că, în Palestina și în celelalte părți grecești, se aude povestindu-se de cei dreptcredincioși, că veșmântul Domnului se află la ivireni. Pentru că, pe vremea răstignirii Domnului, a fost un ostaș oarecare din părțile Ivirului, care a câștigat la sorți veșmântul Domnului, și l-a dus în Iviria, în țara sa. El l-a dat ca pe un mare dar surorii sale după trup care era fecioară, și a spus tuturor cele ce s-au făcut pentru Hristos în Ierusalim. Iar fecioara aceea auzind cele povestite, a iubit acel veșmânt al Domnului, și-l păzea la sine cu cinste. Apoi, după puțină vreme, a sosit sfârșitul vieții ei și, când murea, a poruncit ca în locul rânduielilor celor de îngropare, să-i îngroape trupul ei în veșmântul Domnului. Si a fost așa.
Iar după câtăva vreme, deasupra mormântului fecioarei aceleia a crescut un copac mare și foarte frumos. Iar în vremile marelui Constantin, împăratul grecilor și al romanilor, când țara Iviriei a primit Sfântul Botez, atunci din copacul acela a curs mir cu bun miros și tămăduitor; și se ungeau cu acel mir cei cuprinși de toate felurile de neputințe și de boli, și primeau tămăduiri. Iar dreptcredincioșii împărați ai ivirilor, văzând preaslăvitele minuni ce se făceau, au zidit deasupra copacului aceluia o biserică vestită și au rânduit episcop mai mare la dânsa.
Si trecând mulți ani, când cu slobozirea lui Dumnezeu perșii au robit întâi țara Iviriei, atunci au pustiit și biserica aceea, în care era copacul acela izvorâtor de mir. După aceea, chiar dacă țara Iviriei s-a slobozit din jugul robiei perșilor, dar copacul acela n-a mai fost acolo, nici mir tămăduitor de la locul acela nu mai curgea, tără numai cu un stâlp era însemnat locul acela. Iar pentru veșmântul Domnului totdeauna se lățea slava, cum că este în țara Iviriei; și mulți socotesc, că după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, a fost luat de oarecare credincioși din mormântul acela, spre paza sfințeniei, în vremea robiei. Iar cum s-a aflat după aceea în mitropolie, de aceasta nu se știe nicidecum. Iar preasfințitul Patriarh Filaret, auzind aceste înștiințări pentru veșmântul Domnului, s-a sfătuit cu preasfințiții arhierei ai Rusiei – fiindcă era atunci vremea sfântului marelui post celui de 40 de zile – si a poruncit ca să se facă post și rugăciune prea cu deadinsul. Si în Duminica închinării Crucii, făcând rugăciuni de toată noaptea, a poruncit ca pe acel mântuitor veșmânt al lui Hristos Dumnezeului nostru să-l pună pe cei neputincioși, precum de demult binecredincioasa împărăteasă Elena a pus Crucea lui Hristos pe un mort, pentru încredințare.
Si precum acolo s-a cunoscut Crucea lui Hristos din puterea cu care mortul a înviat, așa și aici s-a făcut încredințare pentru veșmântul Domnului, căci cei ce pătimeau de felurite neputințe, pe care se punea vesmântul lui Hristos, aceia primind grabnică tămăduire, se tăceau sănătoși. De un dar ca acesta s-a umplut de mare bucurie binecredinciosul împărat și preasfințitul patriarh, și au poruncit ca în biserica cea mare sobornicească a Adormirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, înspre partea apusului, în unghi drept, unde era chipul Mormântului purtător de viață al lui Hristos, să se tocmească un loc foarte cinstit și împodobit. Si acolo au pus veșmântul lui Hristos, care și până acum este văzut de toți, și este cinstit cu vrednică datorie și cu cucernicie; de la care și până astăzi se dau tămăduiri bolnavilor care aleargă cu credință la el. Și s-a așezat prăznuirea punerii veșmântului Domnului în 10 zile ale lunii lui iulie, întru slava lui Hristos Dumnezeului nostru, Celui împreună cu Tatăl, și cu Sfântul Duh, slăvit în veci. Amin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.