Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 10 mai: Sfântul Apostol Simon Zilotul; Sfântul Cuvios Isihie Mărturisitorul; Sfânta Cuvioasă Isidora din Tebaida, cea nebună pentru Hristos; Sfânta Taisia și Sfinții Mucenici și Frați: Alfeu, Filadelf și Ciprian. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna mai, în ziua zece, pomenim pe Sfântul Apostol Simon Zilotul
Acesta a fost unul din cei 12 Apostoli ai Mântuitorului și era galilean. I se dă numele de Canaanitul și de Zilotul, spre a-l deosebi de Sfântul Petru și de Sfântul Simeon „fratele Domnului”, urmașul Sfântului Iacob la episcopia Ierusalimului. Tradiția spune că el ar fi fost mirele de la nuntă din Cană, unde Mântuitorul a prefăcut apa în vin, ceea ce văzând, Simon s-a lipit de Iisus și s-a învrednicit a-i fi ucenic, cu mult zel, pentru toată viața.
Evangheliile îi dau numele de Canaanitul (Matei 10, 4), cel de fel din Cană și de Zilotul (Luca 6, 15), arătând râvna și strădania lui de a sluji, prin cuvânt și cu viață, Evanghelia mântuirii tuturor oamenilor, vestită de Hristos Domnul. După altă tradiție, Sfântul Simon, înainte de a se întâlni cu Mântuitorul, ar fi făcut parte din partida evreilor zeloți, care ridicau poporul la răzvrătire și nu plăteau tribut romanilor. Este, cu alte cuvinte, trecutul său, pe care Simon, ca și alții, l-a părăsit, devenind „pescar de oameni”, în slujba lui Hristos.
După pogorârea Duhului Sfânt, Sfântul Apostol Simon n-a pregetat a călători în ținuturi îndepărtate, pentru a lumina popoarele cu lumina Evangheliei, mergând în Egipt și în Mauritania și aprinzând în suflete candela nestinsă a mărturisirii lui Hristos. Pretutindeni, pe unde și-a purtat pașii, pe urmele lui s-au înfiripat în inimi, nădejdi noi, au crescut bucurii duhovnicești, a rodit mântuirea, începând înălțarea oamenilor spre Dumnezeu. O tradiție spune că ar fi mers până și în Britania. Întorcându-se, însă, în părțile Răsăritului, Sfântul Simon a mers în țara perșilor. Multă împotrivire a întâlnit propovăduirea lui în sufletul păgânilor, văzând înmulțirea numărului creștinilor în țara lor. Aceștia, prinzând pe Sfântul Apostol, l-au răstignit în orașul Snanir, din Persia.
Și așa, printr-o pătimire, după același chip cu a Mântuitorului Hristos, Sfântul Apostol Simon și-a săvârșit viața răstignit de necredincioși.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Isihie Mărturisitorul
Acest cuvios Isihie era din cetatea Adrapinilor și era bărbat bun și blând și se purta potrivit cu numele. Rugându-se el lui Dumnezeu ca să-i arate lui un loc în care să slujească și să fie bineplăcut Lui, i s-a descoperit să se ducă spre părțile mării, la muntele ce se zice Maion, unde a și petrecut multă vreme. Apoi de acolo pogorându-se spre mare, și făcând aproape casă de rugăciune sfântului Andrei și restul vieții petrecându-și întru sihăstrie și răbdare și multe lucrări de minuni săvârșind, s-a mutat către Domnul.
Tot în această zi, pomenim pe Sfinții Mucenici și Frați: Alfeu, Filadelf și Ciprian
Aceștia erau din locul Vascanilor din cetatea Prefacta de bun neam și străluciți cu averea, fii fiind lui Vitalie, domnitorul acelei cetăți. Au fost crescuți în religiozitate și în citirea dumnezeieștilor Scripturi de un oarecare sfânt bărbat Onisim, care propovăduia pe Hristos. Mai întâi fiind cercetați de un oarecare Anghelion, ce era trimis de la Roma cu scrisori împărătești, au fost trimiși la Roma de către Lichiniu, iar acesta i-a dat spre cercetare lui Valerian, de care au fost trimiși la Potiola, către guvernatorul Diomid, iar acesta i-a trimis către Tertil, care cârmuia Sicilia. Deci de la fiecare guvernator din cei ziși au suferit sfinții felurite chinuri, iar din chinurile la care i-a supus Tertil și-au primit fericitul sfârșit. Și așa acești trei purtători de biruință s-au mutat la cele cerești.
Tot în această zi, pomenim pe Sfânta Cuvioasă Isidora din Tebaida, cea nebună pentru Hristos
În mănăstirea de fecioare a Tabenisiotencelor, care este în Tebaida Egiptului, a fost o fecioară cu numele Isidora, care pentru Dumnezeu se prefăcea că este nebună, ca și cum ar fi fost îndrăcită. Și era într-atâta defăimare din partea surorilor, încât nici una nu voia să guste hrană împreună cu ea, ci era de toate defăimată, ocărâtă și necăjită. Dar ea răbda toate acelea cu tăcere și cu mulțumire; și totdeauna se ostenea la bucătărie și în celelalte ascultări mănăstirești, slujind și nescârbindu-se de lucrurile cele mai necurate din mănăstire; pentru că locurile cele spurcate le curăța și era întocmai ca un burete în mănăstire, curățind și spălând toată necurățenia. Astfel de osteneli le suferea neîncetat, încât nici un ceas nu și-a petrecut în zadar, ci de dimineață până în seară, în orice lucru se afla, își obosea trupul său.
Iar uneori se făcea că este îndrăcită, tăinuindu-și cu înțelepciune fapta cea bună dinaintea celor ce o vedeau. Si se împlinea în ea cuvântul acesta al Apostolului: Dacă se pare cuiva că este înțelept între voi în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie întelept. În acea mănăstire erau 300 fecioare călugărite; deci toate acele fecioare purtau pe cap, după rânduiala monahicească, culion; iar ea își acoperea capul cu un petic prost și urât. Si n-a fost văzută de nimeni în tot timpul vieții sale mâncând vreo bucată de pâine sau șezând la masă și gustând fiertură, ci s-a hrănit numai din rămășițele și fărâmiturile adunate de pe masă; iar în loc de fiertură sorbea spălături, cu care spăla oalele și căldările. Si nu făcea nimănui nici o mâhnire, nici ea nu s-a mâniat sau s-a necăjit vreodată și nu s-a certat pentru ceva; ci, totdeauna, tăcea nerăspunzând nimănui vreun cuvânt, nici la vreo ocară mică sau mare, deși adeseori era bătută de toate și totdeauna era urâtă și batjocorită.
În această viață aspră petrecând multă vreme fericita Isidora, s-a făcut descoperire despre ea Cuviosului Pitirun, bărbat sfânt și foarte îmbunătățit, care petrecea în pustiul ce se numea Porfirit. Aceluia, stându-i în față îngerul Domnului, i-a zis: „Pentru ce te mândrești în mintea ta pentru viața ta îmbunătățită, în care ți se pare că ești mare, șezând în acest loc pustiu? Voiești să vezi o femeie mai îmbunătățită și mai plăcută lui Dumnezeu decât tine? Scoală-te și mergi Ia mănăstirea de femei cea din Tabenisiot și vei găsi acolo pe una ce poartă pe capul ei un petic urât. Aceea este mai bună înaintea lui Dumnezeu decât tine, deoarece petrece într-atâta sobor și de-a pururea slujind tuturor și fiind de toate batjocorită, niciodată nu s-a depărtat cu inima de Dumnezeu, ci totdeauna mintea ei este adâncită către Dumnezeu. Iar tu, petrecând aici în singurătate și neieșind niciodată cu trupul, toate cetățile le înconjuri cu mintea ta”.
Deci, marele Pitirun, sculându-se îndată, s-a dus la Tabenisiot, unde, ajungând la mănăstirea de bărbați, a rugat pe egumen ca să poruncească fraților să-l ducă pe el la mănăstirea de fecioare. Și de vreme ce acel cuvios părinte era slăvit între părinți și foarte cinstit pentru sfințenia vieții și pentru bătrânețile lui, cu sârguință l-au trecut peste râul care curgea înaintea mănăstirii și l-au dus până la mănăstirea de fecioare, unde, intrând și făcând obișnuita rugăciune, s-a rugat ca toate surorile să vină înaintea lui să le vadă. Deci, adunându-se toate înaintea lui, cuviosul n-a văzut pe aceea despre care a fost înștiințat de înger și pentru care venise. Deci le-a zis: „Să aduceți la mine toate surorile, căci precum socotesc, una nu este aici”. Călugărițele îi ziseră: „Toate suntem de față, înaintea cinstitei tale fețe”.
Starețul a zis: „Lipsește una, despre care mi-a spus îngerul Domnului”. Acelea au răspuns: „Toate suntem aici, părinte, decât numai una a rămas în bucătărie, neavând minte, pentru că este îndrăcită”. Părintele le-a zis: „S-o aduceți și pe aceea la mine, ca s-o văd, căci pentru ea am venit aici”. Deci s-au dus după ea și au chemat-o, dar ea nu voia să meargă, pentru că înțelesese cu duhul de descoperirea care se făcuse starețului pentru dânsa. Si, luând-o călugărițele, o trăgeau cu sila, zicându-i: „Marele părinte Pitirun te cheamă pe tine!” Iar după ce au adus-o înaintea starețului, el văzând-o și cunoscând că este aceea de care îi spusese îngerul, pentru că vedea darul lui Dumnezeu peste ea, a căzut la picioarele ei, zicând: „Binecuvintează-mă, maică! ” Iar ea asemenea a căzut înaintea lui, zicând: „Tu pe mine binecuvintează-mă, părinte și stăpânul meu!”
Văzând acest lucru toate celelalte, s-au minunat și au zis către el: „Să nu-ți fie ție această necinste, o, părinte, căci este îndrăcită aceasta”. Cuviosul Pitirun le-a răspuns: „Voi sunteți îndrăcite, iar aceasta este mai mare înaintea Domnului decât mine și decât voi toate și ne este maică nouă tuturor; și rog pe Dumnezeu, ca să mă Învrednicească părții ei, în ziua judecății”. Auzind aceasta, toate fecioarele au căzut la picioarele starețului, plângând și mărturisind toate relele care făcuseră fericitei Isidora, supărând-o și necăjind-o în toate ceasurile. Una zicea: „Eu totdeauna o ocăram pe Isidora!” Alta: „Eu turnam lături peste ea”. Alta: „Eu o loveam cu călcâiul”. Alta: „Eu o băteam cu bățul ” Iar altele mărturiseau relele ce-i făceau ei și, căzând la picioarele fericitei, își cereau iertare. Deci marele stareț împreună cu Cuvioasa Isidora au făcut rugăciune cu dinadinsul către Dumnezeu pentru surori, ca să li se ierte greșelile lor.
După aceea, Cuviosul Pitirun învățând mult pe surori și vorbind mult pentru folosul sufletului, le-a dat pace și s-a întors la locul său, slăvind pe Dumnezeu, Care l-a învrednicit a vedea pe roaba Sa cea ascunsă. Iar după plecarea starețului, Cuvioasa Isidora, nesuferind să fie cinstită de surori, a ieșit în taină din mănăstire și s-a ascuns în locuri neștiute, până la mutarea sa cea către Dumnezeu. Astfel a fost viața plăcutei lui Dumnezeu, care, sub chipul nebuniei, a slujit Domnului în taină ca sub un acoperământ; iar acum arătat își ia plata de la Dânsul, înaintea tuturor cetățenilor cerești, cu care împreună sălășluindu-se, slăvește pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe un Dumnezeu în Treime. Amin.
Tot în această zi, pomenim pe Sfânta Taisia
Unei fecioare creștine din părțile Egiptului, pe nume Taisia, murindu-i părinții, ea a rămas orfană. Deci, voind să trăiască în feciorie, și-a împărțit averile sale săracilor și casa sa a tăcut-o primitoare de monahi schiteni. Si a petrecut multă vreme primind și odihnind pe sfinții părinți. Iar după un timp, isprăvindu-se averile ei, a început a suferi în sărăcie. Apoi, cu meșteșugirile diavolului, s-au lipit de ea niște oameni iubitori de păcate, îndărătnicind-o și abătând-o de la calea lui Dumnezeu. Deci a început a trăi rău, tăvălindu-se în necurăția desfrânării. Si auzind părinții schitului de viața ei îndărătnică, s-au mâhnit și, sfătuindu-se, au chemat pe avva Ioan Colov și i-au zis: „Am auzit de acea soră că petrece rău și ea ne-a arătat multă dragoste prin facere de bine, când putea. Deci și noi să arătăm către dânsa duhovnicească dragoste împrumut și s-o ajutăm, îngrijindu-ne de mântuirea ei. Ostenește-te, părinte, și mergi la dânsa și, după înțelepciunea cea dăruită ție de la Dumnezeu, sfătuiește-o spre pocăință și mântuiește sufletul ei cel pierdut; iar noi vom face rugăciuni cu postiri, ca să-ți ajute Domnul” .
Iar avva Ioan Colov, ascultând porunca sfinților părinți, s-a dus în cetate la Taisia, rugându-se în sine lui Dumnezeu, Ajutătorul său, Care dorește mântuirea tuturor. Și, venind la casa ei, a bătut în poartă, zicând bătrânei ce păzea: „Spune-i stăpânei tale de mine, că am venit să vorbesc cu dânsa”. Iar portărița a răspuns către dânsul cu mânie: „Voi monahii i-ați mâncat averile ei de la început”. Grăit-a starețul către ea: „Spune-i de mine, că are să ia de la mine un mare lucru!” Și ducându-se portărița, a spus Taisiei; iar ea a zis: „Monahii aceia totdeauna umblă pe lângă Marea Roșie și găsesc mărgăritare, deci adu-l la mine”.
Iar după ce a intrat starețul în casă la Taisia, a șezut aproape de ea și. uitându-se la fața ei, a suspinat cu greu și, plecând capul, a început a plânge. Și a zis ea către dânsul: „De ce plângi, părinte?” Iar starețul a zis: „Văd că pe fața ta joacă satana! Deci cum nu voi plânge? Ce lucru nu ți-a fost ție plăcut întru Domnul nostru Iisus Hristos, Mirele Cel preacinstit și fără de moarte, că ai trecut cu vederea cămara Lui și te-ai lipit de satana și de toate lucrurile lui cele spurcate?” Iar ea, auzind acestea, s-a umilit, pentru că i s-au făcut ei cuvintele starețului ca niște săgeți de foc, pătrunzându-i inima. Și îndată i s-a făcut urâtă viața ei cea spurcată și singură s-a ocărât și se rușina de lucrurile sale cele rele. Si a zis către stareț: „O, avva, oare mai este pocăință păcătoșilor?” Zis-a starețul: „Cu adevărat este! Și Mântuitorul așteaptă făgăduința ta, vrând să te primească cu brațe părintești, pentru că nu voiește moartea păcătosului, ci întoarcerea spre viață. Iar eu voi fi chezaș pentru tine, că dacă te vei pocăi cu adevărat și cu toată inima te vei întoarce la Dânsul, El iarăși te va iubi ca pe o mireasă a Lui și, curățindu-te de toate spurcăciunile păcatelor, te va duce în nestricăcioasa Sa cămară cerească, unde se vor bucura de tine toate cetele îngerești; pentru că bucurie li se face lor de păcătosul ce se pocăiește” Iar Taisia a zis către el: „O, părinte, fie voia Domnului! Ia-mă pe mine de aici și du-mă unde știi tu, unde mi-ar fi loc bun pentru pocăință”. Zis-a starețul: „Deci să mergem! ” Si, sculându-se, a ieșit din casă.
Si sculându-se și ea, a plecat cu starețul, nerânduind nimic pentru casa sa și nici poruncind ceva cuiva, ci toate îndată le-a lăsat pentru Dumnezeu. Văzând părintele Ioan că n-a rânduit nimic pentru casa sa, s-a minunat de acea grabnică schimbare a ei și de dragostea cea către Dumnezeu și, mulțumind Domnului, mergea pe cale. Iar ea de departe urma lui, până ce au ajuns într-o pustie, unde i-a apucat noaptea. Făcând starețul pe pământ un căpătâi de nisip, a zis către Taisia: „Odihnește-te aici și dormi, acoperindu-te cu darul lui Dumnezeu”. Si, îngrădind-o cu semnul Sfintei Cruci, s-a depărtat puțin de la ea, pentru a-și face obișnuitele sale rugăciuni; apoi s-a culcat pe pământ și a adormit.
Și deșteptându-se la miezul nopții, a văzut o strălucire din cer și, ridicându-și ochii săi în sus, a văzut o cale prealuminoasă din cer, ajungând până la fecioara ce dormea și s-a înspăimântat. Si uitându-se el spre dânsa, a văzut pe îngerul lui Dumnezeu înălțând spre cer pe acea cale sufletul Taisiei. Și privea spre ea, până ce s-a ascuns acea minunată vedenie de la ochii lui. Apoi sculându-se, s-a dus la dânsa și, clătinând-o, a găsit-o moartă. Atunci starețul s-a aruncat cu fața la pământ înaintea lui Dumnezeu; pentru că-l cuprinse frică și cutremur, și un glas de sus i-a zis: „Pocăința ei, cea făcută într-un ceas, a fost mai primită lui Dumnezeu decât a acelora ce multă vreme se pocăiesc, iar o căldură ca aceasta către Dumnezeu n-o arată întru inimile lor” . Si a petrecut starețul în rugăciune până ce s-a luminat de ziuă și a îngropat cinstitul trup al fericitei Taisia.
Si mergând la schit, a spus sfinților părinți toate cele ce se făcuseră. Și toți auzind aceasta, cu mirare au preamărit pe Dumnezeu și au mulțumit milostivirii celei mari a lui Hristos Domnul, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.