Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 10 martie: Sfântul Mucenic Codrat, cel din Corint și cei împreună cu dânsul: Ciprian, Dionisie, Pavel, Anecton și Crescent; Sfânta Cuvioasă maică Anastasia, numită Anastasie eunucul și Sfântul Mucenic Codrat Nicomidianul și împreună cu dânsul Sfinții Mucenici Saturnin, Rufin și alții.
În luna martie, în ziua a zecea, pomenim pe Sfântul Mucenic Codrat, cel din Corint și cei împreună cu dânsul: Ciprian, Dionisie, Pavel, Anecton și Crescent
Aceștia erau la fel din Corint și au trăit în zilele împăraților Decius și Valerian (250-260) și ale lui Iason, stăpânitorul Greciei.
În acele zile, fiind prigonire asupra creștinilor, mulți din cei credincioși, temându-se de chinurile cele cumplite, părăseau cetățile și averile lor și se ascundeau prin pustietăți și prin munți, ca să-și păzească fără prihană sfânta lor credință a iubirii, a dreptății și a libertății, dată nouă de Dumnezeu, prin trimisul Său, Domnul Iisus Hristos.
Deci, Sfântul Codrat, rămânând foarte mic, la moartea maicii sale, care umbla prin munți, a fost crescut de rudele sale și, venind la vârsta tinereții, s-a împrietenit cu alți tineri, care ardeau de aceeași dragoste pentru credință, ca și el. Dar Codrat și cei cinci prieteni ai săi au fost prinși și, în temniță fiind, toți șase povățuiau, cu multă râvnă, pe creștinii închiși, să nu se lepede de Hristos. Deci, după câteva zile, au fost scoși la păgâneasca judecată a stăpânitorului Iason. Și mărturisind, ei toți, cu tinerească putere, aceeași credință în Hristos, și fiind bătuți, strujiți, arși în foc și târâți prin cetate, în cele din urmă, au fost dați spre tăierea capului lor cu sabia. Și așa au luat cununa biruinței, din dreapta lui Hristos, Dumnezeu
Despre viața lor pe larg puteți citi aici.
Tot în această zi, pomenim pe Sfânta Cuvioasă maică Anastasia, numită Anastasie eunucul
În zilele împăratului Iustinian cel Mare (527-565) era în Constantinopol o văduvă oarecare, cu numele Anastasia, binecredincioasă și temătoare de Dumnezeu, din părinți de bun neam și bogați, întâia patriciană în palatele împărătești. Ea, având în inima sa frica de Dumnezeu, păzea cu dinadinsul poruncile Lui, umblând într-însele fără de prihană. Și era aleasă cu frumusețea trupească, iar cu faptele bune sufletești și mai frumoasă, căci era atât de bună la obicei și blândă, încât toți se foloseau, văzându-i viața ei, și mulți se sârguiau să-i urmeze faptelor ei bune și chiar împăratul o cinstea foarte.
Dar semănătorul de neghine, diavolul, cel ce zavistuiește pe cei buni și nu încetează a se oști asupra neamului omenesc, cel ce face învrăjbiri între oameni, a adus război și asupra acestei fericite Anastasia. Căci a pornit pe împărăteasa Teodora cu ură asupra ei și vrăjmășuia asupra roabei lui Dumnezeu cea nevinovată. De acest lucru aflând Anastasia, de la un prieten al ei, și fiind plină de dumnezeiasca cunoștință, și-a adunat gândurile sale și se sfătuia în sine, zicând: „O, Anastasia, pricina aceasta venind la bună vreme, mântuiește-ți sufletul tău, iar pe împărăteasă elibereaz-o de păcatul urii celei nedrepte și mijlocește-ți cereasca împărăție” .
Niște cugete ca acestea având în sine, și-a năimit o corabie în taină și, luând din aurul său o parte, iar pe celelalte toate lăsându-le, a plutit spre Alexandria, neștiind nimeni. Acolo, la un oarecare loc departe ca de cinci stadii de cetate, zidindu-și o mănăstire mică, viețuia într-însa, slujind lui Dumnezeu și sârguindu-se a-i plăcea. Si avea totdeauna în mâini lucrul cel cuviincios ei, iar în gură neîncetată cântare de psalmi, dând lui Dumnezeu laudă. Si a fost mai târziu acea mănăstire a ei mare și slăvită, fiind îmbelșugată cu toată îndestularea, până la stăpânirea agarenilor, având numire patricienească după fericita Anastasia, care avea cinste de patriciană. Dar să ne întoarcem Ia cuvântul cel dintâi despre dânsa.
Trecând câțiva ani după ieșirea Sfintei Anastasia din Constantinopol, împărăteasa care a fost învrăjbită asupra ei s-a sfârșit. Si aducându-și aminte împăratul de Anastasia patricia, a trimis în toate părțile cu multă râvnă, căutând-o. Despre aceasta înștiințându-se mielușeaua lui Dumnezeu, a lăsat noaptea mănăstirea sa și s-a dus în schit, la ava Daniil, și toate cele pentru sine le-a spus acelui fericit stareț. Iar el îmbrăcând-o în haină monahicească bărbătească, a numit-o, în loc de Anastasia, Anastasie eunucul. Si a dus-o într-o peșteră oarecare ce era departe de lavră și a închis-o acolo, dându-i pravilă și rânduială de viață deosebită. Apoi i-a poruncit să nu iasă nicăieri din peșteră, nici să lase pe cineva să vină la dânsa. Apoi a însemnat unuia din frații care-i slujeau lui un loc înaintea peșterii și i-a poruncit aceluia să-i aducă o dată pe săptămână puțină pâine și un vas cu apă, să le pună înaintea peșterii la locul acela, și îndată, luând de la sihastru binecuvântare, cu rugăciune, să se ducă.
Deci acolo a stat fără de ieșire acel suflet de diamant îmbărbătat douăzeci și opt de ani, având neschimbată rânduiala cea dată de starețul său, și n-a fost văzută de nimeni, căci nimeni nu mergea la dânsa, nici nu știa nimeni de ea, numai fratele care ducea pâinea și apa. Dar nici acela nu știa cum că aceea este femeie cu firea, ci socotea că este bărbat famen.
Dar cine va putea ajunge cu mintea ostenelile și nevoințele cele făcute de dânsa în cei douăzeci și opt de ani în peștera aceea sau să povestească cu limba sau să scrie despre cele ce aducea ea lui Dumnezeu, adică lacrimile, suspinurile, tânguirile, privegherile, cântările, rugăciunile, citirile, plecarea genunchilor, postul, lipsirea celor de trebuință, iar mai mult decât toate și luptele cu diavolii și năvălirile lor, care îi aduceau aminte de dulcețile cele de mai înainte din lume, de desfătările trupești și de toate poftele lumești, și cum sfânta le izgonea pe toate, și biruia pe vrăjmașul?
Pe lângă acestea ea n-a ieșit din peșteră în toate zilele anilor acelora, ea care mai înainte a petrecut mulți ani în împărăteștile palateca o doamnă mare și cea mai întâi patriciană și care cu mulțime de bărbați și de femei se aduna la mese și la veselii lumești. Spăimântează lucrul acesta toată mintea și gândul, cum toate acelea le-a trecut cuvederea și a șters pomenirea acelora din mintea sa și cum a venit într-atât de mare smerenie, postire, înfrânare și strâmtorare pe calea cea aspră a pocăinței. Astfel, nevoindu-se sfânta bine, s-a tăcut vas ales al Sfântului Duh și, plăcând lui Dumnezeu până în sfârșit, a sosit la fericitul său sfârșit.
Deci, mai înainte văzând a sa mutare către Dumnezeu, a scris pe o scândură către starețul său astfel: „Cinstite părinte, să iei împreună cu tine pe ucenicul care-mi aduce pâine și apă; apoi să iei și uneltele cele trebuincioase de îngropare și să vii ca să îngropi pe fiul tău, Anastasie famenul”. Aceasta scriind-o, a pus-o dinafară de peșteră, înaintea ușii. Iar starețul, înștiințându-se noaptea despre aceea, prin descoperirea lui Dumnezeu, a zis către ucenic: „Aleargă, fiule, la peșteră degrabă, unde petrece fratele nostru Anastasie famenul, și caută dinaintea ușii peșterii și vei afla acolo o scândurică scrisă. Aceea luând-o, cu multă sârguință să te întorci la noi”. Iar fratele ducându-se și, după cuvântul starețului, aflând scândura cea scrisă, a dus-o la bătrânul. Și citind-o, starețul a lăcrimat și, luând cele trebuincioase de îngropare, s-a dus cu fratele acela. Apoi, deschizând peștera, a aflat pe famenul cuprins de durere înfocată și, căzând la picioarele ei, părintele Daniil plângea, zicând: „Fericit ești, frate Anastasie, căci, îngrijindu-te de această zi și acest ceas al morții totdeauna, n-ai ținut seamă de împărăția cea pământească!”
Iar ea a zis: „Fericit ești și tu, noule Avraame!” Si a zis iarăși starețul: „Roagă-te pentru noi Domnului”. Iar ea a grăit: „Cinstite bărbat, eu mai multă trebuință am de ale voastre rugăciuni în ceasul acesta”. Și a grăit starețul: „De aș fi apucat eu mai înainte decât tine să-mi sfârșesc ziua cea mai de pe urmă a vieții mele, m-aș fi rugat pentru tine” .
Si șezând ea pe rogojină, a sărutat capul starețului și, rugându-se pentru dânsul, grăia cuvinte binecuvântate. Apoi, luând starețul pe ucenicul său, l-a plecat la picioarele ei, zicând: „Binecuvintează pe acest ucenic al meu și fiu al tău! ” Iar ea i-a zis: „Dumnezeul părinților mei, Cel ce-mi stă mie înainte în ceasul acesta, ca să mă despartă de trupul acesta; Cel ce știe în peștera aceasta pașii mei și strâmtorarea vieții pentru numele Lui și vede această durere trupească a mea, să odihnească duhul părintelui lui peste dânsul, precum s-a odihnit duhul lui Ilie asupra lui Elisei”. Și, întorcându-se famenul către stareț, a zis: „Pentru Domnul, vă rog, părinte, să nu dezbrăcați de pe mine haina cu care sunt îmbrăcat, ca nimeni să nu știe cele despre mine”. Apoi, împărtășindu-se cu Preacuratele lui Hristos Taine, a zis: „Insemnează-mă pe mine, părinte, cu semnul lui Hristos și vă rugați pentru mine”. După aceasta privea spre răsărit și a strălucit fața ei ca focul. Apoi, singură făcând semnul Crucii, a zis: „Doamne, în mâinile Tale dau duhul meu!” Si îndată, cu acel cuvânt, și-a dat duhul.
Apoi ava Daniil împreună cu ucenicul au săpat înaintea peșterii o groapă și, dezbrăcând starețul de pe sine rasa pe care o purta, a zis ucenicului: „Fiule, îmbracă pe fratele”. Si îmbrăcând ucenicul pe sfânta, a văzut pieptul ei femeiesc și a tăcut, nespunând starețului; apoi a îngropat sfântul trup al Anastasiei, cu cântarea cea obișnuită deasupra gropii. Iar după îngropare, ducându-se ei la locurile lor, ucenicul a zis către stareț: „N-ai știut, părinte, cum că famenul Anastasie a fost femeie?”
Iar starețul a răspuns: „Am știut, fiule, și de aceea am îmbrăcat-o în haină bărbătească și am numit-o «Anastasie famenul», ca să nu fie de sminteală, nici să știe cineva despre dânsa și să nu străbată vestea în toate părțile; căci împăratul a făcut despre dâąsa multă cercetare prin toate părțile, iar mai ales într-aceste hotare. Insă, iată, cu darul lui Dumnezeu, s-a păzit la noi” . Atunci a spus starețul ucenicului său toată viața sfintei, cu de-amănuntul, care, după aceea, a fost știută în toată lavra. Apoi i-au scris viața ei, spre folosul celor ce o vor citi și o vor asculta, întru slava lui Dumnezeu, Cel întru sfinții Săi preamărit în veci. Amin.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Mucenic Codrat Nicomidianul și împreună cu dânsul Sfinții Mucenici Saturnin, Rufin și alții
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.