Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 10 septembrie: Sfintele Mucenițe fecioare și surori Minodora, Mitrodora și Nimfodora; Sfânta Pulheria, împărăteasa; Sfinții Apostoli Apolo, Luchie și Clement și Trei sfinte femei care s-au aflat într-un munte pustiu. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna septembrie, în ziua a zecea pomenim pe Sfintele Mucenițe fecioare și surori Minodora, Mitrodora și Nimfodora
Aceste Sfinte Mucenițe au fost pe vremea păgânului împărat Maximian, fiind după legea firii surori și viețuind în singurătate la o depărtare ca la două stadii de apele calde ce ieșeau pe atunci la Pitia. Și au fost întrebate de dregătorul acelor părți, Fronton, de numele lor și cum cred. Deci, nevoind ele să se lepede de credință, cea mai mare soră, Minodora, a fost bătută crunt cu toiege, și, sfărâmându-i-se fluierele picioarele, a murit rugându-se lui Dumnezeu. Și a poruncit stăpânitorul ca, spre înfricoșarea surorilor, să arunce trupul ei înaintea lor și, chemându-le, le silea pe ele să se lepede de Hristos. Și, neascultându-l, a poruncit dregătorul slujitorilor să le ucidă și pe ele. Și, luând slugile uneltele cele de fier, le-au sfărâmat toate mădularele lor. Și așa, sfârșindu-se ele, și-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu. Și s-au îngropat lângă apele cele calde, iar deasupra lor, pe vremea marelui împărat Constantin, s-a zidit o biserică, din care multă vreme au curs râuri de tămăduiri, întru slava lui Dumnezeu și spre folosul celor ce veneau acolo cu credință.
Tot în această zi pomenim pe Sfânta Pulheria, împărăteasa
Sfânta Împărăteasă Pulcheria, fiică a împăratului bizantin Arcadius (395-408), a fost coregenta și asfătuitoare a fratelui ei sora cu Teodosie cel Mic (cel Tânăr: 408-450). A primit o educație aleasă și s-a remarcat prin înțelepciune și credință, studiind învățătura ortodoxă. Prin eforturile ei s-a zidit biserica Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu (Teotokos) la Vlaherne, precum și alte biserici și mănăstiri. De asemeni, cu ajutorul ei a fost convocat Sinodul al III-lea Ecumenic și erezia lui Nestorie a fost condamnată.
Din cauza intrigilor împărătesei Evdochia (Eudochia) – soție a împăratului Teodosie cel Mic – Pulcheria a fost înlăturată de la putere, așa încât ea s-a dedicat credinței și rugăciunii într-o viață de retragere. Totuși, când dezordinea a început să pună stăpânire pe Imperiu, la cererea fratelui ei, împăratul Teodosie cel Tânăr, Pulcheria a revenit și a reușit să calmeze spiritele încinse de ereticii vremii.
După moartea lui Teodosie cel Mic, Marcian (450-457) a fost ales împărat. Sfânta Pulheria a vrut din nou să se retragă, dar atât împăratul cât și ceilalți demnitari ai Imperiului au rugat-o să nu refuze tronul, așa că a devenit logodnica a lui Marcian (Marchian). Pentru binele Imperiului a consimțit să devină soția lui Marcian, cu condiția să i se permită să-și păstreze fecioria chiar în căsătorie. Așa încât împărații au trăit în curăție, ca frate și soră, până la sfârșit.
Prin eforturile ei s-a convocat Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, în anul 451, unde au fost condamnate învățăturile eretice ale lui Dioscor și Eutihie.
În tot cursul vieții ei sfânta Pulcheria a apărat învățătura ortodoxă a credinței împotriva diferitelor erezii ale timpului. A adormit cu pace întru Domnul la 54 de ani, în anul 453, după ce a dat o mare parte din bunurile ei săracilor.
Tot în această zi pomenim pe Sfinții Apostoli Apolo, Luchie și Clement
Alt Apelie a fost acesta, și altul a fost cel ce a fost episcop la Iraclia Traciei. De acesta pomenește Pavel Apostolul la Epistola către Români (Romani 16, 10), că s-a făcut luminator Smirnei și fiind episcop al acestei cetăți și slujind lui Dumnezeu cu cuviință, către Dânsul a călătorit.
De asemenea și acest Luca, n-a fost evanghelistul, ci acela de care mărturisește Fericitul Pavel în Epistola către Timotei, că a fost arhiepiscop în Laodiceea Siriei, și bine păstorind-o, s-a mutat către Domnul. Iar unii zic că acesta este unul și același cu Luciu, pe care Apostolul Pavel îl pomenește în aceeași epistolă către Romani (Romani 16, 21).
Iar Climent (Clement) acesta, este cel de care pomenește Apostolul Pavel în Epistola către Filipeni (Filipeni 4, 3) ca fiind „împreună-lucrător cu el”. Sfântul Apostol Clement a fost făcut episcop al Sardiei (sau Sardica, în Asia Mica), și purtând rănile lui Hristos pe trupul sau, către Domnul a răposat.
Aceștia sunt cu toții scriși în Cartea Vieții și se prăznuiesc împreună cu ceilalți 70 de apostoli în ziua de 4 ianuarie.
Tot în această zi pomenim Trei sfinte femei care s-au aflat într-un munte pustiu
Pavel, episcopul Monemvasiei, ne-a spus: „Fiind eu, zice, mirean, trimis am fost la Răsărit ca să adun dajdia împărătească. Si mi s-a întâmplat în cale o mănăstire pustnicească și am vrut să intru într-însa, iar egumenul cu călugării au ieșit în întâmpinarea mea și, sărutându-ne unul pe altul, am șezut afară.
Deci era acolo o grădină de pomi având roduri și am văzut păsările zburând și rupând ramuri cu poame și ducându-se cu ele. Și am întrebat pe egumenul, zicând: «De ce nu mănâncă aici păsările acestea poamele, ci, rupându-le cu ramuri, le duc în altă parte?» Si mi-a zis mie egumenul: «Iată, unsprezece ani sunt de când așa fac totdeauna păsările acestea». Iar eu, zise Pavel, ca de Dumnezeu îndemnându-mă, am zis: «Sunt undeva, în munți, sfinți bărbați sau femei în Dumnezeu petrecând și, după a Lui poruncă, păsările acestea le duc lor acele poame».
Acestea grăindu-le eu, iată, a zburat un corb și a rupt o ramură cu rodul ei. Si am zis eu egumenului: «Să mergem după dânsul!» Și așa am mers, iar corbul zbura înaintea noastră cu rodul și, zburând, a șezut pe un deal, lăsând jos din cioc ramura. Iar noi suindu-ne la dânsul, îndată a luat corbul ramura și a zburat din nou într-o vale ce era deosebit de adâncă și acolo lăsând ramura, a venit de acolo neavând nimic. Iar noi, apropiindu-ne de prăpastia aceea, am aruncat o piatră în jos și am auzit un glas de acolo, zicând: «De sunteți creștini, nu ne ucideți pe noi!» Iar noi am zis: «Dar voi cine sunteți?” Iar ele au zis: «De voiți să ne vedeți pe noi, aruncați-ne nouă trei haine, că suntem femei goale. Si mergând pe sub munte, veți afla o cărăruie strâmtă și pe aceea veți putea veni la noi».
Dacă am auzit noi acestea, îndată trei călugări din cei ce erau cu mine s-au dezbrăcat de hainele lor și, învăluind într-însele niște Pietre, le-au aruncat jos la dânsele. Si pogorându-ne din munte, am aflat o cale mică și strâmtă, precum ne spuseseră ele, încât abia puteam să mergem pe dânsa, și am ajuns până la acea intrare de munte, în care petreceau sfintele. Și am aflat trei femei care, văzându-ne pe noi, s-au închinat nouă până la pământ și, făcând rugăciune, am șezut.
Deci una dintre ele a stat jos, iar două în picioare. Atunci egumenul a zis către cea care ședea: «De unde ești, stăpână și maică, și cum ai venit aici?» Răspuns-a aceea, zicând: «Eu, părinte, sunt din Constantinopol și am avut bărbat cu dregătorie la curtea împărătească; iar el săvârșindu-se de tânăr, am rămas văduvă Ia vârsta douăzeci de ani. Și petreceam plângând de două lucruri: de văduvie și de nerodire.
Iar după câteva zile, un oarecare boier, auzind de mine, a trimis slugile sale, vrând să mă răpească cu sila; și nu mă slăbeau trimișii, vrând să mă ducă la stăpânul lor. Deci m-am rugat Domnului meu Iisus Hristos ca să mă izbăvească de acel silnic, care voia să-mi întineze sufletul și trupul. Și am zis către slujitori: „Stăpânii mei! Au doar n-aș vrea eu să merg cu bucurie la stăpânul vostru cel lăudat?! Dar acum, fiind în neputință de boală, nu pot. Deci îngăduiți-mă până ce mă voi tămădui și atunci voi merge la dânsul cu veselie”.
Aceasta auzind-o slugile, se duseră zicând: „Stăpânul nostru te va aștepta până la patruzeci de zile”. Iar după plecarea acelora, tuturor slugilor și slujnicelor mele le-am dat drumul, plătindu-le, și din toate am oprit numai pe aceste două, pe care le vedeți acum. După aceasta, chemând pe un om iubitor de Hristos din neamul meu, cu jurăminte înfricoșate l-am jurat să vândă moșiile mele și casa și aurul și pe toate să le împartă la săraci. Apoi, sculându-mă noaptea, am luat pe aceste două slujnice — iar acum surori ale mele și am intrat cu dânsele în corabie și, povățuindu-ne mâna lui Dumnezeu, am venit la locul acesta. Si acum sunt unsprezece ani de când om nu am văzut, fără numai pe voi astăzi. Iar hainele noastre, după un an rupându-se, au căzut de pe noi».
Si a zis către dânsa egumenul: «De unde, stăpâna mea, aveți voi hrană?» Iar ea a zis: «Bunul și Iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru, Cel ce a hrănit pe poporul Său în pustie patruzeci de ani, Acela și nouă nevrednicelor roabelor sale ne trimite hrană, că peste tot anul — cu purtarea Lui de grijă cea dumnezeiască — păsările ne aduc nouă tot felul de poame, nu numai de trebuința noastră, ci și de prisosit. Si goale noi fiind, ne acoperă si ne încălzește Dumnezeu cu darul Său, încât nici iarna nu ne temem de ger, nici vara de zăduf, ci petrecem ca în rai sălășluindu-ne și slăvind totdeauna pe Sfânta Treime».
Acestea auzindu-le noi și minunându-ne, a zis către dânsa egumenul: «De vei porunci, stăpână, aș trimite un frate la mănăstire ca să aducă bucate și să mâncăm cu voi». Iar ea a răspuns: «De vei voi, părinte, ca să faci aceasta, apoi să poruncești ca să vină un preot și să săvârșească aici sfânta slujbă, ca să ne împărtășim cu preacuratele Taine ale lui Hristos, că, de când am plecat de la cetate, nu ne-am învrednicit să primim sfințirea acelora». Și îndată egumenul a trimis un monah la mănăstire ca să cheme un preot și să aducă bucate. Deci, venind preotul a săvârșit Sfânta Liturghie și s-a împărtășit întâi ea cu Preacuratele Taine, apoi și slujnicele ei. Si au mâncat acolo cu noi — grăiește Pavel episcopul — și a zis stăpâna către egumen: «Rogu-mă sfinției tale, părinte, ca să petreci aici trei zile». Și a făgăduit egumenul. Apoi, sculându-se acea fericită femeie s-a rugat Domnului cu dinadinsul și s-a săvârșit.
Iar noi, cu lacrimi cântând deasupra gropii cântări, am îngropat-o. Iar în dimineața zilei a doua rugându-se, s-a săvârșit și a doua cu pace. Asemenea și cea de a treia a murit în a treia zi. Și îngropându-le pe ele, ne-am întors, slăvind pe Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce face minuni preaslăvite întru sfinții Săi, Căruia se cuvin cinstea și închinăciunea în veci. Amin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.