Sfinții zilei de 11 decembrie: Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul; Sfântul Cuvios Luca cel Nou și Sfântul Cuvios Nicon din Pecersca. Despre viețile lor pe scurt, puteți citi în continuare…
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenim pe Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul. El s-a născut în satul Betara [Vitaria] de lângă cetatea Samosatelor, în Mesopotamia, din părinți creștini, pe numele lor Ilie și Marta. Maica lui l-a câștigat de la Dumnezeu numai cu rugăciune și cu lacrimi, căci era stearpă. Fiind singurul prunc dăruit ei de Domnul, ea l-a închinat cu totul Lui încă din frageda lui pruncie.
Sfântul Daniel s-a îmbrăcat întru îngerescul chip la vârsta de doisprezece ani, l-a cercetat pe Sfântul Simeon, stâlpnicul și a primit binecuvântarea lui. Dorind cu sete liniștea singurătății, Sfântul Daniel a părăsit mânăstirea și s-a sălășluit într-o capiște idolească părăsită de la țărmul Mării Negre. Acolo el a îndurat sălbaticele atacuri ale dracilor, dar le-a biruit pe toate cu răbdarea, rugăciunea și semnul Sfintei Cruci.
După acestea el a urcat pe un stâlp pe care a rămas până la moarte lui, indurând arșița și frigul, și atacurile oamenilor și demonilor. În jurul stâlpului lui s-a strâns număr mare de ucenici, pe care Sfântul i-a povățuit la viața veșnică cu pilda vieții lui și cu cuvântul.
Dumnezeu l-a răsplătit pe robul lui cel credincios cu har peste har încă din viața aceasta, întru care a lucrat multe minuni spre folosul oamenilor și a prorocit.
La omul lui Dumnezeu se strângeau să primească cuvânt de învățătură oameni de pretutindeni: împărați și patriarhi, popor simplu și demnitari înalți, toți alergau la izvorul învățăturii lui.
Împăratul Leon cel mare a venit la stâlpul Sfântului Daniel însoțit fiind de oaspeți din străinătate, principi și aristocrați, și arătându-le stâlpul, le-a zis: „Iată cea mai scumpă comoară a împărăției mele!” Sfântul Daniel și-a prorocit ziua morții lui, i-a povățuit pe ucenici ca un tată pe fii și le-a dat sărutarea cea mai de pe urmă.
La ieșirea sufletului lui ucenicii au văzut pe sfinții îngeri, proroci, apostoli și mucenici deasupra stâlpului lui. După ce a ostenit vreme de optzeci de ani pe pământ, acest bărbat îngeresc s-a strămutat către Domnul, la veșnica odihnă a locașurilor împărăției lui Hristos.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Luca cel Nou. El a locuit la Constantinopol în vremea împăratului Constantin, porfirogenetul. Soldat fiind, a luptat în rândurile armatelor grecești într-un cumplit război contra bulgarilor, în care a fost martorul morții a mii de oameni, dar război din care el a scăpat ca prin minune viu și nevătămat.
Văzând în izbăvirea lui de moarte degetul lui Dumnezeu, Sfântul Luca a lepădat îndată după aceea toată deșertăciunea acestei lumi, s-a făcut monah și a urcat pe un stâlp de lângă Calcedon. Acolo el a trăit întru aspre nevoințe vreme de patruzeci și cinci de ani, curățindu-și inima de toate gândurile și patimile sufletești și trupești. Plăcându-i desăvârșit lui Dumnezeu, el s-a săvârșit către Dânsul cam între anii 970 și 980, mutându-se la locașurile vieții celei mai bune.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Nicon din Pecersca. Aduceți-vă aminte de cei legați ca și cum ați fi cu dânșii legați, a poruncit Sfântul Apostol Pavel, care era legat întru Domnul. Deci supunându-ne aceluia să facem pomenire aici și de minunile fericitului Nicon, întru care Domnul pe față S-a arătat, scoțând pe cei din obezi cu vitejie.
Fericitul Nicon era de neam mare din cetatea Kievului și, mergând în Mănăstirea Pecersca, s-a robit singur pe sine cu totul întru ascultarea lui Hristos și s-a făcut monah iscusit. Iar după aceea, venind păgânii polovți, a fost robit de aceia, în aceeași vreme când era legat și Sfântul Evstratie al Pecerscăi și a fost dus din mănăstire în țara lor, unde era ținut fereca. Iar cineva din cetatea Kievului, fiind iubitor de Hristos, a mers acolo să răscumpere pe cei robiți. Dar Fericitul Nicon nu se îngrijea de aceea, iar acel iubitor de Hristos socotea că pentru aceasta nu se îngrijește, fiindcă are în cetatea Kievului rudeniile sale bogate, prin care voiește să fie răscumpărat. Deci acel iubitor de Hristos, răscumpărând pe mulți, s-a întors și le-a spus rudelor despre fericitul Nicon.
Rudeniile auzind, au mers cu multă avere să-l răscumpere, dar fericitul Nicon a zis către dânșii: „Nicidecum să nu risipiți averea voastră în deșert, căci de-ar fi voit Domnul să mă aibă slobod, nu m-ar fi dat în mâinile acestor nelegiuiți, pentru că Acela singur este puternic a da în robie pe cei pe care voiește; iar noi dacă am luat cele bune din mâna Domnului, oare cele rele să nu le suferim?” Iar rudeniile l-au ocărât și, nerăscumpărându-l, s-au dus cu toată averea înapoi. Atunci cel ce robise pe fericitul precum și ceilalți polovți, văzând că se lipsesc de dorirea lor, au început cu nemilostivire a munci pe robul lui Dumnezeu. Deci fericitul a fost muncit de dânșii trei ani, în toate zilele, fiind legat, având mâinile și picioarele ferecate, pe foc aruncat, cu cuțitele tăiat, de foame și de sete sfârșindu-se, uneori o zi, alteori două și chiar trei, negustând nimic; și vara la soare se ardea, iar iarna pe zăpadă și în ger se arunca.
Acestea toate i le făceau neîndumnezeiții polovți, ca să se răscumpere. Dar fericitul Nicon mulțumea lui Dumnezeu pentru toate și se ruga Lui neîncetat. Iar către muncitorii săi grăia: „Hristos mă va izbăvi în dar din mâinile voastre – căci acum și înștiințare am luat, fiindcă mi s-a arătat fratele meu Evstratie – pe care voi l-ați vândut iudeilor spre răstignire, pentru care aceia se vor osândi ca și părinții lor, care au zis: Sângele lui asupra noastră și asupra fiilor noștri. Iar voi, ticăloșii, munciți veți fi ca și Iuda, cel ce a vândut pe Domnul; iar mie, celui ce mi s-a arătat astfel, mi-a zis că a treia zi am să fiu în mănăstire, cu rugăciunile sfinților părinți Antonie și Teodosie și ale celorlalți cuvioși ai Pecerscăi”.
Auzind acestea polovțul care îl lovise, socotea că o să fugă; pentru aceea i-a tăiat pulpele ca să nu scape și pe lângă aceasta îl străjuia cu tărie. Dar iată că a treia zi în ceasul al șaselea, șezând toți împrejur cu arme, fără de veste fericitul legat s-a făcut nevăzut, numai străjerii au auzit un glas, zicând: Lăudați pe Domnul din ceruri. Și astfel a fost dus sfântul în chip nevăzut în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Pecersca, în vremea când începuse dumnezeiasca Liturghie și se cântau fericirile. Și îndată toți frații adunându-se, întrebau cum a venit aici? Iar el voia mai întâi să tăinuiască acea mare minune. Dar văzându-l toți că era legat cu fiare grele pe dânsul, cu rănile netămăduite pe tot trupul și încă curgând sânge din tăietura pulpelor, în tot chipul l-au silit să le spună adevărul. Drept aceea, chiar nevrând, mai pe urmă le-a arătat ceea ce se făcuse și nu-i lăsa să scoată fiarele de pe mâinile și din picioarele lui.
Iar egumenul i-a zis: „Frate, de-ar fi voit Domnul ca în nevoia aceasta să te aibă, nu te-ar fi scos din robie, deci acum să te supui voii noastre”. Și astfel scoțându-i fiarele, le-au ferecat pe ele pentru trebuința altarului. Iar după câteva zile, făcându-se pace cu polovții, a venit în Kiev acel polovțian care avusese în robie pe fericitul Nicon și a intrat în Mănăstirea Pecersca, unde văzând pe fericitul său rob, Nicon, l-a recunoscut și a spus toate despre dânsul cu de-amănuntul egumenului și fraților. Si nu s-a mai întors înapoi, ci umilindu-se, s-a botezat și s-a călugărit cu ceilalți polovți de neamul său cu care venise în Kiev și cu care și-a sfârșit viața întru pocăință în Mănăstirea Pecersca, slujind robului său, adică fericitului Nicon.
Încă și alte preaminunate fapte a săvârșit acest fericit sfânt bărbat Nicon, din care pomenim acestea: Odată când era în robie fericitul, se îmbolnăviseră ceilalți robiți de foame și de supărare, încât erau aproape de moarte. Atunci fericitul fiind cu dânșii în legături, le-a poruncit ca din bucatele păgânești nimic să nu guste, iar cu rugăciunea sa pe toți i-a adus la sănătate și i-a scăpat din legături în chip nevăzut.
Iarăși, în aceeași robie fiind sfântul, oarecând s-a îmbolnăvit polovțeanul care-l robise pe el și când era să moară, a poruncit femeilor sale și copiilor, ca pe robitul călugăr Nicon să-l răstignească deasupra mormântului său. Iar fericitul Nicon, înainte văzând cu duhul pocăința lui cea mai de pe urmă, s-a rugat pentru dânsul și l-a tămăduit. Astfel pe sine s-a tămăduit de moartea cea trupească, iar pe acela, nu numai de cea trupească, ci și de cea sufletească. Acest fericit Nicon se mai numește uscatul, căci i-a curs sângele și a putrezit de răni și s-a uscat astfel, încât se puteau spune pentru el cuvintele lui David: Uscatu-s-a ca un vas de lut vârtutea mea. Și iarăși: Oasele mele ca uscăciunea s-au uscat. Pentru aceasta și noi mirându-ne de minunata putere a lui, nu de cea trupească, ci de cea sufletească și de cea a puterilor cerești celor fără de trupuri, să zicem ca Apostolul: Avem această comoară în vase de Iut.
Deci arzând cu focul dragostei lui Dumnezeu, legatul Nicon, cu minune fiind slobozit, s-a luminat prin fapte bune, cu dumnezeiască plăcere. Apoi s-a eliberat și din legăturile trupești. Iar pentru uscăciunea care vestejește pe om în viața aceasta, a luat după moarte nestricăciunea cea nevestejită a trupului său, care până acum se odihnește în peșteră. Iar cu duhul a intrat în moștenirea cea nestricată, nespurcată și neveștejită, păstrată în ceruri pentru dânsul, lângă izvoarele vieții veșnice și a luat cununa slavei cerești, cu care, prin rugăciunile cuviosului plăcut al lui Dumnezeu, să ne învrednicim și noi a fi încununați de împăratul slavei Hristos Dumnezeu, Căruia se cuvine slava, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte și cu Preasfântul, bunul și de viață făcătorul Său Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.