Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 11 iulie: Sfânta Mare Muceniță Eufimia; Sfânta Olga, cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Rusiei; Sfântul Cuvios Sofronie de la Essex; Sfântul Mucenic Necatrie Aghioritul; Sfântul Mucenic Chindeu preotul și Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Rjevskaia” (sau „Okovețkaia”). Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna iulie, în ziua a unsprezecea, pomenim pe Sfânta Mare Muceniță Eufimia
În zilele binecredincioșilor împărați Marcian și Pulheria (450-457), s-a făcut la Calcedon Sinod mare (451), de 630 de Sfinți Părinți, din toată lumea, și au osândit erezia lui Dioscor și al lui Eutihie, care învățau că Hristos, Mântuitorul lumii, este o persoană numai cu o fire și o lucrare și nu primeau dreapta credință, care învață că Dumnezeu cel întrupat, Mântuitorul lumii, este Persoana Fiului, din Sfânta Treime, având două firi, o fire de om și o fire de Dumnezeu, unite între ele și lucrând împreună la mântuirea noastră.
Astăzi, prăznuim minunea ce s-a făcut de cinstitele moaște ale Sfintei Mucenițe Eufimia, în vremea acestui al patrulea mare Sinod a toată lumea, de la Calcedon. Căci, de vreme de ereticii nu voiau să primească dogmele dreptei credințe, Sfinții Părinți ai Sinodului au zis către eretici: „Scrieți, într-o carte, mărturisirea credinței voastre și vom scrie, și noi, mărturisirea noastră. Și amândouă scrierile să le pecetluim și să le punem la raclă cu preacinstitele moaște ale Marii Mucenițe Eufimia. Apoi, să ne rugăm, cu post, lui Dumnezeu, ca prin ei să ne descopere credința cea dreaptă.” Și, pecetluind racla cu pecete împărătească, au pus păzitori. Și, după trei zile de post și rugăciune, deschizând racla, au găsit scrierea dreptcredincioșilor în mâna dreaptă a Sfintei, iar pe cea a ereticilor răucredincioșilor la picioarele ei. Spre aducerea aminte, despre această preaslăvită minune, din timpul Sinodului marea Muceniță, Sfânta mare Muceniță Eufimia se zugrăvește, totdeauna cu o scrisoare în mâna dreaptă.
Ea s-a născut și a crezut la Calcedon, în ținutul Bitiniei, lângă Bosfor, și, tot în acest loc, a primit și cununa muceniciei, în anul 307, pe vremea sângerosului împărat Galeriu (305-311). Era fiica unui oarecare Filofron și a Teodosianei și se purta, în viață, ca o tânără fecioară, care își închinase viața lui Hristos. Deci, pârâtă fiind că este creștină, a fost pedepsită cu roată, dată la fiare și la alte măiestrite chinuri și și-a luat cununa muceniciei prin foc, fiind arsă de vie.
Sfânta Biserică serbează pomenirea ei și astăzi 11 iulie, la prăznuirea minunii de la Calcedon, a Sfintelor moaște, dar și la 16 septembrie ziua ei de mucenicească pătimire.
Tot în această zi, pomenim pe Sfânta Olga, cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Rusiei
Trăgându-se dintr-o familie de neam ales din ținutul Pskov, din inițiativa căreia Varegii au venit în Rusia, prințesa Olga fusese înzestrată de la Dumnezeu cu o frumusețe rară și o inteligență strălucită. Într-o zi, pe când traversa fluviul Pskov, ea întâlni pe tânărul prinț Igor care de îndată se îndrăgosti de ea. La puțin timp după aceea, tutorele acestuia din urmă, prințul Oleg, veni să o ia pe prințesă și o duse la Kiev pentru a i-o da în căsătorie. În 945 marele prinț Igor a fost asasinat de Slavii din Volinia iar regența principatului Kiev deveni Olga, până la majoratul fiului său Sviatoslav (945-960). Guvernând cu înțelepciune și milă, știind în același timp să dovedească un caracter energic, prințesă reuși să reunească puterea, până atunci împrăștiată, și putu astfel să pună capăt invaziilor ucigătoare ale triburilor slave. Ea organiza comerțul și favoriza schimburile cu Bizanțul, în scopul de a procura poporului sau germenii civilizației. Prin 955 întreprinse o călătorie la Constantinopol unde fu primită cu fast de împăratul Constantin VII Porfirogenetul, care o plasă printre cele mai înalte doamne de la curte (957) și unde ea primi, se pare, Botezul de la Patriarhul Polieuct, sub numele de Elena.
La întoarcerea sa în Rusia, ea străbătu țara pentru a răspândi credința în Hristos și fonda orașul Pskov, în urma apariției unei triple raze de lumină ce cobora din cer. În lipsa fiului său Sviatoslav, care participă la misiunile militare, Sfântă Olga luă asupra ei educația celor trei fii ai acestuia: Iaropolk, Oleg și Vladimir, dar ea nu reuși să îi boteze din cauza refuzului tatălui lor, păgân convins. În 969 ea se îmbolnăvi și încerca încă o dată convertirea marelui prinț dar se lovi de refuzul său obstinat. Sfânta prezise atunci viitoarea convertire a Rusiei la Creștinism precum și tristul sfârșit al fiului său, care fu asasinat trei ani mai târziu de către Pecenegi. Ea își dădu sufletul în mâinile Domnului la 11 iulie 969. Moaștele sale, transferate la Kiev de Sfântul Vladimir, fură ascunse cu ocazia frecvențelor jafuri ale orașului și nu se mai știe unde se află.
În ciuda eforturilor prințesei de-o-seamă-cu-Apostolii, convertirea să nu avu consecințe imediate asupra poporului său ; ea pregăti totuși convertirea nepotului său, Sfântul Vladimir (cf. 15 iulie) și reprezenta sămânța care dădu naștere vieții creștine în Rusia, „precum aurora precede ziua luminoasă”.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Sofronie de la Essex
Părintele Sofronie (Serghei Simeonovici) Saharov s-a născut pe 23 septembrie 1896, în familia unor credincioși ortodocși din Moscova, Rusia. Încă de mic, copilul s-a rugat foarte mult și a citit tot atât. Cunoștea bine cărțile multor scriitori clasici ruși, precum Gogol, Turgheniev, Tolstoi, Dostoievski și Pușkin.
Fiind înzestrat de Dumnezeu cu un mare talent artistic, la vârsta potrivită, Serghei s-a înscris la Academia de Arte din Moscova (1915-1917) și, apoi, la Școala de Pictură, Sculptură și Arhitectură, din același oraș (1920-1921). Pentru el, artă era un mijloc de a depăși realitatea prezenta, precum și de a descoperi și a trăi frumusețea cea veșnică.
A fost închis de două ori de poliția bolșevică, la închisoarea moscovită Liubianka. Pentru că nu înțelegea bine iubirea creștină, pe care o vedea limitată, la vârsta de numai 17 ani, Serghei s-a afundat în mistica religiilor orientale.
În anul 1921, el a plecat din Rusia și s-a îndreptat spre Occident, căutând să-și perfecționeze artă. A stat puțin timp în Italia și Germania, în Berlin, după care, în anul 1922, s-a stabilit definitiv în Paris, Franța. În capitala franceză, Serghei și-a expus lucrările în mai multe expoziții de artă și a atras atenția presei locale.
Se simțea frustrat de neputința artei de a exprima curăția pe care atât de mult și-o dorea sufletul său. Din această pricină, precum și din neputința minții de a înțelege taina morții, în Sâmbăta Mare a anului 1924, el s-a întors la creștinism, renunțând la ideile orientale. În ajunul Sfintelor Paști, după Sfânta Împărtășanie, Dumnezeu l-a cercetat în sfârșit și i-a dat să contemple lumina necreată a Împărăției Sale.
În anul 1925, tânărul Serghei s-a înscris la Institutul Teologic Ortodox „Sfântul Serghie” din Paris. În același an, el a părăsit studiile și s-a îndreptat hotărât spre Sfântul Munte Athos.
În anul 1926, cu dorința puternică de a învăța să se roage curat lui Dumnezeu, el a intrat ca frate în obștea rusească din Mănăstirea Sfântul Pantelimon – Russikon, unde a devenit ucenic al Sfântului Siluan Athonitul, deși acesta din urmă nu era decât un simplu monah. Cuviosul Siluan nu avea o teologie sistematizată, însă trăia teologia pe cele mai înalte culți ale acesteia. Cuviosul Sofronie a fost cel prin care teologia Sfântului Siluan a căpătat o formă sistematizată.
În anul 1930 a fost hirotonit diacon, de către Sfântul Nicolae Velimirovici, episcopul Ohridei și al Jicei. Între anii 1932-1946, părintele Sofronie a întreținut o corespondentă bogată cu părintele David Balfour, un romano-catolic convertit la Ortodoxie. În aceste scrisori sunt prezentate amplu deosebirile dintre gândirea creștină răsăriteana și cea apuseana.
În dată de 24 septembrie 1938, Cuviosul Siluan a trecut la cele veșnice. Urmând îndemnul părintelui său duhovnicesc, părintele Sofronie a ieșit din Mănăstirea Sfântul Pantelimon și s-a îndreptat spre pustia Sfântului Munte. După ce a stat o vreme în Karulia, părintele Sofronie s-a așezat într-o peșteră aflată lângă Mănăstirea Sfântul Pavel.
Din pricina greutăților iscate de al Doilea Război Mondial, precum și datorită îndelungatelor asceze și a rugăciunilor de toată vremea, părintele Sofronie s-a îmbolnăvit. În anul 1941, el a fost hirotonie preot și a devenit duhovnicul mai multor călugări din Sfântul Munte Athos.
În anul 1947, din mai multe motive, părintele Sofronie Saharov a plecat și Sfântul Munte și s-a stabilit în Paris. Dorea din toată inima să dăruiască lumii cuvintele Sfântului Siluan (să le publice), dorea să-și încheie studiile teologice și să-și întărească trupul, slăbit de boală. Cel care l-a ajutat să primească un pașaport a fost David Balfour.
Cuviosul Sofronie s-a stabilit în azilul de bătrâni „Casa Rusească” din localitatea Saint Genevieve des-Bois. În anul 1948, Cuviosul Sofronie a publicat pentru prima dată scrierile Sfântului Siluan Athonitul. Acestea erau axate pe smerenie, pocăință, iubire, rugăciunea pentru lumea întreagă, părăsirea de Dumnezeu și legătura puternică dintre toți oamenii.
În anul 1951, părintele Sofronie a fost operat de ulcer la stomac, iar mai apoi, datorită situației politice a vremii, nu s-a mai putut întoarce în Sfântul Munte. Astfel, între anii 1950-1957, părintele a lucrat în cadrul Exarhatului Patriarhiei Ruse din Europa Occidentală, împreună cu teologul rus Vladimir Losski. În anul 1952, el a publicat a doua ediție a scrierilor Sfântului Siluan, însoțite de o introducere teologică amplă.
În anul 1958, pentru că mai multe persoane dornice de viețuire monahală se adunaseră deja în jurul său, părintele Sofornie a vizitat o proprietate aflată în localitatea Tolleshunt Knights, lângă orașul Maldon, în regiunea Essex, Anglia, și a luat hotărârea de a înființa o mănăstire.
Astfel, în anul 1959, cu binecuvântarea mitropolitului Antonie Bloom al Surojului, părintele Sofronie a înființat Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, a cărei obște era formată din călugări și maici. În anul 1965, cu binecuvântarea patriarhului Alexie al Rusiei, mănăstirea din Essex a trecut sub ascultarea Patriarhiei Ecumenice, care o va înălța, mai apoi, la rangul de stavropighie.
Cuviosul Sofronie Saharov începe să publice opera Sfântului Siluan Athonitul și să editeze mai multe cărți cu privire la teologia acestuia. În anul 1973 a publicat cartea „Un călugăr din Muntele Athos”, în care a prezentat viața Sfântului Siluan. Apoi, în anul 1975, el a publicat cartea „Înțelepciune din Muntele Athos”, în care a editat cuvintele și notițele de jurnal ale Sfântului Siluan. Au urmat și alte asemenea cărți, precum „Viața Lui este a Mea” (1977) și „Vom vedea pe Dumnezeu precum este” (1985).
În anul 1987, Patriarhia Ecumenică l-a canonizat pe Sfântul Cuvios Siluan Athonitul. Misiunea încredințată de Dumnezeu părintelui Sofronie Saharov, aceea de a-l face cunoscut pe Sfântul Siluan și de a îndruma sufletele pe calea rugăciunii curate și a dreptei credințe, se apropia de sfârșit. Obștea mănăstirii sale număra deja 25 de viețuitori.
Părintele Sofronie Saharov a trecut la cele veșnice în ziua de 11 iulie 1993, la vârsta de aproape 97 de ani. Pentru a putea fi înmormântat în incinta mănăstirii, legislația prevedea construirea unei cripte subterane. Cu puțin timp mai înainte de moarte, când obștea și-a arătat îngrijorarea privind întârzierea lucrărilor de construcție, părintele Sofronie a spus că nu va muri până ce cripta nu va fi gata. Așa s-a și întâmplat. Părintele a trecut la cele veșnice în ziua de 11 iulie, în același timp cu terminarea lucrărilor, iar înmormântarea să a avut loc în ziua de 14 iulie.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Mucenic Necatrie Aghioritul
Sfântul Nectarie s-a născut la Vriulla, în Asia mică. La vârsta de șaptesprezece ani el a fost silit să treacă la islam. Soarta lui a fost similară celei a Sfântului Nicodim care se prăznuiește tot în această zi.
Când el s-a înfățișat înaintea maicii lui îmbrăcat ca un musulman, ea a strigat: „Depărtează-te de la mine, căci nu te mai cunosc! Eu creștin te-am născut și te-am crescut pe tine, iar nu musulman!”
Tânărul a plâns cu amar și a plecat la Sfântul Munte Athos. Acolo, la Schitul Sfânta Ana, el a depus voturile monahale. Hotărând să-și spele păcatul cu propriul lui sânge, el s-a întors la Vriulla, unde a mărturisit și a luat mucenicia.
El a fost tăiat pentru Hristos de către turci în chiar locul nașterii lui, la 11 iulie 1820, pe când împlinise douăzeci și unu de ani.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Mucenic Chindeu preotul
Sfântul Mucenic Chindeu a fost din satul Pamfiliei. Pe vremea împărăției lui Diocletian, el a suferit chinuri pentru Hristos de la ighemonul Stratonic. Și pe când slujitorii ighemonului îl duceau pe cale încălțat cu încălțăminte de fier cu piroane, au întâlnit un om care ducea o sarcină de lemne și au vrut să-i ia lemnele pe degeaba, ca să-l ardă pe mucenic. Iar sfântul scoțând treizeci de bani de aramă, i-a dat omului prețul pentru lemne. Si au început slujitorii a căuta un alt om, ca să ducă lemnele acelea, iar mucenicul luând el însuși sarcina, a dus-o pe umeri. Iar după ce au făcut focul, fiind îngrămădite multe lemne, a intrat în văpaie și a stat nevătămat, învățând din foc pe norod ca să cunoască puterea lui Hristos. Apoi s-au făcut tunete și fulgere, și s-a vărsat ploaie mare, stingând focul. După aceasta tăcându-se alinare văzduhului, sfântul s-a rugat lui Dumnezeu și și-a dat duhul său. Iar un slujitor idolesc, văzând acea minune, a crezut întru Hristos împreună cu femeia lui și au îngropat trupul mucenicului.
Tot în această zi, pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Rjevskaia” (sau „Okovețkaia”)
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu mai este numită și icoana Maicii Domnului „Okovețkaia”. Ea se află în Mănăstirea Rjevsk (Rjevskaia) de lângă orașul Poltava, Ucraina.
La data de 26 mai 1539, în ziua Pogorârii Duhului Sfânt (Rusaliile), călugărul Ștefan a poposit la o răscruce de drumuri, nu departe de orașul Rjev, în pădurea deasă de pe malul râului Virișna, care aparținea de Parohia Virișni-Okovețk (Eparhia de Tver). Acolo, monahul a descoperit într-un pin o cruce mare de fier, iar în copacul de lângă, o icoană veche ce o înfățișa pe Maica Domnului cu Pruncul, care îl avea zugrăvit în partea stângă pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.
Vestea despre descoperirea minunată s-a răspândit repede și sătenii din patru localități învecinate au venit în pădure pentru a se ruga înaintea icoanei Preasfintei Fecioare.
Când icoana a fost luată din copac, în pădure s-a făcut un vuiet mare, după care icoana a fost învăluită într-o lumină puternică.
Icoana a fost așezată în biserica parohială din Virișni-Okovețk, unde a săvârșit numeroase minuni. Văzând mulțimea minunilor, călugărul Ștefan a mers însoțit de preotul Grigorie Onisiforov la Moscova și a raportat descoperirea minunată și toate vindecările ce se săvârșesc înaintea icoanei Maicii Domnului.
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse din acele vremuri, Mitropolitul Ioasaf al Moscovei (1539-1541), a trimis o comisie care să cerceteze cele aflate. În prima zi în care comisia delegată de mitropolit a stat lângă icoana Maicii Domnului s-au săvârșit 170 de vindecări minunate. Văzând minunile săvârșite, comisia a recunoscut icoana ca făcătoare de minuni.
Înștiințat de cele petrecute în Virișni-Okovețk, Mitropolitul a dat binecuvântare să se ridice acolo două biserici: una în cinstea Sfintei Cruci a Domnului, iar celălaltă în cinstea Maicii Domnului „Hodighitria”, ce avea și un paraclis în cinstea Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni. La sfințirea bisericilor au fost trimiși de la Moscova un preot și un diacon, împreună cu Sfinte Vase necesare slujirii, icoane, veșminte, cărți și clopote.
În luna ianuarie a anului 1541, icoana Maicii Domnului „Rjevskaia” a fost purtată în procesiune până la Moscova, pentru sfințirea unei biserici în cinstea icoanei. După sfințirea bisericii, icoana și crucea au fost așezate în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Kremlin, unde au rămas până pe 11 iulie 1541. În acea zi, icoana făcătoare de minuni și Sfânta Cruce s-au întors la locul arătării lor minunate.
Mitropolitul, însoțit de tot clerul din capitală, de tânărul țar Ivan Vasilievici și de mulțime de popor, a purtat icoana Maicii Domnului „Rjevskaia” în procesiune de la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, la Biserica Icoanei Maicii Domnului „Rjevskaia”, unde au așezat o copie a acestei icoane făcătoare de minuni.
În amintirea acestei procesiuni, a fost instituită prăznuirea icoanei Maicii Domnului „Rjevskaia” în ziua de 11 iulie.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.