Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 11 martie: Sfântul Ierarh Sofronie, patriarhul Ierusalimului; Sfântul Sfințit Mucenic Pionie, preotul din Smirna; Sfântul Cuvios Alexie de la Goloseev și Sfinții Mucenici Trofim și Talu.
În luna martie, în ziua unsprezece, pomenim pe Sfântul Ierarh Sofronie, patriarhul Ierusalimului
Sfântul Sofronie era din țara Feniciei, din cetatea Damascului, având părinți dreptcredincioși, ce se numea Plintos și Mira și a trăit în zilele împăratului Iraclie (610-641), de la Constantinopol.
Încă din tinerețe și-a îmbogățit viața, iubind înțelepciunea, atât cea duhovnicească, din petrecerea pustnicilor, cât și cea din afară, a științelor din vremea lui, câștigând ceea ce pe atunci se numea întreaga înțelepciune. Deci, bine deprinzând filosofia cea din afară, a mers la Ierusalim la o mănăstire, lângă cetate, și acolo a petrecut douăzeci de ani. Aici, în mănăstirea Sfântului Teodosie, începătorul vieții de obște, a avut ca îndrumător pe pustnicul Ioan Moscul, scriitorul vestitei cărți Limonarul (Pășune duhovnicească), dar n-a îmbrățișat viața monahilor. Acolo, aflându-se întru liniște, și-a întocmit gândurile și inima după citirea dumnezeieștilor Scripturi, dăruindu-și tot cugetul întru ascultarea lui Hristos.
Și, cu acest cuvios Ioan, a călătorit Sfântul Sofronie, înainte de călugăria sa, la mai multe locuri sfinte: la Sfântul Sava, lângă Iordan, la Antiohia, când au năvălit perșii în Palestina, luând cu ei lemnul Sfintei Cruci, iar, de acolo, dorind mai multă învățătură a filosofiei, s-au dus la Alexandria, în Egipt. Aici, îmbolnăvindu-se, Sofronie a fost tuns în monahism de către dascălul său. Iar, cât au stat acolo, au fost folosiți de Sfântul Ioan cel Milostiv, patriarhul scaunului apostolesc al Alexandriei, la stârpirea rătăcirii lui Eutihie din cetate, iar de acolo, murind Sfântul patriarh Ioan, s-au dus în Italia, la Roma. De acolo, stingându-se dascălul său, Sofronie s-a întors la Ierusalim, unde a îngropat moaștele sfântului său îndrumător, în mănăstirea Sfântului Teodosie.
Biruind pe perși, împăratul Iraclie a adus nou lemnul Sfintei Cruci în Ierusalim și, o dată cu el, din robie și pe Zaharia, patriarhul Ierusalimului. După moartea patriarhilor Zaharia și Modest, a fost ales Sofronie patriarh al Ierusalimului. Atunci s-a ridicat în creștinătate o nouă erezie, a monoteliților, adică, a celor ce mărturisesc o singură voie și o singură lucrare în persoana lui Hristos. Acestei rătăcite învățături, privind taina persoanei lui Hristos, s-a împotrivit cu totul, Sfântul patriarh Sofronie și, adunând sinod, a osândit asemenea rătăcire și a întocmit scrieri, care fiind citite la al șaselea Sinod a toată lumea, s-au mărturisit de toți Sfinții Părinți, ca scrieri temeinice și dreptcredincioase.
A mai lăsat el și multe alte scrieri vrednice de pomenire în Biserică, privind îndreptarea vieții și viețuirea cea dumnezeiască, între care este: Viața cea prea minunată a acelei întocmai cu îngerii, între femei, Măria Egipteancă, cea care, în pustie, cu nevoințe peste fire, s-a nevoit, precum și Cuvântul despre viața Sfântului Ioan cel Milostiv, care arată comoara cea nespusă a milosteniei sale și viața lui cea înaltă. Dar Sfântul Sofronie a avut durerea să vadă cucerirea Ierusalimului de către arabi, sub ocârmuirea califului Omar, în anul 638, ceea ce el a numit „urâciunea pustiirii în locul cel sfânt.” Atunci, Sfântul patriarh a încheiat cu Omar o învoială de pace, înainte de a-și deschide porțile cetății, după o împresurare de doi ani, dar acesta nu și-a ținut cuvântul și creștinii au avut mult de suferit. Și așa, după numai trei ani de păstorire, degrabă și-a săvârșit viața Sfântul patriarh Sofronie și a trecut de la pământescul Ierusalim, cel plin de lacrimi, la Ierusalimul cel de Sus, plin de bucurie, unde este locașul tuturor celor ce bine viețuiesc, întru Hristos Iisus, Domnul nostru.
Despre viața pe larg a Sfântului Ierarh Sofronie puteți citi aici.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Sfințit Mucenic Pionie, preotul din Smirna
Sfântul Pion a fost preot în biserica Siriei. El a luat mucenicia la Smirna, în timpul prigoanelor lui Decius. El a fost osândit la răstignire pe cruce, lucru care pe mucenicul lui Hristos l-a umplut de bucurie.
De îndată ce soldații au făcut crucea și au înfipt-o în pământ, Sfântul Pion s-a urcat singur pe ea și-a întins mâinile și le-a poruncit ostașilor să-i bată cuiele în palme și în picioare. Dar crucea fiind înfiptă în pământ cu capul în jos, călăii au aprins un foc la picioarele ei, sub capul mucenicului.
Mulți s-au adunat atunci în jurul lui, ca la priveliște. Sfântul Sfințit Pion și-a închis ochii și s-a rugat lui Dumnezeu în inimă. Flăcările focului nu s-au atins măcar de perii capului lui. Când la sfârșit focul s-a stins și toți credeau că Pion a murit, el a deschis ochii și a strigat cu bucurie: „O Doamne, primește sufletul meu!” – și și-a dat sfântul lui suflet.
Acest Sfânt Sfințit Mucenic Pion a scris viața Sfântului Policarp al Smirnei, împreună cu care acum se veselește în locașurile cerești.
El a luat mucenicia pentru Hristos și s-a prea slăvit la anul 250 de la întrupare.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Alexie de la Goloseev
În anul 1840, într-o familie din Kiev se năștea al nouălea copil. Părinții l-au numit Vladimir. Acesta urma să devină Sfântul Cuvios Alexie. Băiatul n-a vorbit nimic până la 12 ani când, la slujba Sfintei Învieri, mitropolitul de atunci, Filaret Amfiteatru, trecut și el în rândul sfinților, i-a spus: „Vladimir, Hristos a Înviat!”. A treia oară, copilul a răspuns: „Adevărat c-a Înviat!”
Anii au trecut, iar tânărul Vladimir, mânat de dorul după Dumnezeu, s-a îndreptat spre Lavra Pecerska, dorind să intre în rândul monahilor. La momentul călugăriei, starețul a vrut să-l numească Nicolae, dar în acea clipă a uitat numele pe care voia să i-l pună și un glas interior i-a spus: „Alexie”. Acesta i-a rămas numele de monah.
Cuviosul Alexei a fost un om cu har și un mare duhovnic. Spovedea monahii și oamenii care îl căutau, atât la Lavra Pecerska, cât și la Mănăstirea Goloseev, înființată de Sfântul Mitropolit Petru Movilă, în secolul al XVII-lea.
Cuviosul Alexie a trecut la Domnul în anul 1917. Imediat după moartea sa, minunile izvorau la sfântul său mormânt și multă lume venea să ceară ajutor și vindecare. În 1993, când s-a redeschis Mănăstirea Goloseev, sfintele moaște ale cuviosului au fost deshumate și puse în biserică spre închinare, iar pe 4 octombrie în același an i s-a făcut canonizarea.
O părticică din moaștele Sfântului Cuvios Alexie de la Goloseev se păstrează și în racla cu sfinte moaște așezate spre închinare în biserica mare a Mănăstirii Frumoasa din Iași.
Tot în această zi, pomenim pe Sfinții Mucenici Trofim și Talu
În zilele împăraților Dioclețian și Maximian, pe când în Laodiceea era guvernator Asclepiu, s-a pornit o mare prigoană împotriva creștinilor. Și fiind prinși sfinții mucenici Trofim și Talu, au fost loviți cu pietre timp îndelungat, dar Dumnezeu păzindu-i au rămas neatinși. Văzând acest lucru dregătorul și cei ce erau împreună cu el și rușinându-se, i-au lăsat câtva vreme să trăiască nechinuiți. Fiind însă pârâți din nou, au fost aduși la judecată; aici, mărturisind cu îndrăzneală, înaintea tuturor, că Hristos este Dumnezeu adevărat și luând în derâdere idolii păgânilor și mustrând pe tirani, i-au pornit spre mânie. Pentru aceasta, spânzurându-i pe lemne, după ce i-au dezbrăcat cu totul, au pus de le-au strujit adânc trupurile. Dar sfinții, pe de o parte rugându-se lui Dumnezeu, iar pe de alta defăimându-i pe zeii elinești, au umplut de mânie pe dregător. Deci acesta hotărându-se să sfârșească cu ei, a poruncit să-i răstignească pe cruce.
Fiind duși deci către locul unde urma să fie răstigniți, mulțime multă de popor venea după ei. Și în timp ce erau răstigniți se rugau și grăiau poporului cele ziditoare de suflet. Iar mulțimea se grăbea să se atingă de sfintele trupuri ale sfinților, unii adunând din picăturile lor de sânge, alții vreun ștergar, alții vreun obiect de metal care se găsea asupra lor, alții, în sfârșit, vreun alt lucru. Pe aceștia binecuvântându-i și făcându-le urări de bine, și-au dat sfintele lor suflete lui Dumnezeu. Unii dintre credincioși luând rămășitele pământești ale sfinților și ungându-le cu miruri și înfășurându-le în giulgiuri, le-au așezat în biserică. Și venind acolo și femeia lui Asclipeu și simțind balsamul care ieșea din racla sfinților mucenici, a așternut deasupra raclei o îmbrăcăminte de foarte mare preț. La câtva vreme după aceasta Zosim și Artemiu, doi bărbați evlavioși și credincioși, care erau din aceeași cetate cu sfinții, luând cu ei racla cu moaștele cele sfinte, au dus-o în cetatea lor, Stratonichi, ca la o milă depărtare, și au așezat-o într-un mormânt săpat într-o stâncă.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.