Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 11 septembrie: Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria; Sfântul Cuvios Eufrosin bucătarul și Sfânta Cuvioasă Muceniță Teodora din Vasta. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna septembrie, în ziua a unsprezecea pomenim pe Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria
În jurul anului 472, pe vremea împăratului Zenon din Constantinopol, trăia în orașul Alexandria, din Egipt, o femeie tânără, numită Teodora. Părinții ei, oameni cu stare, au măritat-o de tânără cu un om de seamă din acel oraș și era fericită. Tânăra și frumoasă se lăsă însă ademenită de stăruințele unui tânăr și a căzut în desfrânare și acum, după păcat, era întristată peste măsură, ca una ce singură își stricase viața și în taină a început a se tângui cu amar.
Deci, văzând ea că nu poate scăpa de întristare, a mers la mari depărtări, la o mănăstire de călugări și, lepădând îmbrăcămintea femeiască, și-a pus numele de Teodor și a fost primită ca monah de egumenul mănăstirii, neștiind nimeni că este femeie, și a început astfel viața ei de ispășire și de căință. Doi ani a trăit Teodora, răstignindu-se pe crucea ispășirii, lepădând voia să și devenind înger în trup.
Deci, văzând diavolul că ea se lupta împotriva lui, a ridicat multe învinuiri nedrepte împotriva ei și mai ales că a păcătuit cu o femeie și, aducând diavolul un prunc mic, l-a pus la poarta mănăstirii, arătând că este copilul monahului Teodor. Și, primind ea cu liniște învinuirea, fericita Teodora luă pruncul și timp de șapte ani îl îngriji, hrănindu-l cu multă greutate, fiind ea însăși izgonită din mănăstire, măcar că trăia tot în preajma mănăstirii. Deci, milostivindu-se călugării, după atâția ani de ispășire, au primit-o din nou în mănăstire și nu după multă vreme a răposat fericită! Iar când a fost să-i ridice trupul din chilie spre înmormântare, monahii au dat de veste că fratele Teodor, era femeie, iar copilașul, de plâns, adormise peste dânsa.
Și s-a descoperit de înger și fostului ei bărbat unde este Teodora, îndemnându-l să ia parte la îngroparea ei. Și, văzând toți câte rele a îndurat pe nedrept Teodora, s-au întristat cu toții și s-au rugat mult Sfintei să-i ierte. Și a rămas bărbatul Teodorei, trăind în chilia ei până la moartea lui, iar copilul, ajungând în vârstă, a fost egumen ales al acestei mănăstiri, cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Tot în această zi pomenim pe Sfântul Cuvios Eufrosin bucătarul
Cuviosul părintele nostru Eufrosin era născut din părinți neînvățați, dar i-a întrecut pe cei de bun neam cu lucrările cele bune. Pentru că mulți cu fala neamului cel bun al lor cad în adâncul iadului; fiind fără de lucrări bune, iar cei neînvățați, cu smerenia lor cea îmbunătățită, în mijlocul dumnezeiescului rai se înalță. Așa și acest cuvios Eufrosin era văzut în rai. Să ascultăm prin ce fel de viață s-a sălășluit în rai.
La început, slujea fraților într-o mănăstire, la bucătărie; dar slujea nu ca oamenilor, ci ca lui Dumnezeu, cu mare smerenie și supunere, ostenindu-se în ascultare ziua și noaptea. Rugăciunile și posturile niciodată nu le-a lăsat. Răbdarea lui era negrăită, pentru că multe nevoi, defăimări, batjocoriri și dese ocări lua. Focul, acest material aprinzându-l, se învăpăia cu focul cel duhovnicesc al dragostei dumnezeiești și ardea cu inima către Domnul. Fierbând bucatele fraților, își gătea lui masă în împărăția lui Dumnezeu, prin viața sa cea îmbunătățită, ca să se sature împreună cu aceia pentru care s-a zis: „Fericit este cel ce va prânzi întru împărăția lui Dumnezeu” (Luca 14,15).
Deci, slujea Domnului în taină, ca să i se facă lui arătare. Și a arătat Domnul răsplătire robului său în chipul acesta: oarecare preot, viețuind în aceeași mănăstire cu dânsul, se ruga Domnului mereu, ca să-i arate lui într-un chip văzut bunătățile viitoare, cele gătite celor cel ce-l iubesc pe el. Deci, într-o noapte, a avut o vedenie ca aceasta: i se părea că stă în rai cu frică și cu bucurie, privind la frumusețile cele negrăite ale raiului celui văzut acolo. A văzut într-însul pe Eufrosin, bucătarul mănăstirii sale, umblând, și, apropiindu-se de el preotul, l-a întrebat: „Frate, Eufrosine, ce este aceasta ? Nu cumva acesta este raiul ?” Răspuns-a Eufrosin: „Așa este, părinte, raiul lui Dumnezeu este”. Iarăși l-a întrebat preotul: „Dar tu cum te-ai aflat aici?” Răspunse acest bucătar, Eufrosin: „Pentru bunătatea cea mare a lui Dumnezeu sunt sălășluit ca să locuiesc aici, pentru că locașul aleșilor lui Dumnezeu este acesta”. Și a zis preotul: „Nu cumva ai vreo stăpânire peste frumusețile acestea ?” Și a zis Eufrosin: „Pe cât pot, pe atâta dau dintr-acestea pe care le vezi”. Zis-a lui preotul: „Oare poți să-mi dai mie ceva dintr-acestea ?” Și i-a grăit Eufrosin: „Cele ce poftești, ia-le cu darul Dumnezeului meu”. Atunci preotul a arătat cu mâna spre mere și luând Eufrosin trei mere, le-a pus în basmaua preotului, zicându-i: „Primește cele ce ai cerut și te îndulcește”. Și îndată începu a toca în toaca bisericii de utrenie, iar preotul, deșteptându-se și în sine venindu-și, socotea ca un vis vedenia aceea. Apoi, întinzându-și mâna la basma, a găsit merele pe care le-a luat de la Eufrosin în vedenie. Și mirosind bună mirosire dintr-însele, a rămas minunându-se pe pat. Și lăsând merele pe pat, a mers în biserică și a aflat pe Eufrosin în sobor, stând la cântarea cea de dimineață. Apropiindu-se de el, l-a jurat ca să-i arate lui unde a fost în noaptea aceasta, iar el a zis: „Iartă-mă părinte, că acolo am fost în noaptea aceasta, unde m-ai văzut pe mine”. Și i-a zis preotul: „Pentru aceasta cu jurământ înainte te-am apucat, spre arătarea dumnezeieștilor măriri, ca să nu îndrăznești a spune adevărul”. Atunci, cel smerit la minte, Eufrosin, a zis: „Tu, părinte ai cerut de la Domnul ca să-ți arate ție în chip văzut răsplătirile aleșilor lui. Deci, a vrut Domnul ca să înștiințeze pe cuvioșia ta prin mine, ne-învățatul și nevrednicul, și m-ai aflat în raiul acela al lui, Dumnezeului meu”. Apoi l-a întrebat preotul: „Și ce mi-ai dat mie părinte, în rai, când am cerut de la tine ?” Răspuns-a Eufrosin: „Ți-am dat ție acele trei mere bine mirositoare, pe care le-ai pus în chilia ta pe pat. Însă iartă-mă, părinte, că eu vierme sunt, iar nu om”.
Deci, sfârșindu-se utrenia, a adunat preotul pe frați și le-a arătat lor acele trei mere din rai și le-a spus cu de-amăruntul vedenia aceea. Și se umplură toți din merele acelea de negrăită bună mireasmă și de dulceață duhovnicească, și s-au mirat, umilindu-se, de cele spuse de preot. Apoi alergară în bucătărie la Eufrosin, ca să se închine robului lui Dumnezeu, și nu l-au aflat pe el, pentru că el, ieșind din biserică, s-a tăinuit fugind de slava omenească și cu totul neștiut s-a făcut. Iar unde s-a dus nu este de nevoie a căuta mult, pentru că fiindu-i lui raiul deschis, apoi avea unde să se întoarcă. Iar merele acelea le-au împărțit frații între dânșii, și le-au dat spre binecuvântare la mulți, dar mai ales spre vindecare. Câți bolnavi au gustat din ele s-au tămăduit de bolile lor și s-au folosit mult toți de o cuvioșie ca aceasta a Sfântului Eufrosin. Și scriind această minunată vedenie nu numai pe hârtii, ci și pe inimile lor, se întindeau spre nevoințele cele mari și plăcute lui Dumnezeu.
Cu rugăciunile cuviosului Eufrosin, să ne învrednicească și pe noi Domnul sălășluirii raiului. Amin.
Tot în această zi pomenim pe Sfânta Cuvioasă Muceniță Teodora din Vasta
În fiecare an pe data de 11 Septembrie prăznuim și cinstim memoria Sfintei Mucenițe fecioare Teodora din Vasta. Numele acestei sfinte este cunoscut nu numai în țara noastră (Grecia, n. trad.), ci și în afara granițelor acesteia.
Care este însă drumul pe care aceasta l-a urmat pentru a atinge sfințenia?
Vom povesti pe scurt ceea ce este cunoscut despre viața sa și perioada în care a trăit, având ca izvor sinaxarele sfinților Bisericii noastre, astfel încât fiecare dintre noi să o „invidieze” și să încerce să îi semene.
Sfânta provenea din regiunea Peloponez, leagăn de sfinți și de eroi, de aceea este numită de unii Sfânta Teodora „din Peloponez”. În ceea ce privește locul nașterii Sfintei, cel mai probabil este vorba de Arcadia sau Messinia.
A viețuit în secolul al IX-lea, în vremea Imperiului Bizantin. Părinții săi au fost oameni săraci și fără dregătorii, dar cu iubire de Dumnezeu, și le-au insuflat și copiilor lor credința în Hristos. De la o vârstă fragedă, Teodora s-a distins dintre toți frații săi, dând dovadă de o mai mare aplecare și dragoste față de cele sfinte. Îl iubea pe Dumnezeu atât de mult încât dorea să își dedice întreaga viață slujirii Acestuia. Cu fiecare zi care trecea, își descoperea din ce în ce mai mult ceea ce Sfinții Părinti numesc «Iubirea pentru Hristos».
Ajungând la maturitate, a hotărât să se retragă într-o mănăstire și să își cultive între zidurile acesteia iubirea pentru Hristos. Paradoxal, ea nu a ales o mănăstire de maici, ci una de călugări! S-a înfățișat la mănăstirea „Maicii Domnului”, aflată la granița dintre județele Arkadia și Messinia, ca bărbat, cu numele de „Teodor”. Nu se știe care a fost de fapt motivul pentru care a făcut această alegere. Probabil dorea ca cei care o cunoșteau să îi piardă cu totul urma.
În mănăstirea în care s-a călugărit nu a întârziat să devină un exemplu de răbdare, ascultare și umilință. Aceste virtuți au condus-o treptat spre o înălțare spirituală recunoscută și de egumen și de ceilalți călugări. Părinții mănăstirii, admirându-i personalitatea și virtuțile care o deosebeau de obște, i-au încredințat treburile externe ale mănăstirii. Într-adevăr, această misiune revine întotdeauna călugărilor sau maicilor cu înalte calități spirituale.
În acele timpuri, regiunea Peloponezului a fost lovită de o foamete chinuitoare, astfel încât locuitorii și mănăstirea erau în pericol de a muri de foame. Toți părinții și-au întors privirile către „Teodor” ca fiind singurul care putea să îi ajute în această situație atât de dificilă. Astfel, „părintele Teodor” a poposit în multe case de credincioși creștini pentru a-i sprijini și, dacă era posibil, pentru a aduna hrană pentru obștea călugărească.
S-a întâmplat însă ceva josnic! O femeie a aruncat asupra ei o grea acuzație: „Călugărul, a spus ea, m-a lăsat însărcinată!”. Această știre s-a răspândit repede! Acuzația calomnioasă plana greu asupra sa. Indignați, părinții femeii însărcinate au urcat la mănăstire și i-au poruncit lui „Teodor” să îi urmeze. „Părintele”, chiar dacă a negat acuzația, i-a urmat fără împotrivire. L-au judecat în grabă și l-au declarat vinovat. A primit cea mai grea pedeapsă, „moarte prin decapitare”. Chiar dacă ar fi putut prin simpla descoperire a corpului său să își demonstreze nevinovăția, a preferat să „îndure” povara calomniei! Ca loc al martiriului a fost ales satul Vasta din regiunea Arkadia. A fost călăuzit până acolo de călău, pe care „Teodor” l-a urmat „ca o oaie muta” (Isaia 53). După puțin timp, sufletul Sfintei Teodora s-a ridicat la ceruri, pentru a se așeza în locul destinat sfintelor mucenițe fecioare ale Bisericii lui Hristos. Călăul și ajutoarele acestuia, care o decapitaseră pe Sfântă, au văzut corpul dezgolit al acesteia și au cerut cu pocăință iertare de la Dumnezeu. Vestea despre această întâmplare uluitoare s-a răspândit peste tot! Egumenul mănăstiri și ceilalți călugări au ajuns plângând la locul de mucenicie și, slăvindu-L pe Dumnezeu, au înmormântat corpul Sfintei în mănăstirea lor sau, după unii autori, chiar în locul martiriului acesteia.
Înainte de a muri, Sfânta i-a cerut lui Dumnezeu ca din părul ei să facă copaci, iar din sângele ei râu. Într-adevăr, din acoperișul bisericii ridicate la Vasta, Arkadia, au crescut copaci, care se sprijină, paradoxal, direct pe acoperiș și stau dovada faptului că „acolo unde Dumnezeu o voiește, ordinea firii este învinsă”.
Viața Sfintei Cuvioase Mucenițe Teodora, pe care am descris-o mai sus, ne transmite câteva mesaje pe care merită să le reținem.
a) Pentru început, ni se arată faptul ca sfințenia nu este o stare de nemișcare, ci o luptă continuă a omului întru curățarea inimii sale de patimi și unirea cu Dumnezeu. Este adevărat că Dumnezeu Atotputernicul are putere asupra tuturor lucrurilor,”dar există ceva ce nu poate face. Ce este ceea ce nu poate face? Să se unească cu un suflet impur! Lupta, noastră continuă este, deci, aceea pentru curățirea inimii noastre de patimi și continuarea vieții noastre spirituale întru iluminare și dumnezeire.
b) Vedem, de asemenea, luând ca exemplu viața Sfintei Teodora, că sfințenia nu are nicio legătură cu vârsta,profesia sau condiția socială a credinciosului. Exemplul sfintei noastre protectoare ilustrează acest adevăr. Era doar o tânără fată când au adus-o în pustietatea unde se află astăzi locul nostru de pelerinaj, pentru a o decapita. Cu toate că avea o vârstă atât de fragedă, a dat dovadă de un curaj bărbătesc. Ce o îmbărbăta? Harul lui Dumnezeu îi dădea putere și ne dă putere fiecăruia dintre noi în lupta cu greutățile vieții noastre. Acesta ne dă putere și răbdare.
Nici vârsta și nici profesia pe care o avem nu sunt motive care să ne împiedice să atingem sfințenia. De exemplu, astăzi sărbătorim un alt sfânt, pe Sfântul Eufrosin, care era bucătar. Avem exemple de credincioși din aproape toate profesiile care au atins pragul sfințeniei. Nici faptul că cineva este bogat sau sărac nu constituie o piedică pentru el în a deveni sfânt. Sfânta Teodora provenea dintr-o familie de oameni săraci și fără dregătorii, dar cunoaștem din sinaxarele Bisericii noastre faptul că au existat până și regi care au preferat chilia monahală și au îmbrăcat rasa la Muntele Athos, abandonând coroana și viața luxoasă. Oricine dintre noi, fie că este cleric sau mirean, bogat sau sărac, cu o poziție importantă în societate sau nu, oricine poate să devină sfânt. De pe orice poziție ar ocupa în societate, oricine se poate înălța și uni cu Dumnezeu.
c) În final, trebuie să amintim faptul că sfințenia nu înseamnă viață petrecută în petreceri. Viața binecredinciosului creștin trebuie să fie una ascetică, chiar dacă locuiește în centrul Atenei, așa precum bătrânul și binecuvântatul Porfirie. Viața creștinului este o viață de sacrificii și, în același timp, o viață de iubire infinită. Sfințenia este o cale ascendentă, un drum anevoios și dureros, dar, în același timp, o cale plină de mari bucurii spirituale. Viața spirituală care duce la sfințenie este o cale cu piedici și greutăți, mai mici sau mai mari. Este ceea ce fiecare dintre noi întâmpină în existența sa de zi cu zi, Oricât de grea ar fi însă, această cale este dulce și reprezintă scopul suprem și substanțial al vieții noastre. Dorința noastră supremă este sfințenia!
Să încercăm să devenim sfinți, urmând exemplul vieții Muceniței Teodora, care atât în acest loc sfânt al martiriului său, cât și oriunde în lume cineva ar invoca numele ei, Sfânta îi va veni în ajutor și îl va proteja. Să ascultăm vorbele Sfântului Ioan Gură de Aur care ne îndeamnă încă din secolul IV să „îi cinstim pe sfinți imitându-i”. Fie ca Sfânta să binecuvânteze pe fiecare credincios care vine și se închină icoanei sale și pășește pe pământul acesta însângerat al martiriului său!
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.