Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 12 februarie: Sfântul Ierarh Meletie, arhiepiscopul Antiohiei; Sfântul Ierarh Antonie, patriarhul Constantinopolului; Sfântul Ierarh Alexie, mitropolitul Moscovei și al întregii Rusii, făcătorul de minuni; Sfânta Cuvioasă Maria, care s-a numit Marin, și tatăl ei, Cuviosul Evghenie și Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Iviron, numită „Portărița”. Despre viețile lor pe scurt, puteți citi în continuare…
În luna februarie, în ziua doisprezece, pomenim pe Sfântul Ierarh Meletie, arhiepiscopul Antiohiei
Acesta a fost de neam din Armenia și se trăgea din părinți creștini, fiind desăvârșit în bunătate și foarte iubitor de învățătură. Pentru credința lui curată și înțelepciunea sa, pentru dragostea lui înfocată ce avea către Dumnezeu și către aproapele, pentru blândețea și evlavia sa, silit a fost să fie hirotonit episcop în Sevastia Armeniei. Nu după multă vreme, însă, a fost mutat ca episcop în Veria, din Siria.
A viețuit din vremea lui Constanțiu (350-361) împăratul, fiul marelui Constantin, până la vremea lui Teodosie cel Mare (379-395), în timpul luptelor celor mari ale Bisericii, împotriva uneltirilor ariene, în tot răsăritul creștin. Dar cu deosebire, Biserica din Antiohia era într-o stare de plâns. De la surghiunul Sfântului Eustație (331), Antiohia nu avusese parte decât de episcopi arieni. Și acum, prin mutarea lui Eudoxie, tot arian și el, de la Antiohia la Constantinopol, arhiepiscopia Antiohiei rămăsese fără pastor.
Pentru faima ce-și făcuse, toți s-au învoit și au ales pe Sfântul Meletie. Și a fost înscăunat cu mare cinste, bucurându-se de multă dragoste în poporul dreptcredincios. Lupta lui pentru întărirea credinței ortodoxe, împotriva arienilor, a aprins însă mânia acestora împotriva Sfântului și, uneltînd pe lângă împăratul Constanțiu, au izbutit, la numai o lună de la înscăunare, să surghiunească pe episcop în Armenia, alegând, pe un arian, arhiepiscop, în locul lui.
Venind la împărăție Iulian Apostatul și episcopii ortodocși întorcându-se la locurile lor, a venit și Meletie la scaunul său din Antiohia. El a găsit turma să dezbinată, mulți ortodocși nevoind să-l mai recunoască pe păstor. Pe deasupra, tot acum, împăratul Iulian a început lupta contra creștinilor, pentru reînvierea păgânismului. Și Meletie a fost surghiunit a doua oară.
Venind la împărăție dreptcredinciosul împărat Iovian (363-364), Sfântul Meletie s-a întors și a adunat un sinod cu episcopii săi, hotărând drumul pe care să-l urmeze Biserica. Murind, după numai opt luni de domnie, Iovian, i-a urmat Valens, împărat arian, care, căutând să-l atragă pe Sfântul Meletie de partea sa și neizbutind, l-a surghiunit a treia oară. Dar când a fost să-l scoată din cetate, Sfântul, în marea sa bunătate, a trebuit să apere pe cei care-l surghiuneau, de mânia poporului înfuriat, care-și iubea peste măsură păstorul.
Nu s-a întors decât în anul 378, sub domnia împăratului ortodox Gratian (375-383), când, Sfântul s-a străduit să întărească dreapta orânduire ortodoxă, osândind, într-un sinod din anul 379, toate învățăturile greșite ale vremii sale. În zilele dreptcredinciosului împărat Teodosie cel Mare, Sfântul Meletie a luat parte, încununându-și viața, și la cel de al doilea Sinod ecumenic, ținut în anul 381, la Constantinopol, conducând cu multă înțelepciune lucrările acestui Sinod.
Spre jalea tuturor care-l cunoscuseră și prețuiau înalta lui înțelepciune, el s-a mutat la Domnul, la adânci bătrâneți, în Constantinopol, chiar în timpul lucrărilor Sinodului, și a fost numărat cu Sfinții, pentru întreitele lui surghiuniri și pentru luptele și suferințele lui în slujba dreptei credințe. Pe acest fericit, dumnezeiescul Gura de Aur și Grigorie al Nyssei, l-au cinstit cu cuvinte de laudă. Murind în pământ străin, la Constantinopol, sfintele lui moaște au fost aduse la Antiohia și așezate în Biserica Sfântului Vavila.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Ierarh Antonie, patriarhul Constantinopolului
Acest sfânt, trăgându-se după tată din Asia, iar după mamă din Europa, a avut ca a treia patrie cetatea Constantinopol, care l-a îmbrățișat, l-a hrănit, l-a văzut dezbrăcându-se de scutecele maicii sale și crescând în vârstă, l-a învățat Sfintele Scripturi, iar în urmă l-a câștigat și păstor al ei. Când a îmbrățișat viața monahală și a dat dovadă de multă bărbăție în aducerea la îndeplinire a acestei filozofii practice, împotriva voinței lui a fost hirotonit preot și făcut igumen al mănăstirii. De atunci înainte el a urmărit cu și mai multă râvnă privegherea, postul și stăruința în rugăciune, încât a făcut și pe tatăl său să îmbrace haina monahală. Și astfel luând prilej, săvârșea milostenia cu amândouă mâinile, după cum zice proverbul. Odată, pe când sfântul trecea printr-un loc strâmt și împărțea milostenie, i s-a arătat cineva care ținea în mâini o mare legătură plină cu galbeni și care i-a zis: ia aceasta și să o cheltuiești cu săracii. Și mâna aceluia se vedea ținând galbenii, iar la față era cu neputință de văzut cel ce îi întindea legătura cu bani. Cu acest fel de bunătăți era îmbogățit acest minunat părinte. Pentru aceasta venind vremea când se căuta arhiereu pentru cetatea cea împărătească, prin hotărârea sfântului sinod și a împăratului, sfântul Antonie a fost hirotonit patriarh al Constantinopolului. După aceea, ca și cum ar fi fost întraripat de puterea Duhului Sfânt, cu toate că trupul îi era bătrân, vizita toate bisericile orașului, cu toată râvna și cu rugăciuni îmblânzea pe Bunul Dumnezeu; ajuta bisericile ce erau dărăpănate de vechime; da cu îmbelșugare cele de nevoie clericilor și anagnoștilor celor lipsiți și mângâia multe mii de săraci, cu dare de grâu și cu milostenii. Și astfel făcându-se pricinuitor multora de mult bine și minuni prea mari săvârșind, la adânci bătrâneți, s-a mutat către Domnul.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Ierarh Alexie, mitropolitul Moscovei și al întregii Rusii, făcătorul de minuni
Sfântul Alexie a fost un mare ierarh al Bisericii ruse în vremea când poporul se afla sub cumplita robie tătară.
Odată, în copilărie, în vreme ce vâna păsări, el a adormit. În vis a auzit un glas: „Alexie, de ce te străduiești în zadar? Eu te voi face pe tine pescar de oameni.”
La vârsta de douăzeci de ani el a fost tuns monah, iar după un timp a fost uns mitropolit al Moscovei.
El a intrat de două ori până la „Hoarda de Aur” a tătarilor: prima dată să-l împace pe Hanul Verdevir care se pornise cu mânie asupra poporului rușilor, iar a doua oară la invitația Hanului Amurat, pentru a o vindeca de orbire pe soția hanului. Ea suferea de acea orbire de trei ani, dar și-a recăpătat vederea la rugăciunile Sfântului Alexie și după ce el a stropit-o cu apă sfințită.
După multe nevoințe și o viață bogată foarte în roade duhovnicești, Sfântul Alexie a adormit întru Domnul în anul 1378, la vârsta de optzeci și cinci de ani, strămutându-se la locașurile cerești.
Tot în această zi, pomenim pe Sfânta Cuvioasă Maria, care s-a numit Marin, și tatăl ei, Cuviosul Evghenie
Această cuvioasă schimbând hainele femeieşti, s-a îmbrăcat bărbăteşte şi în loc de Maria s-a numit pe sine Marin. Şi intrând în mănăstire împreună cu tatăl ei cel după trup, care se numea Eugeniu, s-a tuns monah, şi slujea împreună cu monahii cei mai tineri, fără să se cunoască nicidecum că este femeie. Odată, găzduind la o casă de oameni, împreună cu alţi fraţi a fost pârâtă că a stricat fecioria fiicei găzduitorului. Ea a primit cu mulţumire clevetirea aceea şi ocara şi a mărturisit că făcuse păcatul, pe care de fapt nu-l făcuse. Pentru aceea a fost izgonită din mănăstire şi timp de trei ani s-a necăjit, fericita, hrănind pruncul acela pe care nu-l născuse ea. Când, mai târziu, a fost primită din nou în mănăstire, avea cu sine şi pruncul acela din desfrânare, care era de parte bărbătească. Dar adevărul nu a întârziat să se arate. Căci murind, s-a cunoscut că era femeie. Iar fiica găzduitorului aceluia, care clevetise pe cuvioasa, a fost chinuită de un demon rău, şi silită în cele din urmă să mărturisească, cum că a fost stricată de un ostaş şi de aceea igumenul şi monahii care mai înainte numeau pe cuvioasa Maria ticăloasă, atunci au numit-o fericită şi de multă cinstire au învrednicit-o.
Tot în această zi, pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Iviron, numită „Portărița”
Icoana Maicii Domnului „Portărița” din Iviron este prăznuită pe 12 februarie, 31 martie, 26 septembrie (Sosirea Icoanei Maicii Domnului din Iviron în Georgia), 13 octombrie (Sosirea Icoanei Maicii Domnului din Iviron la Moscova, în anul 1648), și marți în Săptămâna Luminată (prăznuirea arătării icoanei Maicii Domnului într-un stâlp de foc la Muntele Athos, și recuperarea acesteia de către Sfântul Gabriel).
Această icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu se află în paraclisul de la poarta Mănăstirii Iviron, de aceea icoana este numită „Portărița” (Gr. Παναγία Πορταϊτισσα).
Conform tradiției, această icoană a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca.
Icoana Maicii Domnului „Portărița” aparține tipului iconografic Hodighitria („Îndrumătoarea”). Fecioara Maria este zugrăvită ținându-L pe Hristos pe brațul stâng și aratând spre El cu mâna dreaptă ca o călăuză spre Dumnezeu (de aici denumirea de „Îndrumătoarea”). Pruncul Hristos ține în mâna stângă un sul de hârtie ce simbolizează Evanghelia, iar cu mâna dreaptă binecuvintează.
Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Iviron este ferecată, cu excepția fețelor, cu o îmbrăcăminte de aur și argint, cu pietre prețioase, monezi de aur și o mulțime de alte podoabe dăruite de împărați, regi, egumeni, duci, ofițeri și simpli credincioși. Aceste odoare sunt dovezi ale minunilor Fecioarei Maria. Le-au oferit Maicii Domnului aceia care au primit ceea ce au cerut de la Dânsa.
Din sinaxarul icoanei aflăm că a fost păstrată cu mare cinstire în casa unei văduve evlavioase din Niceea, ce avea un singur fiu. În timpul împăratului Teofil, iconoclaștii controlau casele creștinilor pentru a distruge icoanele. Unul dintre soldați a descoperit Icoana Maicii Domnului, și a lovit-o cu o suliță. Îndată a curs sânge din locul în care icoana a fost lovită.
Văduva, văzând minunea, și temându-se de distrugerea icoanei, a dat soldaților imperiali bani, implorându-i să nu se atingă de icoană până a doua zi, dimineața. Când soldații au plecat, femeia și fiul ei (care mai târziu a devenit călugăr athonit) au luat icoana și au mers la țărm așezând-o pe apă. În chip minunat, icoana Maicii Domnului s-a îndreptat, plutind deasupra apei. Sfânta icoană stând în poziție verticală deasupra apei, a plutit până la Muntele Athos.
Timp de câteva zile, călugării athoniți au văzut un stâlp de foc pe mare, ce ajungea până la cer. Această vedenie a continuat timp de câteva nopți. Apropiindu-se cu barca, monahii au constatat că stâlpul de foc izvora din icoana Maicii Domnului, iar când doreau să se apropie, icoana se depărta. Văzând acestea, călugării s-au întors la mănăstire, rugându-se Maicii Domnului ca să dăruiască acea icoană mănăstirii lor.
Maica Domnului s-a arătat în vis unui călugăr evlavios al Mănăstirii Iviron, Cuviosul Gavriil (12 iulie) zicându-i să meargă pe apă după icoana Sa. Mergând la țărm, Gavriil a pășit pe valurile mării ca pe uscat, învrednicindu-se să ia cu mâinile sale această icoană grea și de mari dimensiuni, și a așezat-o în biserica mănăstirii.
În ziua următoare, nu au mai găsit icoana Maicii Domnului în biserică, dar căutând-o, au văzut-o pe zidul mănăstirii, deasupra porții. Atunci au luat icoana și au dus-o în biserică, dar iarăși au găsit-o pe zidul de la poartă. Acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori, până când Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i-a arătat Sfântului Gavriil voința Ei, zicând că nu dorește ca icoana să fie păzită de către monahi, ci mai degrabă Ea vrea să-i protejeze pe ei, nu doar în viața de acum, ci și în cea viitoare. După aceasta, icoana a fost așezată în paraclisul de la poarta mănăstirii, ajungând să fie numită icoana Maicii Domnului „Portărița”. Acest lucru apare și în Acatistul Maicii Domnului: Bucură-te, Portăriță bună, care deschizi credincioșilor ușile raiului!
Conform tradiției, Maica Domnului a promis Cuviosului Gavriil harul și mila lui Dumnezeu față de călugări atâta vreme cât icoana va rămâne în mănăstire. Se crede, de asemenea, că dispariția Icoanei Maicii Domnului „Portărița” din Muntele Athos ar fi un semn al sfârșitului lumii.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.