Sfinții zilei din calendarul ortodox sinaxar 12 mai: Sfântul Ierarh Gherman, patriarhul Constantinopolului; Sfântul Mucenic Ioan Valahul; Sfântul Ierarh Epifanie, arhiepiscopul Ciprului și Sfântul Necatrie de la Optina. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna mai, în ziua doisprezece, pomenim pe Sfântul Ierarh Gherman, patriarhul Constantinopolului
Sfântul Părinte Gherman a fost fiul lui Iustinian senatorul, care era bărbat luminat și vestit, în zilele lui Heraclius împăratul (610-641), având multe dregătorii și fiind lăudat în sfatul împărătesc, pentru fapta lui cea bună. Pe acesta, l-a ucis, din pizma, nepotul lui Heraclius, Constantin Pogonat, când a ajuns împărat (668-685), și a poruncit ca pe fiul său, Gherman, încă prunc fiind, să-I rânduiască în tagma clerului Bisericii Sfintei Sofii din Constantinopol. Deci, acesta viețuia ca un înger în trup, având mintea departe de toată pofta trupească și îndeletnicindu-se cu citirea Sfintelor Scripturi. Și, sporind el spre multă cunoștință, prin ascuțimea minții sale, cu harul lui Dumnezeu și cu ostenelile sale, s-a înălțat la atâta înțelepciune în cuvânt, încât a fost rânduit ca păstor și învățător. Ajungând, apoi, la vârsta cea desăvârșită și la anii de bărbat, a fost ales episcop al Bisericii Cizicului, după toată bisericeasca rânduială. Și, făcându-se cunoscut ca om învățat și înțelept în faptă și în cuvânt și trebuind Patriarhiei un asemenea cârmuitor, a fost înălțat la scaunul cel mare din Constantinopol. Deci, bine purtând cârma și hrănind poporul cu multă învățătură, iar slujba în biserică împodobind-o cu versuri și cu cântări, fericitul Gherman s-a arătat un om vrednic și plin de harul lui Dumnezeu. Și a fost așa până ce a luat împărăția Leon lsaurul (717-741), care ocăra Sfintele icoane.
De acest lucru înștiințându-se, patriarhul Gherman, a arătat împăratului, cu dovediri din Sfintele Scripturi, că suntem datori a cinsti Sfintele, icoane. Dar, împăratul, mai mult, a poruncit ca și toate cărțile, care învață credința în Sfintele icoane, să fie arse. Deci, văzând, că învăța pe un surd, îndărătnic și fără de frică de Dumnezeu, și înștiințat că împăratul voia un patriarh tânăr, după rătăcirea lui, Sfântul Gherman, care avea peste 90 de ani, silit fiind, a părăsit scaunul său de patriarh și, punându-și omoforul pe Sfânta Masă, s-a retras la mănăstirea sa, plângând acolo starea nenorocită a Bisericii.
A murit la 12 mai 733, la adânci bătrâneți, și a fost Sfântul Gherman stâlp Bisericii și prin cuvânt și prin scrieri, tot timpul păstoriei sale.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Mucenic Ioan Valahul
Sfîntul Mucenic Ioan Valahul s-a născut în Țara Românească în secolul XVII, într-o familie de creștini nobili și bogați. Dar, în urma unei revolte împotriva turcilor din anul 1662, pe timpul voievodului Mihnea, Sfîntul Ioan a fost luat ostatec de turci. Apoi a fost cumpărat de un soldat păgîn, care la legat de un copac și la bătut mult. Zdrobit de rușine și de durere, Ioan a tăiat pe păgîn în timpul somnului.
El a fost de îndată descoperit de alți soldați și dus la Constantinopol, înaintea vizirului pentru a fi judecat. Dar, vizirul îl dădu pe fericitul Ioan femeii celui pe care îl ucisese el, ca să facă ce va voi cu dînsul. Ea însă, i-a cerut să-i fie soț, dacă Ioan se va lepăda de Hristos și se va închina lui Mahomed. Atunci, Fericitul Ioan, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci, chemînd cu credință numele lui Hristos. Fiind aruncat în temniță, mucenicul lui Hristos a fost cumplit bătut mai multe zile, în timp ce soția turcului tăiat îl silea mereu să păcătuiască cu ea, ca să nu mai fie chinuit.
Dar Sfîntul Mucenic Ioan, refuzînd a face cumplitul păcat, îndată vizirul a poruncit să-i taie capul. Și așa s-a dus la Hristos, scăpînd de cursele cele înșelătoare ale acestei vieți trecătoare, mutîndu-se în ceata sfinților mucenici.
Pătimirea sa a avut loc la 12 mai 1662, la Constantinopol, iar după alții în 1665.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Ierarh Epifanie, arhiepiscopul Ciprului
Marele și minunatul Epifanie, episcopul Ciprului, era din țara Feniciei și din ținutul Elefteropolei, păgân fiind, a venit la credința creștinilor și a crescut în cunoașterea Sfintei Scripturi, învățând din tinerețe, limbile ebraică, egipteană, siriană, greacă și latină, ca să priceapă, cât mai bine, înțelesul cuvintelor dumnezeiești. Din evlavie către Hristos și Biserica Lui, Epifanie a cercetat adesea pe monahii din singurătate, folosindu-Se de învățăturile lor, iar pilda lor l-a atras atât de mult, încât, foarte de tânăr, a îmbrățișat viața de mănăstire.
Și dorind viața pustnicească, s-a dus să trăiască, o vreme, în nevoințele și înfrânările pustnicești ale Egiptului. Acolo, a întâlnit pe Sfîntul Ilarion cel Mare, cu care a legat o sfântă prietenie duhovnicească, și care a ajuns dascălul sufletului său. S-a întors în Palestina pe la anul 333.
Unind viața sa cu fapta, ca preot, Sfântul Epifanie s-a ostenit cu rugăciunea, cu ajutorarea săracilor, cu înfrânarea și cu învățătura. Iubitor de săraci, nu pregeta să alerge în ajutorul celor în nevoi. Și, fiind ales episcop de Constanția (vechea Salamina) Ciprului, Sfântul episcop a început a scrie mulțime de cărți, într-o vreme tulburată de fel de fel de scrieri, pline de rătăcirea vicleană a lui Arie. Iar Sfântul Epifanie, în scrierile sale, învăța pe toți credința cea dreaptă, pentru care multe lupte a dus cu ereticii.
Deci, trăind o sută cincisprezece ani, și-a dat în mâinile lui Dumnezeu, sufletul său de luptător al Cuvântului, pe vremea împăratului Arcadie (395-408).
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Necatrie de la Optina
Ultimul stareț de la Optina ales de către obște a fost Cuviosul părintele nostru Nectarie, ucenicul Cuvioșilor Anatolie (Zertalov) și Ambrozie. Cuviosul Nectarie (în lume Nicolae Vasilievici Tihonov) s-a născut în anul 1853, în orașul Eliț din gubemia Orlov într-o familie săracă. Tatăl său era muncitor la moară și a murit de timpuriu. Cu mama avea o relație foarte inimoasă și caldă. Ea era exigentă cu el, însă acționa mai mult prin blândețe și știa să-i atingă inima. Însă și mama sa a murit la scurtă vreme. Și a rămas Nicolae orfan. Câțiva ani a muncit în prăvălia unui negustor.
În timpul liber mergea la biserică și citea cărți bisericești. În anul 1873 a venit la Sihăstria Optina, având în traistă doar Evanghelia. Aici, prin pronia lui Dumnezeu, și-a împlinit adevărata sa menire. Căci în puterea Domnului este și nu “în voia celui ce merge, putința să-și îndrepte pașii săi” (Ieremia 10, 23). Nicolae a fost primit de către Cuviosul Ambrozie. Cuviosul Nectarie n-a descoperit nimănui despre ce au discutat, însă după această convorbire a rămas pentru totdeauna la schit. A devenit fiu duhovnicesc al Cuviosului Anatolie (Zerțalov), iar pentru sfat venea la starețul Ambrozie. Prima sa ascultare la Optina a fost să îngrijească florile, apoi a fost numit paraclisier.
Ușa chiliei Cuviosului Nectarie dădea direct spre biserica. În această chilie a viețuit el douăzeci de ani, fără să discute cu nimeni dintre monahi: mergea doar până la stareț sau duhovnic și se întorcea înapoi. Îndrăgea să repete că pentru călugăr există doar două ieșiri din chilie: la biserică și la mormânt. Petrecând mult timp în această ascultare, el întârzia adesea la biserică și umbla cu ochii somnoroși. Frații se plângeau de el starețului Ambrozie, dar acesta le răspundea: “Așteptați, Nicolae le va fi tuturor de folos”. Sub conducerea marilor săi îndrumători, Cuviosul Nectarie sporea duhovnicește cu repeziciune. La 14 martie 1887 a fost tuns în mantie, iar la 19 ianuarie 1894 a fost hirotonit ierodiacon.
Peste alți patru ani a fost hirotonit ieromonah de către arhiereul orașului Kaluga. Încă din acești ani el a primit de la Dumnezeu darul de a tămădui pe bolnavi, darul înainte-vederii, al facerii de minuni și discernământului duhovnicesc. Însă din smerenie își ascundea aceste daruri sub nebunia exterioară. În anul 1912, obștea de la Optina l-a ales stareț. Însă Cuviosul Nectarie a refuzat: “Nu, părinți și frați! Am puțină minte și nu pot duce o astfel de povară”. Și doar silit de ascultare a fost de acord să primească stăreția. Vizitatorii erau primiți de către Cuviosul Nectarie în “căsuța” foștilor stareți.
Uneori el lăsa pe masă în camera de primire cărți, pe care vizitatorii le răsfoiau în timp ce așteptau, și găseau răspuns întrebările lor. Iar Cuviosul Nectarie, din smerenie, spunea că ei vin la Cuviosul Ambrozie și chilia vorbește pentru el. Pentru fiecare om, starețul avea tratarea sa, măsura potrivită . Uneori îl lăsa pe vizitator să rămână singur cu gândurile sale în liniștea “căsuței”, uneori discuta cu el îndelung și vioi, uimindu-i pe interlocutori cu cunoștințele sale, și oamenii întrebau: “Unde a absolvit starețul universitatea?” Și nu puteau înțelege că n-a învățat nicăieri. “Toată educația noastră este de la Scriptură”, spunea starețul despre sine.
După închiderea mânăstirii în anul 1923, Cuviosul Nectarie a fost arestat. După ieșirea din închisoare starețul a trăit în satul Holmscina, la un țăran, însă și acolo, în pofida dificultăților, veneau fiii săi duhovnicești pentru a găsi sfat și călăuzire. Starețul Nectarie a profețit încă în anul 1917: “Rusia își va recăpăta puterile, nu va fi bogată material, însă va fi bogată cu duhul și la Optina vor mai fi șapte luminători, șapte stâlpi”.
Cuviosul Nectarie s-a sfârșit la adânci bătrânețe, la 29 aprilie 1928 și a fost înmormântat în cimitirul local. După renașterea Sihăstriei Optina, la 3 iulie 1989, în ziua pomenirii Mitropolitului Filip al Moscovei, a avut loc aflarea moaștelor Cuviosului Nectarie. În timp ce procesiunea se mișca prin mânăstire, moaștele starețului răspândeau o mireasmă deosebită: mantia starețului s-a descoperit a fi neputrezită, iar moaștele sale aveau o culoare de chihlimbar.
La ora actuală, racla cu Sfintele Moaște ale starețului se află în partea vestică a catedralei Sihăstriei. Ca și în timpul vieții starețului, și după fericitul său sfârșit toți care apelează la el cu adevărată credință primesc ajutor binecuvântat. Mulțumită rugăciunilor Cuviosului Nectarie oamenii trec cu bine situațiile dificile ale vieții, și se săvârșesc minunile vindecării duhovnicești și trupești.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.