Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 13 noiembrie: Sfântul Ioan Gură de Aur, patriarhul Constantinopolului și Sfântul Cuvios Mucenic Damaschin.
În luna noiembrie, în ziua a treisprezecea pomenim pe Sfântul Ioan Gură de Aur, patriarhul Constantinopolului
Acest mare dascăl și luminator al lumii a fost din marea cetate Antiohia, născut la anul 344, din părinți dreptcredincioși: tatăl lui se numea Secund și era căpetenia Siriei, iar mama sa, Antuza.
Din frageda vârstă, a pierdut pe tatăl său, iar mama sa, nemaicăsătorindu-se, deși era foarte tânără, își închină viața creșterii copilului ei. El a fost botezat la vârsta de 20 de ani și a avut parte, prin grija mamei sale, de cei mai vestiți dascăli din Antiohia: Libanius și Andragatie. Îndată, încă de la început, Sfântul atâta o mare dragoste către știința vorbirii și, cu nevoința se puse la învățătură și, cu ascuțimea minții ce avea, a deprins toată știința elinească. Tot așa a ajuns și la stăpânirea creștineștilor Scripturi, având doi îndrumători de seamă: pe arhiepiscopul Antiohiei, Meletie, și pe Diodor, episcopul din Tars, căpetenia școlii din Antiohia.
Mai era în Antiohia și o casă creștinească de asceți, pe care o conducea un nevoitor mai în vârstă, Carterius cu numele, de unde Sfântul Ioan, și alți tineri ca el, dezgustați de o viață călduță, fără duh de jertfă, făceau legăminte ascetice, din dragoste pentru Hristos. Era ca o mănăstire în cetate. Este timpul când Sfântul Ioan își împlini visul său de taină, de a duce o vreme, o viață pustnicească. În munții din preajma Antiohiei, el a trăit, așadar, patru ani de mănăstire cu viața de obște și doi ani de pustnicie, într-o peșteră. Deci, ajungând, astfel, la deprinderea vieții ascetice, Sfântul Ioan a fost ridicat la rânduiala clericilor de Sfântul Meletie, arhiepiscopul, care-l și botezase și l-a sfințit diacon (381), iar Flavian, urmașul lui Meletie, l-a sfințit preot (386). În această vreme, Sfântul Ioan a scris preafrumoasa lui carte Despre preoție, închinată prietenului său Vasilie, căutând să-și îndreptățească fuga lui de preoție, socotindu-se nevrednic.
Ca preot, timp de 12 ani, a fost slujitorul și predicatorul neîntrecut al patriarhiei din Antiohia, alcătuind multe cuvinte de învățătură. Din acest timp ne-au rămas, de la el, Cuvântările asupra Evangheliei de la Matei, Cuvântările despre statui și Cuvântările la cele 14 Epistole ale Sfântului Apostol Pavel, toate adevărate îndreptare pentru o viață desăvârșită.
Întâmplându-se între timp, ca Nectarie, patriarhul Constantinopolului, a părăsit viața aceasta, Sfântul Ioan a fost chemat cu porunca împăratului Arcadie, ca să fie sfințit patriarh al Constantinopolului, primind hirotonia canonică din mâinile patriarhului Teofil al Alexandriei, la 28 februarie 398.
Ca patriarh, Sfântul Ioan s-a ostenit mult cu răspândirea credinței și convertirea la Ortodoxie a goților arieni de la Dunăre, cu evanghelizarea locuitorilor de la sate, cu întemeierea de așezăminte pentru bolnavi și săraci, pentru fecioare și văduve. El nu a încetat nici a predica, pentru îndreptarea năravurilor, împotriva luxului, a lăcomiei și pentru Evanghelia iubirii de oameni.
Dintr-o pricină că aceasta, după căderea de la putere a lui Eutropie, primul dregător al împărăției, Eudoxia împărăteasă s-a făcut vrăjmașa Sfântului Ioan. Și anume, pentru că, răpind ea, pe nedrept, via unei văduve sărace, ce se numea Calitropia, Sfântul a sfătuit-o să nu țină lucrul străin cu sila. Și, nevrând ea să asculte de cuvintele lui, Sfântul o mustră și o asemăna cu Izabela și Irodiada. Iar ea s-a făcut cu totul fiară. Și a fost izgonit Sfântul din scaun, întâi de dânsa, după Sinodul ținut la Stejar și condus de patriarhul Teofil, care-l sfințise episcop. Deci, după un timp, s-a întors Sfântul, la scaunul său. Iar, după două luni, a fost izgonit a doua oară și surghiunit de împăratul, la Cucuz, în Armenia. Și, îndurând Sfântul multe suferințe, și-a dat cinstitul său suflet lui Dumnezeu, la Comane, în Armenia. Ultimele sale cuvinte au fost: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”! (14 sept. 407).
Dar lumea din Constantinopol nu s-a liniștit decât la anul 438, când patriarhul Procul, unul din urmașii Sfântului, a mutat, cu mare alai, moaștele Sfântului Ioan, de la Comane, la Constantinopol. Împăratul Teodosie cel Tânăr și sora sa Pulheria, au luat parte la serbare, cerând în genunchi iertare pentru părinții lor. De atunci, sfintele lui moaște odihnesc cu cinste în biserica „Sfinților Apostoli”, din Constantinopol.
Celui mai mare predicator din vremea de aur a creștinătății, Biserica îi serbează pomenirea de trei ori pe an: la 13 noiembrie și apoi la 27 și 30 ianuarie, precum și în fiecare zi, când se săvârșește Liturghia lui.
Tot în această zi pomenim pe Sfântul Cuvios Mucenic Damaschin
El s-a născut la Galata, în Constantinopol și s-a numit la început Diamantis. În tinerețile lui el a dus o viață de desfrânări, făcându-se chiar și musulman.
Dar l-a cuprins după aceea cumplita remușcare a inimii și lepădând toate, Diamantis a plecat la Sfântul Munte Athos. El acolo s-a curățit cu cele mai aspre nevoințe călugărești timp de doisprezece ani încheiați, ca monah în Lavra Sfântului Athanasie.
El însă a dorit cu sete mucenicia, spre curățirea păcatelor lui. De aceea monahul Damaschin a mers la Constantinopol și intrând în moschee, își făcea mare Sfânta Cruce și striga tuturor musulmanilor că mincinos este Mohamet al lor și că singurul Adevăratul Dumnezeu este Dumnezeul Treimic al creștinilor, iar Iisus Hristos este Mântuitorul, Fiul Lui.
El a fost decapitat înaintea porții Fanarului, în a treisprezecea zi a lunii noiembrie, din anul 1681.
Sfintele lui moaște odihnesc la Halki, în Mânăstirea Sfintei Treimi.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.