Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 14 august: Sfântul Prooroc Miheia; Sfântul Sfințit Mucenic Marcel, episcopul Apamiei; Mutarea cinstitelor moaște ale Cuviosului Teodosie al Pecerskăi; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Narva și Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Sfătuitoarea”. Despre toate acestea pe scurt puteți citi în continuare….
În luna august, în ziua a paisprezecea pomenim pe Sfântul Prooroc Miheia
Acesta a fost unul din cei doisprezece Prooroci mici, din Biblie, născut în ținutul Moreset, și a trăit sub domnia lui Iotam, Ahaz și Ezechia, regii din Iuda cu 721 de ani înainte de Mântuitorul Hristos, și deci, el este altul decât Proorocul Miheia, fiul lui Imla, care a trăit cu un veac înainte, sub domnia regelui Ahab. Ca și proorocul Amos, Miheia a fost un om de la țară. Nu știm nimic din viața lui, nici cum a fost chemat de Dumnezeu la slujirea de prooroc, dar, de la el ne-a rămas o carte, în șapte capitole, care se află în Biblia Vechiului Testament. Cuvintele sale înfruntă fărădelegile celor bogați și puternici și nedreptățile făcute de ei celor săraci, și vestește, pedeapsa pe care Dumnezeu le-o pregătește. Dumnezeu așteaptă de la ei altceva, fapte de dreptate și iubire de oameni. Dumnezeu va veni și va judeca lumea, pedeapsa lor e hotărâtă.
Proorocul vestește și o mare nădejde, o înnoire a lumii și nașterea în Betleemul Iudeii a marelui Rege al păcii, așa cum s-a și împlinit.
Deci, a trimis Dumnezeu moarte copilului văduvei, trăgând pe Ilie ca să poruncească dezlegare legăturilor, iar văduva, când a văzut moartea fiului ei, venind cu lacrimi la Prooroc, i-a zis lui: „Vai mie, Proorocul al lui Dumnezeu, râvnitorule, mai mult decât toți, ai adus această durere și plângere nevindecată sufletului meu. De ce mai trăiesc pe pământ, eu ticăloasă, dacă pe fiul meu, pe care îl aveam l-ai dat morții ? Am cunoscut, că, din pricina ta, a murit fiul meu. Mai înainte de a veni tu aici, era sănătos fiul meu. Căci în foamete cumplită și în sete neasemănată, pe care tu le-ai adus asupra pămâtului, am trăit, iar acum, după ce ai venit tu la mine, dătător de hrană arătându-te, te-ai făcut pierzător al fiului meu unul-născut și, scăpând de foame, leșin de bocete. Și, socotind că te voi avea ajutor, te-ai făcut vânzător. Împreună locuitor primindu-te pe tine, am fost lipsită de fiul meu. Hrănindu-ne pe noi, în foamete, pe el l-ai dat morții. Ai hrănit și ai omorât pe unul născut fiul meu; m-ai lipsit pe mine de nădejdea mea. Pe ochiul bătrâneților mele, pe care îl aveam. L-ai stins cu moartea. Mângâierea mea, pe care o aveam, venind tu, am pierdut-o. La întâlnirea ta, am fost lipsită de copilul meu. Că ce folos îmi este mie, având făina și untdelemn și saturarea de bucate, după ce fiul meu a murit ? Mai de folos îmi era mie că, împreună cu toți, să pier, decât, sătulă, să mă lipsesc de fiul meu. Că cine va mânca acestea, pe care mi le-ai dat ? Ce câștig îmi este mie, să am hrană, spre saturare, după ce am fost lipsită de slavă unuia-născut fiului meu ? Pier tânguindu-mă, și suspin pentru el. O, de nu te-aș mai fi văzut pe tine, nici n-aș mai fi auzit vorbirea ta”.
Și se vedea văduvă, grăind acestea cu tânguire și lăcrimând la picioarele lui Ilie. Dar Ilie, râvnitorul spre bine, după ce a auzit-o, s-a sârguit spre rugăciune, mâhnindu-se cu sufletul; și, stând, rugă pe Dumnezeu, zicând: „Dezleagă, Stăpâne, legăturile morții de la fiul văduvei; și-l înviază pe el”. Iar Preamilostivul Dumnezeu a zis, prin cuvânt către dânsul: „Dezleagă și tu cerul, pe care, cu limba ta, l-ai legat; și, atunci, prin cuvânt, voi dezlega și Eu legăturile morții, pe care, cu înțelepciune, pentru tine, le-am adus asupră-i. Caută și vezi Ilie, câtă mulțime de bătrâni și de tineri, de prunci și de maici au pierit, caută și vezi lacrimile lumii întregi, cum cad, plângând și cerând ploaie. Tu, văzând o singură femeie lăcrimând, pentru fiul ei, ți se pare că ești milostiv, dar toată lumea, tânguindu-se, lăcrimează, ca toată piere, și văzând-o, tu o treci cu vederea. Știu că, râvnind pentru Mine, ai adus asupra ei certare. Știu, Ilie, că nu este altul asemena ție”. Atunci a zis Ilie către Stăpânul său: „Dă viața copilului și dezleagă cerul, numai izbăvește-mă de lacrimile văduvei; ca să nu mă mai întristeze, plângând”. Și, înviind copilul și luându-l pe el, Ilie l-a dat mamei sale. Iar văduva, luându-și pe fiul ei, a zis, cu bucurie mare, către Ilie: „Acum te-am cunoscut că ești, cu adevărat, omul lui Dumnezeu și grăi adevărat este în gura ta”. Atunci a zis Dumnezeu către Ilie: „Mergi și spune lui Ahab, că voi da, și Eu, ploaie pe pământ”. Și, venind către Ahab, Ilie a zis către el: „Domnul va da ploaie pe pământul Său”. Și, adunând tot poporul lui Israel, au fost înjunghiați preoții cei ce jertfeau lui Baal. Și, întorcându-i pe toți, să creadă în Dumnezeul cel viu, Ilie s-a înălțat, în car de foc, spre cer, întru cutremur mare, lăsându-și cojocul asupra lui Elisei. Iar Dumnezeului nostru să-I fie, de la noi, slavă și cinste în vecii vecilor! Amin.
Tot în această zi pomenim pe Sfântul Sfințit Mucenic Marcel, episcopul Apamiei
Acesta a trăit pe vremea împărăției lui Teodosie, fiind din insula Cipru, unde i s-a încredințat dregătorie lumească. Prin ocârmuirea lui a minunat pe toți cu buna cinstire și cu amănunțimea la lucru. După ce a fost așezat episcop al Apamiei celei din Siria, chibzuia cu dreptate și cu cuvioșie. Apoi a ajuns fierbinte râvnitor al credinței celei întru Hristos, întemeind biserici spre slava lui Dumnezeu și capiștile idolești surpând. Pentru aceasta fiind prins de închinătorii la idoli și aruncat în foc, a primit cununa muceniciei.
Tot în această zi, pomenim Mutarea cinstitelor moaște ale Cuviosului Teodosie al Pecerskăi
În al optsprezecelea an după mutarea cu sufletul a cuviosului părintelui nostru Teodosie de pe pământ la cer, Dumnezeu a binevoit ca același să se mute cu trupul din peșteră în sfânta biserică a Pecerscăi, cea asemenea cu cerul. Acea mutare s-a făcut astfel: adunându-se cu un suflet toți frații sfintei biserici celei mari a Pecerscăi, cu povățuitorul lor, egumenul Ioan care era atunci, au făcut sfat ca să mute din peșteră în biserica cea mare zidită din piatră cinstitele moaște ale Cuviosului Teodosie, fericitul și de Dumnezeu purtătorul bărbat, cel înalt cu viața, minunat în bunătăți și mai ales în minuni. Ei ziceau în sine: „În zadar ne lipsim de părintele și învățătorul nostru. Nu este cu cuviință să fim lipsiți de păstor, nici păstorului nu i se cuvine să-și lase oile cele încredințate lui de Dumnezeu, ca să nu vină fiara și să răpească cuvântătoarea turmă a lui Hristos. Pentru aceea, fraților, ni se cade ca pururea să avem înaintea ochilor cinstita raclă a părintelui nostru și totdeauna să-i aducem vrednică închinăciune. Nu este cu cuviință ca el să petreacă afară din mănăstire și de biserica sa, deoarece el a întemeiat-o și el a adunat pe monahi!”
Gândind aceasta, toți ca printr-o gură au zis: „Să luăm din peșteră cinstitele moaște ale iubitului nostru părinte și să le mutăm aici, căci Domnul zice: Nu aprind făclia și o pun sub obroc, ci în sfeșnic, ca să lumineze tuturor”. Zicând acestea, îndată au rânduit locul pentru punerea cinstitelor moaște ale sfântului și au așezat și o raclă de piatră.
Si apropiindu-se praznicul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, înainte cu trei zile, egumenul a poruncit să se ducă în peșteră și să sape locul unde erau puse cinstitele moaște ale cuviosului părintelui nostru Teodosie. Iar întâiul slujitor al acelui lucru și întâiul văzător al cinstitelor moaște ale sfântului a fost fericitul Nestor, scriitorul acestei povestiri. El mărturisește astfel: „Cu adevărat și cu încredințare vă spun, că nu am auzit de la alții, ci eu singur am fost începător, pentru că a venit egumenul și mi-a zis: «Fiule, să mergem la Cuviosul Părintele nostru Teodosie…», și am mers în peșteră, neștiind nimeni. Deci am socotit și am însemnat locul unde vom săpa și ne-am întors. Apoi mi-a zis egumenul: «Să iei pe cine voiești ca să-ți ajute; dar afară de acela să nu spui nimănui, ca să nu știe nici unul din frați până ce nu vom scoate înaintea peșterii cinstitele moaște ale sfântului».
Într-acea zi, fiind marți, mi-am gătit unelte pentru săpat și seara târziu, neștiind nimenea, am luat cu mine doi frați, bărbați minunați în fapte bune, și ne-am dus în peșteră. Iar acolo, făcând rugăciuni cu închinăciune și cântând cântare de psalmi, ne-am apucat de lucru. Și am început eu a săpa și ostenind, am dat cazmaua în mâinile altui frate și, săpând până la miezul nopții, nu am putut afla cinstitele moaște ale sfântului. Atunci am început a ne mâhni foarte tare și a slobozi lacrimi din ochi, căci gândeam că sfântul nu binevoiește să ni se arate. Apoi ne-a venit alt gând, să săpăm în altă parte. Atunci eu iarăși luând lopata, am început a săpa mai cu osârdie, iar celălalt frate care era cu mine stătea înaintea peșterii și, auzind că toacă de Utrenie, a strigat către mine: «Acum a lovit în toaca bisericii!» Iar eu săpasem atunci lângă cinstitele moaște ale sfântului și am răspuns: «Frate, deja am săpat!». Și m-a cuprins o frică mare și am început a striga: «Pentru Cuviosul Teodosie, Doamne, miluiește-mă!» După aceasta am trimis la egumenul, zicând: «Părinte, să vii să scoatem cinstitele moaște ale cuviosului». Si egumenul a venit cu doi frați, iar eu am săpat mai mult și, plecându-ne, am văzut moaștele lui zăcând cu sfântă podoabă, cu toate alcătuirile întregi și nestricate, cu fața luminoasă, ochii închiși, buzele împreunate, iar părul i se uscase pe cap. Apoi am pus pe pat acele cinstite moaște și le-am scos înaintea peșterii „
Spunând acestea despre lucrul său, Sfântul Nestor mărturisește despre minunatele lucruri ale lui Dumnezeu care s-au tăcut în vremea aflării acelor cinstite moaște.
În noaptea aceea privegheau doi frați în Sfânta Mănăstire Pecersca, păzind ca nu cumva egumenul cu oarecare frați să mute în taină cinstitele moaște ale cuviosului; deci, ei se uitau cu dinadinsul spre peșteră. Si iată, lovind în toaca bisericii de Utrenie, au văzut trei stâlpi cu raze luminoase ca niște curcubee, care stăteau lângă peștera Cuviosului Teodosie și apoi au trecut spre vârful bisericii celei mari, unde avea să se mute cuviosul. Aceasta au văzut-o și alți monahi care mergeau spre biserică la Utrenie; asemenea și mulți dintre binecredincioșii din cetate.
Iar vrednicul de minune Ștefan, care întâi a fost egumen al Pecerscăi după Cuviosul Teodosie, apoi și-a așezat mănăstirea la Clova și după aceasta, cu voia lui Dumnezeu, a fost episcop în cetatea Vladimir, acela se afla atunci la Clova, în mănăstirea sa, și a văzut în noaptea aceea, peste câmp, o rază mare deasupra peșterii și, socotind că se mută cinstitele moaște ale Sfântului Teodosie – despre care aflase mai înainte cu o zi -, îi era foarte jale de aceasta, că se mută tără dânsul. Deci, încălecând îndată pe cal, a alergat la peșteră, luând cu sine și pe Climent, pe care l-a pus egumen în locul său la Clova. Si mergând ei, vedeau de departe o rază mare, și dacă s-au apropiat, au văzut lumini multe deasupra peșterii. Apoi au mers la peșteră, dar n-au văzut nimic.
Atunci au înțeles că dumnezeiasca strălucire era din moaștele Cuviosului Teodosie. Ei s-au dus la ușa peșterii și au găsit pe Sfântul Nestor șezând cu frații lângă cinstitele lui moaște. Se mai spun și alte fapte gespre cinstitele moaște ale Cuviosului Teodosie.
In altă zi, după aflarea cinstitelor moaște ale cuviosului, cu voia lui Dumnezeu, s-au adunat episcopii Efrem al Pereiaslavului, Stefan al Vladimirului, Ioan al Cernigovului, Marin al Iurievului, Antonie al Poroziei și toți egumenii de la toate mănăstirile cu mulțime de monahi. Asemenea și mulțime de oameni binecredincioși din cetate s-au dus la peșteră cu lumânări și cu tămâieri și, luând cinstitele moaște ale Sfântului Teodosie, le-au pus în biserica preacinstită și de Dumnezeu zidită. Iar sfânta biserică s-a bucurat primind pe luminătorul său; și se vedea acolo lumina zilei acoperită de lumina tăcliilor. Apoi atingându-se arhiereii, căzând preoții, năzuind monahii cu poporul, toți sărutau moaștele sfântului cu dragoste, înălțând cântări duhovnicești lui Dumnezeu și aducând laude de mulțumire cuviosului. Astfel le-au pus în biserica sa a Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în partea dreaptă, în ziua de 14 august, joi, la primul ceas din zi și au prăznuit luminos ziua aceea. Dar nu se cade să trecem sub tăcere și aceasta că, în ziua a treia după mutarea Cuviosului Teodosie, părintele nostru, s-a împlinit proorocia lui următoare, care a fost așa:
Fiind încă în viață cuviosul nostru părinte Teodosie și ținând egumenia, singura lui grijă era ca să păstorească bine turma cea încredințată lui de Dumnezeu. El nu se îngrijea numai de mântuirea sufletelor monahilor, ci și de alc mirenilor, dar mai ales de fiii săi duhovnicești, nłângâind și învățând pe cci ce veneau la dânsul. Uneori se ducea și în casclc lor și Ic dădea binecuvântare. Și era un oarecare boier cu nułncle Ioan, fiu duhovnicesc al sfântului, și soția lui, Maria. ałnândoi fiind binccrcdincioși și viețuiau întru întreagă întelepciune. La aceia a nłcrs odată sfântul în casă, căci îi iubea pe ei, de vrełne ce vie(uiau după poruncile Domnului și cu dragoste între ei. Deci, Inergând, i-a învățat despre milostenie către săraci, despre Împără(ia Cerului care se gătește drepților, despre muncile păcătoșilor; apoi și despre multe altele le-a grăit din dumnezeiasca Scriptură, până a ajuns cu cuvântul la punerea trupului în mormânt. Atunci dreptcredincioasa femeie a lui Ioan, luând cuvântul de la cuviosul, a zis către dânsul: „Cinstite părinte, cine știe unde se va pune trupul meu? ” Iar Teodosie, insuflatul de Dumnezeu, fiind plin de darul proorocesc, i-a răspuns: „Cu adevărat îți spun că unde se va pune trupul meu, acolo te vei odihni și tu, după ce vor trece anii vieții tale hotărâți de Dumnezeu”. Acest lucru s-a și împlinit la 18 ani după pristăvirea sfântului, când au fost mutate cinstitele lui moaște, căci atunci s-a pristăvit și Maria, femeia lui Ioan. Astfel, moaștele cuviosului s-au mutat pe 14 august, iar ea pe 17, în aceeași lună și an, a fost pusă în aceeași biserică Pecersca, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în dreptul mormântului lui Teodosie, în partea stângă.
Apoi, după aceea, la cincisprezece ani după mutarea Cuviosului Teodosie, s-a pristăvit la adânci bătrâneți, având vârsta de nouăzeci de ani, bărbatul acelei femei, Ioan, boierul cel mare — fiul lui Vișat, voievodul cel viteaz și nepotul lui Ostramir voievodul -, care a fost și el însuși voievod multă vreme și a trăit după legea Domnului, tot așa ca și drepții cei dintâi, bun, blând și smerit, ferindu-se de toate lucrurile cele rele. Deci l-au pus la capul femeii sale, în dreptul mormântului aceluiași cuvios Teodosie, ca și la acesta să se împlinească proorocia cuviosului, de punere acolo unde este și el.
Aici se cuvine încă a pomeni și aceasta, că Domnul, preamărind pe cei ce-L proslăvesc, a binevoit ca părintele Teodosie să se mute cu trupul din întunecoasa peșteră în sfânta biserică Pecersca, la optsprezece ani de la pristăvirea lui. Apoi, voind ca mai mult să preamărească pe plăcutul Său, a binevoit a-l muta cu numele și cinstirea din întunecata neștiință, în toate dreptcredincioasele biserici, în anul al optsprezecelea de la mutarea lui din peșteră, ca să fie el luminător a toată lumea, luminând pe toți prin fapte bune. Aceasta s-a făcut în acest chip:
Dumnezeu, știutorul de inimi, a pus în inima fericitului Teoctist, care atunci era egumen al Pecerscăi, să se sârguiască a se scrie numele Cuviosului Teodosie în sinaxarul bisericesc, și să fie numărat acest cuvios în ceata cuvioșilor părinți cei de demult și a tuturor sfinților cărora Sfânta Biserică Ortodoxă le săvârșește prăznuirea pretutindeni.
Deci fericitul Teoctist a început a pomeni despre aceasta binecredinciosului și marelui domn Mihail Svłatopolc Iziaslavici și l-a rugat să poruncească preasfințitului mitropolit Nichifor să adune sobor de episcopi, de egumeni și tot clerul bisericesc și să le vestească aceasta ca, precum va fi plăcut lui Dumnezeu, așa să rânduiască lucrul. Iar marele domn Sviatopolc, fiind iubitor de Dumnezeu și știind că viața cuviosului este sfântă și plăcută Domnului, i-a primit cuvântul cu dulceață și, bucurându-se foarte, a chemat pe preasfințitul mitropolit și i-a zis să cheme la sobor pe toți episcopii iubitori de Dumnezeu și să facă sfat de aceasta. Iar mitropolitul, ascultându-l cu dragoste, a adunat episcopii, egumenii și tot clerul bisericesc și le-a spus lucrul. Deci a început și însuși marele domn Sviatopolc a spune tuturor viața Cuviosului Teodosie. Astfel toți, cu un suflet și cu un glas, au voit ca Preacuviosul să fie cinstit în Sfânta Biserică Ortodoxă, ca unul care a fost asemenea cu toți sfinții prăznuiți de mai înainte.
Mitropolitul a mai poruncit episcopilor ca, fiecare în eparhia sa, prin toate bisericile să scrie în sinaxarul sfinților numele Cuviosului Teodosie. Iar episcopii au făcut aceasta cu bucurie; deci au scris numele cuviosului nostru părinte Teodosie și au început a-l pomeni prin toate bisericile, rugându-se lui și săvârșindu-i ziua prăznuirii cu laude în toți anii, întru slava dătătorului a toate Dumnezeu și a plăcutului Lui, Teodosie, cel cu nume de dar. Iar fericitului Teoctist, care s-a sârguit a sluji cu căldură părintelui său, Cuviosul Teodosie, și a-i scrie numele lui în sinaxar, Domnul i-a răsplătit după ostenelile lui. Căci nu după multă vreme a fost ales la treapta episcopiei cetății Cernigovului, cea de Dumnezeu păzită și a fost hirotonit de același preasfințit mitropolit Nichifor.
Iar când s-a suit el pe scaun, atunci David, domnul cel iubitor de Hristos, cu soția sa și cu toți boierii și poporul, l-a primit cu nespusă bucurie, ca pe cel ce a făcut bucurie mare bisericii, când a scris în sinaxar numele Cuviosului Teodosie; pentru care, cu fericitul Teoctist și noi așteptăm să auzim acea bucurie: Bucurati-vă, că numele voastre sunt scrise în ceruri.
Aici să spunem și povestirea fericitului episcop Simon despre minunata împodobire cu aur și cu argint a cinstitei racle a Cuviosului Teodosie, care a împodobit sfânta biserică Pecersca ca și cu aur și cu argint nestricăcios, prin mutarea cinstitelor sale moaște și pe toate celelalte biserici ortodoxe prin cinstirea numelui său cel sfânt. Aceasta a fost astfel:
După multă vreme de la mutarea cuviosului părintelui nostru Teodosie, Gheorghe polcovnicul, fiul lui Simon, nepotul lui African, domnii nemțești, ținând stăpânirea domniei, de la voievodul Gheorghe Vladimirovici Monomahovici în pământul Suzdalului, ca semn al dragostei sale celei mari către cuviosul, a voit să împodobească cinstita lui raclă. Deci a trimis din cetatea Suzdal la cetatea Kievului, cea păzită de Dumnezeu, în Sfânta Mănăstire Pecersca, pe unul din boierii săi, anume Vasile, și i-a dat cinci sute de grivne de argint și cincizeci de aur, pentru ferecarea cinstitei racle a cuviosului. Iar Vasile, luând acelea, deși nu voia, a plecat în cale, blestemându-și viața și ziua nașterii sale și zicând: „Pentru ce a gândit domnul nostru aceasta, ca să piardă atâta bogăție și ce plată va lua dintr-aceasta, ca să ferece mormântul mortului? Dar, precum a adunat tără trudă, așa și risipește în deșert! Amar mie unul că am ascultat pe stăpânul meu! Pentru ce mi-am lăsat casa și pentru cine călătoresc această cale amară, sau de la cine voi lua cinste? Nu m-a trimis la domn, nici la vreunul din puternici; deci ce voi zice către acel pumn de piatră și cine îmi va da răspuns? Sau cine nu va râde de nebuneasca mea venire?” Acestea le zicea către cei ce erau cu el și multe altele de acestea.
Si i s-a arătat lui în vis Sfântul Teodosie, zicându-i cu blândețe: „O, fiule, voiam să-ți dau plată pentru osteneala ta; dar de nu te vei pocăi, multe rele vei suferi”. Insă Vasile nu înceta cu cârteala. Iar Domnul a adus multă nevoie asupra lui pentru greșeala sa; căci toți caii i-au murit și toate celelalte le-au furat tâlharii, afară de comoara cea trimisă pentru ferecarea raclei sfântului. Iar Vasile deschizând comoara, a luat de acolo a cincea parte de aur și argint și a pus-o deosebi pentru trebuința sa și a cailor, negândindu-se la pedeapsa ce îl aștepta pentru hula lui. Iar când era la Cernigov, a căzut de pe cal și atât de tare a fost rănit, încât nu putea nici să își miște mâna. Deci cei ce erau cu el, punându-l într-o căruță, l-au dus lângă Kiev, căci înserase.
Într-acea noapte i s-a arătat Sfântul Teodosie, zicându-i: „Vasile, au n-ai auzit pe Domnul zicând: Faceți-vă vouă prieteni din mamona nedreptăfii, că dacă veli sărăci, să vă primească în corturile cele veșnice? Si iarăși: Cel ce primește pe drept în numele dreptului, va lua plata dreptului? Deci bine a gândit aceasta fiul meu, Gheorghe, cu care și tu, pentru osteneala ta, aveai să te încununezi. Dar o slavă ca aceasta, căruia tu aveai să fii părtaș cu el, nu o câștigă oricine, iar acum te-ai lipsit de toate. Însă nu te deznădăjdui de viața ta, căci într-alt chip nu te vei putea tămădui, de nu te vei pocăi de greșeala ta. Deci poruncește să te ducă în Mănăstirea Pecersca, în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și să te pună pe racla mea și te vei însănătoși. Atunci vei afla întreg și aurul Șl argintul ce a fost cheltuit de tine”. Aceasta a grăit-o aievea Cuviosul Teodosie lui Vasile în noaptea aceea, iar nu arătându-i-se în vis.
Iar a doua zi, voievodul Gheorghe Vladimirovici a mers cu toți boierii la Vasile și, văzându-l foarte tare zdrobit, s-a mâhnit pentru el și s-a dus. Iar Vasile, crezând vedenia sfântului, a poruncit să-l ducă în mănăstirea Pecersca. Deci, fiind ei pe mal, a intrat cineva neștiut la egumenul Pecerscăi, zicându-i: „Mergând degrab la mal, să sui pe Vasile și să-l pui pe mormântul cuviosului Teodosie; iar când îți va da comoara, să-l vădești înaintea tuturor că a luat dintr-însa a cincea parte și, de se va pocăi, iartă-l”. Zicându-i aceasta, s-a făcut nevăzut.
Iar egumenul Timotei, căutând pe omul ce i s-a arătat lui, nu l-a găsit și nimeni nu l-a văzut intrând sau ieșind; deci, mergând la Nipru, a suit în deal pe Vasile și l-a pus pe racla Sfântului Teodosie. Astfel s-a sculat întreg și sănătos cu tot trupul și a început a da egumenului comoara cea trimisă, zicând: „Ai aici patru sute de grivne de argint și patruzeci de aur” Iar egumenul i-a zis: „Fiule, unde este încă o sută de grivne de argint și zece de aur?” Atunci Vasile a început a se căi, zicând: „Eu le-am luat și le-am pus deosebi. Așteaptă-mă, părinte, și ți le voi da toate, căci socoteam să le tăinuiesc acestea de Atoatevăzătorul Dumnezeu”. Atunci le-a scos din vasul în care erau pecetluite și, numărându-le înaintea tuturor, le-a aflat toate întregi, cinci sute grivne de argint și cincizeci de aur, și toți au preamărit pe Dumnezeu și pe Sfântul Teodosie. Apoi Vasile a început a mărturisi pe rând toate arătările sfântului și faptele cele pentru sine.
Iar a doua zi, voievodul luând cu sine doctori, a mers la locul unde-l văzuse pe Vasile zdrobit, vrând să-l vindece, dar nu l-a găsit. Deci înștiințându-se că l-au dus la Mănăstirea Pecersca și socotind că acum a murit, degrab s-a dus și l-a găsit sănătos, ca și cum n-ar fi fost niciodată bolnav și, auzind de la dânsul minunile cele de mirare, s-a înspăimântat și s-a umplut de bucurie duhovnicească. Deci, mergând, s-a închinat mormântului celui făcător de minuni al cuviosului părintelui nostru Teodosie și s-a dus.
Auzind acestea Gheorghe, fiul lui Simon Polcovnicul, mai mult s-a lipit cu sufletul spre Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și spre Sfântul Teodosie. Deci pe lângă darul său cel mare, a mai dat și lanțul pe care îl purta el însuși și în care erau o sută de grivne de aur. Și a scris astfel: „Iată, eu, Gheorghe, fiul lui Simon, robul Preasfintei Stăpânei Născătoare de Dumnezeu și al Sfântului Teodosie, fiind binecuvântat de sfânta lui mână, oarecând am bolit de ochi trei ani și nu vedeam nici razele soarelui, iar cu cuvântul lui m-am tămăduit, căci am auzit din gura lui: «Vezi!» și am văzut. Pentru aceasta scriu această epistolă neamului meu celui de pe urmă, ca nimeni să nu se despartă de locașul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și al cuvioșilor părinți Antonie și Teodosie ai Pecerscăi, a căror rugăciune apără și satele acelui locaș. Căci, pe când mergeam cu polovții asupra lui Iziaslav Mstislavici, am văzut o cetate înaltă departe și îndată am mers asupra ei, dar nimeni nu știa ce cetate este aceea. Iar polovții bătându-se lângă ea, mulți au fost răniți și am fugit de la acea cetate; dar pe urmă ne-am înștiințat că este o moșie a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a Mănăstirii Pecersca; iar cetate n-a fost niciodată acolo, nici înșiși aceia care locuiau în satul acela n-au înțeles ceea ce s-a făcut, și ieșind a doua zi, au văzut vărsare de sânge și s-au mirat de aceea. Deci, pentru aceasta vă scriu vouă, că voi toți sunteți scriși în rugăciunea Sfântului Teodosie; căci acela s-a făgăduit tatălui meu, Simon, ca, precum se roagă pentru monahii săi, așa să se roage și pentru noi. Și a scris o rugăciune pe care tatăl meu a poruncit să o pună în mâna sa, când avea să fie așezat în mormânt, așteptând tăgăduința aceluia, pentru care cu adeverire s-a arătat unuia din părinții purtători de Dumnezeu, zicându-i astfel: «Să spui fiului meu, Gheorghe, că am luat cele bune, pentru rugăciunile sfântului! Sârguiește-te și tu, fiule, să vii în urma mea prin fapte bune». Deci cine nu va voi binecuvântarea și rugăciunile Sfântului Teodosie și se va abate de la dânsul, acela va iubi blestemul, care nu va întârzia a veni asupra lui”.
Aici este sfârșitul epistolei iubitorului de Hristos, Gheorghe, cel pomenit mai sus, cu care și noi, sfârșind această povestire ce ne stă înainte, suntem datori să ne învățăm, ca să nu ne abatem de la binecuvântarea și rugăciunile cele mult ajutătoare ale cuviosului părintelui nostru Teodosie; ci mai ales să ne apropiem de dânsul, prin fapte bune, căci și el se va apropia de noi. Făcând astfel, nu ne vom teme de blestem, ci vom câștiga binecuvântarea, fiind moștenitori ai împărăției celei pregătite de la alcătuirea lumii, întru Domnul nostru Iisus Hristos, prin Care și cu Care, Tatălui împreună cu Sfântul Duh, I Se cuvine slavă, stăpânire, cinste și închinăciune, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tot în această zi, pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Narva
Icoana Maicii Domnului din Narva a devenit cunoscută în anul 1558, când armata rusă a atacat orașul Narva.
Într-una dintre casele în care comercianții ruși trăiseră odată, germanii beți au luat o icoană a Maicii Domnului – care fusese lăsată în urmă de stăpânii casei – și batjocorind-o au aruncat-o în foc, sub un cazan în care se producea bere. Focul s-a extins și imediat flăcările au cuprins acoperișul casei.
În acel moment a venit o furtună și focul s-a răspândit în tot orașul. Profitând de confuzie, armata rusă a ocupat orașul. Icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și o icoană a Sfântului Nicolae au fost găsite intacte în cenușă.
Tot în această zi, pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Sfătuitoarea”
Icoana Maicii Domnului „Sfătuitoarea” este numită astfel deoarece Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și Sfântul Ierarh Nicolae al Mirelor sunt reprezentați sfătuindu-l pe paraclisierul Gheorghe.
Acest eveniment a avut loc la scurt timp după apariția icoanei Maicii Domnului din Tikhvin, în 1383, când însăși Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a poruncit paraclisierului Gheorghe să înlocuiască crucea de metal de pe biserica nou construită în cinstea ei la Tikhvin, cu una din lemn.
Pe locul acestei viziuni a fost construit un paraclis în cinstea Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni. Paraclisul a ars de mai multe ori (prima dată în 1390, în același timp cu biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Tikhvin).
În 1515 a fost construită o biserică de lemn și s-a fondat o mănăstire în cinstea acestei sfinte icoane.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.