Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 14 iunie: Sfântul Proroc Elisei; Sfântul Ierarh Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului; Sfântul Iustin Popovici și Sfântul Cuvios Nifon Atonitul. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna iunie, în ziua paisprezece, pomenim pe Sfântul Proroc Elisei
Acesta a fost, fiul lui Safar, din orășelul Abel-Mahola, dinspre Iordan, și a trăit cu opt sute de ani înainte de nașterea Domnului Hristos. A primit darul proorocirii și a fost ucenic al marelui Profet Ilie Tesviteanul. Istoria sa se află scrisă în Vechiul Testament, în Cartea Regilor (IV Regi Cap. 2, 4, 6, 13, 20, 21). Tradiția spune că, la nașterea profetului, în Galgala, idolul păgân al junincii de aur, ce era în Silon, a mugit atât de tare, că s-a auzit răgetul ei, până la Ierusalim, ca semn că cel născut va strica idolii cei ciopliți. Copilăria și tinerețea lui le-a petrecut lângă părinții săi, ajutându-i la munca grea a câmpului. Ca prooroc, a binevestit voia lui Dumnezeu către popor. A mustrat pe cei nedrepți, a certat pe asupritori, a îndreptat și a vindecat mari suferințe“ omenești, din timpul său, Dumnezeu lucrând multe semne, prin mâna profetului Său Elisei. A îndulcit apele cele amare din Ierihon, a înviat morți, a curățat de lepră pe Neeman Sirianul, iar, după ce a murit, numai atingerea de moaștele lui, a înviat pe un mort necunoscut (IV Regi 13, 16). Și așa, cu duhul marelui Prooroc Ilie, dascălul său, Proorocul Elisei a întors inimile oamenilor din neamul său la credința strămoșilor, a lui Avraam, Isaac și Iacov, într-o vreme când idolatria lui Baal era adusă cu sila, peste tot, de regele Ahab și de regina Izabela.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Ierarh Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului
Sfântul Metodie, Patriarhul Constantinopolului, s-a născut în Sicilia, într-o familie bogată. Având vocația de a-I sluji lui Dumnezeu, Metodie s-a retras de tânăr într-o mănăstire din insula Kios, pe care a renovat-o din resursele proprii. În vremea iconoclastului Leon Armenianul (813-820), Metodie ocupa înalta funcție numită în greacă „apokrisiaros” ( adică avocat pe probleme bisericești) sub Sfântul Patriarh Nichifor (prăznuit în 2 iunie). Acesta l-a trimis într-o misiune papală la Roma și a rămas acolo. Între timp Leo l-a îndepărtat de la patriarhie pe Nichifor înlocuindu-l cu iconoclastul Teodot din Melissinea, care era poreclit „Kassiter” (adică „omul de tablă”) (815-822). După moartea lui Leo Armeanul, Metodie s-a întors ca prezbiter și a luptat fără încetare împotriva ereziei iconoclaste.
Împăratul Mihail cel Bâlbâit (820-829) s-a dovedit la început părtinitor al celor întemnițați pentru venerarea icoanelor, eliberându-i din închisoare, dar s-a răzgândit după o vreme și a reînceput persecuția împotriva ortodoxiei. Sfântul Metodie a ajuns după gratii într-o temniță din Akrita. După moartea lui Mihail, conducător a fost Teofil (829-842), care deși iconoclast și el, l-a eliberat totuși pe Sf. Metodie din temniță, dovedindu-se un om de caracter și literat, care l-a apreciat pe Metodie pentru erudiția sa. Văzându-se liber, Sf. Metodie a reluat lupta împotriva ereticilor, tolerat fiind o vreme de împărat.
Dar, după o înfrângere într-o luptă cu arabii, Teofil și-a vărsat nervii pe Metodie, spunând că Dumnezeu l-a pedepsit pentru că a lăsat un închinător la icoane să stea în preajma lui. Metodie a încercat să-l facă să înțeleagă că Dumnezeu îl pedepsește tocmai pentru insulta adusă sfintelor icoane. Dar sfântul n-a obținut decât ordinul de a fi torturat. Fiind lovit mai mult în față, păgânii i-au rupt falca și i-au lăsat cicatrice îngrozitoare pe față. Metodie a fost transferat pe insula Antigonos și închis într-o peșteră adâncă împreună cu doi tâlhari, unde a stat fără să vadă lumina zilei timp de șapte ani, până la moartea împăratului Teofil. În tot acest timp, sfinții mărturisitori Teodor și Teofan Poetul (prăznuiți în 27 decembrie), care erau de asemenea întemnițați, îi trimiteau lui Metodie versuri de încurajare iar Metodie le răspundea tot în versuri. După moartea lui Teofil, fiul acestuia Mihail al III-lea (842-867) a ajuns împărat, dar nefiind destul de matur, Imperiul Bizantin a fost condus de fapt de mama acestuia, împărăteasa Teodora, închinătoare la icoane.
Împărăteasa a încercat să extirpe erezia iconoclastă și a dat ordin să fie eliberați toți cei închiși pentru că s-au închinat la icoane. Ereticul Annios, patriarhul de atunci a fost înlăturat și Sf. Metodie a fost făcut patriarh în locul lui. Apoi s-a organizat un sinod local la Constantinopol, prezidat de Sf. Metodie, în anul 842, în care s-a reintrodus închinarea la icoane și s-a stabilit sărbătoarea anuală a triumfului ortodoxiei. „Sinodikonul Ortodoxiei” compus de Sf. Metodie se cântă în prima duminică din Postul Mare.
În încercarea de a-i mânji reputația și de a distruge iubirea enoriașilor pentru el, păgânii au scos zvonuri cum că sfântul și-ar fi încălcat castitatea. Însă blasfemiatorul a fost prins și rușinat în fața tuturor. Ultimii ani ai sfântului au trecut cu pace, cu multă trudă în slujba Bisericii, renovând biserici ruinate de eretici, recuperând sfinte moaște împrăștiate de păgâni și mutând sfintele moaște ale Patriarhului Nichifor de la locul întemnițării înapoi la Constantinopol.
Sfântul Metodie a murit în anul 846. El a fost apropiat duhovnicește de Ioanichie (prăznuit în 4 noiembrie), care a proorocit că acesta va deveni patriarh și că va muri în acel an. Pe lângă „Sinodikonul Ortodoxiei,” sfântul a mai întocmit un set de reguli pentru cei convertiți la Ortodoxie, trei ritualuri de căsătorie, mai multe pastorale și imnuri bisericești.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Iustin Popovici
Se naște în sudul Serbiei, la Vranie, de praznicul Bunei Vestiri adică 25 martie 1894, într-o familie ce dăruise Bisericii șapte generații de preoți! La Taina Sfântului Botez, primește numele de Blagoje, al sărbătorii nașterii sale, și acest fapt va fi perceput întreaga viață ca datorie de a împărtăși cuvântul Evangheliei. La sporirea râvnei, o contribuție deosebită o are mama sa, Anastasia, pe care, asemenea Cuviosului Părinte Cleopa Ilie, o va evoca adesea. Educația oferită de ea se află, în bună măsură, la temelia rezultatelor excepționale ale lui Blagoje din perioada studiilor la Seminarul “Sfântul Sava” din Belgrad. Mai ales că începutul pus de viața familială este împlinit mulțumită unei întâlniri esențiale – cea cu Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, unul dintre profesorii săi. Nu este unicul eveniment al evoluției sale. Se simte atras de calea monahală, iar modelul îndeplinirii misiunii sale îl reprezintă Sfântul Ioan Gură de Aur. Absolvind Seminarul, este convins că următoarea treaptă a vieții sale este tunderea în monahism. Din păcate, există două obstacole: opoziția familiei și declanșarea Primului Război Mondial. Din fericire află curând, în calitate de infirmier, prin intermediul îngrijirii celor bolnavi și a celor răniți, în vremea refugiului în Albania, pregustarea împlinirii vocației sale. Acest fapt îl determină pe mitropolitul Dimitrie Pavlovici să încuviințeze la 1 ianuarie 1916, în biserica din Shkodra, tunderea în monahism a lui Blagoje devenit Părintele Iustin, în cinstea Sfântului Martir și Filosof.
Alături de alți tineri sârbi, este trimis în Rusia, la Academia Teologică din Petrograd, spre aprofundarea studiilor. Neîndoielnic, este în aceeași măsură tentativă de protejare a viitorilor slujitori ai altarului de amenințările războiului, dar și grija ierarhului față de organizarea păcii, dincolo de prevederile tratatelor. Înainte de acestea este pildă a lucrării Proniei căci, la scurt timp după familiarizarea cu viața duhovnicească rusă, studenții sunt trimiși să își continue pregătirea la Oxford. Comparația dintre cele două civilizații devine temelia gândirii sale teologice. O primă manifestare în cazul Cuviosului Iustin – lucrarea “Filosofia și religia lui F. M. Dostoievski”, care ar fi urmat să devină teza de doctorat. Studierea diferențelor dintre umanism și Ortodoxie acum se naște ca temă fundamentală a cercetării sale, însă ea nu constituie neapărat opunerea Răsăritului Apusului ci identificarea unei amenințări ce privește însăși modul în care credinciosul ortodox riscă să se depărteze de Biserică.
Leacul pentru această criză, definitorie pentru secolul XX o află mulțumită continuării studiilor în Grecia de la gazda sa, o femeie nevoiașă care reușise să cunoască în profunzime “Viețile Sfinților”. Memoria surprinzătoare este doar chip al credinței profunde, și acesta e motivul pentru care tânărul teolog nu ezită să mărturisească că “De la aceasta am învățat mai multă evlavie decât de la mulți de la Universitate.”
În 1926 susține teza de doctorat cu titlul “Problema persoanei și a cunoașterii după Sfântul Cuvios Macarie Egipteanul”, la Universitatea din Atena. Predă într-o serie de seminarii sârbești cu grijă și preocupare, cu deplin curaj și elocință admirabilă. În 1922 devine ieromonah și sufletul revistei “Viața creștină”, prin intermediul căreia inițiază o campanie de promovare a Sfintei Tradiții în societatea sârbă. Apar, în mod firesc, nemulțumiri, presiuni și împotriviri față de inițiativa sa. Departe de a se resemna, din 1932 începe publicarea “Dogmaticii Bisericii Ortodoxe”, adevărata filosofie ortodoxă a Adevărului, lucrare care, printre altele, îi îngăduie accederea la catedra universitară. Prezența în Slovacia, pentru sprijinirea Bisericii Ortodoxe de aici, este un episod important al vieții sale, pe de o parte grație colaborării excelente cu Sfântul Ierarh Mucenic Gorazd Pavlik, pe dealtă parte prin renunțarea, ca pildă a smereniei, a posibilității de a ocupa un jilț arhieresc. La catedră rămâne până în 1941 când Universitatea din Belgrad este închisă, ca urmare a ocupației germane. Apare un bun prilej pentru a fi cel care considerase de la o vârstă fragedă că se cuvine a fi un simplu călugăr. Mulțumită acestui crez, reușește nu doar să supraviețuiască dar să sprijine pe cei aflați în calea furtunii războiului și a exceselor ustașilor croați, apoi a preluării puterii de către comuniști. Arestat în 1946, lipsit de drepturi civile, pe punctul de a fi executat, își încredințează viața Domnului. Și mulțumită credinței adânci, toate trec, căpătând chipul împlinirii. Numele acesteia – mănăstirea Celie unde, din 1948 până la moarte, sub supravegherea organelor de securitate, neocolit de fiicele și fiii duhovnicești, se va nevoi aspru. Iar în ciuda amenințărilor, vizitând parohiile învecinate. Nevoințele sale se împletesc cu truda la cele douăsprezece volume ale “Vieților Sfinților” și cu definitivarea “Dogmaticii”, manifeste autentice într-o societate supusă presiunilor regimului ateu pe care, în mod virulent, Părintele Iustin le denunță.
Se mută la cele veșnice în ziua în care împlinește 85 de ani, la 25 martie/7 martie 1979, după ce își cere iertare fiilor duhovnicești. Înmormântarea adună credincioși din toate colțurile Ortodoxiei. Firesc, nu peste multă vreme apar pelerini la mormântul său. Apoi minunile. Ca încununare a acestora, Sfântul Sinod al Bisericii Sârbe, Biserică al cărui întâistătător – P. F. Irinei Gavrilovici – este unul dintre ucenicii Sfântului Cuvios Iustin, decide proslăvirea sa la 29 aprilie 2009. Slujba de proclamare a canonizării sale, dar și a Sfântului Cuvios Simeon Popovici are loc la 2 mai 2009, în impunătoarea Catedrală Sfântul Sava din Belgrad. La 14 iunie 2014, sfintele sale moaște au fost mutate în biserica mănăstirii Celie, acțiunea amintind de demersul mutării sfintelor moaște ale Sfântului Cuvios Gabriel Urghebadze în Catedrala Svetițhoveli , simbolul spiritualității ortodoxe georgiene, la 22 februarie a.c.
Mărturiile despre Sfântul Cuvios Iustin sunt numeroase. Una însă, cred, are un loc deosebit. O fotografie în care apar, împreună, Sfântul Iustin de la Celie și Cuviosul Părinte Cleopa al Sihăstiei. Nu este doar imortalizare a unei întâlniri. Ci definiție a chipului adânc al Ortodoxiei. Ca mărturisire a înfrățirii. Și a bucuriei pe care aceasta o rodește.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Nifon Atonitul, care cu pace s-a săvârșit
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.