Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 15 august: Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria și Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Madona Dudu” din Craiova. Despre acestea puteți citi pe scurt în continuare…
În luna august, în ziua a cincisprezecea pomenim Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria
Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: „Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primește cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viața cea nemuritoare”. Născătoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, și cu dorul ce avea ca să se mute la Fiul său, s-a suit degrab în Muntele Măslinilor ca să se roage, căci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Și s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Născătoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, și au dat cinstea și închinăciunea ce se cădea către Stăpână, ca și cum ar fi fost niște slugi însuflețite.
După rugăciune s-a întors acasă, și îndată s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânări și mulțumind lui Dumnezeu și chemând rudeniile și vecinii, și-a grijit toată casa, și-a gătit patul și toate cele ce se cădea de îngroparea ei. Și a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredințarea celor zise, a arătat și darul ce i se dăduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, dacă au auzit acestea, au plâns cu tânguire și cu lacrimi și au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat să nu rămână sărace de dânsa. Iar Preacurată le-a adeverit, ca mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci și pe toată lumea o va cerceta și o va umbri. Și așa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a arătat despre cele două veșminte ale sale ca să le ia două văduve sărace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene și cunoscute și de la dânsa le era hrană.
Și vorbind ea acestea și învățând, s-a făcut fără de veste sunet de grabnic tunet, și arătare de mulți nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toți ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau și de Dumnezeu înțelepții ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei și Timotei. Aceștia, dacă au aflat pricina venirii lor, așa adunați fiind, au zis aceste cuvine către dânsa: „Noi, o, Stăpână, știindu-te în lume, ca și cu singur Stăpânul nostru și Dascălul ne mângâiam; dar acum cum vom putea să suferim greul acesta? Însă de vreme ce cu voia Fiului și Dumnezeului tău te muți spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi și lăcrimam, cu toate că într-alt chip ne bucurăm despre cele ce sunt asupra ta rânduite”. Acestea au zis și vărsau lacrimi, iar ea a zis către dânșii: „Prietenii mei și ucenicii Fiului și Dumnezeului meu, nu faceți bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiți trupul, precum eu îl voi închipui pe pat”.
Când s-au săvârșit cuvintele acestea, iată a sosit și minunatul Pavel, vasul cel ales, care căzând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat și deschizându-și gura a lăudat-o cu multe cuvinte, zicând: „Bucură-te Maica Vieții, împlinirea și încheierea propovăduirii mele; ca măcar că pe Hristos Fiul tău trupește pe pământ nu L-am văzut, însă pe tine văzându-te, mi se părea că pe Dânsul Îl văd”.
După aceasta, luând Fecioara iertăciune cu toți, s-a culcat pe pat și și-a închipuit preacuratul său trup precum a vrut; și a făcut rugăciune pentru întărirea lumii și pașnica ei petrecere, și i-a umplut și pe dânșii de binecuvântarea ei. Și așa în mâinile Fiului și Dumnezeului său și-a dat sufletul.
Și îndată ochii orbilor s-au luminat și auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat și tot felul de patimă și de boala lesne se tămăduia. După aceea a început Petru cântarea cea de ieșire și ceilalți Apostoli; unii au ridicat patul, alții mergeau înainte cu făclii și cu cântări, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit și îngerii cântând și văzduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omenească.
Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat să se ispitească a surpa jos patul în care zăcea trupul cel de viață începător, și a-l lepăda pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndrăzneții și obrăznicii aceia; le-a făcut pedeapsa tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-înșii, care mai nebunește se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit și de amândouă mâinile, care au rămas spânzurate de pat, tăiate de dreapta judecată a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tămăduire, și s-a făcut sănătos ca și mai-nainte. În același chip și cei ce orbiseră, crezând și punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.
Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au așezat acel de viață începător trup în mormânt, și au stat trei zile lângă dânsul, auzind neîncetat glasuri îngerești.
Și de vreme ce, după dumnezeiască rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adică Toma, care nu s-a aflat la preamărită îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urmă, era mâhnit foarte și întristat, că nu se învrednicise să vadă și el ca și ceilalți Apostoli trupul; și au deschis cu socoteală mormântul pentru dânsul ca să se închine și el acelui preasfânt și preacurat locaș, adică trupului Născătoarei de Dumnezeu. Și dacă a văzut s-a minunat că a aflat mormântul fără de sfântul trup, și era numai giulgiul, care rămăsese mângâiere Apostolilor și tuturor credincioșilor, și mărturie nemincinoasă a mutării Născătoarei de Dumnezeu. Ca și până astăzi mormântul cel cioplit în, piatră, așa se vede deșert de trup și este cinstit ca închinăciune, întru mărirea și cinstea preabinecuvântatei măritei stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei și pururea Fecioarei Maria.
Tot în această zi pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Madona Dudu” din Craiova
Pe locul bisericii unde se află astăzi icoana Maicii Domnului se afla o movilă de pământ numită „Dealul Livezii”, căci era acoperită cu o livadă bogată peste care trona un dud secular, sădit acolo înainte ca Mihai Viteazu avea să fie ban al Craiovei. În această livadă obișnuia să își petreacă după-amiezile un negustor al locului care era privit de craioveni ca fiind cam avar.
Într-o asemenea zi de vară, plimbându-se negustorul pe sub arborii umbroși ai livezii, zări dintr-o dată o lumină strălucitoare printre ramurile dudului. Crezând că pricina este soarele, își îndreptă gândul în altă parte. Însă în zilele următoare întâmplarea se repetă, sfârșind prin a-i stârni curiozitatea, căci se urcă în copac și mare îi fu mirarea când află acolo o frumoasă icoană a Maicii Domnului. Minunat peste măsură, luă icoana la dânsul acasă, așteptând după obiceiul de atunci să treacă 3 zile să vadă dacă cineva a pierdut această icoană, însă nimeni nu veni la dânsul.
Uitându-se la dânsa, se gândi că o poate vinde și scoate câștig mărișor din vânzarea ei, deci dădu veste printre mușterii din piață că vinde o icoană. Când se înfățișă un doritor, negustorul veni acasă să ia icoana și mare îi fu mirarea când nu o mai află. Spre sfârșitul verii, pe când odihnea sub dud, zări din nou acea strălucire și suindu-se în copac află icoana dispărută. De data asta, o luă și merse cu ea direct la târg pentru a o vinde, însă când desfăcu acolo desaga, nici urmă de icoană. Înfricoșat, spuse tuturor despre întâmplarea asemănătoare prin care trecuse cu ceva timp în urmă. De data asta, răspândindu-se vestea icoanei minunate, negustorul merse dimpreună cu mai mulți oameni iară la dud și mare le fu mirarea când o aflară în copac.
Atunci, clucerul care avea livada, se jură dinaintea tuturor că va ridica o bisericuță de lemn pentru adăpostirea icoanei minunate. Astfel, dudul secular căzu sub secure, iar din lemnul său se ridică o bisericuță smerită și primitoare unde așezară cu bucurie icoana ca pe un odor de mult preț.
Cu timpul, se ridică biserică de piatră, iar icoana nu a înmulți minunile săvârșite, tămăduind bolnavi în stare gravă și alinând multe suferințe ale oamenilor.
În anul 1778, un argintar de la Sibiu a cărui fiică, prin harul icoanei, se ridicase de pe patul de moarte, dărui frumoasa ferecătură care se vede și astăzi.
În anul 1801, în vremea unei nemiloase năvăliri turcești care incendie o treime din târgul Craiovei, singurul odor rămas nevătămat de flăcări fu icoana Maicii Domnului.
Apoi, după câțiva ani, în vremea unui cutremur devastator, care săvârși multe și mari pagube târgului, icoana fu găsită sub dărâmături, fără nici cea mai mică zgârietură.
Înmulțindu-se tămăduirile săvârșite de icoană și mulțimea pelerinilor, epitropii bisericii ridicară un azil pentru bolnavi, cunoscut ca „Ospiciul Madona”, unde erau găzduiți mai mult pe cei cu mintea bolnavă.
Cu timpul, apăru obiceiul ca înainte de a porni în pelerinaj, credincioșii să comande la un fierar să toarne în metal prețios partea corpului ce era bolnavă și pentru care aduceau rugăciuni Maicii Domnului și pe care o lăsau bisericii. Cu timpul, se strânseră mormane impresionante de astfel de danii care fură vândute, iar din banii aceia se ridică actuala biserică, a cărei ridicare dură aproape jumătate de veac. Este cu neputință a cuprinde mulțimea minunilor săvârșite de icoana Maicii Domnului. La acestea se adaugă belșugul de pace și mângâiere pe care toți ce i s-au închinat au simțit-o coborând peste sufletele lor.
Cu ale ei sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.