sinaxar 15 februarie
Distribuie

Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 15 februarie: Sfântul Apostol Onisim, unul din cei șaptezeci; Sfântul Mucenic Maior; Sfântul Antim din Chios; Sfântul Cuvios Eusebiu din Siria; Sfântul Ierarh Sigfrid, Luminătorul Suediei; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Vilnius (Mutată în Vilnius în 1495) și Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a Sfântului Dalmat”. Despre viețile lor pe scurt, puteți citi în continuare…

În luna februarie, în ziua cincisprezece, pomenim pe Sfântul Apostol Onisim, unul din cei șaptezeci


În cetatea Colose, din Frigia, era, pe vremea Sfinților Apostoli, un bărbat vestit și dregător de seamă, cu numele Filimon. Și acesta, primind dreapta credință chiar de la Sfântul Pavel, s-a numărat între cei șaptezeci de Apostoli ai Domnului, iar, mai pe urmă, și de treapta de episcop s-a învrednicit.


Deci, pe când Filimon deprindea credința cea nouă, era în casa lui un rob, anume Onisim care, greșind cu ceva stăpânului său și temându-se de pedeapsă, a fugit de la dânsul și s-a dus la Roma. Și acolo, aflând pe Sfântul Pavel în lanțuri pentru credință a auzit de la dânsul cuvântul propovăduirii și, primind sfânta credință, s-a botezat de Apostolul Pavel și a rămas, împreună cu Tihic un alt tânăr, în slujba Apostolului.


Deci, a trimis Sfântul Apostol pe Tihic să ducă creștinilor din Colose o scrisoare, care se găsește și astăzi în Sfânta Scriptură. Și, împreună cu Tihic, Apostolul a trimis și pe Onisim, cu o scrisoare către Filimon, fostul său stăpân. În scrisoarea aceasta, Apostolul îl roagă pe Filimon să-l ierte pe Onisim de greșeala lui și să-l primească, nu ca pe un rob sau ca pe un frate iubit, ci ca pe Pavel însuși: „Te rog pe tine, scrie Apostolul, pentru fiul meu, pe care l-am născut fiind în lanțuri, Onisim, cel de altădată nu-ți era de folos, dar acum ție și mie ne este de folos, pe acesta ți l-am trimis, pe el însuși, adică, inima mea: primește-l. Eu voiam să-l țin la mine, că, în locul tău, să-mi slujească mie, care sunt în lanțuri, în locul tău, pentru Evanghelie, dar n-am voit să fac nimic fără de încuviințarea ta, pentru că fapta ta, cea bună, să nu fie silită, ci de bună voie. Că, poate pentru aceea a fost despărțit de tine, ca veșnic să fie al tău, dar, nu ca un rob, ci mai presus de rob, ca pe un frate iubit, mai ales pentru mine, dar, cu atât mai vârtos, pentru tine, și după trup și în Domnul. Deci, dacă mă socotești părtaș cu tine, primește-l pe el, ca pe mine” (Filimon 1, 10-17).


Drept aceea, primind scrisoarea Filimon, l-a întâmpinat cu dragoste pe Onisim, ca pe un frate în Hristos, l-a iertat și l-a eliberat pe el din robie. Iar Onisim, liber, se întoarse la Roma și-l însoțea pe Sfântul Pavel, oriunde acesta propovăduia Evanghelia, până în Spania. Iar, după sfârșitul Apostolului, sfințit fiind episcop de Sfântul Pavel, Onisim nu înceta a propovădui Împărăția lui Hristos, mergând din cetate în cetate. Și a fost prins, pe vremea prigoanei lui Domițian (95). Deci, răbdând multe chinuri de la dregătorul Tertil și rămânând neplecat în credință, i s-a tăiat capul. Și așa, Sfântul Onisim s-a numărat cu bărbații apostolici ai Domnului.

Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Mucenic Maior


Acest mucenic a trăit pe vremea împăraților Maximilian și Dioclețian și a fost ostaș în ceata numită a mavrilor. Dar pe când se afla în cetatea Gazei a fost pârât la ighemonul de acolo că este creștin. Înfățișându-se la judecată, și mărturisind pe Hristos Dumnezeul său, a fost bătut fără de milă șapte zile atât de cumplit, încât treizeci și șase de ostași se schimbau bătându-l. Iar sângele din trupul său curgea ca un pârâu, încât a înroșit pământul de acolo. Deci vitejește pătimind mucenicul lui Hristos niște chinuri atât de mari, din ostășească rânduială de pe pământ, a mers după cuvintele lui David, în rânduiala ostășească din cer, dându-și sufletul în mâinile lui Dumnezeu.


Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Antim din Chios


Sfântul Antim (pe numele său lumesc Argýrios Vaghiános) s-a născut în orașul Livádia din insula Chíos, pe 1 iulie 1869. În dese rânduri, fratele său mai mare a văzut deasupra locului unde stătea pruncul Argýrios pe însăși Maica Domnului, îmbrăcată în porfiră împărătească, și raze de Lumină dumnezeiască înconjurând acel loc.


Epoca în care a trăit sfântul a fost una deosebit de grea: abia luaseră sfârșit persecuțiile din partea turcilor, iar amintirea crimelor săvârșite de aceștia era încă proaspătă în memoria creștinilor. Condițiile precare nu le permiteau copiilor săraci să studieze. De mic, sfântul a deprins meseria de cizmar. Deși era sărac, niciodată nu a fost tentat de ispita soluțiilor ușoare și nedrepte. Încă din frageda pruncie, se ruga și postea. Când a ajuns la vârsta adolescenței, s-a atașat de monahul Pahómios (care ulterior a devenit sfânt), de care a și fost tuns în monahism la vârsta de 20 de ani, primind numele Antim.


Întrucât însă suferea de o grea boală a stomacului, tânărul monah a luat binecuvântarea de a se întoarce acasă până când se va vindeca. Întors acasă, și-a zidit o chilie pe meleagurile natale. Banii obținuți din lucrul manual îi punea la dispoziția părinților săi, astfel că își întreținea nu numai familia, ci și pe alți semeni aflați la ananghie. Însă diavolul, invidiindu-l pentru lucrarea sa, deseori îl supunea la grele încercări.


Când a împlinit vârsta de 40 de ani, a primit schima mare. Moștenise de la familia sa icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Panaghía Voíthia (Grabnic-Ajutătoarea). Minunile săvârșite de această icoană atrăgeau o mulțime de credincioși, care se grăbeau să alerge la chilia sa pentru a cere ajutor. La un moment dat, aceștia au început să-i ceară să devină preot, dar mitropolitul Ieronim Gorghías nu era de acord, fiindcă nu era prea învățat. Pronia dumnezeiască a făcut ca Antim să meargă în Smirna pentru a învăța carte, ajutat fiind de verișoara lui, Loukía Diomatáris. Și astfel, a fost hirotonit preot acolo. În clipa în care toți au strigat «vrednic», un cutremur puternic a zguduit biserica și toată zona aceea. Deodată cerul s-a întunecat, a început să tune și să fulgere și o ploaie torențială s-a abătut asupra acelui loc. Din cauza cutremurului, o candelă a căzut în fața sfântului și deodată ploaia s-a potolit. Era semn că Dumnezeu încuviința hirotonia sa, înzestrându-l totodată și cu o mare putere făcătoare de minuni.


Minunile săvârșite de el erau – și încă mai sunt – nenumărate. Dintre acestea amintim doar câteva: vindecări de boli incurabile, vindecări de demonizați și leproși, preîntâmpinarea multor avorturi etc. Aceste minuni au provocat însă invidia preoților împreună-slujitori. Vrând să-i scape de această patimă, sfântul a decis să plece în Sfântul Munte (1911). Monahii aghioriți, dându-și imediat seama de virtuțile sale, l-au tratat cu multă dragoste și respect, oferindu-i de asemenea și multe daruri, dintre care cel mai important a fost Sfântul Potir pe care ieromonahul Antim îl folosea mereu.


Leprozeria. Din secolul al VII-lea, leproșii erau exilați, pierzându-și drepturile și averea, devenind aproape ca cei morți. Lepra era considerată o grea pedeapsă pentru păcatele săvârșite. Canoanele sinodului III Lateran prevedeau adunarea leproșilor în paraclise sau cimitire. Internarea lor în aceste centre era însoțită de o slujbă asemănătoare celei de înmormântare.

Întors în Chíos, sfântul s-a hotărât să trăiască într-una din aceste leprozerii. Datorită slujirii sale sfinte, a transformat acea leprozerie într-un adevărat paradis. Bolnavii îl iubeau din toată inima, fiindcă sfântul avea grijă de ei, considerându-i pe toți drept frații săi. Mulți dintre aceștia au devenit ulterior monahi. Maica Domnului îl întărea necontenit în această grea luptă cu durerea umană. Într-o zi, în biserica leprozeriei a fost descoperită icoana Maicii Domnului Panaghia Ipakoí (Ascultătoarea). Atunci Sfânta Fecioară i s-a arătat în vis, spunându-i: Ia icoana mea, îngrijește-o cum se cuvine și vei vedea ce minuni va face. Și, într-adevăr, leproșii se vindecau când erau atinși cu ulei de la candela acestei icoane.


După multe nevoințe și ispite (din cauza atitudinii ostile a mitropolitului față de cinul monahal), sfântul a reușit să construiască mănăstirea de maici Panaghía Voíthia din Chíos, unde au fost găzduite și monahiile refugiate în această insulă de frica turcilor (1914). Pentru a finaliza această lucrare extrem de dificilă, el însuși a fost și arhitect, și director de construcții, și secretar, și casier. Ba mai mult decât atât: de multe ori lucra cot la cot cu meseriașii. A cheltuit toți banii pe care îi economisise el însuși și pe care îi donaseră în acest scop locuitorii insulei. Arătările și protecția evidentă a Sfintei Fecioare îl întăreau în strădania sa de a construi acest sfânt lăcaș, în ciuda tentativelor anumitor rău-voitori de a împiedica acest lucru. Demn de remarcat este faptul că, după finalizarea lucrărilor, paznicii au văzut-o pe Preasfânta Fecioară, sub chipul unei doamne înalte și frumoase, îmbrăcată în haine împărătești, binecuvântând chiliile una câte una.


Sfântul Antim a fost și un patriot înflăcărat. Însuflețit de sentimentul că este părintele poporului creștin al insulei Chíos, a participat la lupta de apărare a Greciei între anii 1940-1941. Cu multă vitejie și eroism, a păzit mănăstirea de invazia germanilor, care voiau să-și așeze tabăra chiar acolo.


Unul din principiile sfântului era de a da fără a aștepta nimic înapoi. Se pricepea și la Medicină, metodele sale fiind curate, cinstite și vindecătoare. Folosea plante medicinale pentru a tăinui astfel efectele vindecătoare ale intervențiilor sale. Ușa mănăstirii era mereu deschisă pentru toți, indiferent că erau creștini, turci sau evrei.


Boala sa se agrava de la zi la zi, fapt care a grăbit cuvioasa sa adormire, care s-a produs la data de 15 februarie 1960, la vârsta de 91 ani. O singură rugăminte a avut pentru toți: să iubească și să-i ocrotească mănăstirea.


În mănăstirea Panaghía Voíthia din Chíos, care se află la mică distanță de centrul orașului, moaștele sfântului Antim se găsesc în dreapta ușilor împărătești. În biserică se mai păstrează și icoana Panaghía Voíthia, care face multe minuni. Mănăstirea publică o serie de cărți despre viața, lucrarea și învățătura sfântului.


În august 1993, a fost sfințită prima biserică închinată Sfântului Antim, în orașul Livádia din Vrontádo.


Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Eusebiu din Siria


De unde a fost și din ce părinți s-a născut acest cuvios, istoria sa nu arată. Numai aceasta se știe despre el: că prin sihăstreștile sale osteneli a câștigat cerul ca patrie. Astfel, mai întâi s-a dus la o mănăstire unde s-a făcut monah. Apoi s-a suit în vârful unui munte, și acolo și-a făcut o mică îngrăditură de pietre, înăuntrul căreia se nevoia fericitul fără acoperământ sau umbrire. Avea o haină de piele, iar hrana lui era năut și bob muiat; câte odată mânca și smochine uscate. Dar atât de tare s-a nevoit din început până la sfârșit, încât și după de a ajuns la adânci bătrâneți și i-au căzut aproape toți dinții, nu și-a schimbat nici hrana, nici locuința, ci vitejește suferea suflările vânturilor celor potrivnice, având fața zbârcită și carnea trupului uscată, încât nici brâul nu putea sta pe mijlocul lui, ci cădea jos, de vreme ce carnea de sub mijlocul său era topită, ca și oasele, despre amândouă părțile mijlocului. Și fiindcă veneau mulți la el și-i tulburau liniștea, s-a dus la o sihăstrie ce era aproape și făcându-și o îngrăditură, în unghiul zidului, se nevoia acolo după obișnuita sa nevoință. Se mai spune despre el că toate cele șapte săptămâni ale marelui Post mânca numai cincisprezece smochine uscate, deși era chinuit de o nespusă boală. Cu asemenea osteneli a viețuit peste nouăzeci de ani și apoi s-a mutat către Domnul.


Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Ierarh Sigfrid, Luminătorul Suediei

Sfântul Ierarh Sigfrid este cel care a adus lumina Evangheliei lui Hristos în Suedia de astăzi, tocmai de aceea este supranumit și Luminătorul Suediei. El l-a botezat în anul 1008 la Husaby, în estul provinciei Gothland, pe Regele Olof Skötkonung, Regina Estrida, copiii și curtea lor.


Sfântul Sigfrid a fost monah în ținuturile anglo-saxone apoi a devenit episcop la York. În anul 994 când Regele Olav I Trygvasson al Norvegiei s-a convertit la creștinism, Regele Ethelred al Angliei și consilierii săi au hotărât să-l trimită pe Sigfrid, împreuna cu încă doi episcopi misionari și câțiva preoți pentru a-l ajuta pe Regele Olav I la încreștinarea poporului norvegian.


Ajungând în Norvegia, Sfântul Sigfrid dorea să-l viziteze pe vrăjitorul Raud care trăia pe insula Godo, în Fiordul Slaten, însă a fost împiedicat de vremea rea, cauzată de vrăjitoriile acestui păgân. După cum ni se povestește în saga lui Olav Tryggvason, Sfântul Sigfrid s-a îmbrăcat în toate veșmintele liturgice și s-a îndreptat spre prora corăbiei regale. A cerut să se aprindă lumânări și să se aducă tămâie, după aceea a pus o cruce pe pupa corabiei, a citit pericopa evanghelică cu mai multe rugăciuni, a stropit cu agheasmă toată corabia, apoi a cerut să fie îndepărtate pânzele și să fie urmat. Intrând în fiord, vântul nu le-a mai opus rezistență, apa liniștită se ondula pe lângă chilă, în schimb, pe fiecare parte a corabiei, valurile se ridicau atât de sus încât loveau stâncile uriașe.



Mai târziu, Regele Olof al Suediei a cerut regelui Angliei misionari pentru luminarea poporului suedez. Sfântul Sigfrid a venit din Norvegia și s-a stabilit în Växjö și a început evanghelizarea zonei înconjurătoare. În urma unei viziuni a ridicat o biserică în Växjö, misiunea în Suedia începând să aducă roade. Doisprezece bătrâni înțelepți din zonă au fost desemnați să reprezinte cele douăsprezece triburi principale pentru a evalua veridicitatea învățăturilor lui Sigfrid. După ce i-au ascultat învățătura și au văzut minunile săvârșite de Dumnezeu prin el, au cerut să fie botezați. Convertirea acestor lideri a dus la creștinarea unui mare număr de oameni din Varend.

Regele Olof a trimis pe unul din consilierii săi de încredere să afle cum decurge activitatea misionară a ierarhului saxon. La întoarcere, consilierul, i-a relatat regelui, printre altele, că în timpul Sfintei Liturghii, după ce episcopul a ridicat pâinea și vinul iar oamenii au îngenunchiat, pâinea de pe disc s-a transformat într-un tânăr pe care episcopul L-a sărutat iar acesta a dispărut apoi și a rămas pâine. Auzind acestea, regele l-a invitat pe misionar la el în Husaby, în partea de răsărit a insulei Gothland. Episcopul Sigfrid nu s-a grăbit în această călătorie, ci s-a oprit mai întâi la Utvanstorp ca să învețe și să-i boteze și acolo pe vikingi. Ajungând la Husaby a fost primit cu mare cinste, iar după puțin timp, regele împreună cu familia și curtea sa au fost botezați în fântână la Husaby. Mai târziu, Sigfrid a rânduit alți doi episcopi pentru partea de răsărit și de apus a peninsulei.


Curând, credința creștină în Suedia a fost întărită de martiraje. Printre acești martiri se numără și cei trei nepoți ai Sfântului Sigfrid, Preotul Unaman, Diaconul Sunaman și Ipodiaconul Vinaman. Fiind Sfântul Sigfrid chemat de rege, doisprezece bărbați au dat navală în casa nepoților săi și i-au omorât, tăindu-le capetele pe care le-au aruncat într-un râu care curgea pe lângă biserică, iar corpurile le-au ascuns într-un loc îndepărtat. La puțin timp după faptă, Sigfrid s-a întors acasă și s-a rugat cu stăruință lui Dumnezeu să-i descopere unde erau îngropați mucenicii. La un moment dat, a văzut trei lumini, asemănătoare unor stele, strălucind deasupra lacului, apoi spre malul de răsărit. Înotând spre acel mal, a găsit trei capete într-o oală astupată cu o piatră grea.


În timpul apostolatului Sfântului Sigfrid, în anul 1028, un englez pe numele Ulfrid a sosit în Uppsala și a convertit pe mulți la creștinism. Ni se spune că acesta a sfărâmat în bucăți cu un topor o statuie a zeului Thor, foarte venerat de localnici, iar pentru aceasta vikingii păgâni l-au ucis, primind cununa de martir.


Conform unui vechi calendar runic, pe 15 februarie 1045, Sfântul Sigfrid a trecut la cele veșnice în Växjö , unde construise o biserică de lemn pe locul actualei catedrale de piatră construită în secolul al XII-lea. Lucrarea lui a fost continuată de ucenicii săi, Episcopii David și Eskil. Primul dintre ei a fost un mare ascet, în timpul rugăciunii era învăluit de flăcări de foc. Eskil a fost înrudit cu Sigfrid devenind episcop la Strangnas, unde după ce o furtună violentă a distrus un templu păgân viking, împreună cu jertfele sale, Eskil a fost ucis cu pietre în jurul anului 1080.


Tot în această zi, pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Vilnius (Mutată în Vilnius în 1495)


Conform tradiției, icoana Maicii Domnului din Vilnius a fost pictată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Ea a aparținut vreme îndelungată familiei împăraților greci ai Constantinopolului.


Icoana Maicii Domnului din Vilnius este prăznuită pe 15 februarie (ziua mutării sale în Lituania, 1495) și pe 14 aprilie (ziua pomeniri Sfinților Mucenici și frați Antonie, Ioan și Eustație din Lituania).Conform tradiției, icoana Maicii Domnului din Vilnius a fost pictată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Ea a aparținut vreme îndelungată familiei împăraților greci ai Constantinopolului. În anul 1472, nepoata ultimul împărat bizantin Constantin al XI-lea Paleologul, Zoe, a primit Sfântul Botez cu numele Sofia și s-a căsătorit cu Marele Cneaz al Moscovei Ivan al III-lea, numit și „cel Tânăr” (1462-1505).


Cneaghina Sofia a adus cu ea la Moscova, pe lângă alte odoare și icoana Maicii Domnului.


În 1495, Marele Cneaz a dăruit această icoană ca binecuvântare fiicei sale Elena, înaintea căsătoriei cu împăratul Lituaniei, Alexandru. Biserica pomenește mutarea acestei icoane la Vilnius, în Lituania, săvârșită la 15 februarie.


Mai târziu, sfânta icoană a fost așezată în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, în care a fost înmormântată Principesa Elena. Mai apoi, icoana a fost mutată în Mănăstirea Sfintei Treimi din Vilnius.


Pentru mulțimea minunilor săvârșite, cinstirea icoanei s-a răspândit, astfel că s-au zugrăvit multe copii ale acesteia care sunt cinstite cu mare evlavie.


Tot în această zi, pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a Sfântului Dalmat”


Fusese un om bogat, nobil, cu soție și copii, dar lăsase totul pentru numele Domnului. Așa că nu se îngrijora. Luase cu sine Icoana Adormirii Maicii Domnului, când plecase de la Neviansk.


Numai că, stăpânului tătar i s-a adus la cunoștință că un călugăr nesăbuit s-a stabilit pe terenul său, cu gânduri de a construi Lăcaș Domnului. Înfuriat, el și-a adunat rudele și slugile și a încercat să-l alunge, iar „bunurilor” acestuia să le dea foc. Peste noapte a trebuit însă să poposească în fața peșterii lui Dalmatus, peste râul Iseta, urmând să-l atace în zori. Dar, s-a întâmplat cu totul altfel decât plănuise.


Exact în acea noapte, tătarului Tiumen Ilegei i s-a arătat Maica Domnului.


Aceasta era Împărăteasă, în veșminte roșii, cu coroana și cu sabie de foc în mână. Vorbindu-i pe limba lui, Stăpâna îngerilor i-a zis: „Să nu îndrăznești să-l atingi pe Dalmatus sau să oprești ridicarea mânăstirii! Îi vei dona pământul și-l vei ajuta pe acest om sfințit!”


La început înspăimântat, apoi devenit blajin, Tiumen și-a trezit dimineața suita, și în loc să îl fugărească pe Dalmatus, le-a poruncit celor ce îl însoțeau să îi ducă daruri. Terenul i-a fost încredințat și el celui credincios, în 1644, iar în 1646 biserica din lemn a mânăstirii Dalmatov și chiliile erau deja funcționale.


Au venit și perioade mai grele pentru mânăstire, ea fiind atacată și arsă de alți invadatori, după puțin timp. Doar bătrânul Dalmatus și Icoana au mai scăpat. A reconstruit cele distruse, dar în 1664, principele siberian Devlet-Girei a jefuit-o și ars-o de tot. Și de această dată Icoana a fost salvată. A rămas doar un semn pe spatele acesteia, acolo unde fusese atinsă de un musulman, ca o arsură. Alți oameni credincioși au refăcut-o, mai întâi din lemn, apoi din piatră. Icoana „Dalmat” a Adormirii Maicii Domnului a fost păstrată permanent în mânăstire.


În prezent, mânăstirea Dalmatov este cea mai cunoscută din Siberia și mulți pelerini vin special să se închine Icoanei minunate, care nu a ars.


Icoană Dalmat este cinstită, potrivit Sinaxarelor ortodoxe ruse, la 15 februarie, împreună cu Sfântul Dalmatus, călugărul cel smerit.


Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *