Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 15 martie: Sfinții Mucenici Agapie, Plisie, Timolau, Romil, doi Alexandru și doi Dionisie; Sfinții Apostoli din cei 70: Stahie, Amplie, Urban, Narcis și Apeles; Sfântul Apostol Aristobul, episcopul Britaniei, fratele apostolului Barnaba; Sfântul Mucenic Alexandru, preotul din Sida; Sfântul Mucenic Nicandru și Sfântul Mucenic Menign Nălbitorul.
În luna martie, în ziua cincisprezece, pomenim pe Sfinții Mucenici Agapie, Plisie, Timolau, Romil, doi Alexandru și doi Dionisie
Acești sfinți mucenici, multpătimitori, au fost pe vremea împărăției lui Dioclețian (284-305); Agapie era din cetatea Gazei, Timolau din Pontul Euxinului, cei doi Dionisie din Tripoli – Fenicia, Romil din Diospole, unde era ipodiacon la biserică, iar Plisie și cei doi Alexandri erau din Egipt. Și au pătimit în Cezareea Palestinei, de la ighemonul Urban, întru al doilea an al prigonirii de atunci.
Dîndu-se păgînă poruncă împărătească prin toate țările și cetățile, ca toți creștinii să fie siliți la închinarea la idoli și la necuratele lor jertfe, atunci, săvîrșindu-se un oarecare praznic de Dumnezeu urît în cetatea Cezareei și popor fără număr adunîndu-se din satele cele de primprejur, s-a pregătit priveliștea la care creștinii cei ținuți în legături aveau să fie munciți. Tot poporul elinesc cel fără de număr s-a adunat la acea priveliște, unde mai întîi Sfîntul Mucenic Timotei – care se prăznuiește în nouăsprezece zile ale lunii august -, a fost ars, după multe munci.
După aceea, Sfinții Mucenici Agapie și Tecla au fost dați spre mîncare fiarelor. Însă nu acest Agapie, care acum se cinstește, ci altul cu același nume, care a pătimit mai înainte de acesta, împreună cu Sfînta Tecla și cu cel mai sus amintit, cu Sfîntul Mucenic Timotei, care se pomenește în august. O priveliște ca aceasta plină de sînge săvîrșindu-se, acești șase tineri viteji, creștini cu credința, care acum se cinstesc, adică mucenicii: Plisie, Timolau, Romil, doi Alexandru și un Dionisie, aprinzîndu-se cu rîvna după Hristos și-au legat singuri mîinile înapoi, în semn că fără teamă doresc să pătimească pentru Hristos și sînt gata să se dea ori în foc, ori la mîncarea fiarelor pentru dragostea lui Hristos.
Apoi degrabă alergînd în mijlocul priveliștei, înaintea ighemonului Urban cu mare glas au strigat: „Sîntem creștini!”
Ighemonul, văzîndu-i tineri cu trupul, nu voia să-i piardă îndată. Ci, mai întîi i-a sfătuit mult cu amăgiri ca să se închine idolilor și să nu se piardă singuri, fiind într-o frumusețe ca aceea a tinereții. După aceea, a poruncit să-i arunce în temniță. După cîteva zile s-a scris în numărul legaților lui Hristos, Sfîntul Agapie, bărbat cinstit între creștini și slăvit pentru nevoința sa cea purtătoare de chinuri. Căci mai înainte de multe ori arătase mare îndrăznire întru mărturisirea numelui lui Hristos și suferise multe munci. Într-acea vreme iarăși fiind prins, împreună cu sluga lui, Dionisie Egipteanul, s-a aruncat lîngă cei șase tineri, făcîndu-se opt la număr. De multe ori ispitindu-i și în multe feluri muncindu-i, deoarece nu s-au lepădat de Hristos și toate muncile le-au răbdat cu vitejie, au fost osîndiți la tăiere.
Și toți în această zi și-au pus capetele pentru Capul Bisericii, Hristos Domnul, în ale Cărui mîini și-au dat sfintele lor suflete; și au luat de la El cununile biruinței, în Biserica ce se bucură în ceruri.
Tot în această zi, pomenim pe Sfinții Apostoli din cei 70: Stahie, Amplie, Urban, Narcis și Apeles
Dintre acești cinci Sfinți Apostoli Stahie a fost pus episcop al Vizantiei de către Apostolul Andrei, și a zidit și biserica în Arghiropol, la care se adună nenumărată mulțime de creștini și-i învață. Și așa viețuind șaisprezece ani, cu pace a răposat. Iar Sfântul Apeles ajungând episcop al Iracliei și pe mulți aducând la credința lui Hristos, a luat fericitul sfârșit. Iar Sfinții Amplie și Urban, fiind făcuți și ei episcopi, tot de același Apostol Andrei: Amplie cetății Odisopoleos, iar Urban Machedoniei, și pentru mărturisirea în Hristos și a idolilor surpare omorâți fiind de iudei și de elini și-au dat fericitele lor suflete lui Dumnezeu. Iar Narcis fiind făcut episcop al atenienilor și în multe feluri fiind chinuit, și-a dat și el sufletul lui Dumnezeu, pentru Care și-a vărsat și sângele cu osârdie.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Apostol Aristobul, episcopul Britaniei, fratele apostolului Barnaba
Născut în Insula Cipru, Sfântul Apostol Aristobul a fost fratele Sfântului Apostol Barnaba. El i-a urmat Sfântului Apostol Pavel, care îl pomenește în Epistola sa către Romani, zicând: „îmbrățișați pe cei ce sunt din casa lui Aristobul” (Romani 16, 10). Când marele Pavel a pus mulți episcopi prin toate cetățile lumii, el l-a uns pe Aristobul episcop al britanilor, în Anglia de azi. În Britania oamenii erau foarte cruzi, sălbatici, răi și vicleni. Aristobul a îndurat suferințe și torturi de nedescris, multe chinuri și răutăți din mâinile lor. Ei l-au lovit și l-au bătut fără milă, l-au târât pe drumuri, au râs și și-au bătut joc de el. Dar la sfârșit acest bărbat sfânt a învins, prin mila și prin harul Duhului lui Dumnezeu. El până la urmă a izbutit să lumineze poporul, să-i boteze pe mulți în Numele Stăpânului Hristos, să zidească sfinte biserici, să sfințească preoți și diaconi, iar la sfârșit a adormit cu pace intrând în odihna împărăției celei de sus a Domnului Hristos pe Care toată viața L-a slujit cu credință.
Sfântul Aristobul a fost unul din cei șaptezeci de apostoli ai lui Hristos, cu neamul din Cipru, fratele Sfântului Apostol Varnava, care de asemenea este din cei șaptezeci. Iar după înălțarea Domnului, a urmat Sfântului Apostol Pavel, învățătorul a toată lumea, și, cu dânsul împreună propovăduind pe Hristos, străbătea diferite țări. El este pomenit în Epistola către Romani, unde scrie: „Îmbrățișați pe cei ce sunt din casa lui Aristobul”; căci unele din rudeniile lui Aristobul și ale lui Varnava locuiau atunci în Roma.
Deci, fiind Aristobul împreună cu Pavel în acea vreme când Pavel scria Epistola către Romani, apostolul a scris într-însa așa, ca și rudeniile lui Aristobul să se închine de sănătate, pentru dânsul și pentru Aristobul. Iar când Sfântul Pavel, punând mulți episcopi, îi trimitea prin toate cetățile și țările să vestească cuvântul adevărului, l-au pus episcop și pe Aristobul și l-a trimis în țara Britaniei, la popor necredincios și la aspri muncitori, unde Sfântul Aristobul, ostenindu-se întru bună vestirea lui Hristos, multe a pătimit de la acei oameni sălbatici. Pentru că uneori îl băteau fără de milă, iar alteori pe ulițe îl târau cu batjocură. Așa a suferit ispite și chinuri fără de număr de la dânșii, până ce, cu darul lui Hristos, i-a luminat pe dânșii și i-a învățat a crede în Hristos. Apoi i-a botezat, făcându-le și biserică. După aceea le-a sfințit preoți și diaconi și s-a sfârșit acolo.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Mucenic Alexandru, preotul din Sida
Împărățind Aurelian (270-275) și fiind prigonire asupra creștinilor, era în țara Pamfiliei un ighemon, anume Antonin. Acela, mergând în Sida, cetatea Pamfiliei, a prins pe Alexandru, preotul cetății, și, punându-l înaintea judecății sale, cu multe întrebări și munci chinuia pe slujitorul lui Hristos, pe care l-a întrebat mai întâi cine este. Iar sfântul i-a răspuns: „Sunt creștin, preot cu rânduiala, păstor al turmei lui Hristos”. Ighemonul l-a întrebat iarăși: „Unde este turma lui Hristos? ” Sfântul a răspuns: „În toată partea cea de sub cer, pe toți oamenii care sunt, i-a creat Hristos Dumnezeu. Între aceștia, cei ce cred în El sunt oi ale pășunii Lui, iar cei ce au căzut de la Ziditorul lor și slujesc făpturii și lucrului celui de mâini omenești, adică idolilor celor fără de suflet, ca și voi, aceia sunt înstrăinați de turma Lui cea mântuită și se vor pune cu caprele, de-a stânga, în ziua judecății celei înfricoșate a lui Dumnezeu” .
A zis ighemonul: „Pentru două pricini voiesc să te muncesc: ca să-mi arăți pe cei ce cred în Hristos și ca să aduci zeilor noștri jertfe cu închinăciune” . Apoi Antonin ighemonul a întrebat iarăși pe Sfântul Alexandru: „Cine este Hristos?” Răspuns-a sfântul: „Hristos este Mântuitorul lumii, lumina și viața celor ce nădăjduiesc spre El”. Zis-a ighemonul: „Cum poate Acela, Care a fost răstignit pe lemn și cu amar a murit, să fie Mântuitorul?” Grăit-a Alexandru: „Aceasta este de mirare, că a suferit Crucea și moartea cu trupul, precum Însuși a voit, iar cu dumnezeirea a biruit iadul și întru El a dezlegat din legături pe cei legați, omorând moartea, și a înviat din mormânt. Dar nu numai singur S-a sculat din morți, ci și pe alți morți i-a înviat; pentru că multe trupuri ale sfinților celor adormiți s-au sculat și, după Invierea Lui, au intrat în Sfânta Cetate a Ierusalimului. Și tot neamul omenesc împreună cu El l-a înviat și l-a ridicat”. Zis-a ighemonul: „Bârfești, nebunule! Căci cum a putut să ajute altora Acela, Care nu și-a ajutat Sieși, fiind muncit de iudei? ” Sfântul a zis: „Tu ești nebun, având ochii sufletului tău orbiți și neputând privi spre taina mântuirii noastre, cea lucrată prin Hristos, Domnul”.
Atunci, ighemonul a poruncit să muncească pe Sfântul Alexandru. Mai întâi a fost bătut cu vine de bou și întins pe roată, aruncat în căldarea ce fierbea cu smoală și cu untdelemn și ars într-un cuptor de foc. Însă în toate muncile acelea a fost păzit nevătămat, cu darul lui Hristos. Iar când păgânii l-au aruncat în cuptorul cel înfocat, s-au văzut în văpaia focului alți doi tineri minunați, dănțuind cu sfântul mucenic; și aceia erau îngerii lui Dumnezeu, care îi răcoreau sfântului văpaia cuptorului. Deci, se mira poporul că unul se aruncase în cuptor și într-însul se vedeau trei. Iar ighemonul și cei împreună cu el au socotit vrăjitorie aceste slăvite minuni, căci n-au crezut într-acea atotputernică tărie a lui Hristos, Dumnezeul nostru. Numai unul din slugile muncitorului crezând, căzu închinându-se de departe sfântului și se ruga să fie primit de Hristos. Si îndată ighemonul a ucis pe sluga aceea cu sabia. Iar pe Sfântul Alexandru, care a ieșit din cuptor nevătămat, a poruncit să-l spânzure și cu unghii de fier să-l strujească. Si atât de mult l-au strujit, până ce tot trupul lui s-a făcut o rană. Cei din priveliște se mirau, zicând cu spaimă: „Cum rabdă acesta atâtea munci, căci acum se văd numai oasele goale? ”
După aceea a fost ars din nou într-un foc mare și nu s-a vătămat. Apoi, cu niște undițe de fier împungându-i pântecele, îi trăgeau afară cele dinlăuntru ale lui. Încă și fiarelor spre mâncare a fost dat sfântul; dar nici fiarele nu s-au atins de el. Si cu alte cumplite munci au chinuit pe pătimitorul lui Hristos, dar în toate muncile a fost nebiruit, încât toți se umpleau de mirare, privind la pătimirile lui, și se minunau de puterea atât de mare a răbdării ce o avea sfântul, căci covârșea firea și mintea omenească. Apoi, la sfârșit, i s-a tăiat capul sfințitului mucenic al lui Hristos, Alexandru. Iar ighemonul Antonin, șezând încă la judecată în acel ceas, a fost lovit de boală și se muncea de diavoleștii săi zei, cărora le slujea. Apoi l-au dus slugile în casă, strigând cu amar. Dar neajungând la casa sa, rău și-a lepădat ticălosul său suflet. Deci Sfântul Alexandru s-a sălășluit întru cele cerești cu Hristos Domnul și cu sfinții Lui îngeri, ighemonul în munca cea veșnică s-a aruncat, cu satana și cu slujitorii întunericului.
După tăierea Sfântului Alexandru, un oarecare Eustație, bărbat cinstit, creștin cu credința, a luat mult pătimitorul trup al mucenicului și l-a îngropat cu cinste, slăvind pe Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Mucenic Nicandru
Sfântul Nicandru a trăit în țara Egiptului, pe timpul împărăției lui Diocletian (284-305), fiind bărbat plăcut lui Dumnezeu și cu meșteșugul doctor. Acesta îi era lucrul lui, adică să cerceteze totdeauna pe sfinții mucenici munciți pentru Hristos în legături, ca să le tămăduiască rănile lor. Si le dădea lor hrana cea de nevoie, iar trupurile sfinților le îngropa. Odată, văzând trupurile mucenicilor aruncate în câmp după ucidere, spre mâncarea câinilor, fiarelor și a păsărilor, n-a îndrăznit să se apropie de dânșii ziua, ca nu cumva să fie prins, pentru că se temea de cumplitele munci, fiind om neputincios, până ce n-a fost pentru aceea chemat și întărit de Dumnezeu.
Deci, sosind noaptea, s-a dus singur la trupurile sfinților și, luând unul câte unul pe umeri, le-a pus la un loc ascuns și, învelindu-le în pânze curate, le-a îngropat în pământ. Deci, văzându-l un oarecare închinător de idoli, s-a dus și l-a pârât la boier. Atunci Sfântul Nicandru a fost prins și muncit mult timp, fără să se lepede de Hristos. Căci de care munci mai întâi se temea, pe acelea cu bărbăție și cu bucurie le răbda pentru Domnul său, întărindu-se de sus și dorind mai mult să fie muncit.
După aceea muncitorul, văzându-l neclintit în credința sa ca un stâlp nemișcat și ca un munte tare, a poruncit ca de viu să-l jupoaie de piele și să-i taie capul; și așa Sfântul Mucenic Nicandru dezbrăcându-se de omul cel vechi, pământesc, s-a îmbrăcat în cel nou, ceresc. Iar după tăierea capului său, s-a împreunat cu Capul cel mai cinstit, cu Hristos, Domnul său, ca un mădular cinstit și cu Acela, după pătimirea sa cea vremelnică, împreună împărățește veșnic, cu cetele sfinților mucenici, slăvind pe Sfânta Treime.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Mucenic Menign Nălbitorul
Pe vremea împărăției lui Deciu (249-251) a fost mare prigoană contra creștinilor. Atunci cel ce ocârmuia eparhia Asiei era cu totul pierzător și cu socoteala de fiară. Deci, acela s-a pogorât în latura de lângă mare și pe câți creștini găsea, pe toți îi bătea și, cu lanțuri legându-i, îi închidea în temnițe. Și sosind noaptea, toți într-un singur glas au strigat către Dumnezeu, zicând: „Stăpâne, Doamne, Cel ce pe ucenicul Tău Petru altădată prin înger l-ai dezlegat din lanțuri și din temniță l-ai scos fără zgomot, trimite și acum la noi ajutorul Tău și ne scoate din această temniță întunecată, ca să cunoască și aceștia, care leapădă numele Tău cel sfânt, că Tu ești singur Dumnezeu și Împărat veșnic”.
Astfel rugându-se ei, degrabă a sosit Domnul izbăvirii și, luminând temnița cu lumină de jur împrejur, a gonit întunericul, zicând: „Îndrăzniți și nu vă temeți că Eu sunt cu voi”. Atunci, deodată legăturile tuturor s-au dezlegat si temnița singură s-a deschis. Apoi Domnul a adăugat: „Duceți-vă de aici și propovăduiți pretutindeni puterea Mea! ” Deci Domnul s-a suit în ceruri, iar ei au ieșit din temniță. Iar a doua zi, venind toți slujitorii și văzând pecețile temniței întregi, iar înăuntru negăsind pe nimeni, s-au înspăimântat și, ieșind afară, au strigat: „O, ce silnicie! Hristos Nazarineanul, venind noaptea, a furat pe cei legați! ” și se minunau de lucrul cel făcut, iar creștinii care fuseseră închiși râdeau de străjeri.
Acestea auzindu-le fericitul Menign, s-a umplut de credință și de dragoste. Căci, fiind înnălbitor și spălând întinăciunea hainelor în râu, a auzit un glas, zicându-i: „Vino, Menigne, și-ți voi da mare dar”. Iar el, înfricoșându-se, s-a tulburat. Iar după puțin plecându-se, iarăși își făcea lucrul său. Dar iarăși s-a auzit glas către dânsul, zicând: „Menigne, vino la Mine, ca să vezi bunătățile cele nenumărate pentru cei ce iubesc numele Meu”. Iar Menign, nemaiașteptând să audă și alt glas, s-a dus și a dat toate hainele străine cele care le avea la dânsul pentru înnălbire; iar el aștepta pe ighemon.
Si după câteva zile, venind ighemonul la locul acela și șezând la un loc înalt, ca să-l audă toți cei ce se adunaseră, a citit porunca împăratului pentru voia și poruncirea lui. Atunci dumnezeiescul Menign, umplându-se de îndrăzneală și de râvnă dumnezeiască, venind în mijloc și luând scrisorile împăratului din mâinile ighemonului și rupându-le în bucăți, le-a călcat cu picioarele, zicând: „În numele lui Iisus Hristos, Dumnezeul meu, peste aspidă și peste vasilisc voi călca, și poruncile cele fără de lege ale lui Deciu le voi lepăda”.
Acestea dacă le-au auzit și văzut slujitorii cei fără de lege, trântindu-l, îl călcau cu picioarele, bătându-l fără de cruțare. Iar după ce l-au bătut foarte aspru și aproape l-au lăsat mort, ridicându-l ighemonul, a zis către dânsul: „O, rău cap, cui te-ai bizuit de ai făcut lucrul acesta?” Sfântul a zis: „Lui Hristos al meu”. Iar ighemonul a zis: „Pe nebunul acesta și semețul cu inima și obraznicul, pe un lemn spânzurându-l, strujiți-i cărnurile lui și vom vedea de va veni Hristos al lui să-l mântuiască! ” Și atâta l-au strujit cu unghii de fier nelegiuiții, încât toate măruntaiele lui cele dinlăuntru, prin coastele Iui se vedeau de cei de primprejur. Iar ighemonul, întru toate acestea, se lupta cu Dumnezeu și-L hulea întru răbdarea mucenicului. Dar sfântul răbda, rugându-se lui Dumnezeu și ocărând pe tiranul. Atunci ighemonul, îndrăcindu-se de mânie, a zis către slujitori: „Poruncesc să se taie degetele lui, cele ce au rupt porunca împăratului”. Si îndată i-au tăiat degetele mâinilor lui din încheieturile lor; și a ieșit lapte în loc de sânge.
După aceasta, l-au închis în temniță; iar a doua zi iarăși l-au pus la întrebare. Iar sfântul, mărturisind pe Dumnezeul cel adevărat înaintea tuturor, iar pe împărat anatematizându-l și pe ighemon ocărându-l, a înspăimântat pe toți. Pentru aceasta ighemonul a poruncit să i se taie capul cu sabia.
Și mergând el la locul de tăiere, îi urma femeia sa și popor mult. Si ajungând sfântul la locul acela, a stat la un loc înalt, învățând pe popor. Apoi dând pe femeia sa întru purtarea de grijă a epitropilor, i s-a tăiat sfântul cap. Si s-a arătat celor ce erau de față o minune mare, căci au văzut sufletul lui cel sfânt, ca o turturică curată, ieșind din gura sfântului și zburând la cer. De aceasta s-au înspăimântat toți, zicând: „Cu adevărat este mare Dumnezeul lui Menign”. Si din strigarea poporului s-a cutremurat toată cetatea, încât și antipatul s-a temut. Iar după ce s-a înștiințat despre pricina strigării, a poruncit, zicând: „Lăsați-l pe el neîngropat și vom vedea de-l va îngropa Dumnezeul lui”. Si a pus aproape străjeri, ca să păzească sfintele moaște.
Iar după ce s-a făcut noapte, dormind toți străjerii, au venit frații lui și au luat sfântul lui trup. Și ajungând la locul pe care l-a dorit sfântul, s-au culcat și au adormit; iar sfântul s-a arătat unuia din frații lui, zicând: „Capul meu, prin care am mărturisit pe Hristos, nu l-ați luat; pentru aceea, întoarceți-vă și-l luați”. Deci, deșteptându-se, a spus celor ce erau cu dânsul despre cele grăite de Sfântul Menign. Și întorcându-se singur, cel căruia i s-a arătat sfântul în somn, nu se dumirea ce va face, fiind întuneric adânc. Si, ajungând la locul acela, s-a văzut o stea strălucind deasupra capului mucenicului. Deci, luând capul, s-a întors cu bucurie la frații săi.
Și vrând ei a merge mai departe, mucenicul a dat de știre fraților lui, ca în locul acela să se așeze cinstitul lui trup, întru slava adevăratului nostru Dumnezeu, Căruia se cuvine închinăciune în veci. Amin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.