Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 16 decembrie: Sfântul Proroc Agheu; Sfânta Teofana, împărăteasa și Sfântul Mucenic Marin.
În această lună, în ziua a șaisprezecea, pomenim pe Sfântul Proroc Agheu
Acesta era din seminția lui Levi, născut în Babilon, în vremea robiei. Și, încă tânăr fiind, a venit de la Babilon împreună cu iudeii aduși de acolo de Zorobabel și de Iosua arhiereul și a fost unul din cei din urmă prooroci ai Vechiului Testament.
Începând iudeii să înalțe Templul dărâmat și, ivindu-se multe piedici, după puțină vreme, descurajați, părăsiră lucrul. Casele de locuit se înălțau noi și frumoase, dar Casa lui Dumnezeu zăcea neisprăvită.
Deci, venind zile mai bune, pe vremea lui Darius, împăratul perșilor, iudeii se apucară din nou de zidit, dar lucrul mergea greu. Că se temeau ei, că templul acesta, al doilea, n-avea nici bogăția, nici frumusețea, nici slavă templului celui dintâi al lui Solomon. Chivotul sfânt, toiagul lui Aaron și toate semnele șederii lui Dumnezeu de față, în mijlocul poporului Său, nu mai erau.
Împreună cu Prorocul Zaharia, Argheu Proorocul a fost trimis de Dumnezeu, anume, ca să risipească aceste temeri și îngrijorări, spunând iudeilor că, măcar că templul acesta al doilea era mai sărac, el însă nu va fi lipsit de slavă, proorocind cu patru sute șaptezeci de ani înainte că în templul acesta era rânduit să intre Mesia, Fiul lui Dumnezeu. În acest chip, a prins din nou râvna celor ce zăboveau la zidirea templului, ducând lucrul lor la bun sfârșit. Și a fost iubit și cinstit de toți, ca un prooroc al lui Dumnezeu împăratul.
Tot în această zi, pomenim pe Sfânta Teofana, împărăteasa
Aceasta a fost născută și crescută în Constantinopol, trăgându-se din neam împărătesc, din vestiții Martinachii, fiică a lui Constantin și a Anei, care era din Anatolia. Deci, aceștia, neavând prunc, în fiecare zi se mâhneau și rugau, pentru aceasta, pe Născătoarea de Dumnezeu, pururea, adică, mergând la preacinstita ei biserică, de la locul numit Vascu. Și aduceau fierbinți rugăciuni, zicând: „Stăpână, Doamna Lumii, să ni se dezlege nouă nașterea de prunci, ca să nu ne mâhnim”. Drept aceea, fiindcă cereau cu credință, pentru aceasta au dobândit prunc, parte femeiască, pe împărăteasa Teofana. Deci, ea, după ce s-a făcut ca de șase ani, a învățat Sfintele Scripturi, și s-a împodobit pe sine cu tot felul de bunătăți. Și, văzând părinții ei că era atât de îmbunătățită, se bucurau, nădăjduind că, în scurtă vreme, vor câștiga și rodul acestui fel de copilă bună. Deci, pe măsură ce această tânără dăruită sporea cu vârsta pe atât creștea ea, la și mai mari bunătăți și la și mai înalte daruri.
Și, împăratul Vasile Macedonul a căutat o tânără frumoasă și îmbunătățită. Deci, la Teofana, pomenitul împărat, a aflat toate bunătățile împreună adunate, pentru care a însoțit-o pe ea, prin legiuită cununie, cu fiul său, Leon înțeleptul și împăratul. Și era plin tot Constantinopolul de bucurie și veselie, pentru acest fel de împărătească și cinstită nunta. N-a trecut însă multă vreme, și diavolul a semănat, prin limba lui Santovarin, o neghină și un viclean cuvânt. Și, înștiințându-se despre această zisă uneltire a lui Leon împotriva sa, împăratul Vasile a pus la închisoare trei ani atât pe fiul său Leon, cât și pe soția sa Teofana. Dar când s-a sărbătorit hramul bisericii Proorocului Ilie, atunci iarăși, s-au împăcat părintele cu fiul și, împreună cu el, a ieșit în mijlocul poporului și au făcut obișnuita sărbătorire. Iar, când s-a îmbolnăvit, împăratul a hotărât pe același fiu al său, Leon, ca singur stăpânitor și împărat.
Deci, de atunci, această cinstită împărăteasă, trăind în palatele împărătești, se nevoia pentru mântuirea sufletului său, ca slavă împărăției și bucuriile acestei vieți le socotea că nimic și ca pe o țesătură de păianjen. Pentru care, ea nu contenea pururea, ziua și noaptea, a sluji lui Dumnezeu și semenilor, cu psalmi și cu laude, cu milostenii și cu tot felul de înfrânări. Și, măcar ca pe dinafară, la vedere, purta hlamidă împărătească, pe dinăuntru, însă, și întru ascuns purta haine aspre de păr; și cu aceasta își strunea trupul său. Se înfrâna fericită și de la mese bogate, având hrana simplă și nefelurită: pâine, adică, și legume; și cu acestea se mulțumea, ca și cu cea mai mare desfătare. Împărțea la săraci banii care îi cădeau în mână. Încă și podoabele și hainele ei scumpe le vindea, fericită, și dădea banii la nevoiași. Da văduvelor și orfanilor cele spre trebuință și îndestularea lor. Dăruia mănăstirilor și locașurilor pustnicești bani și acareturi. Se purta față de slugi ca și când i-ar fi fost frați. Nu s-a aflat niciodată jurământ în gura ei. N-a ieșit minciuna de pe buzele ei, nici clevetire împotriva cuiva. Către toți se aplecă cu bunătate, și s-a făcut ca o maică a tuturor celor ce nu aveau scăpare și ajutor. Și, măcar că patul ei era așternut cu țesături cu fir de aur și cu podoabe împărătești, ea însă, după ce înnopta, lasă patul și se odihnea jos, pe podeaua așternută cu o singură rogojină sau cu țesături aspre de păr și necontenit udă așternutul său cu lacrimi, foarte puțin somn dormind, că repede se deșteptă pentru a lăuda pe Dumnezeu.
Deci, din multă ei viață aspră și grea pătimire, a dat într-o rea boala trupească. Ci, fericită folosea boala ei ca pricina de înfrânare. Toate bucățele ce se găteau pentru boala ei, ea le împărțea la cei flămânzi. Gura fericitei acesteia n-a încetat să învețe dumnezeieștile cuvinte și nu contenea vreodată a rosti psalmii lui David și nu trecea cu vederea lauda Domnului cea de șapte ori în zi, nici n-a dormit fără lacrimi.
Și, ca să zic pe scurt, împărăteasa aceasta s-a lepădat, pentru Domnul, de lume și de cele pricinuitoare de bucurii în lume. Toată osârdia ei era lauda lui Dumnezeu ziua și noaptea, facerea de milostenii, către cei lipsiți, și tot felul de înfrânări, desăvârșit a plăcut lui Dumnezeu și i s-a dat ei a cunoaște mai înainte vremea sfârșitului său. Și, chemând pe toți ai săi și mult învățându-i, și-a dat cu pace fericitul ei suflet în mâinile lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Mucenic Marin
Sfântul Mucenic Marin a trăit pe vremea împăratului Carin. Era roman de neam și încă de tânăr a făcut parte din senatul roman și a avut dregătorii de cinste. Fiind pârât că e creștin, a fost dus la cercetare. Dar pentru că n-a vrut să jertfească idolilor, a fost supus la multe chinuri. Apoi sfântul a spus împăratului că va merge la altarul idolesc să aducă jertfă; acolo însă a doborât, cu rugăciunile lui, idolii. Și atunci a primit sfârșitul prin sabie. Tatăl lui și mama lui l-au însoțit până la locul de osândă, fericindu-l.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.