Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 16 iunie: Sfântul Ierarh Tihon, episcopul Amatundei, făcătorul de minuni; Sfinții Mucenici Tigrie preotul și Eutropie citețul și Sfântul Cuvios Moise de la Optina. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna iunie, în ziua șaisprezece, pomenim pe Sfântul Ierarh Tihon, episcopul Amatundei, făcătorul de minuni
Sfîntul Tihon se trăgea din orașul Amatunda, cetate în insula Cipru, din părinți binecredincioși și iubitori de Hristos. El a învățat din tinerețe a cunoaște pe Hristos Dumnezeu și sfintele Lui Scripturi. El s-a numărat în clerul Bisericii și s-a rînduit ca să citească poporului dumnezeieștile cuvinte în biserică. Apoi, pentru curăția vieții lui, a fost hirotonisit diacon de Sfîntul Memnon, episcop al aceleiași cetăți Amatunda. Episcopul Memnon, ducîndu-se către Domnul, prin alegere, a fost ridicat la scaunul episcopal Sfîntul Tihon și a fost sfințit arhiereu de marele Epifanie, arhiepiscopul Ciprului.
În acea vreme era încă în insula Cipru, mulțime de popor necredincios, care se ținea de rătăcirea închinării la idoli. Deci, multă osteneală a suferit Tihon, arhiereul lui Hristos, întorcînd la credință pe oamenii care piereau în păgînătatea elinească, aducîndu-i de la înșelăciunea idolească la Hristos Dumnezeu. Domnul i-a ajutat în ostenelile lui, căci, scoțînd turma cea cuvîntătoare din dinții lupilor răpitori și drăcești, a adus-o în ograda Bisericii celei sobornicești și din capre a făcut oi ale lui Hristos. El a sfărîmat toți idolii care erau împrejurul Amatundei și drăceștile locuințe, iar capiștile lor le-a stricat.
Viețuind mulți ani, a îndreptat bine Biserica cea încredințată lui, fiind numit făcător de minuni, căci multe minuni a făcut în viața lui, asemenea și după moarte. Dar viața lui întreagă și istoria minunilor lui nu s-au putut afla; căci din cauza învechirii vremii și a războaielor agarenilor, precum multe sfinte biserici au fost pustiite, tot astfel au pierit și cărțile bisericești. Însă din multele minuni ale lui, două au venit la știrea noastră.
Iată prima minune: Pe cînd era încă tînăr în casa sa, petrecînd lîngă părinți, l-a pus tatăl său să vîndă pîine; pentru că aceea era meseria tatălui său, ca din vînzarea pîinii să-și hrănească familia. Deci fericitul tînăr dădea pîinea la săraci fără plată. Tatăl lui, înștiințîndu-se de aceasta, a început a se supăra asupra lui și a-l ocărî. Iar tînărul, fiind insuflat de Dumnezeu, îi zicea: „O, tată, pentru ce te mîhnești, ca și cum ai suferi vreo pagubă? Pîinile le-am dat împrumut lui Dumnezeu și am zapisul Lui cel nemincinos, Care zice în sfintele cărți: Cel ce dă lui Dumnezeu, va primi însutit! Iar de nu crezi cele grăite, să mergem la hambar și vei vedea acolo, cum Dumnezeu dă datoria Sa, celor ce I-au dat Lui cu împrumut”. Aceasta zicînd-o, a mers cu tatăl său la hambar, și, cînd a deschis ușa, a aflat cămara care era deșartă, plină de grîu curat. Tatăl său s-a mirat cu spaimă și, căzînd, s-a închinat lui Dumnezeu, dîndu-I mulțumire. Dintr-acea vreme nu mai oprea pe fiul său să împartă pîini la săraci cît va voi.
A doua minune este aceasta: Lucrătorii, tăind vițele cele uscate dintr-o vie, le aruncau afară; iar Sfîntul Tihon, adunînd acele vițe uscate, le sădea în via sa și se ruga lui Dumnezeu să-i dea la via lui patru daruri: Cel dintîi, ca vițele cele uscate, sădite să primească umezeală și putere vie, ca ele să se înrădăcineze, să nască și să crească. Al doilea, ca acea vie a lui să fie îndestulată cu rodurile sale. Al treilea, ca strugurii să fie dulci la gust și sănătoși. Al patrulea, ca strugurii din via lui să se coacă mai degrabă decît în toate viile.
Astfel rugîndu-se, a doua zi, mergînd la acele vițe uscate pe care le sădise, le-a găsit pe toate răsărite și înverzite. Începînd a crește, într-același an mai presus de obicei și de firea sa, a adus mare îndestulare de struguri, încît în celelalte vii strugurii erau verzi, iar în via Sfîntul Tihon strugurii se copseseră mai degrabă decît la toți și erau foarte dulci la gust și foarte folositori sănătății omenești. Acea vie a fost lucrată mulți ani nu numai cît a trăit Sfîntul Tihon, ci și după moartea lui, aducînd rod cu îndestulare. Deci, în tot anul, mai înainte de vremea cea obișnuită a coacerii tuturor viilor, în 16 zile ale lunii iunie, la pomenirea Sfîntului Tihon, se aduceau la biserica sfîntului struguri copți din acea vie, iar cu vinul cel stors dintr-înșii, se săvîrșea jertfa cea fără de sînge la Sfînta Liturghie.
Din aceste două minuni se poate vedea destul de bine că Sfîntul Tihon a fost făcător de minuni și bineplăcut lui Dumnezeu. Se adeverește încă la slujba lui și aceasta, că vremea sfîrșitului său a văzut-o mai înainte și a spus aceasta multor prieteni ai săi. Pentru sfințenia acestui făcător de minuni, să fie slăvit Dumnezeul nostru acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tot în această zi, pomenim pe Sfinții Mucenici Tigrie preotul și Eutropie citețul
Sfinții Tigrie și Eutropie au fost din clerul Sfântului Ioan Gură de Aur, pentru care au și pătimit; căci a fost pusă asupra lor o pricină nedreaptă, pentru arderea ce s-a făcut în Constantinopol. Iată acea pricină: În ziua în care a fost izgonit marele luminător al Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur, fiind dus la surghiun ca un soare la apus, s-a aprins un foc în biserica cea sobornicească nu din vreo pricină omenească, ci din urgia lui Dumnezeu; și răspândindu-se prin toată biserica, a ieșit prin ferestrele cele mai de sus și a ajuns la acoperișul bisericii.
Și a înconjurat văpaia biserica, nu numai înăuntru, ci și pe dinafară, încât au ars toate zidirile cele de lemn ce erau aproape de piatră. Și suflând un vânt puternic, acea văpaie a fost dusă pe sus prin aer de la biserică, a trecut târgul și s-a plecat ca un pod deasupra palatului în care se tăceau sfaturile senatului, și l-a ars desăvârșit. Si se vedea o minune înspăimântătoare: Focul, ca un însuflețit, în chip de balaur, umblând împrejur, mistuia casele cele depărtate și mai ales cele ale vrăjmașilor Sfântului Ioan, iar casele ce erau aproape de biserică, acelea au rămas întregi. Deci cămările care erau cu cinstitele vase, focul nu le-a atins, ca dintr-aceasta să se înștiințeze toți, că nu după întâmplare s-a făcut o ardere ca aceasta, ci din mânia lui Dumnezeu, pentru izgonirea cea nedreaptă a Sfântului Ioan Gură de Aur. Și în trei ceasuri, multe zidiri frumoase și de mulți ani, podoabe nespuse și bogății nenumărate s-au prefăcut în cenușă; însă n-a pierit nici un suflet de om în pârjolul cel înfricoșat, și toți ziceau: „Dumnezeu pedepsește cetatea cu foc, pentru că fără de vină au izgonit pe Ioan Gură de Aur, plăcutul lui Dumnezeu”. Iar oamenii vrăjmași ai Sfântului Ioan au găsit de aici pricină împotriva prietenilor lui și ziceau: „Cei ce sunt de un gând cu Ioan au aprins biserica ” .
Deci îndată au ridicat prigoană cumplită asupra robilor nevinovați ai lui Dumnezeu, episcopi, preoți, clerici și călugări, pe care, prinzându-i, pe unii îi munceau în Constantinopol, iar pe alții, legându-i, i-au trimis în Calcedon și îi chinuiau cu grele legături prin temnițe. Și erau unii dintre vrăjmașii Sfântului Ioan, cu nărav ca de oameni sălbatici, care erau rânduiți să umble prin cetate, să asculte vorbele din popor ce se grăiesc despre Ioan și, de auzeau pe cineva grăind bine de Ioan și jelind pentru izgonirea lui, îndată îl prindeau, îl duceau la închisoare și-l sileau să blesteme pe bărbatul cel sfânt; iar pe cei ce nu voiau, pe unii îi băteau cumplit, altora le jefuiau averile și-i surghiuneau prin felurite locuri; pentru că, păstorul fiind bătut, se cuvenęa și oile să fie risipite.
Intr-acea vreme, era eparh al cetății un anume Optat, cu credința elin, ținând de păgânătatea închinării de idoli; iar cu obiceiul aspru și nemilostiv. Acela, fiind vrăjmaș al creștinătății, se bucura în sine văzând tulburarea aceea care se făcea între creștini, unul împotriva celuilalt năvălind deodată cu răutate. Deci primejdiile și strâmtorările care erau între creștini, acelea îi erau lui bucurie și veselie, și ajuta pe cei care vrăjmășuiau împotriva Sfântului Ioan și împotriva iubitorilor lui. Deci a început a face cercetare pentru focul ce se pusese, de unde și prin a cărui faptă s-a aprins. Si, prinzând pe mulți, îi muncea cumplit, ca și cum ei ar fi fost pricina focului, dar în fapt zavistuind asupra creștinilor. Între alții au prins și pe cinstitul preot Tigrie, pe care, dezbrăcându-l și dându-l la munci, l-au bătut cumplit, cu curele ude, peste tot trupul. Iar acest Tigrie era de neam barbar și famen cu trupul, însă nu din naștere, ci din scopire. El, fiind robit din copilăria sa și cumpărat de un stăpân bogat, acela l-a scopit și el slujea ca un rob în casa stăpânului său. Iar după mulți ani, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, câștigând libertatea sa, s-a lipit de slujitorii bisericești și, pentru viața lui cea îmbunătățită, l-au cinstit cu rânduiala de preot, pentru că era cu adevărat bărbat plin de toate bunătățile și de plăcerea lui Dumnezeu: blând, smerit, milostiv, iubitor de străini, folositor celorlalți cu cuvântul și cu lucrul. Pe acesta muncindu-l mult eparhul cel nemilostiv, l-a surghiunit în Mesopotamia unde s-a și sfârșit ca un pătimitor în strâmtorarea legăturilor.
După aceasta, muncitorul a prins și pe Eutropie citețul, fiindcă a fost pârât ca un pricinuitor al focului. Iar Sfântul Eutropie era feciorelnic, fără de prihană din pântecele maicii sale, tânăr cu anii și cu nici un rău amestecat, nevinovat cu mâinile și curat la inimă. Pe acesta dându-l la muncire, întâi l-au bătut cu vine de bou, apoi, bătându-l cu bețe și vergi groase, i-au sfărâmat oasele. După aceea, cu unghii de fier i-au strujit nu numai coastele, ci și fața, fruntea și tot trupul lui până la oase. După aceasta, i-au ars cu lumânări părțile cele de jos ale trupului său. În toată vremea acelor munci, eparhul îl întreba de focul ce se aprinscsc, dacă el a aprins biserica. Și după ce sfântul mucenic nu i s-a supus, a poruncit ca să-l ia de la muncire și să-l arunce în temniță.
În acea vrełne, un episcop, cu numelc Sisinie, dormind, i s-a făcut o vedenie ca aceasta: I sc părea că este în biserica Sfântului Întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan și a văzut pe un bărbat cinstit cu fața în chip de înger, fiind strălucit ca unul din sfinții cei mari. Acela stătea în fața dumnezeiescului altar, ca și cum se minuna și se întrista, și l-a auzit zicând astfel: „Pe toată cetatea am înconjurat-o căutând bărbați îmbunătățiți și, dintr-atâta mulțime de oameni, pe nici unul nu am putut afla bărbat bun decât numai pe fericitul Eutropie”.
Aceasta văzând-o Sisinie episcopul în vis și deșteptându-se, a chemat îndată pe un preot ce era lângă el și i-a spus cele văzute și auzite. Deci i-a poruncit ca să meargă prin toată cetatea, căutând și întrebând cine este Eutropie. Iar preotul, ducându-se și căutând pe Eutropie, i s-a spus că un Eutropie a fost muncit și dat la judecată nu demult în priveliște, ca un făcător de rele, apoi a fost aruncat în temniță. Deci acel preot alergând și aflând pe mucenic în temniță, a căzut la dânsul cu lacrimi și a vorbit cu dânsul, și l-a rugat pe el ca pe un mare plăcut al lui Dumnezeu și răbdător de chinuri al lui Hristos să se roage Domnului pentru dânsul. Si întorcându-se preotul la episcopul său, i-a spus cine este Eutropie și unde se află.
Si zăcând Sfântul Eutropie în temniță foarte bolnav de muncile cele cumplite ce le pătimise, au început a putrezi rănile trupului său și suferea dureri cumplite. Iar după o vreme, scoțându-l iarăși la muncire și spânzurându-l la muncă, și-a dat sufletul său în mâinile Domnului, lăsând celor ce-l munciseră pe el, trupul său mort și plin de răni. Iar muncitorul, înștiințându-se că el este mort, a poruncit să-l arunce afară fără de îngropare, spre mâncarea câinilor. Si a stat acel trup pătimitor până noaptea, când, pe o vreme întunecată cu vifor și vărsare de ploaie, au venit niște cucernici preoți în taină și au luat trupul mucenicului și, în aceeași noapte, l-au îngropat la un loc cinstit. Iar în timpul îngropării, au auzit în văzduh glasuri de cântări îngerești preadulci și negrăite. Si s-au încredințat de sfințenia fericitului Eutropie și astfel au început a-l cinsti pe acela ca pe un mare mucenic al lui Hristos. Iar noi cinstind cu dreaptă credință pomenirea acestor doi sfinți mucenici, Tigrie preotul și Eutropie citețul, și nădăjduind spre sfintele lor rugăciuni, slăvim pe Tatăl, pe Fiul si pe Sfântul Duh, pe Unul Dumnezeul nostru în veci. Amin.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Moise de la Optina
Cuviosul Părintele nostru, Schiarhimandritul Moise, proestosul și starețul Sihăstriei Optina, s-a născut la 15 ianuarie 1782, în orașul Borisoglebsk, din gubernia Iaroslavsk, primind la Sfântul Botez numele de Timotei. Fiind primul copil în familia evlaviosului negustor Ivan Grigorievici Putilov și primind educație atât în casa părintească, cât și la biserica lui Dumnezeu, el a devenit îndrumător duhovnicesc al fraților săi. Ajungând la vârsta majoratului și văzând deșertăciunea vieții pământești, chemat de duhul pustniciei, Timotei vizitează împreună cu fratele său Iona o serie de mânăstiri și stareți renumiți. Convorbirile vii și dese cu fețe duhovnicești au avut urmări binecuvântate: în ei s-a sălășluit în chip neobservat focul nevoinței monahale.
Începutul nevoințelor frații l-au făcut la Sihăstria Sarovului, găsindu-l acolo pe marele stareț Serafim de Sarov. Peste trei ani, “pe căi necunoscute lui”, pusnicul Timotei a ajuns între monahii pădurilor de la Roslavsk. Între acești viețuitori ai pustiei Timotei a locuit zece ani, primind tunderea în monahism cu numele de Moise. Însă nu se poate ascunde cetatea care stă în vârful muntelui, și Cuviosul Moise, împreună cu fratele său Cuviosul Antonie, a fost chemat la o nouă osteneală… Chemat la Sihăstria Optina, la început pentru crearea și orânduirea Schitului Sfântului Ioan Înaintemergătorul, Cuviosul Moise devine în scurt timp proestos al Sihăstriei, și din acest timp începe creșterea duhovnicească și proslăvirea mânăstirii.
În timpul Cuviosului Moise mânăstirea s-a transfigurat, a înflorit ca o grădină frumos mirositoare. Bisericile vechi au fost reînnoite și înfrumusețate, s-au ridicat altele noi, în jurul lor se înălțau clădirile cu chiliile fraților, bucătăria cu sala de mese, bibliotecile… Nimic nu scăpa atenției proestosului mânăstirii: pădurile mânăstirii, pășunile, grădinile, livezile, iazurile, animalele și albinele, toate se aflau sub privirea sa purtătoare de grijă. Însă cea mai importantă rămânea totuși grija sa pentru monahi, pentru progresul lor în bine și în fapta supremă, mântuirea sufletului. El însuși rămânând, în pofida multor sale griji, un adevărat ascet și ostaș al lui Hristos, Preacuviosul Moise știa să aprindă osârdia către Dumnezeu și în sufletele fraților încredințați lui, să-i întărească în cugetul bun al inimii, “să se întărească în nevoința cea bună sfârșitul să-l atingă și credința să o păstreze”.
În timpul conducerii sale, la Sihăstria Optina se naște stăreția; el îl invită la Sihăstrie pe starețul Leon, tot el așează jugul îndrumării (hrănirii) duhovnicești a fraților asupra succesorului său, Cuviosul Macarie. În timpul păstoririi sale vine la Optina poslușnicul care va deveni marele ei luminător, Cuviosul stareț Ambrozie. O mare atenție o acordă Starețul Moise și editării de cărți: în vremea sa se editează șaisprezece volume de literatură duhovnicească. “Cândva”, spunea Cuviosul, “cineva va citi o carte sau alta, și folosul sufletesc al unui singur om va răsplăti toate ostenelile noastre. Dumnezeu va da… cândva vor fi roade”.
Tot el a adunat și o bibliotecă mânăstirească foarte bogată. Cuviosul Moise și-a închinat toate puterile slujirii celor din jur. Sarcina grea a proestosului, muncile neîncetate spre folosul obștii, rezolvarea nenumăratelor probleme, toate acestea îi umpleau fiecare zi. Deși înzestrat cu nenumărate daruri duhovnicești el nu avea posibilitatea, asemănător Preacuviosilor stareți Leon și Macarie, să primească descoperirea sinceră a gândurilor fraților, să se întâlnească cu ei și să-i îndrume. Însă minunea vieții și slujirii sale a fost însăși Optina, înfloritoare și proslăvită, devenită în fapt centrul vieții duhovnicești a Rusiei.
Cuviosul Moise s-a învrednicit, asemănător multor stareți de la Optina, să primească la 6 iunie 1862, cu puțin timp înainte de sfârșitul său, marele chip îngeresc. Vestea despre tunderea sa în schimă și despre apropiatul său sfârșit a adunat la căpătâiul său o mulțime de oameni, monahi și laici. Cu lacrimi și cu evlavie s-au apropiat ei de Stareț, pentru a primi ultima sa binecuvântare. Ținând crucea în mâinile sale slabe, Cuviosul i-a binecuvântat pe toți și le-a dăruit iconițe…
În ultimele zile din viața pământească a Cuviosului Moise, s-a descoperit darul înainte-vederii ascuns de el cu grijă: starețul bolnav, scoțând suspine de durere, l-a chemat pe ajutorul său din chilie și i-a spus: “Întreabă, ce femeie e? Ce vrea? De ce mă deranjează?” Ajutorul din chilie al starețului, nevăzând nici o femeie, s-a gândit că delirează. Însă mai apoi s-a adeverit că în pridvor, după ușă, într-adevăr a stat mult timp o femeie care, primind o iconiță, nu voia să se îndepărteze și ruga cu insistență să mai primească o iconiță și pentru fiul ei. Auzind despre aceasta, ajutorul starețului a luat o iconiță și a adus-o starețului pentru binecuvântare. Starețul a binecuvântat-o și a spus: “Iată acum sunt liniștit”, și ajutorul starețului a dat icoana femeii care aștepta.
Unui alt vizitator, spre marea lui uimire, starețul i-a spus că duminică nădăjduiește să fie la biserică, și atunci când acesta l-a contrazis, că din cauza slăbiciunii nu va putea nicidecum să slujească, Părintele nostru Moise a adăugat la cele spuse: “Nu se poate să slujesc, însă să fiu acolo se poate”. Cuvintele acestea s-au adeverit în totalitate; duminică sicriul starețului adormit întru Domnul a fost mutat în biserică. Sfârșitul drept al Cuviosului stareț Moise a avut loc la 16 iunie 1862, în al 81-lea an al vieții sale. Încă n-a părăsit Cuviosul mânăstirea și după moartea sa s-au arătat minunile.
În mânăstire s-a întâmplat o nenorocire: domnișoara Nadejda, luând apă fierbinte din vasul pentru spălat, a alunecat și a căzut în apă, opărindu-se grav. A mai trăit doar două zile și, împărtășită cu toate Tainele, s-a sfârșit. Înainte de moartea Nadejdei, o femeie care păștea vacile l-a văzut într-un vis subțire pe Cuviosul Moise îmbrăcat în mantie, cu toiag, mergând la biserică, unde a fost așezată Nadejda. Luând binecuvântare de la stareț femeia l-a întrebat: “Unde te grăbești, părinte?” Iar el i-a răspuns: “Mă duc să o conduc pe Nadejda”.
S-au aflat apoi și moaștele sale neputrezite. În timpul înmormântării Cuviosului Antonie care tocmai trecuse la Domnul, schimonahul Nestor și egumenul Marcu au deschis cavoul și au descoperit sicriul Cuviosului părintelui nostru Moise cu totul intact, în pofida umezelii pământului… iar deschizând sicriul, au văzut că trupul starețului rămăsese neputrezit…
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.