Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 16 mai: Sfântul Cuvios Teodor cel Sfințit; Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei; Sfântul Mucenic Nicolae din Mețovo; Sfânta Cuvioasă Muza fecioara și Sfântul Brendan Marinarul. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna mai, în ziua șaisprezece, pomenim pe Sfântul Cuvios Teodor cel Sfințit
Fericitul Teodor a fost ucenicul marelui Pahomie și apoi stareț, după dânsul, al mănăstirilor din Tabena Egiptului, ca unul ce s-a învrednicit a fi asemenea la chip și împreună locuitor cu marele său stareț. S-a născut în Tebaida de Sus, din părinți creștini și a simțit cu putere, încă din copilărie, chipul cel înșelător al lumii. Avea numai 12 ani când, la Botezul Domnului, s-a retras de la o masă îndestulată, ca de sărbătoare, și, ascunzându-se de oameni, a postit până seara, rugându-se lui Dumnezeu să-l primească în slujba Sa și să rămână toată viața credincios chemării sale.
Când avea 14 ani, cu binecuvântarea mamei sale, a mers la o mănăstire de monahi bineplăcuți lui Dumnezeu și a rămas acolo, începând a viețui cu frica de Dumnezeu. Auzind însă de Sfântul Pahomie, de sfințenia vieții lui, de buna rânduială a vieții monahilor din mănăstirile lui – viața de rugăciune și de muncă, de privegheri și de tăcere, de frățietate și de ascultare -, s-a dus la Tabena și s-a învrednicit a fi numărat printre ucenicii Sfântului Pahomie. Când a împlinit 25 de ani, fericitul Teodor a fost ales, de dascălul său, ca însoțitor în drumurile pe care acesta le făcea mănăstirilor puse sub povățuirea sa.
Multă bucurie avea Cuviosul Pahomie, văzând cum crește ucenicul său în înțelepciune, în cunoașterea dumnezeieștilor învățături, în desăvârșita curăție. La 30 de ani, a fost sfințit preot din porunca marelui stareț, de unde și numirea lui de Teodor cel Sfințit, adică Teodor preotul. Curând, după aceasta, Sfântul a primit cârmuirea mănăstirii din Tabena, iar Cuviosul Pahomie s-a așezat în mănăstirea Pamvo.
Odată, făcându-se vinovat de păcatul îngâmfării, Teodor a fost mustrat de duhovnicescul său dascăl și doi ani a fost supus la canon de ascultări smerite, în fața tuturor călugărilor, canon pe care Teodor l-a împlinit cu sfințenie. La puțină vreme după moartea lui Pahomie, întâmplându-se dezbinări și neînțelegere între mănăstirile pahomiene, Teodor a fost ales să păstorească în toate aceste mănăstiri și a izbutit să readucă pacea și dragostea frățească în marea familie a fraților săi, reașezând peste tot orânduielile de viață statornicite de Sfântul Pahomie, părintele de obște, și aducând nenumărate suflete la Hristos. Mai mult, sub cârmuirea sa, aceste mănăstiri au ajuns la atâta strălucire, că pretutindeni se dusese vestea de viață curată și plină de sfințenie a călugărilor săi.
La 16 mai 367, acest mare îndrumător de suflete și-a dat obștescul sfârșit în mâinile Domnului Hristos, pe Care l-a slujit cu credință, din copilărie.
Tot în această zi, pomenim pe Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei
Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan s-au nevoit în veacul al XVIII-lea în Sihăstria Putnei, loc de aspră nevoință și de liniște în care se retrăgeau cei mai aleși monahi putneni.
Sfântul Cuvios Sila s-a născut în anul 1697 în ținutul Botoșanilor, din părinți ortodocși, Ion și Ioana. A intrat ca frate începător la Schitul Orășeni (com. Cristești, jud. Botoșani), fiind foarte tânăr, de unde, în anul 1714, la vârsta de 17 ani, a venit la Sihăstria Putnei, unde a fost primit și apoi călugărit de starețul Teodosie. După trecerea acestuia la cele veșnice, starețul Dosoftei, noul părinte duhovnicesc al schitului, a rânduit să fie hirotonit diacon și preot, iar la scurt timp să fie tuns în schima mare. Ca ucenic și ajutor al starețului Dosoftei, ieroschimonahul Sila a purtat grijă timp de peste 30 de ani de toate cele necesare obștii, ostenindu-se, în același timp, la slujbele bisericii și la împlinirea pravilei de chilie. În toamna anului 1753, trecând la Domnul starețul Dosoftei, Cuviosul Sila a fost numit stareț de către mitropolitul Moldovei, Sfântul Iacob Putneanul. Ca părinte duhovnicesc al obștii, a înnoit viața duhovnicească a Sihăstriei Putnei, iar ca bun chivernisitor, cu binecuvântarea mitropolitului Iacob, a zidit o biserică nouă de piatră cu hramul Buna-Vestire, pe care a împodobit-o cu toate cele trebuitoare, precum și o nouă trapeză și chilii. Ajuns vestit duhovnic și povățuitor de suflete, Cuviosul Sila a fost prețuit atât de credincioșii simpli, cât și de domnitorii Moldovei Constantin Cehan Racoviță și Grigorie Calimachi, precum și de înalți dregători, egumeni și arhierei, pe toți povățuindu-i cu înțelepciune pe calea mântuirii. Sub îndrumarea sfântului stareț, monahii din Schit se îndeletniceau cu caligrafierea manuscriselor ce cuprindeau sfinte slujbe și importante scrieri ale Sfinților Părinți. Dintre ucenicii săi, cel mai cunoscut este episcopul Rădăuților Dosoftei Herescu. Ultimii ani de viață Cuviosul Sila și i-a petrecut în multe lipsuri și încercări, ca urmare a răpirii Bucovinei de către Imperiul Habsburgic, în anul 1774, și a îngrădirilor puse de noua stăpânire. Schitul nu avea cele necesare hranei monahilor și era nevoit să se împrumute de bani și alimente. Cunoscându-și apropiatul sfârșit pământesc, Sfântul Sila a pus povățuitor Sihăstriei Putnei pe Cuviosul Natan, apoi și-a cerut iertare de la toți. La 23 aprilie 1783, după ce se nevoise aproape 70 de ani la Sihăstria Putnei, Cuviosul ieroschimonah Sila și-a dat cu pace sufletul în mâinile Domnului, pe Care L-a iubit și slujit întreaga sa viață.
Sfântul Cuvios Paisie s-a născut în anul 1701 și a intrat de tânăr în viața monahală. Pentru vrednicia sa a fost hirotonit diacon, apoi preot, și a ajuns egumen la Mănăstirea Sfântul Ilie, de unde a trecut la Mănăstirea Râșca. După o vreme a venit la Schitul Sihăstria Putnei, viețuind întru adâncă smerenie. Deși nu a fost stareț al Sihăstriei, el era un rugător înfocat, sprijinind în credința ortodoxă pe toți, mai ales în vremea stăpânirii străine. De asemenea, el primise de la Dumnezeu darul înainte-vederii, care, adăugându-se celorlalte virtuți, l-a făcut să fie cinstit de către toți ca un mare părinte duhovnicesc. Împreună cu stareții Sila și Natan a fost martor al greutăților din anii de stăpânire austriacă, dar s-a dovedit un nevoitor plin de râvnă. A trecut cu pace la cele veșnice în data de 16 decembrie 1784.
Sfântul Cuvios Natan s-a născut în anul 1717, fiind originar din Pașcani. A fost mai întâi viețuitor și eclesiarh la Mănăstirea Putna, unde a fost hirotonit diacon, apoi preot. Dornic de mai multă rugăciune și liniște, s-a retras la Sihăstria Putnei, unde a primit schima cea mare cu numele de Natan. Cuviosul Natan a fost cunoscut ca un duhovnic foarte iscusit, fiindu-i părinte duhovnicesc și marelui mitropolit Iacob Putneanul. Totodată, viețuitorii din sihăstrie, împreună-nevoitori cu el, dar și credincioșii închinători îl cinsteau ca pe un adevărat părinte și păstrător al bunelor rânduieli ortodoxe. El se îndeletnicea și cu caligrafierea de manuscrise și cu alcătuirea pomelnicelor ctitoricești. În anul 1781 a fost rânduit stareț de către Cuviosul Sila, care se pregătea pentru trecerea la cele veșnice. Deși înaintat în vârstă, ieroschimonahul Natan a continuat cu multă râvnă și jertfelnicie lucrarea duhovnicească a înaintașului său, călăuzind obștea încredințată lui spre păstorire timp de trei ani și jumătate, deși lipsurile și greutățile erau tot mai mari din pricina ocupației habsburgice. La capătul unei vieți închinate lui Dumnezeu, în neagonisire și curăție, după ce a purtat cu multă răbdare și necontenită rugăciune povara grea a bolilor, Cuviosul ieroschimonah Natan s-a mutat la Domnul, a doua zi după sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Hristos, pe 26 decembrie 1784.
La scurt timp după trecerea la cele veșnice a celor trei Sfinți ieroschimonahi, Schitul Sihăstria Putnei s-a pustiit din pricina vitregiei vremurilor. După mai bine de 200 de ani, la începutul Postului Mare din anul 1990, un monah putnean, retras pe locul fostului Schit, a văzut o lumină cerească deasupra pronaosului vechii biserici ruinate, lumină care a înconjurat biserica, apoi s-a făcut nevăzută. La puțin timp după aceasta, pe 24 aprilie 1990, când s-a început refacerea Schitului, în pronaosul vechii biserici s-au descoperit mormintele celor trei Cuvioși: Sila, Paisie și Natan, în care se aflau osemintele lor, galbene ca ceara și răspândind bună-mireasmă. În anii ce au urmat numeroase vindecări minunate s-au săvârșit la racla cu moaștele Cuvioșilor. De aceea, cu prilejul împlinirii a 550 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna și a 20 de ani de la resfințirea vechii biserici de la Sihăstria Putnei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în ședința sa din 6-7 iunie 2016, trecerea în rândul Sfinților a Cuvioșilor Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei, cu zi de prăznuire la 16 mai.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Mucenic Nicolae din Mețovo
Nicolae acesta s-a născut în Epira. El a fost schingiuit cu sălbăticie de către turci pentru credința lui în Hristos și omorât la Trikkala prin tăierea capului, la anul 1617.
O răcliță cu sfântul cap al acestui mucenic se păstrează până astăzi în una din mânăstirile Meteorei, din Tesalia. La sfintele lui moaște se lucrează minuni mari și se vindecă boli grele. El mai ales este chemat de credincioși ca să le alunge insectele dăunătoare de pe ogoare.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Brendan Marinarul
Sfântul Brendan ‘Călătorul’ este considerat primul creștin ortodox care a pășit pe pământ canadian, și astfel, este primul dintre sfinții din America de Nord. Sfântul Brendan fost un monah ortodox de origine irlandeză și a viețuit în secolul al VI-lea. A fost numit “Călătorul” sau „Marinarul”, deoarece a intreprins, împreună cu obștea sa monahală, o călătorie unică peste ocean, cu scopul de a afla o viață mai bună, – nu din punct de vedere material, ci o viață prin care să se încredințeze deplin lui Hristos.
Sfântul Brendan s-a născut în 484 la Tralee în Kerry, Irlanda. Acesta a ctitorit mai multe așezăminte monahale în Irlanda, între care se numără și Cluain Ferta Brenaind (sau Clonfert) din County Galway. Călătoriile sale misionare și pastorale l-au dus prin insulele Scoției și, posibil, prin Țara Galilor.
Sfântul Brendan a continuat practica monahilor ortodocși celți din vremea sa, pelerinajul – cu o destinație lăsată în grija Providenței. Ca un act al credinței, asemănându-se părinților Pustiei Egiptene, acești monahi au părăsit așezământul lor și folosind ambarcațiuni de dimensiuni reduse au navigat fără o țintă precisă. S-au încredințat deplin voii și purtării de grijă a lui Dumnezeu.
O cronică latină de la începutul secolului al IX-lea, Navigatio Brendani (Călătoria lui Brendan), relatează despre călătorii ale sale departe de țărmurile vestice ale Irlandei. Menționările precizează vizitele călătorilor irlandezi în America încă din secolul al VIII-lea, înainte de vikingi; însă dacă Sfântul Brendan însuși a făcut acestă călătorie este încă motiv de dispută, în principal din cauza îndoielilor legate de capacitatea unei bărci din piele de bou, ambarcațiune cu care ar fi navigat Sfântul Brendan, de a face față unei astfel de călătorii.
În 1976, exploratorul irlandez Tim Severin a construit o barcă din piele de bou, o replică a celei folosite de Sfântul Brendan, și timp de două veri el a navigat din Irlanda, via Insulele Hebride, Insulele Faroe și Islanda către Newfoundland pentru a demonstra că această călătorie a sfântului era realizabilă.
Sfântul Brendan a trecut la cele veșnice în 577. Mai este cunoscut și sub numele de Brendan din Clonfert, fiind prăznuit pe 16 mai.
Tot în această zi, pomenim pe Sfânta Cuvioasă Muza fecioara
„Robul lui Dumnezeu Prov – zice Sfântul Grigorie Dialogul, Papa Romei, către arhidiaconul său Petru mi-a spus mie despre sora lui, care se numea Muza, cum că, fiind încă pruncă mică, într-o noapte oarecare i s-a arătat în vedenia visului Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria, căreia îi urmau niște fecioare de o vârstă cu Muza. Si a întrebat Stăpâna pe Muza: «Oare voiești să viețuiești cu aceste fecioare și să-mi urmezi mie?» Răspuns-a aceea: «Voiesc, Doamnă!» Si i-a poruncit ei Stăpâna, ca să nu mai facă de acum nimic copilăresc sau ceva necuvios, să se înfrâneze de râs și de jucării, știind că la treizeci de zile va veni și va ședea împreună cu fecioarele acelea.
Deci, prunca Muza, deșteptându-se, și-a schimbat obiceiul din ceasul acela și și-a lepădat toată mintea copilărească. Iar părinții ei minunându-se de aceea și întrebând-o pe ea; ea le-a răspuns că a văzut pe Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu și ce fel de poruncă a luat de la ea, și în care zi o să se ducă și o să se sălășluiască cu fecioarele cele ce îi urmau ei. Deci, sosind ziua a douăzeci și cincea, Muza a fost cuprinsă de friguri; iar la treizeci de zile, când s-a apropiat ceasul ieșirii ei, iarăși a văzut pe Preacurata Fecioară, venind la ea cu fecioarele acelea. Atunci ea a început a zice cu glas lin către Maica Domnului, care o chema: «Iată, vin Doamnă, iată, vin!» Și cu acest cuvânt și-a dat sufletul în mâinile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, și, ieșind din trupul cel fecioresc, s-a sălășluit cu sfintele fecioare” .
Această povestire auzind-o arhidiaconul Petru, a întrebat pe preasfințitul papă Grigorie: „Stăpâne, voiesc să știu dacă acum, mai înainte de luarea trupurilor, sufletele drepților pot să fie primite în cer”. Sfântul Grigorie a zis: „Aceasta nu pentru toți drepții putem să o zicem, cum că sunt primiți la ceruri, nici iarăși cu totul să o lepădăm; pentru că sunt sufletele unor drepți, care se deosebesc cu oarecare lăcașuri de Împărăția Cerului. Iar pricina pentru aceea nu este alta, decât numai că ei, în viața cea vremelnică, au avut o oarecare lipsă din dreptatea cea desăvârșită. Iar că sfârșindu-se sufletele drepților celor care au viețuit cu plăcere de Dumnezeu pe pământ, când ies din închisorile trupești, îndată sunt primite în cereștile lăcuințele, aceasta este mai arătat decât lumina soarelui, pentru că Însuși Adevărul Hristos mărturisește prin Sine, zicând: Unde este stârvul, acolo se vor aduna vulturii. Adică unde este Însuși Mântuitorul nostru cu omenescul nostru trup cel luat asupră-și, acolo, fără de îndoire, se vor aduna sufletele drepților. Si Apostolul Pavel dorea să se dezlege și să fie cu Hristos. Deci cel ce crede că Hristos este Ia ceruri, acela crede că și sufletul lui Pavel se află la ceruri cu Hristos. Pentru că acel Apostol arătat înștiințează că, după dezlegarea cea trupească, sufletele drepților se vor sălășlui în patria cea Cerească, pentru că zice: Știm, că de se va strica lăcașul trupului nostru cel pământesc, zidire de la Dumnezeu avem casă nefăcută de mână, veșnică la ceruri”
Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.