Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 17 aprilie: Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, episcopul Persiei; Sfântul Mucenic Adrian; Sfântul Ierarh Acachie, episcopul Melitinei Armeniei; descoperirea moaștelor Sfântului Alexandru din Svir și Sfântul Agapit, papă al Romei. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna aprilie, în ziua șaptesprezece, pomenim pe Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, episcopul Persiei
Pe când în Persia împărătea Saporie se înmulțiseră creștinii în acea țară, având episcopi, preoți și diaconi. Și s-au pornit spre mânie învățătorii păgânei credințe a perșilor, care se închinau soarelui și, împreună cu ei s-au unit și evreii, spre pierzarea creștinilor și căutau să ridice pe împărat asupra lor. Deci, au defăimat la împărat, mai întâi, pe Sfântul Simeon, episcopul cetăților Ctesifon și Salie, ca și cum acesta ar fi vrăjmaș împărăției persane și prieten al împăratului grecesc din Constantinopol, pe care îl înștiințează de toate câte se petrec în Persia. Iar, mai apoi, au fost învinuiți de trădare toți creștinii din Persia. Drept aceea, Saporie a pus dăjdie mare și grea asupra creștinilor și a rânduit și dregători sălbatici, care să strângă în grabă aceste dăjdii. A început, apoi, împăratul a ucide preoți și slujitori ai Bisericii, a jefui și chiar a dărâma bisericile creștinilor, iar pe Sfântul Simeon, socotit că vrăjmaș al împărăției perșilor, a poruncit să-l aducă la el. Însoțit de preoții Avdela și Anania și ferecat în lanțuri, Sfântul episcop a fost dus înaintea împăratului. Întrebat de ce nu se închină soarelui, Sfântul Simeon a mărturisit cu tărie că el se închină numai lui Dumnezeu cel Atotputernic. Deci, a fost trimis episcopul la temniță, dar pe drum, a zărit pe bătrânul Gotazat, care în tinerețe fusese învățător împăratului și fusese creștin, iar acum, pentru mărirea lumească și de frică, se închina soarelui, după credința perșilor. Pe aceasta zărindu-l episcopul s-a amărât în sufletul său și și-a întors fața de la el, nevrând să-l vadă. Dar Gotazat s-a luminat la suflet și a plâns cu amar, văzând jalea și batjocura episcopului său și-l ruga pe împărat pentru eliberarea din lanțuri a Sfântului episcop. Deci, împăratul, văzând întoarcerea la Hristos a lui Gotazat, nu numai că nu i-a împlinit cererea sa, ci măcar că ținea mult la el, a poruncit de i s-a tăiat capul. Și a îndeplinit, totodată, și cea mai din urmă dorință a fostului său dascăl, adică, să se strige că, numai pentru Hristos, și-a dat capul la tăiere. Și a auzit de aceasta Sfântul Simeon, în temniță fiind și a dat slava lui Dumnezeu, bucurându-se. Iar în ziua de Sfântă și marea Vineri a Patimilor Domnului, din acel an, au fost scoși din temnița cei o mie o sută cincizeci de creștini, ce se aflau închiși pentru credința lor, împreună cu episcopul lor. Simeon și cu ceilalți preoți: și după multe chinuri și batjocuri, pe care au îndurat de la păgânii prigonitori, au primit cununa muceniciei, prin tăierea capului cu sabia.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Mucenic Adrian
Și acest mucenic Adrian era unul din cei ce oarecând au fost prinși și au fost puși la felurite închisori. Fiind scoși din închisoare, în vremea când grecii se aflau în rătăcire și jertfeau zeilor celor mincinoși, era silit și acesta să se apropie de jertfelnic și să aducă tămâiere. Dar el nu numai că nu s-a plecat a face aceasta, ci tare fiind cu trupul și viteaz, a răsturnat jertfelnicul, și jertfele ce erau deasupra lui le-a vărsat și focul l-a împrăștiat. Pornind prin aceasta spre urgie pe guvernator și aprinzând mânia închinătorilor la idoli a fost prins și bătut fără cruțare, și l-au aruncat într-un cuptor ars cu foc, și așa s-a săvârșit cu pace.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Ierarh Acachie, episcopul Melitinei Armeniei
Acest preacuvios a fost din Melitina Armeniei, din părinți binecredincioși, temători de Dumnezeu care, fiind neroditori, prin rugăciune și prin înfrânare au cerut loruși de la Dumnezeu această roadă binecredincioasă, pe cuviosul Acachie, pe care crescându-l întru învățătura cărților, l-au dus la episcopul cetății aceluia, și l-au dat spre slujba lui Dumnezeu, căci așa s-au fost făgăduit când au cerut de la Dumnezeu să le dea acest rod. În acea vreme era episcop fericitul Otrie cel ce a fost unul din cei o sută cincizeci de sfinți, la Sinodul al doilea, împotriva eresului lui Machedonie, luptătorul în contra Duhului Sfânt. Cunoscând darul lui Dumnezeu ce era întru Acachie încă din pruncia lui, l-a făcut cleric bisericesc; și trecând Acachie din putere în putere, întru faptele cele bune și întru osteneli bisericești cu viața cea plăcută lui Dumnezeu, s-a suit la treapta preoției și făcându-se vas ales Sfântului Duh, s-a învrednicit de treapta arhieriei ca un vrednic, și a fost episcop al cetății Melitinei, după moartea episcopului Otrie, fiind ales de toți cu un glas. Acesta a fost la Soborul al treilea ce s-a ținut la Efes, dimpreună cu sfântul Chiril patriarhul Alexandriei, împreună și cu ceilalți sfinți părinți, împotriva lui Nestorie patriarhul Constantino-polului, care hulea pe preacurata Fecioară de Dumnezeu Născătoarea; pe acesta surpându-l, l-au dat anatemei, ca pe un eretic și păgân. Și așa Acachie, fiind iubit de toți sfinții părinți și lăudat, încă și de împăratul cel binecredincios, Teodosie cel Mic, mult a fost lăudat și întru mulți ani păstorind Biserica lui Hristos, și multe minuni făcând, s-a mutat către Domnul, punându-se sfintele lui moaște lângă mormântul sfântului mucenic Polieuct, cu care împreună acum stă în cetele sfinților.
Tot în această zi, pomenim descoperirea moaștelor Sfântului Alexandru din Svir
Alexandru s-a născut în data de 15 iunie 1448, în părțile Novgorodului, într-o familie de creștini evlavioși. El a fost cel de-al treilea copil al lui Ștefan și al Vassai. La Botez, sfântul a primit numele de Amos. Părinții săi au dorit ca el să se căsătorească, însă alta era cale cea sădită deja în inima lui. La numai 19 ani, tânărul Amos plecă spre Mănăstirea Valaam, măreața lavra rusească de pe Lacul Lagoda.
Trecând peste râul Svir, pe malul lacului Roscinsk, sfântul a auzit un glas tainic ce l-a îndemnat a ridica acolo o mănăstire. Îngerul său păzitor l-a însoțit însă mai departe, spre Mănăstirea Valaam. În această mănăstire, tânărul a petrecut că frate vreme de șapte ani, abia apoi el fiind tuns în monahism, sub numele de Alexandru, la vârsta de 26 de ani. Tatăl său, căutându-l prin multe locuri, l-a găsit în cele din urmă pe insulele de la Valaam. Ca urmare a întâlnirii cu fiul său, monahul Alexandru, tatăl său a intrat și el în mănăstire, precum și mama sfântului. Tatăl se va numi Serghie, iar mama se va numi Varvara.
Zece ani s-a nevoit sfântul lucrând tăcerea pe insula numită „Insula Sfântă”. Pe această insulă se mai păstrează încă și astăzi peștera cea strâmtă în care acesta s-a nevoit, însemnată cu o frumoasă cruce de lemn. Odată, în vremea rugăciunii, Sfântul Alexandru de Svir, a auzit un glas dumnezeiesc, care i-a zis: „Alexandru, ieși din acest loc și mergi pe locul arătat odinioară ție și acolo te vei mântui.” Ieșind din peșteră, sfântul merse până pe malul lacului mai sus amintit. În anul 1485, sfântul s-a așezat pe malul râului Svir, de la care și-a luat și numele.
Vreme de mai bine de șapte săptămâni, sfântul s-a nevoit în cunoașterea voii lui Dumnezeu, hrănindu-se numai cu ierburile ce creșteau prin zonă. Mai bine de opt ani, sfântul a fost ascuns tuturor. Astfel, abia în anul 1493, sfântul a fost găsit, din rânduiala lui Dumnezeu, de către un vânător aflat la vânătoare de reni. Un singur om a fost nevoie să îl întâlnească pe sfânt, ca mai apoi toată lumea să alerge la el, pentru rugăciune și binecuvântare.
Ani mulți au trecut de când sfântul s-a stabilit în această pustie, până să afle voia lui Dumnezeu. Astfel, trecând mai bine de 23 de ani, Domnul a binevoit a I se arata, în chipul a Trei Îngeri, precum și odinioară, lui Avraam, la Stejarul lui Mamvri. Fiecare înger era lumina adâncă și purta în mână un sceptru. Îngerii au zis către sfânt, cuprins fiind de tremur: „Îndrăznește, fericite, nu-ți fie frică. Preaiubitule, pentru că vezi în Trei Persoane pe Cel ce Vorbește cu tine, înalță o biserică în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Treimea Sfântă. Iată, îți las pacea Mea, pacea Mea ți-o voi da ție.” Pe locul minunatei descoperiri se înălță astăzi o măreață mănăstire, închinată Sfintei Treimi, numită în tot locul „Lavra Sfântului Alexandru de Svir”.
Sfântul Alexandru de Svir a trecut la Domnul în data de 30 august / 12 septembrie 1533, fiind în vârstă de 85 de ani. După cum el însuși a lăsat scris, trupul său a fost înmormântat în pustie, iar nu în mănăstirea ridicată de el. Prima aflare a Sfintelor sale Moaște a avut loc în anul 1641, în data de 17 / 30 aprilie, în Săptămâna Floriilor, când un fulger a căzut pe pământ, în apropierea mormântului sfântului. În acea zonă se lucra la o nouă biserică. Muncitorii au descoperit un mormânt necunoscut. Sfintele Moaște au fost păstrate în biserică până în anul 1918, când comuniștii au profanat locul și au distrus toate cele din interior. Trupul sfântului s-a pierdut în negura vremii, mănăstirea fiind transformată în spital de psihiatrie.
Cea de-a doua aflare a Sfintelor Moaște a avut loc abia în anul 1997, când Mănăstirea Sfântului Alexandru de Svir a fost redeschisă. După mai bine de un an de căutări, Sfintele Moaște au fost găsite în depozitul Muzeului Academiei Militare de Medicină. Aduse cu mare cinste în mănăstire, Moaștele Sfântului Alexandru se află astăzi în biserica zidită de el însuși. Moaștele sfântului izvorăsc mir din abundență.
„Iar noi, minunându-ne de această preaminunată arătare a Treimii în chip îngeresc, ție îți cântăm: Bucură-te, slujitor tainic al Preasfintei și Celei de o ființă Treimi; Bucură-te, părtaș al strălucirii treimice, celei în chipul focului; Bucură-te, închinător al Dumnezeirii Celei în Trei străluciri!” (Icosul 7 din Acatistul sfântului Alexandru din Svir)
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Agapit, papă al Romei
Acest între sfinți părintele nostru Agapit a trăit pe vremea împărăției lui Justinian, crescut fiind prin sihăstrie și virtute și învrednicit de cinstea preoției. Purcezând să meargă la Constantinopol, ca să se întâlnească cu împăratul Justinian, îndată pe cale a dat dovadă de virtutea sa și de îndrăzneală către Dumnezeu, căci ajungând în Grecia, văzând un om cuprins de două neputințe, căci nici nu putea vorbi, nici nu putea umbla, apucându-l de mână, l-a făcut cu picioare noi, și băgându-i în gură sfântă părticică din stăpânescul Trup, l-a arătat binegrăitor. Dar și după ce a ajuns la Poarta de Aur, punând mâna pe un orb ce s-a apropiat de el, i-a dăruit puterea vederii.
Drept aceea, după vrednicia virtuții sale, fiind primit de cei în dregătorii și de senat și de însuși împăratul și de toată cetatea, și izgonind din scaunul Constantinopolului pe Antim, episcopul Trapezuntei, care rău trecuse la acel scaun, ca cel ce cugeta ale lui Eutihie și ale lui Sever, l-a dat pe el anatemei și a hirotonit pe preacucernicul preot Mina, al preasfintei Bisericii celei mari, încuviințat cu viața și cu cuvântul și având drepte cugetările credinței. Pe acesta așezându-l în scaunul patriarhicesc, după câtva timp s-a mutat la Domnul.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.