Sfinții zilei. Sinaxar 17 decembrie: Sfântul Proroc Daniel și Sfinții trei tineri: Anania, Azaria și Misail; Sfinții Preacuvioși noi Mucenici Paisie și Avacum și Cuvioșii Athanasie, Nicolae și Antonie, ctitorii Mănăstirii Vatopedi. Despre viețile lor pe scurt, puteți citi în continuare…
În această lună, în ziua a șaptesprezecea, pomenim pe Sfântul Proroc Daniel și Sfinții trei tineri: Anania, Azaria și Misail
Acest fericit prooroc Daniel era din seminția lui Iuda, dintr-un neam care se găsea în slujba împărătească. S-a născut în Vitora cea de sus. Încă de pe când era copil a fost dus rob din Iudeea în țara haldeilor și a proorocit 70 de ani. A trăit cu 460 de ani înainte de întruparea lui Hristos. Era bărbat tare înțelept, iar iudeii socoteau că este eunuc. A plâns mult pentru popor și pentru cetatea Ierusalimului. Prin post se înfrâna de la orice mâncare dorită. Era uscățiv la față, dar foarte frumos, cu harul Celui Preaînalt.
Cei trei Tineri, după cum spune istoria, erau din sfânta cetate a Ierusalimului. Tatăl lor se numea Iezechia, iar mama lor Caligona. Iezechia, când era bolnav, a cutezat să ceară lui Dumnezeu să nu-l dea morții, căci a păzit cele plăcute înaintea Lui; iar Dumnezeu i-a mai adăugat 15 ani la anii vieții lui. Când Ierusalimul a fost înconjurat și robit de Nabucodonosor, împăratul babilonienilor, au fost luați și ei robi împreună cu Proorocul Daniel și duși în Babilon. Pentru virtutea lor, au fost puși mai-mari peste treburile împăratului.
Mai târziu, pentru că au batjocorit chipul pe care-l făcuse și-l ridicase împăratul și pentru că nu s-au închinat lui, au fost aruncați într-un cuptor ars de șapte ori. Acolo ei cântau psalmi lui Dumnezeu. Împăratul văzând minunea, a mărturisit că mare este Dumnezeul preaslăvit de cei trei Tineri. Căci văpaia se prefăcuse în rouă, iar ei rămăseseră nevătămați.
Daniel n-a fost aruncat în cuptor, deși trăia, locuia și petrecea împreună cu cei trei Tineri, și din pricina lui fuseseră aceia cinstiți. Pricina n-o putem afla din Sfânta Scriptură, pentru că Scriptura a trecut-o sub tăcere. Dar după cum mi se pare mie și după cum este și adevărat, pricina pentru care n-a fost aruncat Daniel în cuptor a fost aceea că lui i se pusese numele Baltazar, iar la babilonieni numele acesta era nume de covârșitoare cinste, nume de dumnezeu. Deci pentru ca să nu creadă babilonienii, care fără judecată îndumnezeiau focul, că minunea din cuptor a făcut-o Baltazar, a rânduit Dumnezeu ca Daniel, care purta numele dumnezeului lor, să nu intre în cuptor și nici să nu se vorbească deloc de Daniel în istorisirea minunii din cuptor.
Sfinții trei Tineri, după izbăvirea lor, mai presus de cuget, din foc, după ce dobândiseră iarăși cinstea de mai înainte și după ce au trăit cu cinste toată viața lor, s-au săvârșit cu pace împreună cu Daniel.
Spun unii că după moartea lui Nabucodonosor și a celorlalți împărați de după el, care cinsteau pe Daniel și pe cei trei Tineri, s-a ridicat un alt împărat cu numele Atic. Acesta a făcut cercetare sfinților. Înfruntat de ei, a poruncit să li se taie capetele. Când a fost tăiat capul lui Misail, Azaria și-a întins haina și i-a prins capul; la fel și Anania a prins capul tăiat al lui Azaria, iar Daniel a întins haina lui și a prins capul lui Anania. În urmă i s-a tăiat și lui capul. Se spune că după tăiere, capetele lor s-au lipit de trupuri, iar îngerul Domnului i-a luat și i-a dus în muntele Gheval, unde i-a pus sub o stâncă. După 400 de ani, la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, au înviat și ei și iarăși au adormit.
Hramul lor se săvârșește în biserica cea mare. Am primit de la părinți să prăznuim pomenirea lor cu șapte zile înainte de arătarea Stăpânului și de venirea dumnezeiască în trup a Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru că după părerea mea și ei sunt din seminția lui Iuda, din care se pogoară, în ce privește neamul, și Mântuitorul tuturor Hristos. Despre viața pe larg a Sfântului Proroc Daniel, puteți citi aici.
Tot în această zi, pomenim pe Sfinții Preacuvioși noi Mucenici Paisie și Avacum
Sfântul Paisie a fost egumenul Mânăstirii Travna de lângă Ceaceak, din Serbia, iar Sfântul Avacum a fost prietenul și diaconul lui. Creștini fiind, ei au fost amândoi trași în țeapă de către turci, pe dealul Kalemegdan din Belgrad, în șaptesprezece zile ale lunii decembrie, din anul 1814. Ducându-și țeapa în spate pe străzile Belgradului, fericitul Avacum cânta cântare de biruință lui Dumnezeu.
Implorându-l mama lui cu lacrimi să accepte islamul ca să-și scape viața, acest atlet al lui Hristos i-a răspuns: Maica mea, eu pentru laptele ce-am supt îți mulțumesc, Dar nu-ți mulțumesc pentru acest rău sfat: Al lui Hristos este sârbul, lui nu-i e frică de moarte!
Tot în această zi, pomenim pe Cuvioșii Athanasie, Nicolae și Antonie, ctitorii Mănăstirii Vatopedi
Conform tradiției, ctitorii Sfintei Mănăstiri Vatopedi sunt considerați boierii de viță nobilă Athanasie, Nicolae și Antonie. Aceștia au venit în Sfântul Munte la mijlocul secolului al X-lea, în vremea construirii Sfintei Mănăstiri Marea Lavră, în preajma ctitorului, Cuviosul Athanasie Atonitul, care a formulat și tipicul noului așezământ. Ascultând de îndemnul marelui Cuvios, au reconstruit și reînființat Sfânta Mănăstire Vatopedi, care fusese pustiită de pirați. Cei trei cuvioși sunt înfățișați în icoane ca frați după trup, bogați, monahi și ctitori.
Acești trei cuvioși veniseră în Sfântul Athos cu scopul de a construi o mănăstire. Faima Cuviosului Athanasie îi atrăsese și pe ei așa cum atrăsese și pe alții, veniți din multe părți. I-au propus, bineînțeles, să rămână alături de el, oferindu-i și cele 9000 de nómisme (monede) de aur pe care le aduseseră cu ei în acest scop. Cuviosul Athanasie le-a spus, însă: „S-a dat împăratului Nichifor să fie ctitor al acestei mănăstiri [Marea Lavră]. Dar dacă doriți să zidiți mănăstire, iată, Mănăstirea Vatopedi este pustie. Reînnoiți-o pe aceasta și veți avea plată de la Domnul”. Cuviosul Athanasie Athonitul este cel care a insuflat zidirea mănăstirilor athonite Vatopedi, Ivíron, Dochiaríou și Filothéou.
Despre mormântul cuvioșilor ctitori, monahul rus Vasile Bárski scrie în 1744 că nu se deschide niciodată, dar că întotdeauna arde o candelă nestinsă. Ieromonahul Gherásimos Smyrnákis Esfigmenítul scria, acum o sută de ani, că „preotul de rând citește zilnic la sfârșitul slujbei și al vecerniei un trisaghion iar canonarhul pomenește din codice numele celor adormiți”. Într-un codice din anul 1869, păstrat în mănăstire, copie a unui codice mai vechi, din 1715, sunt amintite numele celor trei ctitori: „Pentru fericiții și pururea pomeniții părinții noștri, ctitori ai sfintei mănăstirii acesteia: Athanasie, Antonie, Nicolae”. În apsida aflată deasupra mormântului sunt înfățișați împreună cu împărații ctitori și cei trei cuvioși îmbrăcați în haine monahale și cu aură. Pictura murală pe care o vedem astăzi a fost restaurată în 1760. Mormântul se găsește în partea dreaptă a pronaosului katholikónului mănăstirii. În anul 1992 a fost deschis iar în interior au fost găsite osemintele cuvioșilor și o tăbliță din plumb, pe care Sfântul Athanasie a lăsat scris să nu fie îngropat altcineva în mormântul său, după obiceiul antic.
Cercetările, studiul, comparațiile și mențiunile referitoare la cei trei cuvioși converg către concluzia că primul egumen al Mănăstirii Vatopedi a fost monahul Nicolae, ctitorul, cel care a fost și primul îngropat în mormântul aflat în katholikónul mănăstirii după 1012. În acest an semnează pentru ultima oară documentele oficiale ale mănăstirii. În 1048 semnează pentru ultima oară Athanasie, care este îngropat în partea superioară a aceluiași mormânt, ultimul fiind Antonie. Transformarea mormântului în raclă și pictarea Maicii Domnului Vlahernítissa, în 1312, în apsida care se află chiar deasupra mormântului, dovedesc faptul că cei trei ctitori au fost cinstiți destul de repede ca sfinți cuvioși.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.