Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 17 ianuarie: Sfântul Cuvios Antonie cel Mare; Sfântul Cuvios Antonie cel Nou, purtătorul de Dumnezeu și făcătorul de minuni, care a sihăstrit în schitul Veria și Sfântul Cuvios Ahila, despre care se vorbește în Pateric.
În luna ianuarie, în ziua șaptesprezece, pomenim pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare
Acesta era de neam egiptean, din satul Come, de lângă vestita cetate Heracleopolis, din Egiptul de Sus. S-a născut către 250, învățând de la părinți și de la moșii săi credința în Hristos, și a trăit pe vremea lui Dioclețian și Maximian, ajungând până în zilele binecredinciosului împărat Constantin și a feciorilor lui. Și văzând el viața cea pătimașă a tinerilor ce învățau carte, în vremea lui, n-a voit a merge la școli și știa numai limba lui. Dar părinții lui, oameni cu stare fiind ei, se îngrijeau de creșterea fiului lor și de sora lui, după luminile înțelepciunii creștinești, fiind el foarte isteț la minte și priceput. Deci, n-avea douăzeci de ani când părinții lui au răposat amândoi, lăsându-l pe Antonie moștenitor al unor averi mari.
Și intrând el odată în biserică, a auzit din Evanghelie cuvintele spuse de Domnul tânărului bogat: “Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoara în cer; după aceea, vino și urmează-Mă” ( Matei 19, 21). A fost ca și când numai pentru dânsul s-a făcut citirea aceasta și, întorcându-se acasă, a împărțit săracilor averile sale, neoprindu-și pentru sine și pentru sora lui, decât cele de trebuință. Încredința apoi pe sora lui unor credincioase fecioare, iar el se făcu pustnic. Deci, la început, se povățuia după viața pustnicilor din apropiere de satul lui, culegând de la toți, ca o albină din flori, toată fapta bună, avându-și chilia și el tot lângă sat, întărindu-se în viața de pustie, în rugăciune, în nemâncare, în iubirea de oameni. Și așa se silea a urma lui Hristos, urmând tuturor. Și era iubit de toți din sat.
Dar, tânăr fiind, Antonie a început lupta cu trupul său și a aprins vrăjmașul întru el ispita dulceților desfrânării. Și, arătând el atunci și mai multă sârguință, s-a mutat mai departe, locuind în niște morminte dintr-un cimitir păgânesc. Și a slobozit vrăjmașul asupra lui tot felul de năluciri, pofte și năvăliri de fiare înspăimântătoare, aproape de deznădăjduire. Și abia după multă vreme, a început a-i trimite lui Domnul raze de ușurare. “Unde erai, Doamne, când mă luptam?” “Eram lângă tine și te ajutăm, “ i-a răspuns Domnul. Și rugându-se a simțit întărire. Și era ca de 35 de ani.
Deci, simțind el atunci nevoie de liniște și de singurătate, s-a suit la munte, într-o cetățuie părăsită, în care, închizându-se, cineva îi aducea lui pâine uscată de două ori pe an. Și a petrecut așa, în rugăciune și pustnicie, douăzeci de ani. Și a ieșit Antonie de acolo, învățat de Dumnezeu. Și a început a veni lumea la el. Și s-a umplut pustia de colibe de monahi. Și el le vorbea ca un dascăl, din Scripturi, și din singura lui iscusință. Și le zicea: “Nimic din lume să nu cinstiți mai mult decât dragostea lui Hristos. Ostenelile de aici se vând cu preț veșnic: că puțin dai și însutit primești. Oricât ar fi de greu, să nu ne întristăm ca și cum am pieri, să îndrăznim și să ne bucurăm ca niște mântuiți, că Dumnezeu e cu noi.” Și altele asemenea.
Și venind vremea prigoanelor lui Maximian a coborât de mai multe ori și fericitul Antonie cu ucenicii lui, la Alexandria, voind a mărturisi și ei credința și a întări pe cei ce pătimeau pentru Hristos, dar Dumnezeu a rânduit pe el să fie cruțat, Sfântul împărat Constantin dând pace creștinilor. Și stând el în singurătate cu ucenicii, a început Dumnezeu a lucra vindecări minunate prin el. Deci, văzându-se el risipit peste măsură de mulțimea de oameni, de bolnavi și de monahi, s-a mutat în și mai adâncă singurătate, într-un munte înalt. Și descoperiri I se arătau lui, cu darul lui Hristos. Iar din când în când se pogora la muntele cel de jos și se întâlnea cu monahii și cu oamenii din lume, care-l căutau. Și mulți se lepădau de lume și se făceau monahi.
Deci, a ajuns vestea despre el la împărăție și Constantin Augustul și feciorii lui doreau un cuvânt de la el. Iar el, răspunzându-le, îi ruga să fie iubitori de oameni, de dreptate și de cei săraci. Și tuturor le spunea: “Păziți predania părinților și credința cea dreaptă în Domnul Hristos!”
Cu 15 ani înainte de sfârșitul său, fericitul Antonie a luat cu sine, în munte, pe doi din ucenicii săi, Macarie și Plutin. Și-I povățuia, zicând: “Nu pierdeți pustnicia și pomeniți învățătura și sfătuirile mele!” Și a rânduit să dea Sfântului Atanasie din Alexandria haina sa, și cojocul sau fericitului episcop Serapion, iar mormântul său nimeni să nu-l știe.
Deci, trăind el o sută cinci ani, s-a mutat către Domnul. Și viața lui a scris-o Sfântul Atanasie cel Mare, ca unul ce cunoștea pe Sfântul Antonie de aproape. Și a ajuns acest minunat om al lui Dumnezeu, Antonie, a fi socotit în toată lumea că Patriarhul și Dascălul cel adevărat al pustniciei creștinești. Dumnezeului nostru, slavă! Amin.
Despre viața pe larg a Sfântului Antonie cel Mare, puteți citi aici.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Antonie cel Nou, purtătorul de Dumnezeu și făcătorul de minuni, care a sihăstrit în schitul Veria, și care în pace s-a săvârșit.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Ahila, despre care se vorbește în Pateric, care în pace s-a săvârșit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.