sinaxar 17 iulie
Distribuie

Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 17 iulie: Sfânta Mare Muceniță Marina și Sfinții Țari Mucenici Romanov: Nicolae și Alexandra și fiii lor Olga, Tatiana, Maria, Anastasia și Alexei. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…

În luna iulie, în ziua a șaptesprezecea, pomenim pe Sfânta Mare Muceniță Marina

Aceasta a trăit în Antiohia Pisidiei, fiind fiica a unui oarecare Edidie, slujitor al idolilor păgâni. Murind mama sa, Marina a fost încredințată unei femei, din afară de cetate, să o crească. Ajungând la vârsta de doisprezece ani și auzind de Hristos, se ruga să o învețe și pe ea credința creștinilor. Și a fost învățată, de unii, din satul unde locuia, și a început a viețui în rugăciune și în desăvârșită înțelepciune, dorind lupta mucenicilor. Împlinind cincisprezece ani, a fost parată la dregătorul cetății. Olimbrie cu numele, că nu se închină idolilor. Ai acesta, trimițând să o prindă, a închis-o în temniță.

Deci, a fost scoasă la judecată și, văzând-o, dregătorul s-a minunat de frumusețea ei și, întrebând-o cum îi este numele și neamul, ea a zis: „Marina mă cheamă, născută sunt în Pisidia și cred în Numele Domnului meu.” Și era cuprins de dragoste dregătorul, văzând chipul ei frumos, peste fire și o rugă să-i fie lui soție. Dar, nevrând ea a se lepăda de Hristos, a poruncit de a întins-o și a fost bătută cu toiege, fără de milă, încât s-a roșit pământul de sângele ei. A poruncit, apoi, de au spânzurat-o pe stâlp și i-au strujit trupul cu unelte ascuțite, multă vreme. Și a pătimit fecioara multe feluri de cazne, atât în temniță, cât și la a doua cercetare. Deci, a fost arsă cu făclii și aruncată cu capul în jos, într-un vas plin cu apă. Și, rămânând tare în credința în Hristos și nevătămată, prin aceasta mulți au crezut în Hristos, cărora li s-au tăiat capetele. Și, pornindu-se cu mânie, dregătorul i-a tăiat și ei capul. Dumnezeului nostru, slavă!

Tot în această zi, pomenim pe Sfinții Țari Mucenici Romanov: Nicolae și Alexandra și fiii lor Olga, Tatiana, Maria, Anastasia și Alexei

În apropiere de Sankt Petersburg, la 19 mai 1868, s-a născut țarul Nicolae al II-lea, în ziua de prăznuire a Sfântului și Dreptului Iov. Din acest motiv, țarul obișnuia să spună: „M-am născut în ziua de prăznuire a Sfântului Iov, mult pătimitorul, și sunt sortit să sufăr“. După 23 de ani de domnie, în ziua de 17 iulie 1918, bolșevicii l-au executat pe ultimul țar al Rusiei, împreună cu țarina și cei cinci copii ai săi.

Era nepotul favorit al lui Alexandru al II-lea, care îl numea „raza lui de soare“. Când era mic, era trimis zilnic să-și viziteze bunicul.

„Părinții mei lipseau, iar eu, împreună cu bunicul, eram la slujba Miezonopticii. În timpul slujbei, se dezlănțui o furtună puternică, fulgerele luminau unul după altul, bubuiturile ca de tun zguduiau biserica și parcă întreaga lume, până la temelii. Deodată, o răbufnire de vânt intrată pe ușă stinse flacăra lumânărilor aprinse în fața iconostasului. Se făcu întuneric beznă. Se auzi o bubuitură prelungă de tunet, mai puternică decât cele precedente, și deodată, am văzut o minge de foc, zburând de la geam chiar spre capul Împăratului. Mingea (n.r. un fulger globular) se roti pe podea, apoi ocoli candelabrul și ieși pe ușă în zbor, spre parc. Inima mea înmărmurise, i-am aruncat o privire bunicului: fața îi era complet liniștită. Își făcu cruce cu același calm ca și atunci când mingea de foc zburase în jurul nostru și am simțit că nu este bărbătește, nici demn să mă sperii așa de tare, cum mă speriasem. Am simțit că trebuie numai să privești înainte la ceea ce se va întâmpla și să te încrezi în milostivirea lui Dumnezeu, la fel cum făcuse bunicul meu. După ce mingea înconjură întreaga biserică și ieși brusc pe ușă, l-am privit din nou pe bunicul. Un ușor zâmbet trona pe fața lui și îmi făcu semn cu capul. Frica îmi dispăru și, din acest moment, nu mi-a mai fost niciodată frică de furtună“, își amintea, mai târziu, țarul Nicolae extraordinara întâmplare din copilărie.

Petrecea multă vreme studiind, remarcându-se printr-o memorie ieșită din comun și capacități intelectuale deosebite. A făcut studii în domeniul științelor economice, al dreptului, și studii cu caracter militar. Și-a făcut serviciul militar la infanterie, cavalerie, artilerie și în cadrul marinei militare.

În toamna anului 1891, perioadă greu încercată de foametea abătută asupra Rusiei, a condus, la cererea tatălui său, comitetul ce trebuia să ușureze greutățile celor aflați în nevoi. Cu un suflet arzând de o dragoste fierbinte pentru fiecare om, viitorul țar, părtaș fiind la durerea semenilor, a trudit neobosit pentru a ușura suferințele poporului său.„

“Dorind să se căsătorească cu prințesa Alix de Hesse-Darmstadt, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, a stăruit îndelung pentru a primi binecuvântarea perechii împărătești, ce nu vedea cu ochi buni această alianță. La căsătorie, țareviciul a convins-o pe prințesă să primească credința ortodoxă. „Atunci când vei vedea cât de frumoasă, cât de plină de har și de smerită este religia noastră ortodoxă, cât de minunate sunt bisericile și mănăstirile noastre și cât de mărețe sunt dumnezeieștile noastre slujbe, vei ajunge să le îndrăgești și atunci, nimic nu ne va mai despărți“, îi spunea viitorul țar consoartei sale. Slujba prin care ea a devenit fiică a Bisericii Ortodoxe, primind numele de Alexandra, a fost săvârșită de părintele Ioan de Kronstadt. Iată ce mărturisea Alexandra Feodorovna soțului ei, cu prilejul îmbrățișării Ortodoxiei: „Unde vei trăi tu, voi trăi și eu, poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu.“

La moartea tatălui său, țarul Alexandru al III-lea, Nicolae al II-lea a acceptat slujirea împărătească, punându-și toată nădejdea în Domnul, și având drept grijă de căpetenie binele poporului.

A luptat neobosit pentru menținerea păcii. Era un om generos, permanent preocupat de ajutorarea celor aflați în nevoi. S-a ocupat de sprijinirea spitalelor și a așezămintelor de binefacere, cu bani dintr-un cont personal. „El a cheltuit în scopuri de binefacere aproape tot ce avea“, afirma președintele Consiliului administrativ al Majestății Sale; iar unul dintre servitori spunea: „Hainele sale erau adesea reparate. Costumele sale, de pe vremea când fusese mire, încă le mai purta“.

Avea o mare putere de a răbda și un deosebit curaj. Ceea ce îl caracteriza îndeosebi era deplina supunere față de voia lui Dumnezeu. Credința în înțelepciunea divină îi dădea un calm care nu-l părăsea niciodată. „Am trăit atâția ani în apropierea sa, spunea unul dintre servitorii săi, și nu l-am văzut niciodată supărat sau mânios. Era întotdeauna echilibrat și calm.“

Cu prilejul războiului cu Japonia, din 1904, țarul a făcut dovada unei mari tării de caracter, neacceptând semnarea unui tratat de pace rușinos.„

“Familia imperială era o pildă de adevărată viață creștină. Domnul a binecuvântat căsătoria lor cu patru fiice: Olga, Tatiana, Maria și Anastasia și un fiu, Alexei.

Copiii au fost crescuți în dragostea față de poporul rus. „Copiii trebuie să învețe jertfa de sine, renunțând la propriile lor dorințe de dragul altora, spunea țarina.“ „Cu cât mai mare este statutul unui om, cu atât mai mult trebuie să-i ajute pe alții și, adresându-se acestora, nu trebuie să pomenească niciodată de poziția sa socială“, spunea țarul Nicolae, „iar propriii mei copii trebuie să fie tot astfel.“

Cei doi se considerau datori să-i pregătească pentru încercările venite de la Dumnezeu. Dormeau cu toții pe paturi fără perne și se îmbrăcau cu simplitate. Hrana le era, de asemenea, simplă. „Duceau o viață simplă și modestă, scria un prieten apropiat familiei, li se adresau celorlalți oameni cu simplitate și nu dădeau nici o importanță statutului lor imperial.“

Având o viață retrasă, considerau o adevărată povară protocolul de la curte. Cântau adesea în biserică, în timpul Sfintei Liturghii, iar arhiepiscopul Teofan de Poltava, duhovnicul lor, își amintea „cu ce cutremur și cu câte lacrimi de pocăință se apropiau ei de Sfântul Potir“. Seara, când întreaga familie era reunită, țarul citea cu glas tare, iar țarina și fiicele lor se ocupau cu croșetatul și cusutul. Le plăcea să vorbească de Dumnezeu și să se roage împreună.

Alexandra Feodorovna le slujea cu toată dragostea semenilor: îi vizita adesea pe cei bolnavi, îi îngrijea, îi mângâia. A organizat în toată țara școli profesionale pentru cei săraci, a deschis o școală de asistente medicale; a înființat o casă pentru soldații inapți de muncă, de pe urma războiului ruso-japonez, în care aceștia deprindeau meserii potrivite situației lor.

În timpul domniei, țarul Nicolae s-a ocupat îndeaproape de educația spirituală a poporului rus. S-au construit sute de mănăstiri și mii de biserici. Au fost înființate școli parohiale. S-a sprijinit dezvoltarea artelor: arhitectura bisericească, iconografia, muzica psaltică bizantină. S-au canonizat noi sfinți. În vara anului 1903, a avut loc canonizarea marelui stareț Serafim de Sarov, eveniment la care a participat și țarul, purtând pe umeri racla cu sfintele moaște ale Sfântului Serafim.

A sprijinit popoarele aflate în perioade de grele încercări: a reacționat ferm, când turcii i-au masacrat pe armeni, a oferit ajutor sârbilor, atunci când Serbia a fost atacată de Austro-Ungaria.

După izbucnirea Primului Război Mondial, țarul s-a ocupat în mod deosebit de cei aflați pe front: vizita soldații, binecuvânta trupele și îi încuraja pe oameni, se preocupa de cei răniți, vizitând spitalele și infirmeriile. A luat el însuși comanda oștirii, iar sosirea țareviciului Alexei pe liniile frontului a ridicat moralul tuturor. Țarina transforma palatele în spitale militare și, din zori și până în noapte, îi îngrijea împreună cu fiicele sale pe soldații răniți. „M-am îngrijit de oameni atinși de răni cumplite“, scria Alexandra Feodorovna. „Inima mea este plină de compasiune și durere față de ei, așa precum o soție față de soțul ei ori o mamă față de copiii ei.“

Silit să abdice, „pentru salvarea Rusiei și victoria împotriva inamicului străin“, țarul și familia sa aveau să pornească pe drumul crucii, încredințându-și viața în mâinile Domnului. Au fost arestați și sleiți prin interogatorii nesfârșite. Țarul a fost acuzat de înaltă trădare, deși nu existau dovezi. Și-au așteptat sfârșitul în pace, conștienți de faptul că moartea era aproape.

Din temnița în care se afla, Olga, cea mai mare dintre fiice scria: „Tatăl meu cere să li se spună tuturor celor care i-au rămas credincioși și tuturor celor ce pot fi influențați de către aceștia să nu caute să se răzbune din pricina sa. El i-a iertat pe toți și se roagă pentru toți. E necesar să fim cu toții conștienți de faptul că răul care se află acum în lume va deveni și mai puternic și că nu cu răul se biruie răul, ci numai cu iubirea.“

Familia imperială a fost ucisă de bolșevici în ziua de 17 iulie 1918, devenită ziua lor de prăznuire, după canonizarea lor de către Biserica Ortodoxă a Rusiei, în august 2000.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *