sinaxar 17 septembrie
Distribuie

Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 17 septembrie: Sfintele Mucenițe Pistis, Elpis și Agapi, și maica lor, Sofia; Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail; Sfânta Muceniță Teodota; Sfânta Muceniță Agatoclia și Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a Sfântului Macarie” (Macariev). Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…

În luna septembrie, în ziua a șaptesprezecea pomenim pe Sfintele Mucenițe Pistis, Elpis și Agapi, și maica lor, Sofia

Aceste Sfinte Mucenițe au fost din Italia, pe vremea împărăției lui Adrian (117-138). Erau fiicele unei văduve sărace, Sofia, și se numeau: Pistis, care avea 12 ani, Elpis, 10 ani și Agapi, 9 ani. Toate, împreună,, purtau astfel numele celor mai de seamă bunătăți evanghelice, adică: Credința (Pistis), Nădejdea (Elpis) și Dragostea (Agapi), mărturisind, totodată, atât credința lor în Domnul Hristos, cât și rânduiala lor la viață împreună, crescând, în fiecare zi, în rugăciune și în fapte bune. Deci, s-a aflat că sunt creștine și au fost chemate la scaunul împărătesc să-și mărturisească credința, iar pe drum, mama lor le povățuia să nu se lepede de Hristos, chiar cu prețul vieții lor.

Aducând, deci, pe Pistis, iar ea mărturisind pe Hristos, au bătut-o cu toiege și i-au tăiat sânii cu fier, dar în loc de sânge a curs lapte. După aceea, au întins-o pe un grătar ars în foc și, rămânând nevătămată, i-au tăiat capul. Veni la rând sora ei, Elips, care, mărturisind și ea credința în Hristos, a fost bătută cu vână de bou, aruncată în foc, spânzurată și strunjită cu unghii de fier. A fost cufundată, în sfârșit, într-o căldare cu smoala topită și, prin minune izbăvindu-se, și-a primit și ea moartea prin sabie. Aduseră, apoi, pe Agapi care, mărturisind asemenea și ea pe Hristos, a fost spânzurată cu capul în jos și, nevătămată rămânând, după toate celelalte chinuri, îi tăiară și ei capul. Iar maica lor, Sofia, plângând trei zile în urmă pe mormântul lor, și-a dat și ea sufletul în mâna Domnului. Dumnezeului nostru slavă!

Tot în această zi pomenim pe Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail

La vârsta de 15 ani, simțind dorul de Dumnezeu și dorința de a îmbrăca haina monahală, tânărul Dimitrie a intrat în obștea Mănăstirii Suruceni.

De la început, fratele Dimitrie s-a arătat râvnitor față de cele sfinte și dornic de cunoaștere, sârguindu-se să își formeze o cultură teologică prin lecturarea Sfintei Scripturi și a operelor Sfinților Părinți, care i-au fost călăuză în viață și sprijin în momentele de răscruce din viața personală și istoria neamului.

A parcurs toate etapele vieții monahale devenind, pe rând, rasofor în anul 1890, monah în anul 1899, primind numele Dionisie, ierodiacon în anul 1900 și ieromonah în anul 1904.

Remarcându-se prin viața sa duhovnicească, prin blândețe, dar și fermitate și demnitate în apărarea neamului și a credinței, prin cultura pe care a dobândit-o ca autodidact și prin aprecierea credincioșilor, în anul 1908 a fost ales stareț al mănăstirii Suruceni.

Sfântul Dionisie a avut un rol important pentru înfăptuirea idealului de unitate națională în perioada premergătoare momentului istoric de la 27 martie 1918. Bună parte dintre membrii Sfatului Țării îl aveau ca povățuitor și duhovnic.

În luna mai a anului 1918 a fost ridicat la treapta de arhimandrit, iar în data de 22 iulie 1918 a fost ales Arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului și Hotinului, cu titulatura „al Ismailului”, fiind hirotonit în Catedrala Mitropolitană din Iași. Ulterior, în 1934, a devenit Episcop al Cetății Albe și Ismailului, unde a păstorit timp de șase ani.

În această perioadă, preocupat de împlinirea datoriilor de păstor, a contribuit la restaurarea și zidirea de biserici, la intensificarea vieții duhovnicești prin înființarea de instituții pentru formarea clerului, a sprijinit înființarea de azile și orfelinate și a lucrat cu multă râvnă la înnoirea duhovnicească din sudul Basarabiei.

După pactul Ribbentrop-Molotov și cedarea Basarabiei, s-a refugiat în țară, fiind locțiitor al Episcopiei Argeșului în perioada 1940-1941. La 1 septembrie 1941 s-a pensionat și s-a reîntors în Basarabia, la mănăstirea sa de metanie, trecând la Domnul în data de 17 septembrie 1943, la Spitalul central din Chișinău. A fost înmormântat într-o criptă de lângă biserica Mănăstirii Suruceni, de care era legat sufletește.

Trupul Episcopului Dionisie Erhan a fost găsit neputrezit în timpul unor lucrări de consolidare efectuate la Mănăstirea Suruceni, în data de 10 iulie 2018.

La propunerea Sinodului Mitropoliei Basarabiei, ca urmare a demersurilor Episcopiei Basarabiei de Sud, Sfântul Dionisie Erhan a fost înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe Române în ședința Sfântului Sinod din 25 octombrie 2018. Au fost avute în vedere: ortodoxia credinței, activitatea deosebită desfășurată de episcopul Dionisie Erhan ca stareț al Mănăstirii Suruceni, dar mai ales ca episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului și, mai apoi, ca episcop de Ismail și Cetatea Albă.

Tot în această zi pomenim pe Sfânta Muceniță Teodota

Împărățind Alexandru Sever (222-235) în Roma cea veche, a fost trimis Simpliciu în Capadocia și a fost clevetită către dânsul Teodota, care era din părțile Pontului, femeie foarte bogată. Fiind adusă înaintea lui și neputând să o plece ca să lase credința în Hristos, au atârnat-o și i-au zgâriat pântecele multe ceasuri, iar ea lăuda pe Dumnezeu și răbda, părându-i-se că altcineva ar fi chinuit.

După aceea, pogorând-o, au băgat-o în temniță și după opt zile s-a deschis temnița singură, iar păzitorii s-au spăimântat și degrabă au vestit lui Simpliciu, dar el nu i-a crezut.

A doua zi au adus-o pe sfânta înaintea lui și, văzând-o cu totul sănătoasă, neavând nici măcar un semn cât de mic de răni pe trupul său, a întrebat-o: „Cine ești tu? ” Iar sfânta i-a zis: „Ți s-a întunecat mintea, că, de-ai fi treaz, m-ai cunoaște că eu sunt Teodota!” Acestea auzind, Simpliciu a poruncit să fie încins tare un cuptor, în care au băgat pe sfânta. În ziua următoare a trimis dregătorul doi slujitori idolești cu alții dimpreună, ca să risipească cenușa trupului sfintei. Aceștia, destupând gura cuptorului, au fost arși amândoi de para focului, iar ceilalți au văzut pe sfânta între doi tineri îmbrăcați în veșminte albe, șezând și cântând. Si a ieșit sfânta din cuptor nevătămată, bucurându-se și cântând.

După aceea, plecând Simpliciu la Bizanț, a poruncit să o aducă și pe Sfânta Teodota legată după el. Și abătându-se el la Ancira, a cerut să fie adusă sfânta, către care a zis: „De nu te vei pleca mie să jertfești zeilor, te voi ucide pe grătar încins”. Iar ea i-a zis: „De va intra și Dorotei, slujitorul zeilor, cu mine și va birui focul, voi jertfi și eu zeilor tăi”. Si a zis Simpliciu către Dorotei: „Intră cu dânsa, având pe zei ajutor!” Dar, intrând el cu sfânta, îndată s-a topit de foc, iar ea a ieșit nevătămată și, de acest lucru mirându-se, dregătorul a poruncit să fie legată iarăși și dusă în Bitinia.

Când a sosit la Niceea, a poruncit să intre sfânta în capiștea idolilor să facă rugăciune. Sfânta a primit aceasta cu bucurie; dar toți idolii au căzut și s-au zdrobit. Atunci cu mânie a poruncit dregătorului ca sfânta să fie întinsă în patru părți și să fie despicată cu ferăstrăul. Și făcându-se așa, ferăstrăul s-a tocit, neputând să facă nimic iar sfânta a rămas liberă, mulțumind Mântuitorului Hristos.

Întunecându-se mintea lui Simpliciu, a poruncit să ucidă pe Sfânta Teodota prin sabie; și așa i-au tăiat capul.

Tot în această zi pomenim pe Sfânta Muceniță Agatoclia

Sfânta Muceniță Agatoclia a fost slujnică a unui oarecare Nicolae care era creștin. Femeia lui, care era pavlichiană, a ocărât-o pe Agatoclia timp de opt ani, bătând-o peste grumaji cu pietre, fugărind-o desculță prin locuri colțuroase, zdrobindu-i coastele cu un ciocan de fier și arzându-i limba. Dar văzând că nu poate să o întoarcă spre voia sa, i-a turnat jăratec pe grumaz, silind-o astfel să părăsească viața aceasta.

Tot în această zi pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a Sfântului Macarie” (Macariev)

Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Macarie” (Macariev) este prăznuită pe 17 septembrie.

Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Macarie” este o icoană de tip „Hodighitria” („Îndrumătoarea”). Icoana a apărut în timpul domniei marelui cneaz Vasile al II-lea al Moscovei și în vremea vieții Sfântului Macarie, făcătorul de minuni, care s-a nevoit pe malurile pustii ale râului Unja.

La data de 17 septembrie 1442, la aproximativ ora 3.00 spre dimineață, când Sfântul Macarie termina de citit acatistul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, chilia sa a fost luminată deodată de o lumină nemaiîntâlnită. Călugărul s-a tulburat și a început să se roage cu ardoare.

Dincolo de pereții chiliei a auzit refrenul angelic: „Bucură-te, cea plină de dar, Maică pururea Fecioară!”. Cu frică și cu uimire, călugărul a ieșit din chilia lui și în partea dinspre nord-vest a văzut icoana Maicii Domnului, înconjurată de o aureolă luminoasă. Icoana se afla aproape de chilia ascetului. Cu un fior de bucurie, călugărul a căzut la pământ și a strigat: „Bucură-te, Maica lui Dumnezeu! Bucură-te, izvor care pururea dai izbăvire la toată lumea, care ocrotești și mijlocești pentru toată țara Galiciei!”.

Sfântul Macarie a luat cu respect icoana și a așezat-o în chilia sa, de aceea, chilia a ajuns să fie numită și „chilia icoanei”. Mai târziu, ucenicii călugărului au numit icoana Maicii Domnului „a Sfântului Macarie” sau „Macariev”. Pe locul apariției sfintei icoane a fost întemeiată o mănăstire care a fost numită tot „Macariev”.

Au fost făcute copii ale icoanei Maicii Domnului „a Sfântului Macarie” (Macariev), care au devenit la fel de renumite ca și originalul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *