Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 18 aprilie: Sfântul Cuvios Ioan, ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul; Sfântul Ierarh Cosma Mărturisitorul, episcopul Calcedonului; Sfântul Mucenic Ioan din Ianina și Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a Sfântului Maxim”. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna aprilie, în ziua optsprezece, pomenim pe Sfântul Cuvios Ioan, ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul
Latura Decapoliei altădată era împărțită în două. Cea aproape de Galileea, în Palestina, care se pomenește de Sfîntul Evanghelist Matei, zicînd: „După Dînsul au mers multe popoare din Galileea și din cele zece cetăți”; iar alta, cea mai de pe urmă, o mică latură în pămîntul Isauriei, care se numea tot Decapolia. Dintr-acea Decapolie a Isauriei a fost Cuviosul Grigorie, învățătorul acestui Cuvios Ioan, a cărui pomenire se face acum.
Acest sfînt Ioan, din tinerețe lăsînd lumea și iubind pe Hristos, a mers la cel mai sus pomenit învățător Grigorie Decapolitul și de dînsul a fost tuns în rînduiala monahicească. Apoi petrecea cu el, nevoindu-se în toate și bineplăcînd lui Dumnezeu, a ajuns în atît de mare smerenie și ascultare și în așa sîrguință spre tot lucrul bun, încît singur învățătorul lui, Sfîntul Grigorie, se bucura de el și slăvea pe Dumnezeu. Iar cînd răucredinciosul împărat Leon Armeanul, a înnoit eresul luptării de icoane și a ridicat prigonire asupra Bisericii lui Hristos, în acea vreme acest cuvios Ioan a mers în Bizanț, pe lîngă Sfîntul Grigorie învățătorul său, împreună și cu Sfîntul Iosif, scriitorul de cîntări. Apoi umblînd prin cetate, întărea pe cei dreptcredincioși ca să stea în dreptcredincioasa mărturisire. După aceea Iosif a fost trimis la Roma, la care n-a ajuns, pentru că a căzut în mîna ereticilor și la Creta a fost ținut în legături. Iar Cuviosul Grigorie Decapolitul, după trimiterea lui Iosif s-a mutat către Domnul. Dar Cuviosul Ioan, rămînînd în Bizanț, se nevoia în ostenelile cele obișnuite, nu numai pentru a sa mîntuire, ci și pentru a celorlalți.
După cîtăva vreme, liberîndu-se fericitul Iosif din legături și întorcîndu-se în Bizanț, Cuviosul Ioan s-a dus către Domnul, ca să-și ia plata pentru ostenelile sale, și a fost îngropat de mîinile lui Iosif, lîngă mormîntul Sfîntului Grigorie, părintele său. După aceea, s-a mutat în alt loc, despre care în viața Sfîntului Iosif scriitorul de cîntări, se scrie astfel: „Iosif, intrînd în cetate, n-a găsit între cei vii pe iubitul său părinte, pe Sfîntul Grigorie Decapolitul, căci se dusese către Domnul. A văzut numai pe fericitul Ioan ucenicul lui și a plîns mult după părintele său Grigorie, căci nu s-a învrednicit să-l vadă iarăși viu. Și a petrecut lîngă mormîntul aceluia, împreună cu părintele Ioan, dar nu după multă vreme s-a dus și Ioan către Domnul și l-a îngropat Iosif aproape de Sfîntul Grigorie. După aceea, Cuviosul Iosif s-a mutat în alt loc. Și era acel loc afară din cetate, deosebit și liniștit, nu departe de biserica Sfîntului Ioan Gură de Aur, unde sălășluindu-se, a zidit o biserică în numele arhiereului lui Hristos, Nicolae și a mutat acolo moaștele amînduror părinților, ale lui Grigorie și Ioan”.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Ierarh Cosma Mărturisitorul, episcopul Calcedonului
Sfântul Cosma arhiereul și mărturisitorul lui Hristos a fost din cetatea Constantinopol, și din copilărie iubind pe Hristos a lăsat lumea aceasta deșartă, și a fost tuns în cinul monahicesc. Și cu postirea și cu celelalte fapte bune pe sineși curățindu-se, s-a făcut locaș al Sfântului Duh, și a fost pus episcop în Calcedon, în vremea răucredincioșilor luptători împotriva icoanelor și multe nevoințe a arătat, ajutând dreptei credințe. Și silit fiind de împărații eretici ca să se lepede de închinarea la sfintele icoane, nu i-a ascultat. Pentru aceea izgonire a suferit și multe încercări a răbdat. Și iarăși chemat fiind, și silindu-l ca să se împreuneze cu eresul acelora, n-a vrut să-i asculte. Întru scârbe fără de număr a fost aruncat și împreună cu cuviosul Auxentie se nevoia. Și fiind ispitit și chinuit de către cei răucredincioși și ticăloși luptători împotriva icoanelor, s-a săvârșit și către Domnul s-a dus.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Mucenic Ioan din Ianina
Ioan s-a născut la Ioannina, care odinioară fusese capitala regelui Pyrrhus. Când părinții lui cei sărăciți au murit, tânărul Ioan s-a strămutat în Constantinopol și acolo și-a dus mai departe traiul din munca sa, căci era meșteșugar iscusit. Dar nu cu multă vreme mai înainte turcii înconjuraseră Constantinopolul și mulți creștini de frica lor, se lepădaseră de Hristos și trecuseră la islam.
Sfântul Ioan își avea atelierul în chiar mijlocul unei astfel de comunități de creștini turciți.
Cu cât mai mult ardea tânărul Ioan pentru dragostea lui Hristos, cu atât mai pe față se expunea el ca trăitor autentic creștin, în fața ochilor celor care din oportunism îl trădaseră pe Mântuitorul. Căci el nu se ferea să discute cu ei despre credința creștină care odată fusese și a lor și chiar să-i certe pentru lepădarea lor. De aceea acești renegați l-au târât pe Ioan înaintea judecătorului sub acuzații false, zicându-i că Ioan mai de demult fusese musulman, dar că a trădat islamul și s-a convertit la creștinism.
După ce a fost bătut și torturat cu sălbăticie, Ioan a fost aruncat în închisoare. În ziua următoare era chiar slăvitul praznic al Învierii Domnului și atunci l-au scos iar la judecată spre a-l tortura și mai sinistru.
Ieșit din închisoare, Ioan a cântat: „Hristos a înviat din morți!” Iar schingiuitorilor lui le-a spus cu vitejie: „Faceți ce poftiți! Cu cât mai repede mă veți scoate din această viață ticăloasă cu atât mai curând voi vedea Fața Domnului meu și mă voi strămuta în veșnicie, căci eu sunt robul Lui! Lui îi urmez, pentru El mor și alături de El veșnic voiesc să trăiesc!”
După aceasta Ioan a fost legat în lanțuri și dus la locul unde urma să fie ars de viu. Văzând focul uriaș care îl aștepta, Ioan a sărit și s-a aruncat singur în flăcări. Chinuitorii, văzând că Ioan nu se teme, l-au scos repede din foc și l-au osândit la uciderea prin tăierea capului. După ce l-au decapitat, i-au aruncat și capul și trupul în foc.
Mai târziu, creștinii au căutat prin cenușă și au aflat rămășițe ale sfintelor și de minuni făcătoarelor sale moaște; pe acestea ei le-au îngropat cu cinste în Biserica cea Mare (Sfânta Sofia) din Constantinopol.
Așa a luat cununa muceniciei Sfântul Ioan din Ioanina, luând cununa neveștejită a veșnicei slave, în ziua de 18 aprilie a anului 1526.
Tot în această zi, pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a Sfântului Maxim”
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost pictată în anul 1299, după ce Maica Domnului i s-a arătat Sfântului Maxim, Mitropolitul Vladimirului (prăznuit pe 6 decembrie). Sinaxarul acestei sfinte icoane a fost scris pe piatra de mormânt a sfântului. Fecioara Maria este zugrăvită în statură deplină, ținând pe Pruncul Hristos în mâna stângă. Cu mâna Sa dreaptă, Născătoarea de Dumnezeu îi oferă Sfântului Mitropolit Maxim (care este zugrăvit stând în genunchi sau în picioare) omoforul episcopal. Arătarea Maicii Domnului Sfântului Maxim a avut loc atunci când sfântul venise în vizită de la Kiev la Vladimir. Maica Domnului i-a spus: Slujitorul meu Maxim, bine ai venit pentru a vizita orașul meu! Ia acest omofor și păstorește turma aceasta pe care ți-o încredințez. Când sfântul s-a trezit, avea în mâinile sale omoforul oferit de Fecioara Maria. Arătarea Maicii Domnului a fost un semn de binecuvântare pentru mutarea Scaunului Mitropolitan de la Kiev la Vladimir.
Omoforul oferit de Maica Domnului a fost păstrat în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din vladimir, timp de 112 ani. În anul 1412, în timpul unei invazii a tătarilor, omoforul a fost ascuns de portarul catedralei, Patrick, care a fost martirizat de către tătari.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.