Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 18 februarie: Sfântul Ierarh Leon, episcopul Romei; Sfântul Ierarh Agapit, episcopul cetății Sinau, mărturisitorul și făcătorul de minuni și Sfântul Cuvios Dositei, ucenicul Cuviosului Dorotei. Despre viețile lor pe scurt, puteți citi în continuare…
În luna februarie, în ziua optsprezece, pomenim pe Sfântul Ierarh Leon, episcopul Romei
Acest mare arhiereu și păstor al Bisericii lui Dumnezeu, Leon, era de neam din Italia, născut la Roma, și a fost crescut, din tinerețe, în învățătura cărții, având atât înțelepciunea cea din afară, cât și faptele bune, cele creștinești. A trăit pe vremea împărăției lui Teodosie cel Tânăr (408-450) și a lui Marcian (450-457), în Răsărit, și a lui Valentinian al III-lea (425-455) în Apus.
Iubind viața duhovnicească mai mult decât pe cea mirenească, pe vremea papei Sixt al III-lea, a fost mai întâi arhidiacon al Bisericii romane, iar, murind Sixt, prin alegerea tuturor, s-a urcat pe scaunul Bisericii din Roma (440) și a păstorit într-o vreme de mare furtună în Biserică și în lume; împărăția din Răsărit fiind tulburată de eretici, iar cea din Apus, lăsată pradă barbarilor. Dar papa Leon a fost cu adevărat un înțelept și neînfricat luptător și un bun păstor, care-și punea sufletul pentru poporul său.
Între faptele mari ale Sfântului Leon se pomenește, mai întâi, de întâlnirea lui cu Atila, regele hunilor, spaima lumii și biciul lui Dumnezeu. Ca acesta, biruind multe țări, a mers și asupra Romei, vrând să o pustiască pe ea cu foc și eu sabie. Deci, papa Leon, văzând că nimeni nu putea să stea împotriva barbarului, s-a rugat cu dinadinsul lui Dumnezeu, cu postire și cu lacrimi cerând de la El apărare, și, chemând în ajutor pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, a mers însoțit numai de un consul și de prefectul Romei în întâmpinarea lui Atila, lângă Ravenna, ca să-l roage să-și potolească mânia, gata fiind el să moară pentru poporul său. Și, vorbind către dânsul, cu cuvinte de Dumnezeu insuflate, l-a prefăcut pe el din leu în miel, pentru că Atila a ascultat cu smerenie cuvintele omului lui Dumnezeu și a cruțat cetatea, după dorința lui.
Mare sârguință a arătat Sfântul Leon, ca să îndrepteze rătăcirile ereticilor din vremea sa și, mai vârtos, erezia lui Eutihie, cea mai rea dintre toate, scriind către împărații Teodosie și apoi lui Marcian, ca să rânduiască să fie Sinod a toată lumea. Și s-a adunat Sfântul și cel al patrulea Sinod, la Calcedon, al celor șase sute și treizeci de părinți, pe vremea împăraților Marcian și Pulheria, la anul 451, împotriva lui Eutihie și Dioscur, care înțelegeau greșit taina întrupării lui Dumnezeu și răstălmăceau, astfel, toată învățătura mântuirii. Și s-a statornicit la acest Sinod dreapta credință că prin întrupare, Hristos Domnul este o singură Persoană dumnezeiască, având două lucrări, de om și de Dumnezeu, lucrări deosebite, dar nedespărțite; și așa a lucrat El mântuirea noastră. Drept aceea s-a osândit rătăcirea lui Eutihie, care învață că în Hristos este o singură fire și o singură lucrare. Și s-a citit la acest Sinod, și epistola Sfântului Leon către Flavian, patriarhul Constantinopolului, care atât de limpede tălmăcea taina întrupării Domnului, încât toți părinții Sinodului, auzind-o, au strigat: „Duhul Sfânt a vorbit prin gura lui Leon”.
Sfântul Leon era vestit și pentru scrierile lui, întrucât ne-au rămas de la el peste o sută de scrieri. Ele sunt dovezile cele mai tari ale înțelepciunii, evlaviei și pătrunderii minții lui. Pline de învățături, cuvintele lui au o frumusețe și o măreție care încântă, mira și înaltă. Gândirea lui e limpede, puternică, iar graiul lui adunat și stăpân pe cunoașterea dreptei credințe. A murit la anul 461, iar, în ochii creștinătății, Sfântul Leon rămâne unul din marii luptători pentru biruința dreptei învățături creștine la taina întrupării lui Dumnezeu, statornicită o dată pentru totdeauna, la Sinodul de la Calcedon. Dumnezeului nostru, slavă!
Despre viața pe larg a Sfântului Ierarh Leon, puteți citi aici.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Ierarh Agapit, episcopul cetății Sinau, mărturisitorul și făcătorul de minuni
Acest sfânt a trăit pe vremea lui Dioclețian și Maximian și era de fel din Capadocia, fiu de părinți creștini. Pe când era încă tânăr cu vârsta, s-a dus la mănăstirea de acolo, în care se afla ca la o mie de monahi. De la aceia culegând felurite bunătăți, precum strânge albina din felurite flori, a ajuns un încercat lucrător al poruncilor Domnului, și și-a topit trupul cu postul și cu privegherea și cu înfrânarea de la toate. Pentru aceasta era iubit și admirat de toți. El s-a arătat folositor în ascultările fraților mănăstirii, și pe toți monahii îi socotea și îi numea stăpâni ai săi. Pentru aceasta s-a învrednicit a lua de la Dumnezeu darul minunilor. El vindeca nu numai bolile oamenilor, ci și ale animalelor.
Împăratul Liciniu, aflând despre el că este tare la trup, l-a luat și fără voie l-a încorporat în oastea lui. Dar sfântul și acolo aflându-se, nu a părăsit nevoințele sale pustnicești; căci și ostășeștile slujbe fără zăbavă le împlinea și obișnuitele pustnicești osteneli urma. Iar în vremea aceea fiind chinuiți cumplit pentru credința în Hristos, Victorin și Dorotei, Teodul și Agripa, bunii biruitori mucenici și alții mai mulți, fericitul acesta Agapit a voit să fie și el părtaș cu aceia. Dar aceia săvârșindu-se în Hristos prin sabie, sfântul Agapit, fiind doar rănit de o suliță, a scăpat, poate spre mântuirea mai multora fiind păzit. După ce a murit Liciniu, și cârmele ocârmuirii împărăției romanilor le-a luat marele Constantin, s-a întâmplat următorul lucru.
O slugă vrednică a împăratului a fost cuprins de un duh necurat și chema numele sfântului Agapit. Împăratul a adus pe sfânt la palat și, îndată ce acesta a făcut rugăciune, a izgonit duhul necurat, iar sluga a dobândit vindecare. Sfântul n-a cerut alt dar de la împărat, decât să fie slobozit din oștire și să se ducă la dorita lui liniște, iar împăratul i-a împlinit dorința. Și întorcându-se sfântul la liniștea sa, episcopul cetății Sinau a trimis de l-a chemat la sine și l-a hirotonit preot; și nu după multă vreme, mutându-se episcopul din viață, sfântul Agapit, din voință dumnezeiască și cu alegerea preoților și a întregului popor, a fost făcut episcop al cetății Sinau. Și îndată ce a fost făcut arhiereu, sfântul a făcut și mai mari minuni, învrednicindu-se și de dar proorocesc. Dar nu putem să pomenim aici proorocirile și marile faceri de minuni ale sfântului. Deci, bine și în chip plăcut lui Dumnezeu viețuind, și plin de zile făcându-se, s-a odihnit în Domnul.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Dositei, ucenicul Cuviosului Dorotei
Acesta a sihăstrit în chinovia Avei Serida, ce era sub povățuirea Sfântului Dorotei, și care cu pace s-a săvârșit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.