Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 18 mai: Sfântul Mucenic Teodot și a cele șapte Mucenițe Fecioare: Tecusa, Alexandra, Claudia, Falina, Eufrasia, Matroana și Iulia și Sfinții Mucenici Petru, Dionisie, Andrei, Pavel, Cristina, Eraclie, Paulin și Venedim. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna mai, în ziua optsprezece, pomenim pe Sfântul Mucenic Teodot și a cele șapte Mucenițe Fecioare: Tecusa, Alexandra, Claudia, Falina, Eufrasia, Matroana și Iulia
Teodot a fost hangiu în Anchira în timpul domniei împăratului Dioclețian. Deși bărbat căsătorit, el viețuia împreună cu soția lui după cuvântul Apostolului: cei ce au femei să fie ca și cum nu ar avea (I Corinteni 7:29).
El își ținea hanul în mare rânduială ca să poată să-i adăpostească pe creștini fără să stârnească suspiciunile autorităților celor păgâne. Hanul lui era un liman pentru creștinii prigoniți. Teodot ajuta în taină cu toate cele de trebuință pe creștinii care scăpaseră în peșteri și în munți și aduna în taină trupurile creștinilor omorâți și le îngropa.
La acea vreme, șapte fecioare au fost aduse la judecată, torturate pentru credința lor în Hristos, iar la urmă înecate într-un lac.
Una dintre ele, Sfânta Tecusa, i-a apărut în vis lui Teodot și i-a cerut să scoată trupurile lor din lac și să le îngroape.
Într-o noapte întunecoasă Teodot a ieșit împreună cu un însoțitor credincios să împlinească dorința muceniței. Conduși de un înger al Domnului, el a izbutit să afle trupurile fecioarelor și să le îngroape.
Dar acest însoțitor până la urmă l-a trădat pe Teodot judecătorului, iar judecătorul l-a supus pe Teodot unor chinuri cumplite. Teodot a îndurat toate ca și când altcineva ar fi fost troturat în locul lui, ținându-și mintea cufundată în Dumnezeu. După ce tot trupul mucenicului a devenit o rană întreagă, iar dinții i-au fost sfărâmați cu un bolovan, necuratul judecător a poruncit omorârea lui prin tăierea capului.
Dus fiind la locul de tăiere, creștinii de pe cale plângeau pentru el, dar Sfântul Teodot le-a strigat: „Fraților, nu mă plângeți pe mine, ci mai vârtos lăudați pe Domnul Iisus Hristos, Cel Care mi-a dat mie să sfârșesc alergarea mea și să biruiesc vrăjmașul. ” Zicând acestea, el și-a pus capul pe butuc și a fost tăiat la anul 303.
Un preot al lui Hristos a îngropat cu cinste trupul mucenicului pe un deal din afara orașului. Mai târziu pe acel loc s-a ridicat o sfântă biserică închinată Mucenicului Teodot.
Tot în această zi, pomenim pe Sfinții Mucenici Petru, Dionisie, Andrei, Pavel, Cristina, Eraclie, Paulin și Venedim
În vremea prigonirii Bisericii lui Dumnezeu, când ostașii lui Hristos își puneau sufletele pentru Domnul lor și când tot pământul se roșea cu sângele mucenicilor, atunci un tânăr frumos cu numele Petru, tare la trup și viteaz cu duhul în sfânta credință creștinească, a fost prins în Lampsac, cetatea Elespontului, și adus la Opidim ighemonul, spre cercetare. Deci, ighemonul l-a întrebat: „Creștin ești?” Petru a răspuns: „Sunt creștin cu adevărat”. Ighemonul îi zicea: „Iată, ai înaintea ochilor poruncile nebiruiților împărați; deci, jertfește marii zeițe Venera”. Tânărul răspunse: „Ighemoane, mă minunez, că voiești a mă îndemna să mă închin unei femei spurcate și desfrânate, care a făcut atâtea fapte urâte, încât îmi este rușine a le pomeni. Oare, voi, nu pedepsiți pe cei ce îndrăznesc să facă astfel de desfrânări, pe care le-a făcut zeița voastră? Dacă voi o numiți desfrânată, apoi cum să mă închin și să-i aduc jertfă ei, fiind atât de spurcată și desfrânată. Mie mi se cade să mă închin lui Dumnezeu Cel viu și adevărat, împăratul tuturor veacurilor, lui Hristos Domnul meu. Lui să-I aduc jertfă de rugăciune, de umilință și de laudă”.
Ighemonul, auzind acestea, a poruncit să-l întindă pe roată, să-i muncească trupul cu lemne și cu fiare și să-i sfărâme oasele. Robul lui Dumnezeu, cu cât era muncit mai mult, cu atât se arăta mai tare și viteaz în puterea lui Hristos, Care îl întărea. El râdea de nebunia ighemonului și, ridicându-și ochii spre cer, zicea: „Mulțumescu-Ți, Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce mi-ai dat atâta tărie și răbdare! Învrednicește-mă încă până la sfârșit să biruiesc puterea vrăjmașului cel păgân”. După aceasta, ighemonul, văzând că cu muncile nu poate să biruiască pe acel viteaz tânăr creștin – pe Sfântul Petru -, a poruncit să-i taie capul cu sabia.
În acea vreme, un oarecare Dionisie, bărbat creștin, a fost prins și ținut legat în temniță. Ighemonul, voind să se ducă din Lampsac în Troada, care se învecina cu Elespontul, i-au adus doi ostași cu numele Andrei și Pavel, cu credința creștini și de neam din Mesopotamia. Pe aceștia i-au prins păgânii și împreună cu ei a fost adus și un oarecare Nicomah, care striga neîncetat și zicea: „Sunt creștin”.
Ighemonul, văzând pe Nicomah mărturisind că este creștin, a întrebat pe Andrei și pe Pavel: „Voi ce ziceți că sunteți?” Ei au răspuns: „Și noi tot creștini suntem”. Ighemonul a zis către Nicomah: „Jerfește zeilor, după porunca împăratului!” Nicomah răspunse: „Nu știi că creștinii nu aduc jertfe idolilor?” Atunci ighemonul a poruncit să-l dezbrace, să-l spânzure la muncire și să-i chinuiască trupul, strujindu-l cu unghii de fier. Nicomah, fiind muncit astfel, când era aproape de sfârșitul său și voia să câștige cununa pe care o avea ca și în mâinile sale, deodată a pierdut-o. Pentru că, schimbându-se din mărturisirea cea bună, s-a lepădat de Hristos și a strigat, zicând: „Eu niciodată n-am fost creștin; deci, sunt gata a jertfi zeilor”. Atunci, îndată a încetat a-l munci și l-au scos de la muncire. Dar, când ticălosul călcător de lege a adus jertfă idolilor și s-a închinat lor, îndată a căzut asupra lui diavolul și l-a trântit la pământ. Astfel se îndrăcea, mușcându-și limba cu dinții și curgându-i spume de sânge, până ce cu greu și-a lepădat ticălosul său suflet!
Pe când se întâmpla aceasta, o creștină oarecare, fecioară de 16 ani, cu numele Cristina, a strigat din popor către cel ce se îndrăcea, zicând: „O, ticălosule și pierdutule, pentru ce ți-ai dobândit munca cea veșnică și nespusă pentru un scurt timp?”
Ighemonul, auzind aceasta, a poruncit să prindă îndată pe acea fecioară și s-o aducă la el. Apoi a întrebat-o: „Ești creștină?” Fecioara răspunse: „Sunt creștină și plâng pentru pierderea acelui om ticălos, care n-a răbdat muncile cele de puțină vreme, ca astfel să poată câștiga odihna cea veșnică”. Ighemonul a grăit către dânsa: „El, jertfind zeilor, și-a câștigat acum odihna, pentru ca voi, creștinii, să nu râdeți de dânsul. De aceea, Atena și Venera cea mare au voit de l-au răpit de aici; deci, voiesc ca să aduci și tu jertfă zeilor acestora, ca să nu fii batjocorită cu rușine și arsă de vie în foc”. Sfânta răspunse: „Dumnezeul meu este mai mare decât tine! De aceea, nu mă tem de îngrozirile tale, pentru că nădăjduiesc spre Dânsul că mă va apăra și-mi va da răbdare în toate”.
Atunci ighemonul a poruncit s-o dea la doi tineri desfrânați, ca s-o batjocorească și s-o spurce; iar pe Andrei și pe Pavel a poruncit să-i arunce în temniță unde era și Dionisie. Deci, tinerii cei fără de rușine, luând pe curata și sfânta fecioară a lui Dumnezeu, au dus-o cu bucurie la locuința lor, voind să-și săvârșească pofta. Dar, când au dus-o în casa lor, îndată s-a stins în trupurile lor focul cel firesc al desfrânării și au murit mădularele cele de poftă; și, astfel silindu-se până la miezul nopții s-o batjocorească, n-au putut. La miezul nopții s-a arătat lângă fecioară un tânăr prealuminos și deodată toată casa s-a umplut de o lumină negrăită.
Tinerii, văzând acea lumină, de frică au căzut ca morți și, abia venindu-și în simțiri, s-au plecat la picioarele sfintei și stăruiau să se roage lui Dumnezeu pentru dânșii, ca să nu-i ajungă vreun rău. Ea, ridicându-i, le-a zis: „Nu vă temeți! Dar să știți că tânărul pe care l-ați văzut, este sfântul înger, care a fost trimis de Hristos Dumnezeul meu la mine, spre păzirea fecioriei mele, fiind gata ca îndată să omoare pe toți, care vor îndrăzni a se atinge de mine”. Și astfel, sfânta fecioară a rămas curată, păzindu-se de Dumnezeu.
A doua zi, tot poporul cetății, fiind îndemnat de popii păgânești, s-a dus la ighemon și a cerut să-i dea în mâinile lor pe creștinii cei ținuți în temniță. Ighemonul, scoțând pe cei legați, pe Dionisie, Andrei și Pavel le-a zis: „Vi se cade să aduceți jertfă marii zeițe Atena”. Sfinții au răspuns: „Nici pe Atena, nici pe oricare alt diavol cinstit de voi nu-l știm, nici n-am cinstit vreodată pe alt Dumnezeu, afară de Dumnezeul nostru, Iisus Hristos”. Auzind poporul aceste cuvinte ale sfinților mucenici, a zis către ighemon: „Să-i dea pe ei în mâinile lor, că hulesc pe zeii lor. Deci, ighemonul a poruncit mai întâi să-i bată pe mucenici și după aceea să-i dea poporului.
Poporul, legând cu funii de picioare pe sfinți, i-a târât cu mult zgomot până la cetate, ca acolo să-i omoare cu pietre. Pe când îi ucidea pe sfinții mucenici, Sfânta fecioară Cristina, înștiințându-se, a alergat la acel loc, strigând, plângând și căzând peste sfinții ce se ucideau, zicea: „Să mor și eu cu voi pe pământ, ca împreună să viețuim în cer”. Și s-a adus la cunoștință ighemonului, că fecioara care a fost dată spre batjocură, a fost izbăvită din mâinile desfrânaților de un tânăr luminos; deci, scăpând, a căzut pe trupurile creștinilor ce s-au omorât.
Atunci ighemonul a poruncit s-o tragă la o parte și s-o omoare cu sabia. Astfel, acești sfinți mucenici, luptându-se împreună contra diavolului, a lumii și a lui Opidim ighemonul, s-au învrednicit a fi biruitori cu ajutorul lui Hristos. Au fost omorâți atunci: Sfântul Petru cu felurite munci; Sfinții Dionisie, Andrei și Pavel, cu pietre; iar Sfânta fecioară Cristina, cu sabia. Acestea s-au făcut în Lampsac, pe vremea împărăției lui Deciu.
Sfinții Mucenici Eraclie, Paulin și Venedim erau cetățeni ai Atenei și acolo au propovăduit cu multă îndrăzneală pe Hristos, îndemnând pe toți păgânii să se depărteze de la deșarta slujire de idoli și să se boteze în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Pentru aceea i-a prins și i-a dat stăpânitorului Atenei. Și, cercetându-i, au mărturisit pe adevăratul Dumnezeu, Făcătorul a toată făptura; iar pe idoli i-au numit pietre nesimțite, lemne și lucruri făcute de mâini omenești. Deci, au fost munciți cu multe feluri de munci; iar mai pe urmă, fiind aruncați într-un cuptor, s-au sfârșit și au luat cununile cele nestricăcioase de la Hristos Dumnezeul nostru, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.