Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 19 decembrie: Sfântul Ierarh Grichentie, episcopul Etiopiei; Sfântul Mucenic Bonifatie și Sfânta Cuvioasă Aglaia și Sfântul Ierarh Bonifatie Milostivul, episcopul Firentiei.
În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenim pe Sfântul Ierarh Grichentie, episcopul Etiopiei
Cuviosul părintele nostru Grichentie era de loc din cetatea Milan. Părinții lui se numeau Agapie și Teodota. Grichentie, ca un pământ bun, a primit semințele cele dumnezeiești, și a dat rod însutit. De aceea, când s-a mărit, s-a arătat ascultător și împlinitor al poruncilor lui Hristos.
Cu voia lui Dumnezeu a fost hirotonit diacon și se supunea fericitul la post și la aspră viețuire. Din ziua aceea, primind dumnezeiescul Duh, făcea semne și minuni. După aceea a venit iar în Milan. Aici a găsit într-un loc retras de lume pe un bătrân preaînțelept, de la care a aflat tot ce i se va întâmpla în viitor. Aceleași lucruri i le-a spus mai târziu și marele Apostol Petru, care i s-a arătat față către față.
Pe vremea aceea, pe când cârmuia împărăția romanilor Iustin, s-a întâmplat de a scris Elesvan, împăratul etiopienilor, lui Proterie patriarhul Alexandriei, cu rugămintea să-i trimită ca episcop un om desăvârșit. Patriarhul se mâhnea că nu știa unde se găsește un astfel de bărbat. Dar în zilele acelea, printr-o descoperire dumnezeiască, i s-a arătat patriarhului fericitul Marcu, care i-a spus de minunatul Grichentie, care, cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, venise nu de multă vreme în oraș și era găzduit de un creștin. Patriarhul l-a luat cu multă bucurie, l-a hirotonit episcop și l-a trimis îndată în Etiopia, întărindu-l cu scrisori și cu tot ce se cuvenea arhiereilor.
Împăratul etiopienilor, încredințat din scrisori, l-a îmbrățișat și l-a primit ca pe un apostol și făcător de minuni. Apoi a mulțumit lui Dumnezeu și i-a dat Sfântului Grichentie toată puterea. Sfântul a hirotonit preoți și diaconi, a sfințit bisericile zidite de curând de împărat în Arabia și a botezat pe mulți iudei, căci mai înainte aproape tot poporul era iudeu. După aceasta a convins cu temeiuri din Scriptură și cu dovezi pe dascălii și mai-marii iudeilor, uimindu-i cu minunile lui, și i-a adus pe toți la credința cea adevărată. Apoi a dat poporului legi și a făcut tot ce este plăcut lui Dumnezeu.
Păstorind bine turma sa și săvârșind multe minuni spre slava lui Dumnezeu, s-a odihnit cu pace, după ce ajunsese la adânci bătrâneți.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Mucenic Bonifatie și Sfânta Cuvioasă Aglaia
Sfântul Bonifaciu a trăit pe vremea împăratului Dioclețian (284-305). Era robul unei femei de neam mare, cu numele Aglaia, fiica lui Acacius, proconsulul Romei. Bonifaciu trăia în păcate trupești cu stăpâna lui și era și bețiv, dar era milostiv, iubitor de străini, îndestula cu dragă inimă pe cei lipsiți, își pleca urechea și inima la suferințele și rugămințile oamenilor. La fel și stăpâna lui era milostivă și iubitoare de mucenici.
Într-una din zile i-a zis lui Bonifaciu: „Du-te în Răsărit, unde sfinții sunt chinuiți și adu-mi moaște de sfinți, ca să le avem spre ajutor și mântuire sufletească”. Bonifaciu i-a răspuns, râzând: „Dacă-ți voi aduce moaștele mele, ai să le primești?”. „Nu mi-i de glumă”, i-a spus Aglaia. Apoi i-a dat unele sfaturi, și s-a rugat pentru el, i-a dat bani și l-a liberat.
Și a plecat Bonifaciu însoțit de doisprezece robi cu aur mult în Tarsul Ciliciei, unde sfinții erau chinuiți. A găsit acolo pe sfinți pătimind și suferind pentru Hristos. Le-a sărutat lanțurile și rănile. Dar aprinzându-se de râvnă dumnezeiască, s-a dus înaintea ighemonului și a mărturisit că este creștin. A fost prins și supus la multe și felurite chinuri, pe care le-a răbdat cu seninătate, ceea ce a adus la Hristos 50 de bărbați care au și fost botezați. Apoi i s-a tăiat capul.
Robii, care veniseră cu el din Roma, nu știau de cele ce se petrecuseră. Când au auzit de la ostași cu de-amănuntul chinurile lui și că s-a săvârșit pătimind, s-au dus să-i caute moaștele. Le-au găsit și au căzut peste ele; au plâns, le-au sărutat și-i cereau iertare. Au cumpărat trupul cu 500 de galbeni, l-au uns cu mir, l-au înfășurat în giulgiuri și l-au dus la Roma.
Aglaia, stăpâna lui, prin descoperire îngerească, a aflat totul. A ieșit întru întâmpinarea lui ca să-l primească și să-l cinstească precum se cuvenea. L-a îngropat la 50 de stadii de Roma. Mai târziu a zidit o biserică măreață în numele lui, în mijlocul Romei, și l-a mutat în ea. Acolo se făceau în fiecare zi nenumărate tămăduiri. Iar Aglaia, trăind de atunci cu cuviință și bineplăcut lui Dumnezeu, și-a dat cu pace lui Dumnezeu duhul.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Ierarh Bonifatie Milostivul, episcopul Firentiei
Pământul Italiei, stăpânirea Tuschiei era patria acestui Sfânt Bonifatie, care încă din vârstă tânără s-a arătat iubitor de săraci. Căci, de i se întâmpla să vadă pe cineva gol, se dezbrăca de haina sa și-l îmbrăca pe acel om. Și se întorcea acasă uneori fără cămașă, alteori fără dulamă, încât adeseori se mânia maica sa asupra lui, fiind văduvă săracă, și zicea: „Nu este cu dreptate, fiule, a îmbrăca pe cei săraci, tu însuți fiind sărac”.
Iar odată, intrând maică-sa în magazia sa, în care pregătise hrană pentru tot anul, a aflat-o deșartă, căci fiul ei, Bonifatie, dăduse toate săracilor în taină; și a început maică-sa a plânge, bătându-se peste față și zicând: „Vai mie, de unde voi lua hrană pentru tot anul? Cu ce mă voi hrăni pe mine și toată casa? ” Iar el, venind la dânsa și văzând că nu poate să o mângâie cu cuvântul, a rugat-o să iasă puțin de acolo. Și ieșind ea, Bonifatie a închis ușile magaziei după dânsul și a căzut la pământ rugându-se lui Dumnezeu; apoi îndată s-a umplut magazia de grâu, iar Bonifatie, mulțumind lui Dumnezeu, a chemat pe maică-sa. Iar ea, văzând magazia plină cu grâu, s-a mângâiat foarte și a preamărit pe Dumnezeu. Dintr-acea vreme n-a mai oprit pe fiul său ca să dea săracilor, văzând credința lui cea mare, căci nu se împuțina ce dădea el, ci, orice cerea de la Dumnezeu, aceea primea.
Acest Sfânt Bonifatie a fost ales episcop al cetății Ferentiei, iar Gavdentie preotul, care a fost sluga sfântului, a povestit multe din minunile lui, că el a văzut cu ochii săi cele ce se făceau de dânsul.
În vremea aceea Biserica Ferentiei era în mare sărăcie (care celor cu minte bună li se făcea pildă de smerenie), pentru că episcopul nu avea pentru hrana sa mai mult venit bisericesc decât numai o vie.
Într-un an, căzând din cer grindină mare, toată via a bătut-o, încât au rămas foarte puțini struguri mici. Apoi, intrând în vie Sfântul Bonifatie și văzând nenorocirea, a dat mulțumire lui Dumnezeu, că într-o lipsă ca aceea a început a cunoaște mai multă sărăcie. Iar când a venit vremea ca să se coacă strugurii, a pus pândari la vie după obicei, poruncind să păzească acei puțini struguri care mai rămăseseră. Apoi, într-una din zile a poruncit lui Constandie preotul, nepotul său, ca să spele și să smolească după obicei toate vasele și buțile cu vin, câte se aflau în episcopie. Iar preotul, auzind aceasta, s-a mirat foarte mult că, neavând struguri mulți, poruncește ca să se pregătească toate vasele. Dar n-a îndrăznit să întrebe pentru ce să pregătească buțile ci, ascultând, le-a pregătit pe toate după obicei.
Atunci omul lui Dumnezeu, Bonifatie, intrând în vie și adunând strugurii câți se aflau, i-a adus în călcătoare și, poruncind tuturor să iasă de acolo, a rămas înăuntru numai el singur, cu un copil, căruia i-a poruncit să calce acei puțini struguri. Si începând a curge din călcătoare puțin vin, arhiereul, luându-l într-un vas, a turnat prin toate vasele ce se pregătiseră, câte o mică măsură, pentru binecuvântare. Si astfel, toate vasele, binecuvântându-le, a chemat pe preot și i-a poruncit să adune pe săraci ca să vină după obicei să ia din vinul cel nou și care acum rămăsese în buți. Atunci a început a se înmulți vinul și văzând sfântul că acum s-a făcut vin din destul tuturor celor ce veniseră, a poruncit copilului să iasă din călcătoare. Iar pivnița incuind-o și punând pecetea sa, a lăsat-o așa încuiată cu tărie și s-a dus în biserică.
Iar după trei zile, chemând pe preotul cel mai sus pomenit, pe Constandie, si făcând rugăciune, a deschis pivnița și a aflat toate vasele si buțile în care a turnat puțin vin pentru binecuvântare, pline cu vin fierbând, încă și pe deasupra vărsându-se, încât și pământul se adăpase cu vin. Si de-ar mai fi zăbovit puțin și nu ar fi intrat în pivniță, apoi toată fața pivniței s-ar fi acoperit cu vinul care se vărsa. Apoi preotul mirându-se mult și spăimântându-se de aceasta, sfântul i-a poruncit să nu spună nimănui despre ceea ce s-a făcut, căci se temea și fugea de slava deșartă a lumii.
Într-altă vreme, sosind pomenirea Sfântului Mucenic Proclu, un bărbat de bun neam din aceeași cetate, cu numele Fortunat, a rugat pe arhiereul lui Dumnezeu, Bonifatie, ca, după ce va fi săvârșit slujba sfântului mucenic, să vină în casa lui ca să-i dea binecuvântare. Si nu s-a îndoit arhiereul, de vreme ce cu credință și cu adevărată dragoste îl ruga Fortunat pentru aceasta. Deci, săvârșind dumnezeiasca slujbă întru pomenirea sfântului mucenic, a venit către Fortunat la masă. Si mai înainte, până a nu face el obișnuita rugăciune înaintea mesei, iată, un oarecare din aceia ce-și câștigau hrana cu comedii, cu cântări de scripcă și cu deșertăciuni, a stat înaintea ușii cu maimuța și a glăsuit din chimvale.
Iar sfântul, auzind glasul chimvalelor, s-a mâniat și a zis: „Vai, mort este ticălosul acesta! Mort este! Eu am venit să ospătez și încă n-am deschis gura mea spre lauda lui Dumnezeu, iar el, apucând mai înainte cu maimuța, a lovit în chimvale”. Apoi a adăugat acestea: „Mergeți și dați lui să mănânce și să bea și vedeți că este mort”. Iar ticălosul acela de om, luând pâine și vin, voia să iasă pe poartă, dar îndată a căzut o piatră mare din dos, care l-a lovit în cap și a căzut măscăriciul acela jos pe jumătate mort și l-au dus pe mâini în coliba sa; iar a doua zi a murit, după judecata omului lui Dumnezeu. Pentru că înfricoșați sunt sfinții lui Dumnezeu și cu temere se cuvine a-i cinsti pe dânșii, de vreme ce ei sunt lăcașuri ale lui Dumnezeu și Dumnezeu viețuiește într-înșii. Deci când se mânie sfântul, atunci se mânie și Dumnezeu care viețuiește într-însul; si atunci sfântul este puternic, numai cu un cuvânt să aducă mare pedeapsă asupra celui ce l-a amărât pe el.
Altădată, același preot, Constandie, nepotul sfântului, vânzând un cal al său cu doisprezece galbeni, a pus prețul într-un sicriaș și s-a dus la lucrul său. Si s-a întâmplat a veni fără veste o mulțime de săraci la episcop, care fără de rușine cereau ca să-i mângâie cu orice în sărăcia lor. Iar sfântul, neavând ce să le dea, se tulbura cu cugetul, nevrând a lăsa mâhniți pe săraci. Apoi aducându-și aminte de galbenii lui Constandie ce-i luase pe cal, intrând în camera lui unde era sicriasul, și pentru această nevoie sfărâmând încuietorile, a luat galbenii și i-a împărțit săracilor.
Și întorcându-se preotul de la treburile lui, văzând sicriașul deschis și neaflând galbenii într-însul, s-a mâhnit foarte mult și, făcând gâlceavă mare, cu multă mânie striga și se iuțea, zicând: „Nu-mi este cu putință a trăi aici”. Și s-au adunat la glasul lui toți cei ce erau în episcopie; apoi a venit și episcopul, care-l mângâia cu blândețe, învățându-l. Iar el cu dosădire a răspuns sfântului: „Toți viețuiesc bine la tine, numai eu singur nu am loc și nu pot viețui în odihnă; dă-mi galbenii mei ca să mă duc de la tine”. Iar sfântul episcop s-a dus în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și, îmbrăcându-se cu felonul său, și-a întins mâinile în sus și, ridicându-și ochii, se ruga ca să-i trimită lui Domnul, de unde știe, atâția galbeni câți luase de la preot, ca să-i dea și să-i potolească mânia lui.
Așa rugându-se sfântul, și-a întors ochii spre sine și a văzut galbenii, în număr de doisprezece, pe felon între mâinile sale, pe care le avea ridicate în sus; iar galbenii luminau ca și cum ar fi fost acum făcuți și scoși din foc. Deci îndată mulțumind lui Dumnezeu și ieșind din biserică, i-a aruncat pe haina preotului celui ce se mâhnise, zicând: „Iată ai galbenii de care te-ai întristat, dar aceasta să-ți fie întru știință cum că, după moartea mea, nu vei fi episcopul bisericii acesteia, pentru zgârcenia ta”.
Căci era adevărat că preotul acela, pentru aceea strângea galbenii, ca să dobândească episcopia. Iar cuvântul care s-a grăit prin gura omului lui Dumnezeu n-a trecut, pentru că acel Constandie, a primit sfârșitul vieții sale, fiind în rânduiala preoției.
Odată, doi goți, mergând în cetatea Ravenei, au fost primiți cu iubire de străini în episcopie de către acest sfânt bărbat; apoi petrecându-i când ieșeau, le-a dat cu mâna sa pentru drum spre binecuvântare un văscior de lemn plin cu vin. Si era văsciorul acela așa de mic, încât abia putea să le ajungă vinul numai pentru o masă. Iar ei luându-l, s-au dus și în tot drumul au băut vin din vasul acela; dar vinul nu s-a împuținat din vas nicidecum, ci totdeauna era plin. Mergând în Ravena și zăbovind acolo câteva zile și întorcându-se, au trecut iarăși pe la sfântul mulțumindu-i pentru acea binecuvântare, că i-a îndestulat cu vin. Iar vasul acela, cu același vin, l-au adus sfântului înapoi, spunându-i că în drum n-au gustat vin de nicăieri numai din vasul acela și vasul nu a scăzut.
Însă se cuvine a arăta și aceasta pe care a spus-o unul din clericii părții aceleia, bărbat cinstit: „Intrând odată Sfântul Bonifatie În grădina sa, a văzut mulțime de omizi, care acoperiseră toată grădina, mâncând toate verdețurile; și a zis sfântul către omizi: Vă Jur cu numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă duceți de aici și să nu îndrăzniți mai mult a mânca verdețurile acestea. Si îndată, cu cuvântuI omului lui Dumnezeu, toată mulțimea omizilor a ieșit din grădină, încât n-a rămas nici una înăuntru”.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.