Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 19 iulie: Sfânta Cuvioasă Macrina, sora Sfântului Vasile cel Mare; Sfântul Cuvios Die; Sfântul Ierarh Teodor, episcopul Edesei și Aflarea moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna iulie, în ziua a nouăsprezecea, pomenim pe Sfânta Cuvioasă Macrina, sora Sfântului Vasile cel Mare
Sfânta Macrina a fost sora, mai mare, a Sfântului Vasilie cel Mare, al lui Petru al Sevastiei și a lui Grigorie de Nyssa. Din tinerețe, și-a închinat viața slujirii lui Dumnezeu și ajutorării săracilor. Fiind împodobită cu frumusețea trupului și cu fire bună, a fost logodită cu un mire asemenea ei, dar le-a fost logodna prea scurtă, de vreme ce logodnicul ei s-a întâmplat de a murit. Au venit mulți alții să o ia, însă Fericită și-a ales fecioria, ajutând-o pe mama sa Emilia, la treburile gospodărești și la creșterea fraților mai mici, că o a doua mamă, de vreme ce cu toții erau zece frați și surori. Și se nevoia și cu dumnezeieștile Scripturi, ca una ce se sârguia să îndrume pe frații ei pe calea urmării lui Hristos, făcând casa părintească „o școală de fapte bune.”
Împreună cu fratele său, Sfântul Vasilie, au întemeiat, apoi, două mănăstiri în Pont, una pentru femei și alta pentru bărbați, condusă, una, de Sfântul Vasilie cel Mare, iar alta, de femei, unde era egumena Macrina, care, după moartea mamei sale, și-a împărțit averea săracilor. Și a trăit fericită așa, cu multă cuviință și sihăstrește, în rugăciuni și câștigându-și, prin muncă, cele de trebuință, până la cea din urmă suflare a ei.
Cercetând pe sora sa, în boala ei cea de pe urmă, Sfântul Grigorie de Nyssa, a găsit-o cu totul slăbită de friguri și culcată pe o scândură. Și sărăcia în mănăstirea fecioarelor era așa de mare, încât de abia s-a găsit un val învechit, spre acoperirea trupului Macrinei, când au dus-o la mormânt. Atunci, Sfântul Grigorie a pus deasupra ei mantia sa de episcop. În viața ei, Sfânta Macrina a făcut și multe minuni, dând tămăduire bolnavilor și îndrăciților, cu rugăciunile ei. Și a murit Fericită, în anul 380, și a fost îngropată în biserică „Celor patruzeci de Mucenici”, alături de mormântul maicii sale, iar pomenirea ei se face, în toți anii, la 19 iulie. Dumnezeului nostru slavă!
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Die
Sfântul Die s-a născut dintr-o familie de credincioși în Antiohia – Siria, spre sfârșitul sec. al IV-lea. Încă din tinerețe s-a remarcat prin felul său de viață. Obișnuia să mănânce puțin și nu în fiecare zi, stăpânindu-și trupul prin privegheri și neîncetate rugăciuni. Pentru aceste nevoințe, Sf. Die a ajuns la despătimire și a primit de la Domnul darul facerii de minuni.
În vremea aceea, Dumnezeu i-a apărut într-o viziune și i-a dat poruncă să meargă la Constantinopol și să-I slujească Lui și poporului de-acolo. Astfel, Sf. Die s-a stabilit într-un loc singuratic, în spatele orașului, ducând război cu vrăjmașul care dorea să-l gonească. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea și iată că toiagul său a înfrunzit, a început să crească și a devenit un stejar falnic care a stat multă vreme în picioare, chiar și după moartea lui.
Oamenii din împrejurimi veneau la sfânt pentru sfaturi și cuvinte folositoare, găsind acolo tămăduire pentru neputințele sufletești și trupești. Sf. Die îi vindeca pe bolnavi cu rugăciunea și tot ce primea dădea săracilor, nevoiașilor și celor bolnavi.
Chiar și împăratul Teodosie cel Tânăr, auzind de faptele Sf. Die, a venit la el însoțit de Patriarhul Atticus al Constantinopolului (406-425) pentru a primi binecuvântare. Împăratul a vrut să construiască o mănăstire în locul unde se nevoia Sf. Die, aducând chiar cele necesare construcției. Apoi l-a hirotonit preot după care l-a numit egumen. În scurt timp, mulți frați întru Hristos s-au adunat la mănăstirea Sf. Die. Ceea ce lipsea pe atunci mănăstirii era o fântână. Călugării săpaseră multă vreme fără să găsească fir de apă dar prin rugăciunile sfântului Dumnezeu le-a dăruit un izvor de apă cristalină care a umplut fântâna până sus. Altă dată, tot prin rugăciunile sale, sfântul a readus la viață un om înecat. Dumnezeu a făcut multe minuni prin Sf. Die.
Pe când era deja foarte bătrân, Sf. Die s-a îmbolnăvit grav. Și-a luat rămas bun de la frați, a primit Sfintele Taine și a rămas nemișcat în patul său ca și când ar fi murit. Sfinția Sa Patriarhul Atticus (prăznuit în duminica din săptămâna brânzei) a venit la mănăstire pentru slujba de înmormântare împreună cu Patriarhul Alexandru al Alexandriei care se afla pe atunci în Constantinopol. Dar sfântul părinte s-a ridicat de pe patul de moarte spunând că Dumnezeu i-a mai îngăduit 15 ani de viață. Foarte mult s-au bucurat frații la auzul acestor cuvinte.
Astfel, după încă 15 ani de viață, în care a povățuit, a vindecat și a odihnit pe cei nevoiași și neputincioși, i-a fost anunțată plecarea sa la Domnul de către un bărbat luminos îmbrăcat în haină preoțească apărut în altarul bisericii. Mulțumind la Dumnezeu că i s-a arătat clipa morții, Sf. Die s-a săvârșit în pace fiind înmormântat în mănăstirea sa.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Ierarh Teodor, episcopul Edesei
Sf. Teodor, Episcopul Edesei, s-a născut în orașul sirian Edesa, fiind toată viața sa un vas luminat al minunilor lui Dumnezeu, Cel mărit întru sfinții săi.
La vârsta de 12 ani după ce și-a pierdut părinții și și-a dat toate bunurile săracilor, s-a dus la Ierusalim unde a fost tuns la Lavra Sfântul Sava cel Sfințit. După 12 ani de severă ascultare monahicească, urmați de alți 24 de ani de pustnicie și abstinența, Domnul L-a chemat pe înduhovnicitul părinte să fie episcop ca să ajute la luminarea oamenilor. După moartea Episcopului Edessei nu s-a găsit urmaș mai vrednic decât Sf. Teodor, fiind ales cu îngăduința Patriarhilor Antiohiei și Ierusalimului, a clerului și poporului.
Nu i-a fost ușor sfântului să-și părăsească viața în pustnicie dar s-a supus voii lui Dumnezeu, asumându-și sarcina de a păstori enoriașii Bisericii Edessa, în timpul împăratului bizantin Mihail și a mamei sale Teodora (842-855). În timpul sfintei slujbe de sfințire ca episcop, o minune a avut loc în biserică, și anume: oamenii au văzut cum un porumbel alb ca zăpada a zburat din cupola bisericii și s-a așezat pe capul noului episcop.
Sf. Teodor a făcut toate eforturile pentru a conduce turma sa foarte bine, fiind pentru toți un model de credință, prin cuvinte, viață și iubire. Prin exemplul vieții sale sfinte, el și-a călăuzit turma sa spre mântuire. Teodor a luptat mult cu ereticii apărând cu strășnicie biserica sa de tentații străine și învățături mincinoase. Părintele Teodosie Stilitul, văzător cu duhul, îl sprijinea și îl ajuta pe Sf. Teodor în lupta spirituală pentru comunitate, nevoindu-se în pustnicie nu departe de oraș, lângă mănăstirea Marelui Mucenic Gheorghe.
Cu binecuvâtarea părintelui, Sf. Teodor a pornit într-o călătorie la Bagdad, în vizită la califul Mavi ca să-i ceară socoteală pentru măsurile nedrepte luate împotriva ortodocșilor. Ajungând la Mavi, sfântul l-a găsit pe acesta grav bolnav. Cerând ajutor la Dumnezeu, sfântul episcop aruncă puțin pământ de la Mormântul Domnului într-un vas cu apă și i-l dădu ca să-l bea. De îndată ce l-a băut, califul s-a vindecat și din recunoștință, a fost de partea sfântului în doleanțele pe care le-a avut, ascultându-i bucuros învățăturile. În cele din urmă, împreună cu trei apropiați de-ai lui, a acceptat botezul în creștinism, luând numele de Ioan.
Mărturisindu-și toți credința în Dumnezeul creștinilor în fața musulmanilor, califul Ioan și ceilalți trei au fost omorâți. Califul le-a apărut în același timp în vis Sfântului Teodor și Sfântului Teodosie, spunându-le că i s-a dăruit să sufere moarte pentru Hristos și Hristos l-a numărat cu ceilalți Mucenici. El a promis că se vor întâlni în scurt timp în rai. Acest lucru a fost un semn pentru sfântul Domnului că se apropia sfârșitul său. În 848, aflându-se din nou în singurătate la Lavra Sf. Sava cel Sfințit, Sf. Teodor s-a săvârșit în pace.
Sf. Teodor a lăsat creștinilor scrierile sale edificatoare. „Viața Sf. Teodor al Edessei” a fost foarte citită în sec. al XVI-lea și al XVII-lea, fiind păstrată în mai multe manuscrise.
Tot în această zi, pomenim Aflarea moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov
Moaștele sfântului Serafim de Sarov au fost descoperite în ziua de 3 iulie 1903. Zilele următoare a avut loc o mare procesiune la care au participat mai mult de 200.000 de persoane și familia regală a Rusiei. Sfântul a fost canonizat de Biserica Rusă în mod festiv la Sfânta Liturghie din 19 iulie 1903.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.