Sfinții zilei din calendarul ortodox sinaxar 19 martie: Sfinții Mucenici Hrisant și Daria; Sfinții Mucenici Diodor preotul și Marian diaconul; Sfântul Mucenic Panharie; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Lubiatov” și Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Smolensk „Dulcea sărutare”. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna martie, în ziua nouăsprezece, pomenim pe Sfinții Mucenici Hrisant și Daria
Sfântul Hrisant era fiul unui bărbat vestit din Alexandria Egiptului, anume Polemon, om de neam domnesc, însă păgân cu credință, care, cinstit fiind de împăratul Numerian (283-284) cu dregătoria de senator, în sfatul țării, s-a mutat din Egipt la Roma, împreună cu fiul său. Și se străduia Polemon să dea fiului său toată învățătura păgânească, cea mai înaltă a vremii sale, foarte bogat fiind. Iar Hrisant, multă îndemnare spre îndeletnicirea cărturărească arătând, în scurtă vreme a ajuns a cunoaște toată filozofia păgână. Dar, aflând și de dumnezeiască înțelepciune cuprinsă în Sfintele Scripturi, cu înfocată râvnă și cu multă luare aminte, cercetă cărțile Evangheliei și ale Apostolilor, adâncindu-le pe ele. Și zicea către sine: „ți se cădea ție, Hrisant, să citești scripturile neamurilor, câtă vreme nu cunoșteai lumina adevărului, iar acum, că ai aflat-o, păzește-o pe ea. Că roadele ostenelilor se dau celor ce le cer, precum ai citit: Căută și vei afla. Ai aflat aur, ai aflat argint, ai aflat pietre scumpe, dar le-ai aflat, ca să și urmezi ceea ce ai aflat. Deci, ferește-te să nu-ți pierzi comoara !”
Și-a ales, drept aceea, că dascăl pe Carpofor preotul, care era iscusit în dumnezeieștile Scripturi, trăind ascuns într-o peșteră din munți. Și a auzit de la dânsul Cuvântul lui Dumnezeu și taina credinței creștinești și, povățuindu-se de dânsul, în scurtă vreme a primit și Sfântul Botez. Și atât s-a întărit în sfânta credință și în dragostea lui Hristos, încât, la șapte zile după Botezul său, Hrisant a și început a propovădui, la arătare, în popor, pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Mâhnire mare a cuprins pe tatăl său, Polemon, când a văzut înflăcărarea fiului său, pe calea credinței și defăimarea zeilor și, mâniindu-se, l-a certat și l-a închis în casă. Dar, cu toate mustrările, Hrisant nu s-a lepădat de credința sa. Deci, neputând el nicidecum să-l întoarcă, l-a însurat cu o fecioară frumoasă, însă păgână, pe nume Daria, din Atena, cu chip că, aceea să-l facă pe Hrisant să-și lase credința lui cea creștinească, pentru dragostea ei. Dar, în loc să-l întoarcă pe el, ea însăși a primit credință în Hristos, și, lepădându-se de păgânătate, a primit Sfântul Botez. Și doreau împreună, cu atâta înflăcărare, a sluji lui Hristos, încât au făcut legământ amândoi să trăiască în deplină feciorie. Și își împărțeau multele lor avuții săracilor și întorceau pe mulți la credința lui Hristos, sfătuindu-i pe tineri la viața feciorească. Și le zideau acestora case deosebite, ca niște mănăstiri, case de tineri cu viața curată și case de fecioare, miresele lui Hristos. Și s-a făcut fără de veste tulburare în Roma, că, acestea văzându-le, păgânii au mers la eparhul cetății, Celerin, și s-au plâns de străina lucrare a lui Hrisant și a Dariei. Și îndată, acela a poruncit să-i prindă pe amândoi. Deci, i-a dat, la întrebări, în seama unui tribun, anume Claudiu, și a ostașilor lui, și i-au supus la chinuri, silindu-i să lepede mărturisirea lui Hristos. Dar atât de mare a fost și tăria cu care Sfinții au îndurat chinurile, precum și înțelepciunea cu care ei au răspuns meșteșugitelor întrebări ce li se puneau, încât însuși Claudiu tribunul și ostașii lui au cunoscut dreapta credință și, lepădându-se de idoli, au crezut în Hristos. Dar, ajungând vestea până la împărat, acesta a dat porunca să fie uciși. Și s-a sfârșit Claudiu fiind înecat în apă, iar ostașii lui au fost uciși, tăindu-li-se capetele.
Deci, Hrisant și Daria au primit și ei moarte de mucenici, că, fiind aruncați într-o groapă, au fost înmormântați de vii, mărturisind pe Hristos până la capăt, la 19 martie, anul 283; iar moaștele lor au fost puse, pe vremea împărăției marelui Constantin, în catacombele de pe calea Salaria din Roma.
Despre viața pe larg a Sfinților Mucenici Hrisant Și Daria puteți citi aici.
Tot în această zi, pomenim pe Sfinții Mucenici Diodor preotul și Marian diaconul
Sfinții Diodor preotul și Marian diaconul au suferit și ei mucenicie împreună cu Sfinții Hrisant și Daria.
Într-o peșteră lângă locul execuției, creștinii s-au adunat ca să cinstească prăznuirea morții sfinților mucenici. Ei au făcut slujbe și s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Dar, auzind de faptele lor, autoritățile păgâne au venit la peșteră și au închis gura peșterii astfel încât cei dinăuntru au primit și ei cununa muceniciei. Doi dintre cei martirizați în peșteră sunt Sfinții Diodor preotul și diaconul Marian.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Mucenic Panharie
În vremile împăraților Diocletian și Maximian, dintre care acesta mai de pe urmă trăia în Roma cea veche, în împărăția romanilor se ținea tare închinăciunea la mai mulți zei, iar de la mărturisitorii lui Hristos nu numai că răpeau averile, ci îi și dădeau la felurite chinuri. In acea vreme trăia în Roma un bărbat oarecare cu numele Panharie. El a fost cu nașterea sa din țara uzilor, din orașul Vilapata, trăgându-se cu neamul din creștini, și era înalt la stat și foarte frumos la față. Deci, venind la Roma, el s-a apropiat de Maximian și a ajuns că era cel mai dintâi dintre cei de aproape ai lui și era de dânsul foarte iubit. Iar ca să fie totdeauna întru dragostea împăratului, el s-a lepădat de credința întru Hristos. Si Maximian foarte iubindu-l pe Panharie, i-a încredințat lui ca să primească cele de mâncare și toate celelalte daruri care se aduceau în chip de dajdie unele după cum era pus obiceiul, iar altele, având putere, și ca să-și agonisească lui stare, ca apoi să se îndulcească cu privirea la ea și să trăiască întru îndestulare. Panharie așa și făcea, fiind unit întru toate cu împăratul.
Iar înștiințându-se de aceasta mama și sora lui, i-au trimis lui o scrisoare întru care îl sfătuiau pe el mai întâi de toate să-și aducă aminte de frica lui Dumnezeu, iar după aceea să-și aducă aminte și de înfricoșătoarea judecată a lui Hristos, fiindcă mulți, auzind de judecată, cu îndrăzneală vorbeau înaintea împăraților și a ocârmuitorilor, că ei au dorință să moștenească făgăduința aceea dintru care se înștiințau din Evanghelie. Mai încolo ele îl sfătuiau pe dânsul să se mai gândească încă și la ce pedeapsă grea are să fie osândit cel ce se va lepăda de credința întru dumnezeirea lui Hristos, iar la urmă i-au adus aminte de cuvintele lui Hristos care vorbesc despre aceea că de ar dobândi omul stăpânirea a toată lumea, iar pe sufletul său îl va pierde, apoi ce folos ar avea el dintru aceasta, căci cel ce și-a pierdut sufletul său, apoi cu ce îl va răscumpăra pe el?
Primind și citind scrisoarea aceasta, Panharie, venindu-și întru sine, a plâns cu amar și, căzând la pământ, cu mare durere a inimii striga: „Doamne atotțiitorule! Miluiește-mă și să nu mă rușinezi pe mine înaintea îngerilor și a oamenilor la judecata Ta, ci să mă ierți după mare mila Ta” .
Atunci unii din cei din casa împărătească, văzând pe Panharie plângând și zicând asemenea cuvinte, au dat de știre despre aceasta lui Maximian, și când a venit la dânsul Panharie, el l-a întrebat pe dânsul: „Preaiubite Panharie, spune-mi mie, au și tu ești nazarinean?”. „Așa, împărate, a răspuns Panharie, eu nazarinean sunt și am fost așa și mai înainte, până la acea vreme când m-am făcut de un gând cu tine”. „Leapădă-te, i-a zis lui Maximian, de această descoperire a ta, pentru dragostea mea ce o am către tine; iar dacă nu, nu am să te cruț, aceasta să o știi, și nu te voi omorî cu grăbire, ci vei muri numai după ce voi doborî trupul tău cu multe și felurite chinuri”. La aceasta Sfântul Panharie i-a răspuns: „O, Împărate! Eu mă înspăimânt foarte când îmi aduc aminte de cele trecute și mă tem ca să nu se pogoare foc din cer și să mă ardă pentru că am fost de un gând cu tine. Iar din ceasul acesta eu nu mă voi lepăda niciodată de Domnul meu Iisus Hristos, nici acum, nici în toată vremea aceea când tu, precum ai zis către mine, ai să dai trupului meu felurite chinuri”.
Dacă a auzit așa răspuns de la Panharie, Maximian a poruncit să-l dezbrace și în privirea tuturor boierilor împărătești, care erau adunați și stăteau de față, să-l bată pe el peste trupul gol cu curele din piele de bou. După aceasta, întorcându-se către cei ce stăteau de față, a zis lor: „Acum voi v-ați înștiințat că Panharie, sachelarul casei mele și prietenul meu cel de aproape, s-a dat la credința galilenească. Spuneți-mi dar, ce să fac cu eľ? ” La aceasta sfatul împărătesc a răspuns: „O, împărate! Poruncește să fie dus la locul priveliștii poporului și acolo să-l dezbrace și să-l bată în privirea a toată adunarea, iar după aceea să fie dus la cârmuitorul din Nicomidia și lasă acela să-i dea lui chinuri, ca să nu ne facem și noi vinovați morții lui, pentru că el îți este foarte iubit” .
Așa sfat i-a plăcut lui Maximian, fiindcă el îl iubea cu adevărat pe Panharie și nu se simțea singur în putere ca să-l dea pe el morții. După aceasta a poruncit ca să-l ducă pe Panharie la locul priveliștii și în privirea a tot poporul să-l bată tare, iar după aceea să-l dea pe el ostașilor ca să-l ducă la Nicomidia și a trimis prin ei scrisoare la mai marele orașului, întru care i se poruncea ca după multe chinuri să-l omoare pe Panharie. Iar dacă a ajuns sfântul mucenic la Nicomidia și a fost adus la mai marele orașului la întrebare, i-a zis: „Pe toate acelea ce-ți poruncește împăratul pentru mine, tu să le împlinești întocmai așa”. Atunci mai marele orașului l-a întrebat pe el: „Cum îți este numele tău?”. „Numele meu, a răspuns sfântul mucenic, este Panharie. De la străbunii mei eu am fost creștin, dar, după voia mea cea rea, m-am abătut la credința cea spurcată a împăratului și am fost în toate de un gând cu el. Dar Dumnezeu, așijderea mama și sora mea, m-au îndreptat pe mine pe calea cea adevărată și eu m-am întors la credința întru Hristosul meu și acum ard de dorința să mor pentru el, ca să răsplătesc lepădarea mea cu a mea moarte”. La aceasta mai marele a zis lui Panharie: „Leapădă-te de cuvintele tale pe care le vorbești așa fără de minte și îți gătești ție chinuri cumplite, ci mai bine împlinește voia împăratului și fiind așa frumos, nu-ți pierde pomenirea slăvită de pe pământ” . „Slava de care tu vorbești, a răspuns sfântul, este vremelnică, dar se face mijloc spre câștigarea vieții de veci pentru aceia care se leapădă de dânsa pentru Hristos”.
După aceasta mai marele orașului, văzând neîndoirea sfântului a pus hotărârea pe care o cerea împăratul. Sfântul mucenic al lui Hristos Panharie și-a făcut rugăciunea, iar după aceea i s-a tăiat capul, primind sfârșit mucenicesc. Aceasta a fost în Nicomidia în 19 zile ale lunii lui martie.
Tot în această zi, pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Lubiatov”
Icoana Maicii Domnului „Lubiatov” este prăznuită pe 19 martie.
Această sfântă icoană a Maicii Domnului, care datează din secolul al XV-lea, s-a aflat pentru o vreme spre închinare în biserica Mănăstirii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Lubiatov, regiunea Pskov.
Pe spatele icoanei era prinsă înainte o plăcuță de argint cu o inscripție datând din anul 1890.
Din inscripție aflăm că țarul Ivan cel Groaznic a venit în anul 1570 să pedepsească locuitorii din Pskov pentru o presupusă trădare. Novgorodul și Pskovul erau bănuite de țar că s-au aliat cu Prințul Lituaniei. Aflând aceasta, locuitorii din Pskov s-au rugat cu toții, în prima săptămână a Postului Mare, ca Țarul să se îmblânzească și să-și schimbe hotărârea.
În drumul său spre Pskov, țarul a poposit la Mănăstirea „Sfântul Ierarh Nicolae” din Lubiatov.
În timpul Utreniei, pe când se ruga înaintea icoanei Maicii Domnului, el a strigat: „Fiți milostivi în sufletele voastre, puneți înapoi săbiile și opriți uciderea!”.
Gândul cel bun al țarului a rămas statornic în privința Pskovului. Atunci locuitorii au ieșit la porți, cu pâine și sare, făcându-i țarului primirea cuvenită.
Comuniștii au confiscat icoana în 1928, iar în 1930 ea a fost mutată în Galeria Tretiakov.
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu are elemente combinate din trei tipuri iconografice ale Maicii Domnului. În principal, icoana aparține tipului „Eleousa”, asemănătoare icoanei Maicii Domnului din Vladimir (prăznuită pe 21 mai, 23 iunie și 26 august). Gestul Pruncului (de a sta cu fața lipită de a Maicii Sale) este asemănător cu cel din icoana Maicii Domnului din Smolensk „Dulcea sărutare” (prăznuită pe 19 martie). Gestul Fecioarei de a indica cu mâna dreaptă spre Pruncul Hristos este specific icoanei Maicii Domnului „Hodighitria” (28 iulie).
Tot în această zi, pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Smolensk „Dulcea sărutare”
Icoana Maicii Domnului din Smolensk „Dulcea sărutare” este prăznuită pe 19 martie.
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a proslăvit prin minuni în anul 1103, în Smolensk.
Mai există și o altă icoană, lângă Okopa (mai jos de Smolensk), de același tip și cu aceeași denumire, probabil o copie realizată după original.
Icoana Maicii Domnului din Smolensk „Dulcea sărutare” s-a aflat între anii 1611-1613 în tabăra militară a armatei ruse care apăra orașul Smolensk de asediatorii polonezi. Soldații ruși, conduși de comandantul Sein, s-au rugat înaintea icoanei Maicii Domnului, iar asediatorii polonezi au fost învinși.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.