Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 2 august: Aducerea cinstitelor Moaște ale Sfântului Întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan; Aflarea Moaștelor Sfinților Mucenici Maxim, Chindilian și Dada și Sfântul Cuvios Vasile, făcătorul de minuni din Moscova. Despre toate acestea pe scurt puteți citi în continuare…
În luna august, în ziua a doua, pomenim Aducerea cinstitelor Moaște ale Sfântului Întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan
Trecând multă vreme după mucenicia ce a luat sfântul pentru Hristos, și fiind împărat întâiul între împărații creștinești, Sfântul Constantin, dacă s-a umplut toată lumea de liniște și de pace, s-a arătat comoara cea scumpă a moaștelor întâiului mucenic. Căci un om oarecare din satul unde erau ascunse în pământ moaștele întâiului mucenic, bătrân la vârstă și cu vrednicia preot, și cucernic cu viața, anume Luchian, a văzut vedenie, în care i se arată de trei ori întâiul mucenic. Deci preotul a descoperit vedenia episcopului Ioan, care, umplându-se de bucurie și mergând la locul acela cu clerul cetății, și săpând, au aflat racla în care erau sfintele moaște. Și îndată s-a făcut cutremur și a ieșit bună mireasmă, care a umplut pe cei ce erau acolo; iar glasuri de îngeri ziceau: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace întru oameni bunăvoire”.
Îndată patriarhul Ierusalimului cu alți doi episcopi și cu clerul și cu tot poporul, închinându-se sfintelor moaște, le-au așezat în sfântul Sion, cu lumini și cu cântări și tămâieri, și cu cinstea ce se cădea. După aceea s-a zidit sfântului o biserică în aceeași cetate de un oarecare Alexandru, boier de sfat, care rugând foarte mult pe arhiereu a luat moaștele sfântului și le-a pus acolo cu toată cinstea. Dar încă nu trecuseră cinci ani după mutarea aceea, și îmbolnăvindu-se boierul acela spre moarte, și-a făcut un sicriu de chiparos asemenea cu al sfântului, și punându-l lângă acela, când a răposat a fost pus în el.
După aceea, peste opt ani după moartea lui Alexandru, fiind împărat creștinilor sfântul și marele Constantin, și patriarh Constantinopolei Mitrofan, femeia lui Alexandru, cu numele Iuliana, fiind îndemnată de mulți ca să se mărite iarăși, din pricina averii și frumuseții ei, ca să nu ajungă să facă una ca aceasta, s-a gândit să ia trupul bărbatului ei și să se ducă în patria ei și la tatăl său la Constantinopol. Dar, fiind cuprinsă de oarecare pronie dumnezeiască a lăsat sicriul bărbatului ei și, vărsând multe lacrimi, a luat racla sfântului. Și punând racla cu sfintele moaște pe un pat și încărcându-l pe un asin, și-a făcut calea ei. Și toată noaptea se auzeau cântări dumnezeiești de îngeri și locul acela se umplea de bun miros, ca și cum s-ar fi fost vărsat mult mir, iar duhurile cele viclene plângând, strigau: „Vai nouă, că Ștefan trece prin mijlocul nostru, chinuindu-ne”.
De aceea, sosind la Ascalona, cetatea de lângă mare, și aflând corabie și tocmind-o cu 50 de galbeni de aur, au pornit la drum. Însă este cu neputință a scrie și a povesti pe scurt câte minuni și semne s-au făcut în acea călătorie.
Iar dacă au sosit la cetatea împărătească, și a auzit împăratul aceasta, și cele despre femeia lui Alexandru, au adus-o înaintea împăratului și a spus cu amănuntul toate. Atunci și iubitorul de Ortodoxie împărat, auzind acestea și umplându-se de bucurie și de veselie, a poruncit arhiereului să iasă înainte cu tot clerul și cu poporul și să aducă cu toată cinstea și evlavia pe sfântul la palatul împărătesc.
Din minunile ce s-au făcut atunci vom spune una: Au tras catârii carul în care era racla cu sfintele moaște, până ce au sosit la locul ce se cheamă Constandiane, unde s-au oprit. Iar unul dintre catâri grai cu glas omenesc: „Pentru ce ne bateți? Că aici trebuie să fie așezat sfântul”. Aceste graiuri dacă le-au auzit arhiereul, și toată adunarea poporului, au dat lauda lui Dumnezeu cu mare glas. Încă și binecredinciosul împărat auzind acestea, s-a minunat și îndată a zidit o sfântă biserică întâiului mucenic în locul acela, întru slavă și lauda Domnului nostru Iisus Hristos și a Sfântului Său Arhidiacon Ștefan.
Tot în această zi, pomenim Aflarea Moaștelor Sfinților Mucenici Maxim, Chindilian și Dada
Aceștia au trăit pe vremea împăratului Maximian, în orașul Durostor, în latura a doua a Misiei. Stând ei de față înaintea lui Tarchinie ipatul și nevrând să jertfească, au fost bătuți; și aducându-se la același loc, ce se numește Ozovia, li s-au tăiat capetele în douăzeci și opt ale lui aprilie.
Mulți ani fiind neștiuți, s-au descoperit printr-un înger cinstitele lor moaște, în două zile ale lui august, și au fost mutate la Constantinopol, în locașul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, la locul ce se zice al lui Viglentie.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Vasile, făcătorul de minuni din Moscova
Acest fericit Vasile a trăit în vremea împărăției binecredinciosului cneaz Ioan Vasilievici și a păstoriei sfințitului Macarie, mitropolitul Moscovei și a toată Rusia. Tatăl lui se numea Iacov, iar mama lui Ana. Pe când era încă copil, a fost dat ca ucenic la un cizmar, unde ducea o viață de nevoință, rugându-se deseori și arătând încă de atunci primele semne ale darurilor dumnezeiești pe care le primise. Într-o zi, la vârsta de 16 ani, a început să râdă de un negustor care a venit să comande mai multe perechi de încălțări noi. După plecarea lui, cizmarul l-a întrebat cu dinadinsul de ce a făcut aceasta. Băiatul a răspuns că era caraghios ca acel negustor să comande încălțări pentru mai mulți ani, când el avea să moară a doua zi. Apoi împlinindu-se proorocia lui, Vasile n-a mai voit să rămână cu stăpânul său și nici să se întoarcă la părinți, ci a plecat la Moscova.
Acolo a luat asupra sa nevoința nebuniei pentru Hristos. El nu avea casă și nici acoperiș unde să-și plece capul, trăia aproape gol în piețe și pe străzi, petrecea nopțile în rugăciune în pragul bisericilor și păstra în mijlocul mulțimilor o liniște atât de desăvârșită, precum sihaștrii în pustia cea mai adâncă. Când era întrebat, se făcea că nu poate să vorbească. Străin față de toți oamenii, lepădând lumea și legăturile ei, el arăta însă multă milă pentru sărmani, bolnavi și asupriți. Adesea mergea la închisoarea pentru cei stăpâniți de patima beției, pentru a-i îndemna să se îndrepte. Si fiind în vremea aceea multă groază și asuprire, petrecerea Sfântului Vasile era ca o mustrare la arătare pentru boierii cei fără de rânduială, și o mângâiere pentru poporul încercat. Aproape toate faptele lui aveau un tâlc proorocesc. De multe ori arunca cu pietre în pereții caselor oamenilor evlavioși și săruta colțul caselor celor ce trăiau în păcat. Când a fost întrebat de ce face așa, Vasile a răspuns că în casele unde este sfințenie nu este loc pentru diavoli și de aceea, văzându-i afară, îi gonea cu pietre. Dimpotrivă, sărutând colțul caselor de desfrânare, el se închina la îngerii care rămâneau afară, neputând să intre. La piață, el răsturna mesele neguțătorilor necinstiți; iar într-o zi, când țarul i-a trimis bani, el nu i-a mai dat ca de obicei la săraci, ci i-a dat unui negustor bine îmbrăcat care, pierzându-și averea, se rușina să cerșească și pierea de foame.
În 1521, când tătarii conduși de Mehmet Hirei amenințau Moscova, Sfântul Vasile se ruga în fața ușilor bisericii Adormirii, vărsând mulțime de lacrimi pentru izbăvirea țării. S-a auzit atunci un vuiet mare în biserică, o flacără s-a ridicat și o voce venind din icoana Maicii Domnului a vestit că va părăsi Moscova din pricina păcatelor locuitorilor ei. Sfântul a căzut la rugăciune mai cu dinadinsul și vedenia înfricoșătoare a încetat. Mehmet Hirei, care dăduse foc la împrejurimi, a fost atunci alungat de arătarea unei mulțimi de ostași și a fugit dincolo de hotarele Rusiei.
Țarul Ivan al IV-Iea, zis cel Groaznic, iubea pe sfânt și îl cinstea foarte, precum și Sfântul mitropolit Macarie. Odată, pe când a fost chemat la palat la sărbătorirea țarului, fericitul a vărsat de trei ori vin pe fereastră. Și întrebându-l țarul nedumerit de ce făcea aceasta. el a spus că stinge un foc la Novgorod. Iar nu după mult ceas. a venit veste că un mare foc se pornise la Novgorod, dar n-a putut să se întindă, pentru că un om străin și dezbrăcat uda casele în flăcări. Și văzând solii pe Vasile, au recunoscut că despre el era vorba.
Altădată, în 1547, sfântul a început să plângă cu amar în fața bisericii mănăstirii Inălțării Cinstitei Cruci, chiar în locul unde, puțin după aceea, s-a ivit focul care a ars Moscova. Nu după multă vreme, odată când țarul era în biserică la Sfânta Liturghie, fericitul stătea într-un colț și privea la el. După slujbă a zis țarului: „Nu erai la biserică, ci în altă parte! ” Țarul a tăgăduit. Iar Vasile a răspuns: „Cuvintele tale nu sunt adevărate. Te-am văzut cum te plimbai în gând pe Muntele vrăbiilor, ca să-ți zidești palatul tău cel nou”. De atunci țarul a prins mai mare frică de sfânt și îl cinstea și mai tare.
Sfântul Vasile s-a arătat și la călătorii unei corăbii persienești care era în primejdie și i-a izbăvit din necaz. Incă a făcut și alte multe minuni, iar la vârsta de 88 de ani a căzut bolnav. Si îndată la căpătâiul lui au venit țarul și familia sa pentru a-i cere să se roage pentru ei. Iar când sfântul le proorocea viitorul împărăției, fața sa strălucea de lumină, pentru că vedea adunarea îngerilor care veniseră să-i ia sufletul. Deci fiind răpit, a adormit cu bucurie, la 2 august 1552. Toată cetatea s-a umplut atunci de mireasmă și mulțime mare s-a adunat la îngroparea lui. Țarul și fiii săi i-au purtat trupul pe umeri până la biserică, unde îl așteptau mitropolitul și episcopii. Pe mormântul său, care s-a făcut izvor de tămăduiri pentru credincioșii în necazuri, s-a zidit o biserică închinată Acoperământului Maicii Domnului, care a primit după aceea numele fericitului.
Iar cum minunile nu încetau să se înmulțească, pe vremea episcopiei Sfântului Iov, în 1588, fericitul a fost canonizat. In aceeași zi s-au vindecat 120 de bolnavi în fața moaștelor sfântului, care, precum se ruga pe pământ pentru toți cei necăjiți și împovărați, așa mijlocește și acum în ceruri în fața Sfintei Treimi, Căreia I se cuvine slava, cinstea și închinăciunea. Amin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.