Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 2 decembrie: Sfântul Proroc Avacum; Sfânta Muceniță Miropia; Sfântul Porfirie Kavsokalivitul; Sfinții Cuvioși Părinți sihaștri: Ioan, Iraclemon, Andrei și Teofil; Cuviosul Părinte Atanasie, închisul din Pecersca și Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Stareța (Gherontissa).
În această lună, în ziua a doua, pomenim pe Sfântul proroc Avacum. El era din seminția lui Simeon, feciorul lui Asafat, din părțile Iudeii, și pentru viața sa cea plină de fapte bune a primit de la Dumnezeu darul proorocirii. El a prorocit despre robia Ierusalimului, despre pustiirea bisericii și luarea poporului în robie și a plâns foarte mult văzând mai înainte nevoile ce aveau să vie asupră-i. Iar când a venit Nabucodonosor, împăratul haldeilor cu puterea sa asupra Ierusalimului, atunci Avacum a fugit în pământul ismailitenilor și a fost pribeag în pământ străin. Iar după robia Ierusalimului, întorcându-se Nabucodonosor în ale sale, s-a întors și Avacum în țara sa, arând pământul și slujind secerătorilor în vremea secerișului.
Odată el a făcut fiertură și a dumicat pâine în vas și a zis către cei din casă: „Eu mă duc departe și de voi zăbovi, voi să duceți pâine secerătorilor”. Acestea zicând, a ieșit din casă și i s-a arătat îngerul Domnului pe cale și i-a zis: „Avacume, du prânzul pe care-l ai, lui Daniil în Babilon, în groapa cu lei”. Și apucându-l îngerul Domnului de creștet l-a ridicat de părul capului și l-a dus în Babilon deasupra gropii, în sunetul duhului său, în depărtare de două mii două sute șaizeci și cinci de stadii și a strigat Avacum zicând: „Daniile, Daniile, primește prânzul pe care ți l-a trimis ție Dumnezeu”. Și Daniil a zis: „Ți-ai adus aminte de mine, Dumnezeule și n-ai lăsat pe cei ce Te iubesc pe Tine”. Și sculându-se Daniil a mâncat. Iar îngerul lui Dumnezeu iarăși a pus pe Avacum la locul lui în pământul iudaic.
El a proorocit și despre întoarcerea poporului din Babilon, ca și despre nașterea Domnului Hristos și încetarea legii celei vechi; și a răposat cu doi ani înainte de întoarcerea poporului din robie și a fost îngropat în satul său.
Tot în această zi, pomenim pe Sfânta Muceniță Miropia. Ea s-a născut la Efes din părinți creștini. După moartea tatălui ei, copila Miropia a mers cu mama ei în Insula Chios [la o moșie a lor părintească] și acolo a luat mucenicia pentru Hristos.
Mucenicia acestei fecioare a avut loc la puțină vreme după cea a slăvitului mucenic Isidor, soldatul (vezi pomenirea lui la ziua de 14 mai).
Ucigându-l torționarii pe Isidor prin, decapitare, sfânta și viteaza Miropia a luat în ascuns trupul lui și l-a îngropat cu cinste la un loc osebit. Dar ticălosul dregător Numerian, auzind de furtul acesta, a voit să ucidă gărzile care ar fi trebuit să păzească trupul mucenicului. Auzind că oameni nevinovați urmează să fie uciși din pricină că ea luase trupul mucenicului, fericita Miropia a alergat și a stat înaintea dregătorilor și a mărturisit cu glas tare că ea este aceea care a luat și a îngropat cu cinste trupul Sfântului Mucenic Isidor. Pentru aceasta ea a fost biciuită bestial și aruncată apoi în temniță cu trupul numai o rană sângerândă.
Dar Domnul nu o a lăsat pe Mucenița Lui întru singurătatea suferinței. La miezul nopții temnița a strălucit de lumină cerească și Sfântul slăvit mucenic Isidor, soldatul, a venit la ea, înconjurat de mulțime de sfinți îngeri. „Pace ție, Miropia,” a zis Sfântul Isidor. „Rugăciunea ta a străbătut cerurile și iată curând vei fi cu noi și te vei încununa cu cununa cea gătită ție. „
Sfânta muceniță s-a bucurat atunci cu bucurie mare și și-a dat sfântul ei suflet în mâna lui Dumnezeu. Din trupul ei a ieșit atunci o mireasmă dumnezeiască și dulce care a cuprins toată temnița. Unul din temniceri, care a văzut toate cele despre Miropia și a simțit mireasma, a crezut în Hristos și s-a botezat, fiind și el curând martirzat pentru aceasta.
Sfânta Muceniță Miropia s-a strămutat la veșnica viață în anul 251 după Hristos. (Copilă fiind, „ea stătea la mormântul Sfintei Ermiona, una din fiicele Sfântului Apostol Filip și primea din mormântul sfintei mir pe care-l dădea din belșug tuturora. De aici a primit și numele de Miropia. ” – din Sinaxarul Sfintei din Minei.)
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Porfirie Kavsokalivitul. Cuviosul Părinte Porfirie Kavsokalivitul s-a născut în satul Sfântul Ioan din insula Evia din părinți binecredincioși, primind numele de botez Evanghel. În copilărie, pe când păștea puținele oi ale tatălui său, păstor sărac, el a citit Viața Sfântului Ioan Colibașul (prăznuit la 15 ianuarie) și astfel s-a ivit în inima lui dorul înflăcărat de a pleca în Muntele Athos și a deveni călugăr. Bunăvoința și purtarea de grijă a lui Dumnezeu l-au ajutat să-și atingă scopul cel bun și să ajungă frate începător (novice) la Coliba Sfântul Gheorghe din Kavsokalivia.
Acolo s-a nevoit cu mare asprime și a făcut, cu bucurie, ascultare fără cârtire față de bătrânii monahi Pantelimon și Ioanichie, dobândind adâncă smerenie și curățindu-se pe sine. De aceea, deși foarte tânăr, s-a învrednicit a primi de la Dumnezeu harisma străvederii, prin care vedea cele ce se întâmplau la mare distanță. Îmbolnăvindu-se grav, a fost nevoit să iasă din Sfântul Munte pentru tămăduire, fiind primit în Biserica Greciei.
A slujit poporul lui Dumnezeu ca un ales liturghisitor și duhovnic plin de discernământ, primind mai apoi binecuvântarea de a sluji la Paraclisul Policlinicii din Atena, închinat Sfântului Gherasim din Chefalonia, aproape de Piața Omonia. Prin smerită jertfire de sine pentru cei ce pătimeau trupește și sufletește, s-a învrednicit de mai mare har, primind de la Duhul Sfânt și darul înainte-vederii, al vindecării bolilor și al alungării duhurilor necurate prin smerită rugăciune de taină și prin însemnarea Sfintei Cruci.
Spre sfârșitul vieții a ctitorit Mănăstirea de maici din Milesi – Atica, închinată Schimbării la Față a Domnului. Pe toată durata slujirii sale preoțești a ajutat mulțimi de oameni prin darul vindecărilor și al minunilor, și prin povățuirea spre pocăință în Taina Spovedaniei. Priveghea rugându-se pentru mântuirea fiilor duhovnicești de pretutindeni, care sunt martorii multelor sale minuni. Dumnezeu l-a cercetat în mai multe rânduri prin Sfinții Săi.
În Patmos a privit, în vedenie, ceea ce Evanghelistul Ioan relatează în Apocalipsă. Cunoscându-și mai înainte apropierea sfârșitului pământesc, s-a întors în Athos, la Schitul Kavsokalivia, unde, în mijlocul monahilor și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu în data de 2 decembrie a anului 1991, pe când se ruga pentru ei, ca toți să fie una (Ioan 17, 21). A fost canonizat de Patriarhia Ecumenică la 27 noiembrie 2013.
Tot în această zi, pomenim pe Sfinții Cuvioși Părinți sihaștri Ioan, Iraclemon, Andrei și Teofil. Acești cuvioși părinți erau de loc din cetatea Oxirih, care se află în Egipt, aproape de râul Nilului; iar părinții lor au fost creștini. Și îndeletnicindu-se ei multă vreme cu citirea Sfintelor Scripturi, li s-au umplut sufletele de căință. De aceea au părăsit lumea, și fiind povățuiți de Dumnezeu, s-au dus în cele mai adânci locuri ale pustiului. Acolo au dat de un bărbat sfânt foarte bătrân și s-au nevoit împreună cu el un an.
După moartea bătrânului, au rămas în locul acela șaizeci de ani, trăind în post și aspră viețuire. Se hrăneau numai cu poame și beau apă din Nil; și aceasta numai de două ori pe săptămână. Ei trăiau despărțiți unul de altul, umblau prin munți, locuiau prin peșteri și se rugau lui Dumnezeu. Sâmbăta și Duminica se întâlneau, săvârșeau Sfânta Euharistie și erau împărtășiți de îngerul Domnului cu Sfintele Taine.
Acestea ni le-a povestit marele sihastru Pafnutie, care i-a văzut și a scris viața lor.
Tot în această zi, pomenim pe Cuviosul părinte Atanasie, închisul din Pecersca. Acest cuvios Atanasie era călugăr în Sfânta Mănăstire Pecersca, având viață sfântă și plăcută lui Dumnezeu, și mult bolind, a murit. Iar frații au îngrijit trupul lui și l-au înfășat după cum se obișnuiește la moartea călugărului; dar din neîngrijire, mortul a rămas două zile neîngropat. Atunci s-a făcut noaptea arătare egumenului, zicând așa: „Omul lui Dumnezeu, Atanasie, zace de două zile neîngropat și tu nu bagi seamă”. Iar egumenul a venit a treia zi împreună cu frații la cel mort, ca să-l îngroape, dar l-au aflat pe el șezând și plângând.
Deci s-au înspăimântat toți, dacă au văzut că a înviat, și-l întrebau: „Cum ai înviat și ce ai văzut sau ai auzit?” Iar el nu le răspundea lor altceva decât numai atât: „Mântuiți-vă! ” Însă aceia mai mult îl rugau pe Atanasie, vrând a auzi ceva de la dânsul prin care și ei să se folosească. Atunci le-a zis lor: „Dacă vă voi spune, nu veți crede și nici nu mă veți asculta”. Iar frații i-au răspuns cu jurământ că vor păzi toate oricâte va zice. Drept aceea a zis lor cel ce înviase: „Să aveți ascultare în toate către egumen, pocăiți-vă în tot ceasul și vă rugați Domnului Iisus Hristos și Preacuratei Lui Maici, și cuvioșilor părinți Antonie și Teodosie, ca să vă săvârșiți viața voastră bine și să vă învredniciți a fi îngropați aici în peșteră, împreună cu sfinții părinți. Pentru că aceste trei lucruri sunt mai mari decât toate faptele cele bune. Și dacă cineva va ajunge să săvârșească acestea toate după rânduială, fericit va fi, dar să nu se înalțe cu mintea. Iar mai mult să nu mă mai întrebați, ci vă rog, iertați-mă”. Acestea zicând, a intrat în peșteră și, astupând ușa după sine, a petrecut acolo doisprezece ani, neieșind nicăieri, încât niciodată n-a văzut soarele. Și plângea neîncetat ziua și noaptea, gustând puțină pâine și apă Ia două zile, iar în toți anii aceia n-a grăit nimănui nimic.
Apoi, când era să se mute la Domnul, a chemat pe toți frații și le-a zis aceleași cuvinte de mai sus, pentru ascultare și pocăință. Si a adormit cu pace în Domnul, apoi s-a așezat cu cinste acolo în peșteră, unde s-a și nevoit.
Iar după adormire, a adeverit sfințenia sa prin facere de minuni. Pentru că un frate, anume Vavila, fiind bolnav de șale de mulți ani, a fost dus la moaștele acestui fericit, și sărutând trupul lui, îndată s-a vindecat. Din ceasul acela până la moartea sa, niciodată n-a mai bolit de șale, nici de altă boală. Deci Vavila mărturisea despre aceasta fraților (dintre care era și Sfântul Simon, scriitorul vieții acestuia), adică despre arătarea doctorului său, într-acest fel: „Eu, zicea el, pe când zăceam în mare durere, a intrat deodată acest fericit Atanasie și mi-a zis: «Vino la mine și te voi vindeca!» Iar eu am vrut să-l întreb când și cum a venit? Dar el îndată s-a făcut nevăzut. Drept aceea, crezând celui ce mi s-a arătat, m-am sârguit a fi adus către dânsul și așa m-am vindecat”.
De atunci au priceput toți că acest Cuvios Atanasie este fericit și plăcut lui Dumnezeu. Cu ale cărui sfinte rugăciuni să ne învrednicim a învia și noi din moartea păcatelor și să viețuim cu plăcere de Dumnezeu în pocăință. După aceasta să dobândim viața cea veșnică, în Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slavă, împreună cu izvorul vieții, Dumnezeu Părintele, și cu făcătorul de viață Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tot în această zi, pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Stareța” (Gherontissa). Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Gherontissa este cu siguranță cel mai de preț odor al Mânăstirii Pantocrator. Prăznuirea sa se face la 2 decembrie. După tradiție, ea a fost dăruită de împăratul bizantin Alexie I Comnenul, fiind o copie după icoana în mozaic a Maicii Domnului „Grabnic Ajutătoarea” de la Mânăstirea Pantocrator din Constantinopol.
Multe sunt minunile săvârșite de Maica Domnului prin această icoană. Ne vom opri la două dintre ele. Cea dintâi, menționată documentar, s-a întâmplat chiar în timpul împăratului Alexie, care poruncise zidirea unui mic așezământ monahal în apropierea actualei mânăstiri. Astfel icoana Maicii Domnului dimpreună cu sculele meșterilor au dispărut într-o noapte, fără să poată cineva da vreo explicație. Au fost găsite pe locul, atunci pustiu, unde acum se găsește Mânăstirea Pantocrator. Această minune s-a întâmplat în mai multe rânduri și cu toții au interpretat că este voia Maicii Domnului ca acela să fie locul noii mânăstiri.
Gherontissa se tâlcuiește „Stareța”, iar acest nume icoana l-a căpătat în urma unei alte minuni, întâmplate în vremea când icoana era așezată în locul său inițial, în sfântul altar. Se povestește că starețul de atunci al mânăstirii era greu bolnav și, descoperindu-i-se vremea plecării sale la Domnul, l-a rugat pe preotul de rând să slujească repede sfânta liturghie, căci dorea tare mult să apuce să primească Sfânta Împărtășanie pentru ultima oară. Părintele, însă, nu a ținut cont de rugăciunea starețului și a slujit pe îndelete, fără să se grăbească deloc. Atunci Maica Domnului însăși a strigat din icoană, cerându-i părintelui să sfârșească sfânta liturghie, ca să se împărtășească și părintele stareț (gherontas). Așa a făcut, iar imediat după ce s-a împărtășit, părintele stareț a murit. De atunci icoana s-a numit Gherontissa și părinții au hotărât să o așeze spre cinstire în biserică, în stânga, unde se găsește și acum.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.