Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 2 ianuarie: Sfântul Ierarh Silvestru, episcopul Romei; Sfântul Cuvios Serafim de Sarov și Sfânta Iuliana din Lazarevo, ocrotitoarea celor căsătoriți.
În luna ianuarie, în ziua a doua, pomenim pe Sfântul Ierarh Silvestru, episcopul Romei
Acest Sfânt s-a născut în Roma cea veche, fiind fiu al lui Rufin și Justă, și a trăit pe vremea împăratului Dioclețian (284-305) și a binecredinciosului împărat Constantin cel Mare (306-337). A deprins învățătura creștină de la preotul Quirinus, iar cunoașterea temeinică a credinței a primit-o de la preotul Timotei, venit la Roma din Antiohia. Strălucind prin știință și cu evlavie, a intrat în clerul Bisericii din Roma și a fost hirotonit preot de papă Marcelin. La 314, după moartea papei Miltiade, a fost ales episcop în scaunul Romei.
Mărturisirea credinței în timpul prigoanei, lupta lui pentru răspândirea credinței și înțelepciunea ce a dovedit în osteneală pentru îndreptarea rătăcirilor ivite în vremea lui, l-au făcut iubit și cinstit pretutindeni. Se spune că, pe vremea când împăratul Constantin nu se botezase încă, acesta îmbolnăvindu-se, vracii păgâni l-au îndemnat pe împărat să se scalde în sânge cald de prunci, ca să scape de suferință, dar împăratul nu s-a învoit la asemenea ticăloșie. Și, chemând pe Sfântul Silvestru, acesta i-a spus: „Scăldătoarea de care ai trebuință, împărate este cu totul alta. Se cuvine, deci, să crezi fără șovăire în Hristos Dumnezeu, să postești, apoi să capeți milostivirea lui Dumnezeu, lepădându-te de păcatele ce ai săvârșit. Deci, leapădă acum haina împărătească și timp de șase zile să postești, după aceasta, poruncește să fie eliberați din temniță toți creștinii, iar, din avuțiile tale, să faci milostenie multă la săraci.” Și, făcându-se acestea, împăratul a primit Sfântul Botez. Și cereau unii împăratului să izgonească din cetate pe cei ce rămâneau la închinarea idolilor, dar împăratul, ascultând de Sfântul Silvestru, a răspuns: „Domnul nostru nu voiește să vină cineva la Dânsul cu sila. Numai cel venit la El de bună voie este primit. Nu se cade să prigonim pe nimeni, ci fiecare este liber să creadă după voia sa.”
Neputând, din pricina vârstei, să ia parte, în anul 325, la Sinodul cel dintâi de la Niceea, Sfântul Silvestru a trimis acolo soli și a primit întru totul hotărârile Sinodului.
Deci, făcându-se multora mijlocitor de mântuire, la adânci bătrâneți, în anul 335, Sfântul s-a mutat către Domnul și a fost îngropat în cimitirul Priscilei, la Roma.
Viața Sfântului Ierarh Silvestru pe larg, o puteți citi aici.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Serafim de Sarov
Acesta era din orașul Kursk, născut din părinți binecredincioși, Isidor și Agafia. A intrat în mănăstirea din Sarov la vârsta de 19 ani, iar la 27 de ani a fost hirotonit preot. Vreme de 10 ani, din 1794 până în 1804, a stat singur în pădure, păzind în amănunt rânduiala Sfântului Pahomie din Egipt, pe care a descoperit-o în setea lui neobosită de a citi cărțile Sfinților Părinți. În pădure, Sfântul Serafim locuia în tovărășia animalelor sălbatice, urși, lupi, vulpi, care – cum spun martorii vieții lui – se obișnuiseră să ia hrana din mâna lui. La 12 septembrie 1804, Serafim a fost crunt bătut de tâlhari și a fost găsit fără cunoștință în coliba lui din pustnicie. Vindecat de răni, între anii 1804-1807 a primit rânduiala de viață a stâlpnicilor și a petrecut foarte multe zile și nopți, rugându-se în genunchi, pe o piatră, în inima pădurii, îndurând grozavele ierni.
Mulți ani a stat zăvorât în chilia lui din mănăstire, fără pat, nici încălzire, având ca rânduială de viață, rugăciunea lui Iisus, iar ca citire săptămânală, cele patru Evanghelii, împărțite într-un anume fel (luni, Sfântul Matei; marți, Sfântul Marcu, miercuri, Sfântul Luca; joi, Sfântul Ioan; vineri, Acatistul Sfintei Cruci; sâmbătă, Acatistul Tuturor Sfinților) și Duminica se împărtășea cu Sfintele Taine, pe care preotul i le aducea în chilia sa.
În urma unui vis în care a văzut pe Maica Domnului, însoțită de Sfântul Petru al Alexandriei și Clement Romanul, Sfântul Serafim a primit slujirea de părinte duhovnicesc (stareț) și a început să primească închinători la chilia sa. El îi primea numindu-i „Bucuria mea” și îi învață, va viața creștinească desăvârșită stă în „agonisirea Duhului Sfânt”. Iisus, Fiul lui Dumnezeu, chemat în rugăciunea neîncetată, Se arată prin venirea Duhului Sfânt și amândouă ipostazele duc împreună la apropierea de Tatăl.
Mărturisirea lucrării de împărtășire din lumina dumnezeiască, așa cum a cunoscut-o și de care s-a învrednicit Sfântul Serafim, este luată din scrierea lui, Convorbire cu Motovilov. Iat-o: „-Și totuși, eu nu înțeleg cum pot să am siguranță că sunt în Duhul Sfânt. După care semne pot eu să cunosc singur că harul Sfântului Duh se află în mine?
Părintele Serafim răspunde: Dar ți-am spus că-i foarte simplu: Iată, acum, suntem amândoi în harul Sfântului Duh… Dar de ce nu mă privești?” – Părinte nu pot să te privesc; ochii sfinției tale aruncă fulgere de lumină. Fața sfinției tale e mai arzătoare decât soarele și mă dor ochii. Și Serafim urmă: Te afli în plinătatea Sfântului Duh, altfel n-ai putea să mă vezi în starea aceasta.
Și, apropiindu-mi-se de ureche îmi șopti: Mulțumește lui Dumnezeu pentru milostivirea Lui către noi. Vezi, n-am făcut nici măcar semnul crucii, în adâncul inimii m-am îndreptat, însă, către Dumnezeu, zicând: Doamne, fă pe omul acesta vrednic să vadă, cu ochii lui trupești, arătarea Preasfântului Duh. Și iată, Dumnezeu a auzit rugăciunea smeritului Serafim… Dar bine, de ce nu te uiți la mine? Nu-ți fie teamă, Dumnezeu este cu noi… Încurajat, încercai să ridic ochii și o spaimă sfântă îmi cuprinse toată ființa. Închipuiți-vă fața unui om care vă vorbește din mijlocul soarelui; îi vezi mișcarea buzelor, înfățișarea ochilor, îi auzi glasul, simți că te ține de umeri, dar nu-i vezi nici brațele, nu vezi nici trupul tău, nici al celui ce-ți vorbește, ci vezi numai o lumină strălucitoare, o lumină orbitoare, luminând întinsul zăpezii, până departe, împrejur, luminând fulgii de zăpadă, care nu încetau să cadă, pe mine și pe marele stareț.
Și părintele Serafim urmă: Dacă numai presimțirea, arvuna aceasta a bucuriei viitoare, umple inima noastră de atâta mângâiere și atât înviorare, ce vom spune de bucuria însăși, care ne este pregătită în ceruri, tuturor celor ce plâng aici pe pământ? Și dumneata, dragul meu, ai plâns destul în viața pământească. Dar, iată, cu câtă bucurie te mângâie Dumnezeu… Dar acum e vremea luptelor, a strădaniilor neîncetate, e vremea dobândirii unor puteri din ce în ce mai mari, ca să creștem până la măsura deplină a înălțimii lui Hristos… și moștenitor al scaunului său, după dânsul. Atunci, însă, bucuria aceasta, pe care o simțim acum, în parte și un timp scurt, se va arăta în toată plinătatea ei și ne va covârși toată ființa cu desfătări negrăite, pe care nimeni nu va mai putea să le ia de la noi.”
Canonizat în anul 1903, pomenirea Sfântului Serafim trăiește în evlavia credincioșilor, ca un mare stâlp al sfințeniei creștine, ca un înger păzitor al creștinătății. Dumnezeului nostru, mărire!
Tot în această zi, pomenim pe Sfânta Iuliana din Lazarevo, ocrotitoarea celor căsătoriți
Sfânta Iuliana a trăit în Rusia în secolul al XVI-lea. Rămasă orfana de la vârsta de 6 ani, e a fost crescută de rude, îndurând de multe ori ocara pentru că credința, smerenia și evlavia ei. Încă de mică ea iubea rugăciunea, postul și milostenia, fiind harnică și înțeleaptă.
La 16 ani ea s-a căsătorit cu Gheorghe Osorin, un boier bogat din Murom, și s-a mutat în casa socrilor. Acolo, pentru multele ei însușiri frumoase, socrii i-au încredințat gospodăria, pe care Iuliana o administra cu înțelepciune. Cei doi soți au fost binecuvântați cu 13 copii și au lucrat întreaga viață la dobândirea mântuirii, sub buna îndrumare a duhovnicului lor.
Chiar ți după ce s-a căsători, Sfânta Iuliana a înmulțit rugăciunea și milostenia. Ea se ruga până târziu și lucra în timpul nopții lucruri din a căror vânzare putea câștiga banii pentru milostenii, fără știrea casnicilor săi. De asemenea, ea era ascultătoare față de soțul și de socrii ei, dar și blândă și înțelegătoare cu slugile sale. Fiul său povestește că într-o noapte diavolii au înfricoșat-o în timpul rugăciunii, dar Sfânta s-a rugat fierbinte Sfântului Ierarh Nicolae care i-a venit grabnic în ajutor.
Sfânta Iuliana a rămas statornică în credința sa chiar dacă Bunul Dumnezeu a chemat la El pe 6 din cei 13 copii, necăzând în deznădejde. Dimpotrivă, din dorința de a se ruga mai mult pentru doi dintre fii săi care fuseseră omorâți în chip tragic, Sfânta Iuliana a vrut să plece în mănăstire. La rugămințile soțului său, însă, a înțeles că mai era nevoie de ea în sânul familiei, cei doi învoindu-se să-și trăiască restul zilelor ca frate și soră. După moartea soțului, Sfânta și-a înmulțit și mai mult strădaniile duhovnicești. Când o secetă cumplită a lovită pământul Rusiei, ea a cheltuit toată averea pentru ajutare și hrănirea săracilor și a slugilor sale.
La 12 ani după moartea soțului său, Sfânta Iuliana s-a îmbolnăvit grav, dar nici acum nu a slăbit rugăciunea. Pe 2 ianuarie, înțelegând că i se apropie sfârșitul, ea și-a chemat copiii și slugile și le-a împărtășit ultimele sfaturi, apoi și-a încredințat sufletul în mâinile lui Dumnezeu și a trecut la cele veșnice. Cei prezenți au mărturisit că au văzut o cunună de aur în jurul capului ei, iar încăperea s-a umplut de bună mireasmă.
Înainte de moarte Sfânta Iuliana a cerut să fie înmormântată alături de soțul său, arătând cinstea pe care a purtat-o ea vieții de familie. La câțiva ani de la trecerea Sfintei la cele veșnice, când unul din fiii săi a fost îngropat alături de mormântul ei, s-au găsit sfintele ei moaște izvorâtoare de mir binemirositor. De atunci și până astăzi prin mijlocirea Sfintei Iuliana s-au săvârșit multe minuni, ea devenind ocrotitoarea și grabnica ajutătoare a celor căsătoriți.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.