Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 2 iunie: Sfântul Ierarh Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului și Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna iunie, în ziua a doua, pomenim pe Sfântul Ierarh Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului
Acest Sfânt s-a născut în Constantinopol, pe vremea păgânului împărat Constantin Copronim, din părinți vestiți, având dregătorie înaltă la curțile împărătești: iar tatăl său a murit în surghiun, pentru dreapta credință în Sfintele icoane.
Fiul său, cinstitul Nichifor, a crescut în duhul dreptei credințe și, trecând vârsta copilăriei și învățând bine, a fost așezat, la Curte, în locul tatălui său, ca sfetnic împărătesc, păstrând rânduiala de mirean. La al șaptelea Sinod a toată lumea (787), el a luat parte, ca împuternicit împărătesc, pentru stingerea ereziei luptătorilor împotriva Sfintelor icoane, drept care, era fericit și binecuvântat de Sfinții părinti ai Sinodului.
După Sinod, socotind că toate sunt trecătoare, ca pleavă și ca pânză de păianjen, Sfântul a ieșit din cetate și a mers la un loc liniștit, lângă Bosforul Traciei. Aici, fără a lua încă chipul monahicesc, zidind o biserică și adunând monahi, se îngrijea de mântuirea sufletului său, petrecând în viață aspră și în rugăciuni. Și a rămas acolo până în zilele lui Nichifor împăratul, când, Sfântul Tarasie, patriarhul Constantinopolului, ducându-se către Domnul, fericitul Nichifor a fost ales la patriarhie, cu toate că era încă mirean.
Deci, venind Leon Armeanul la împărăție, acesta s-a ridicat împotriva Sfintelor icoane și împotriva dreptei credințe. Dar cu neputință este să spunem și să scriem, câte a zis, cu îndrăzneală, către păgânul și spurcatul împărat, părintele nostru Nichifor. Că, sfârșitul a fost mânia și iuțimea împăratului, cât și izgonirea din scaun a fericitului Nichifor, aruncarea lui în temniță și surghiunul. Împăratul a poruncit să nu aibă nimeni voie să-l vadă sau să-l mângâie, chinuindu-l cu foame, cu sete și cu bătăi, ca să lepede Sfintele icoane. Și așa a rămas viteazul suflet, chinuindu-se, până când acest ticălos împărat Și-a lepădat sufletul său, tăiat fiind de ai săi, în biserica cea din Far. Iar fericitul Nichifor, fiind mulți ani supărat de neputințe, de grele pătimiri și de bătrânețe, și-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu, la șaptezeci de ani, petrecând nouă ani în arhierie și treisprezece ani în izgonire.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava
Sfântul Mucenic Ioan a fost cu neamul din slăvita și marea cetate Trapezunta, de lângă Marea Neagră. El călătorea prin multe cetăți și făcea multă neguțătorie. Deci, oarecând, călătorind el în corabie, vrăjmașul diavol, văzându-l rugându-se lui Dumnezeu și postind, miluind și mângâind pe cei ce pătimeau de boli în corabie, și pizmuindu-l, a ridicat asupra lui pe Stăpânul corăbiei, care era de credința latinească, foarte nemilostiv și fără de omenie, vrând să-i împiedice lui calea mântuirii și să-l despartă de credința lui cea în Hristos. Deci, a început Sfântul Ioan, mergând pe mare, a se învrăjbi cu dânsul, pentru credință. Și au ajuns la Cetatea Albă, cetate care era atunci stăpânită de turci. Și, intrând în cetate, acel rău credincios corăbier a adus pâră mincinoasă înaintea dregătorului cetății, împotriva Sfântului, zicând: “Este o, dregătorule, un bărbat, care a venit aici cu mine și vrea să se lepede de părintească lui predanie și de creștinească credință a se înstrăina și de credința voastră a se apropia și părtaș predaniilor voastre vrea să fie. Pentru care, cu multe jurăminte, s-a făgăduit mie, mergând pe mare. Pentru aceasta, să faci, în grabă, cele de trebuință pentru el, ca să primești mare laudă, fiindcă este de rang slăvit, printre cei dintâi din cetatea Trapezunta”.
Acestea auzindu-le, dregătorul a stat, cu bucurie, la judecată, poruncind să cheme pe Mucenic, cu cinste. Și, dacă a stat Sfântul înaintea dregătorului, acesta a zis către dânsul: “Destule am auzit despre tine, că vrei să te apropii de credința noastră, fiindcă credința noastră atrage pe cei cu gând curat. Iar pe credința voastră, cea creștinească și vrednică de râs, să o lași. Hulește și blestemă credința cea creștinească, cu glas mare, înaintea a tot poporul, ce s-a adunat aici, că pentru aceasta, s-a adunat aci poporul, cu femeile și copiii lor, ca și alții să învețe. Proslăvește pe luminatul soare și, dă cinste luceafărului ce răsare înaintea lui și să le aduci jertfe, pentru care lucru, mare cinste și dregătorie vei primi de la împărat”. Iar Ioan, cel îndrăzneț cu duhul, a răspuns dregătorului: “Să nu fie mie, să mă lepăd de Hristosul meu, însuși Ziditorul soarelui acestuia, pe care tu îl cinstești, ca pe Dumnezeu, cinstea lui Dumnezeu, aducând-o făpturii. Deci lasă tu, rogu-te, dregătorule, înșelăciunea necredinței sufletului tău și primește haina dumnezeiescului Botez, care strălucește mai mult decât soarele, și crede în Domnul nostru Iisus Hristos. Că soarele este făcut a patra zi; cum, dar, crezi în făptură?” Aceste cuvinte auzindu-le, dregătorul s-a aprins de mânie și a poruncit să întindă pe Mucenic la pământ și să-l bată cu toiege ghimpoase, fără milă. Iar, venind seara, a poruncit să lege pe Sfântul cu două lanțuri și să-l arunce în temniță, până dimineața.
Iar dimineața, a doua zi, a stat dregătorul și judecătorul acela, cu chip de fiară, la judecată, poruncind să aducă pe Mucenic. Și, stând înaintea lui, Sfântul, cu fața luminată și cu sufletul vesel, s-a minunat dregătorul de strălucirea feței lui și a început, cu multă măgulire a îndemna pe Mucenic. Iar Sfântul, rămânând de neclintit, a răspuns chinuitorului: “Sunt creștin”. Deci, păgânul, ca o fiară răcnind, a poruncit, îndată să întindă pe Mucenic la pământ și, mai cumplit, să-l bată. Slugile se schimbau, bătând pe Sfântul, iar acesta șoptind cu buzele, făcea rugăciuni. După aceasta a poruncit să lege pe Mucenic de coada unui cal nărăvaș și sălbatic și unul din ostași să încalece pe el și pe ulițele cetății să alerge, cât va putea calul. Și aceasta făcându-se, a fost târât Sfântul prin toată cetatea. Iar un oarecare, batjocorind pe Mucenic, a luat o sabie și, ajungând pe Sfânt, îndată i-a tăiat capul. Și așa s-a despărțit capul de trup, lăsând să zacă la locul acela trupul Sfântului, neluat în seamă, împreună cu capul. Și nimeni din creștini nu îndrăznea a se atinge de moaștele Mucenicului. În noaptea aceea, însa, multe făclii s-au văzut arzând la moaștele Sfântului Mucenic. Și, trei bărbați luminați, cântau cântări negrăite, cădindu-l și un stâlp de foc se vedea deasupra trupului Sfântului. Această minune multi au văzut-o. Iar cineva, care avea casa aproape de mult pătimitorul trup, socotind că preoții creștinilor vor să-l ia și să-l îngroape, a luat un arc cu săgeți și, întinzându-l, a voit să săgeteze pe unul din ei. Dar arcul și săgeata s-au lipit de mâinile lui și a petrecut asa toată noaptea. Și, făcându-se ziuă, acei bărbați minunați și făcliile, s-au făcut nevăzute. Și oameni de toate vârstele ș-au adunat, ca să vadă pe acel ticălos săgetător. Iar el mărturisea tuturor, ceea ce i s-a întâmplat. Și așa a primit slobozire de pedeapsa lui.
Și dregătorul, aflând de această minune și mult temându-se, a poruncit creștinilor să îngroape trupul Sfântului, iar ei, luându-l, l-au îngropat la loc cinstit. După aceasta, latinul acela, care dăduse pe Sfânt la chinuri, a voit, ticălosul, să-l fure și în patria sa să-l ducă. Deci, într-una din nopți, venind cu ai săi și săpând locul, voia să ia moaștele. Însă, în aceeași noapte s-a arătat mucenicul lui Hristos Ioan, preotului bisericii aceleia, zicându-i: “Scoală degrabă și aleargă la biserică, că iată, vor să-mi fure trupul”.
Și, îndată, preotul, sculându-se, cu grăbire a alergat la locul acela și a aflat mormântul săpat și trupul Sfântului gata să fie luat. Și, chemând poporul cel credincios, preotul a spus cele ce se făcuseră și toți au proslăvit pe Dumnezeu, Cel ce proslăvește pe Sfinții Săi. După aceasta, a pus cinstitele moaște ale Sfântului în altar, aproape de Sfânta masă, și au petrecut acolo mai mult de șaptezeci de ani. Și neîncetat se arătau ziua și noaptea, fel de fel de arătări, deasupra trupului Mucenicului.
Deci, a venit aceasta în auzul binecredinciosului și de Hristos iubitorului, marelui domn Alexandru cel Bun, cel ce stăpânea, atunci toată Moldovalahia și partea mării aceleia. Acesta, fiind iubitor de Mucenici, împreună cu sfatul preasfințitului arhiepiscop și mitropolit Iosif, cel ce ocârmuia atunci Biserica, îndată a trimis boieri, cu destulă oaste, la Cetatea Albă. Iar ei, cu grăbire și cu mare cinste, au adus moaștele Mucenicului. Și, primindu-le cu vrednică cinste, împreună cu toți slăviții boieri, cu mitropolitul și cu tot clerul și poporul, l-au așezat în sfânta Mitropolie din Suceava, cetatea de scaun a Moldovei, în anul 1402. Acolo, Sfântul făcea felurite tămăduiri, precum și până astăzi se dau tămăduiri de la mormântul său, tuturor celor ce aleargă la dânsul cu credință. Iar, după o vreme, mutându-se domnia și mitropolia, din Suceava la Iași, au fost duse și sfintele moaște acolo.
Iar în anul 1686, din pricina tătarilor, s-au mutat sfintele moaște din Iași, în țara leșească, de către Dosoftei mitropolitul. Iar întoarcerea acestor sfinte moaște a fost în anul 1783, după 97 de ani, prin dumnezeiască pronie și s-a făcut la rugămintea episcopului din Radăuți, Kir Dositei.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.