Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 2 martie: Sfântul Sfințit Mucenic Teodot, episcopul Cirenei; Sfântul Mucenic Isihie Sincliticul; Sfinții Mucenici Nestor și Tribimiu; Sfântul Nicolae Planas, ocrotitorul celor căsătoriți; Sfântul Mucenic Troadie; Sfinții 440 de Mucenici; Sfântul Cuvios Agaton și Sfântul Cuvios Ioachim Papoulakis din Ithaka.
În luna martie, în ziua a doua, pomenim pe Sfântul Sfințit Mucenic Teodot, episcopul Cirenei
Acesta s-a născut creștin în Galatia din Asia Mică și a trăit în vremea păgânului împărat Licinius (307-324). Deprinzând din tinerețe înțelepciunea și faptele bune creștinești, Sfântul Teodot propovăduia cu multă însuflețire cuvântul Domnului și aducea pe mulți la credință. A mers până și în insula Ciprului, unde, pentru marea lui evlavie și pentru râvnă cu care propovăduia credința, a fost ales episcop în Cirena Ciprului.
Și era atunci vreme de prigoană împotriva creștinilor și stăpân în Cipru era cruntul dregător Savin, iar Sfântul episcop Teodot mustra, cu îndrăzneală, pe închinătorii la idoli, propovăduind că Hristos este adevăratul Dumnezeu. Și dorea sufletul său să mărturisească, pătimind pentru Hristos. Deci, prins fiind și adus în fața dregătorului, acesta îl îndemna să lepede credința în Hristos și să se întoarcă la cinstirea idolilor. Dar Sfântul Teodot a mărturisit temeinicia credinței creștinilor și deșertăciunea închinării la idoli.
Și a fost bătut și, întins pe lemn, i s-a strujit trupul gol cu ghiare de fier, de curgea sângele șiroaie din el. Iar, la îndemnul dregătorului, răspundea: „De-ar fi să-mi zdrobești toate oasele, nu voi înceta să mărturisesc că, numai credința în Hristos duce pe oameni la mântuire.”
Deci, a fost întins pe un pat de fier înroșit în foc și, bătându-i cuie în tălpi, l-au silit să alerge, dar Sfântul a rămas neclintit în credința sa. Și, fiind ținut în temniță, a rămas acolo, până când, venind marele Constantin la împărăție, acesta a dat porunca să înceteze prigonirea creștinilor. Deci, fiind eliberat, Sfântul s-a întors la episcopia sa, păstorind, cu și mai aprinsă grijă și vrednicie, pe credincioșii săi, timp de încă doi ani de zile.
Și așa s-a mutat la cer, în ziua de 2 martie, Sfântul Teodot, purtând îndoita cunună de mucenic și de arhiereu al lui Hristos. Dumnezeului nostru slavă!
Despre viața pe larg a Sfântului Mucenic Teodot puteți citi aici.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Mucenic Isihie Sincliticul
Acesta a trăit pe vremea împăratului Maximilian, fiind întâiul slujitor al palatului împărătesc și făcând totodată parte și din senat. După porunca împăratului ca toți creștinii care erau în armată, dacă nu se vor lepăda de Hristos, să fie dezbrăcați de uniformă și să petreacă viață de rând, Isihie a fost dezbrăcat de veșmintele cele de mult preț cu care era îmbrăcat, a fost îmbrăcat mai departe cu o haină proastă de lână fără de mâneci și a fost dus ca să trăiască laolaltă cu femeile. După aceasta, împăratul chemându-l la sine l-a întrebat dacă nu se rușinează că a fost coborât din cinstea de magistru la felul acela de viețuire cu totul necinstit, de vreme ce el, ca împărat, nu poate să așeze pe creștini în vredniciile și la puterea pe care Isihie o avea mai înainte. Dar sfântul Isihie spunând că cinstea din veacul acesta este trecătoare și că numai cinstea pe care o are cineva înaintea Domnului Hristos este veșnică și nesfârșită, împăratul a poruncit să i se lege o piatră de moară de gât și să fie aruncat în râul care se cheamă Oronte și în care sfântul și-a găsit sfârșitul său fericit.
Tot în această zi, pomenim pe Sfinții Mucenici Nestor și Tribimiu
Acești sfinți erau de fel din cetatea chiverioților din Pergam. În vremea împărăției lui Decius cel nelegiuit, fiind aduși de închinătorii de idoli înaintea conducătorilor cetății și mărturisind pe Hristos au fost chinuiți în multe chipuri; dar pentru că au rămas neînduplecați în credința lor, li s-au tăiat capetele cu sabia.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Nicolae Planas, ocrotitorul celor căsătoriți
Acesta s-a născut în insula Naxos, din părinți binecredincioși, primind la botez numele Nicolae. Din fragedă pruncie a avut o aleasă înclinație spre cele duhovnicești, fiind adesea găsit în paraclisul Sfântului Nicolae, aflat pe moșia părinților, unde, înfășurat într-un cearșaf, petrecea timp îndelungat cântând toate cântările bisericești știute de dânsul.
După adormirea tatălui său, pe când Nicolae avea 19 ani, se mută împreună cu mama și sora sa în Atena, iar la vârsta de 28 de ani se căsătorește, dobândind un copil. În 1879, este hirotonit diacon, iar în 1884, preot.
După plecarea soției sale la cele veșnice, vreme de 50 de ani a liturghisit zilnic, timp în care nu s-a îmbolnăvit niciodată, de la opt dimineața, până la două sau trei după-amiaza. Frânt de oboseală, mergea pe la casele celor apropiați ai săi și se odihnea puțin, așezat într-un fotoliu. Seara, la ora nouă, ajungea la una dintre biserici unde începea privegherea. Mânca în fiecare zi doar seara, iar în toate posturile mânca fără untdelemn. De praznice, cânta paraclisele lor până la Odovanie.
Bucuria și viața sa au fost să slăvească pe Dumnezeu ziua și noaptea, să săvârșească Liturghii, privegheri, Vecernii, Paraclise, agheazmă, Sfinte Masluri, Parastase. Diferitele bisericuțe unde liturghisea Sfântul Părinte erau pentru mulți mângâiere și scăpare.
Ani întregi purta cu sine pomelnicele primite în fiecare zi. Din nemăsurata sa iubire pentru cei trecuți la cele veșnice, avea pomelnice îngălbenite de vreme, la care adăuga mereu altele, pe toate citindu-le cu purtare de grijă părintească, la fiecare Liturghie. Astfel, prin râvna sa, mulți vor fi dobândit loc în Împărăția Cerurilor.
Ajuta familii nevoiașe, văduve, orfani, mai ales pe văduvele tinere, deoarece sărăcia le împingea la stricăciune, tineri să-și plătească studiile. Șoferii de taxiuri îl duceau fără bani, știind că acela care îl ducea pe Sfântul Părinte se bucura de mult câștig în ziua aceea.
Din tot ce făcea și vorbea, se vedea că nu are nici o idee despre sfințenia sa, căci lacrimile pentru păcatele lui nu lipseau din ochii lui, deși încerca să trăiască ascuns și singur.
Toate neajunsurile din partea oamenilor le primea cu îndelungă răbdare, tăcere și rugăciune, Dumnezeu de multe ori săvârșind minuni cu nevoitorul său plin de simplitate.
Astfel petrecu Sfântul Părinte o jumătate de veac, fără zgomot, neștiut de nimeni, însă avându-i în inima sa pe toți, făcând din inima Atenei adevărată pustie și umplând-o cu mireasma rugăciunii, precum sihaștrii de odinioară pustia.
În anul 1932, Sfântul Nicolae Planas pleacă la cele veșnice, fiind înmormântat, iar la vreme rânduită fiind aflat nestricat, răspândind bună mireasmă și săvârșind mulțime de minuni celor ce i se roagă cu credință.
Trecerea sa în rândul sfinților s-a săvârșit la 23 iulie 1992.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Mucenic Troadie
Sfântul Troadie a fost copilul din Neocezareea a cărui pătimire a fost văzută cu proorocească vedere de Sfântul Grigorie al Neocezareei, pe când se ascundea de prigoană într-un oarecare munte din pustie. Pentru că odată, săvârșindu-și obișnuitele sale rugăciuni către Dumnezeu, se făcu întru uimire și, tulburându-se foarte, a stat nemișcat și tăcut multă vreme, ca și cum ar fi căutat la oarecare vedenie.
Iar după vreme destulă s-a luminat cu fața și, umplându-se de bucurie, a început a mulțumi lui Dumnezeu cu mare glas și a cânta cântare de prăznuire, grăind: Bine este cuvântat Domnul, Care nu ne-a dat spre vânare dinților lor. Și l-a întrebat diaconul: „Care este, părinte, pricina schimbării tale, că acum ești tulburat și apoi
Sfântul răspunse: „Am văzut, fiule, o vedenie minunată: un copil mic luptându-se cu un diavol mare și, biruindu-l, l-a trântit la pământ”. Diaconul n-a înțeles cele grăite, și a zis sfântul iarăși: „Acum un oarecare copil creștin, cu numele Troadie, fiind adus Ia judecată înaintea tiranului, după multe munci grele, a fost ucis pentru Hristos și s-a dus la ceruri dănțuind. Deci, mai întâi mă tulburam, căci mă temeam să nu-l biruiască muncile și să se lepede de Hristos. Dar acum, văzându-l că-și săvârșește nevoința muceniciei și se duce la cer, mă bucur! ” Diaconul, auzind acestea, se minuna cum sfântul vede cele ce se fac departe, ca și cum ar fi aproape.
Tot în această zi, pomenim pe Sfinții 440 de Mucenici
Aceștia au pătimit în Italia de la longobarzi. Despre ei scrie Sfântul Grigorie Dialogul, papă al Romei, în cartea III, cap. 27 și 28, zicând: „Mai înainte de acești cincisprezece ani, precum mărturisesc cei ce au fost atunci, pe patruzeci de lucrători de pământ robindu-i longobarzii, care năvăliseră asupra stăpânirii Romei, îi sileau să mănânce cu dânșii din cărnurile cele jertfite idolilor. Dar ei n-au voit a se atinge de mâncărurile cele necurate, măcar că vedeau pedeapsa cea cu moartea, pentru că au iubit veșnica viață mai mult decât pe cea vremelnică. Si, pentru că stăteau cu credință în a lor mărturisire, toți au fost junghiați.
Deci toți s-au făcut mucenici pentru Hristos, ca să nu mâhnească pe Ziditorul lor cu gustarea din cele jertfite idolilor, primipd mai bine să-și sfârșească viața prin sabie.
In acea vreme și pe alții, ca la patru sute de suflete, i-au prins longobarzii și au adus spre jertfi diavolului un cap de capră, după obiceiul lor și, jucând împrejur, cântau cântece spurcate. Și plecându-și grumazii, se închinau și se rugau acelui cap de capră, și sileau pe robiții lor să facă la fel ca dânșii.
Atunci toată mulțimea celor robiți și-au ales mai bine, prin moarte vremelnică, să câștige viața cea fără de moarte, decât să asculte porunca lor și, închinându-se împreună cu dânșii diavoleștii jertfe, să trăiască viață nelegiuită. Căci grumazul pe care îl închinau totdeauna Ziditorului lor, n-au voit să-l plece zidirii. Pentru aceasta, prinzându-i vrăjmașii și aprinzându-se cu mare iuțime, pe toți i-au ucis cu săbiile, deoarece n-au putut să-i aibă părtași înșelăciunilor lor”.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Agaton
Cuviosul Agaton a trăit în pustiul Egiptului. El era înțelept cu mintea și fără de preget cu trupul și se îndestula cu toate: și cu lucrul mâinilor și cu hrana și cu îmbrăcămintea. Se zicea pentru dânsul, că de multe ori s-a mutat, având numai la brâu cuțitașul cu care spinteca smicelele. Odată a făcut ava Agaton vreme multă zidind o chilie împreună cu ucenicii lui și după ce au sfârșit ei chilia, au venit apoi să șadă în ea. Și a văzut bătrânul în săptămâna dintâi lucru ce nu-i folosea și a zis ucenicilor săi: „Sculați-vă, să mergem de aici” Iar ei s-au tulburat, zicând: „Dacă avea socoteală de a ne muta, pentru ce am făcut atâta osteneală zidind chilia? Si smintindu-se oamenii asupra noastră, iarăși o să zică: «Iată, iarăși s-au mutat nestatornicii» Și văzându-i pe ei împuținați cu sufletul, le-a zis lor:
Deși se vor sminti vreunii, însă iarăși se vor zidi alții, zicând: «Fericiți sunt unii ca aceștia, că pentru Dumnezeu s-au mutat și toate le-au defăimat». Însă cel ce voiește să vină, să vină, căci eu mă mut”. Și s-au aruncat ei pe sine la pământ, rugându-se până când au fost iertați să călătorească împreună cu dânsul.
Ava Petru zicea că era odată la chilia lui ava Agaton și a venit către acesta un frate, zicând: „Voiesc să locuiesc cu frații; deci spune-mi, cum voi locui cu ei? ” Zis-a lui bătrânul: „Ca în ziua dintâi, când intri la dânșii, așa să păzești străinătatea ta în toate zilele vieții tale, ca să nu ai îndrăzneală cu dânșii”. Zis-a ava Macarie lui: „Si ce face îndrăzneala?” Zis-a lui bătrânul: „Asemenea este îndrăzneala cu arșița cea mare, care când se face, toți fug de la fața ei, și rodul pomilor îl strică”. Zis-a ava Macarie lui: „Așa de cumplită este îndrăzneala? ” Și a zis ava Agaton: „Nu este altă patimă mai cumplită decât îndrăzneala; căci ea este maică și născătoare a tuturor patimilor. Si lucrătorul trebuie să se păzească de îndrăzneală, măcar singur de va fi în chilie. Căci știu un frate locuind multă vreme în chilie și având un pătișor, a zis că s-a mutat din chilie, necunoscând pătișorul acela. Unul ca acesta este lucrător și luptător”.
Se spunea pentru ava Agaton, că trei ani s-a ostenit, ținând o piatră în gura sa, până când s-a deprins să tacă. El și ava Amun, atunci când vindeau vreun vas, o dată spuneau prețul și ceea ce li se dădea, luau tăcând cu liniște. Si iarăși, când voiau să cumpere ceva, ceea ce li se spunea, dădeau în tăcere și luau vasul, negrăind nimic.
Odată mergea pe un drum cu ucenicii lui și unul dintr-înșii găsind un păhăruț de lemn verde pe drum, a zis bătrânului: „Părinte, poruncește să-l iau”. Iar bătrânul s-a uitat la el minunându-se și i-a zis: „Tu l-ai pus acolo?” Si a răspuns fratele: „Nu!” Și a zis bătrânul: „Cum dar vrei să iei ceea ce nu ai pus? ” Un alt frate a venit la ava Agaton, zicând: „Lasă-mă să locuiesc cu tine”. Si mergând pe drum a găsit puțin săpun si l-a adus la el. Si a zis bătrânul: „Unde ai găsit săpunul?” Zis-a fratele: „Pe drum l-am găsit, când umblam și l-am luat”. Zis-a lui bătrânul: „Dacă ai venit să locuiești cu mine, cum ai luat ceea ce n-ai pus? ” Si l-a trimis să-1 ducă de unde l-a luat.
Altădată s-au dus unii la ava Agaton auzind că are dreaptă și mare socoteală. Și vrând să-l cerce de a sa mânie, i-au zis lui: „Tu ești Agaton? Am auzit pentru tine că ești curvar și mândru”. Iar el a zis: „Ei bine, așa este”. Și i-au zis lui: „Tu ești Agaton bârfitorul și clevetitorul?” Iar el a zis: „Eu sunt”. Au zis iarăși: „Tu ești Agaton ereticul?” Iar el a răspuns: „Nu sunt eretic”. Și l-au rugat pe el, zicând: „Spune-ne nouă, pentru ce atâtea câte ți-am zis ție le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai suferit?” Zis-a lor: „Cele dintâi asupra mea le scriu, căci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvântul acesta eretic este despărțire de Dumnezeu și nu voiesc să mă despart de Dumnezeu”. Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteală și s-au dus zidiți, adică folosiți.
A fost întrebat ava Agaton: „Ce este mai mare: osteneala cea trupească, sau păzirea celor dinlăuntru?” Iar bătrânul a zis: „Omul este asemenea unui pom; deci, osteneala cea trupească este frunza, iar păzirea celor dinlăuntru este roada. Si fiindcă, după ceea ce este scris: tot pomul care nu face roadă bună, se taie și înfoc se aruncă, arătat este că pentru roadă este toată osârdia noastră, adică pentru păzirea minții. Dar este trebuință și de acoperământul și podoaba cea de frunze, care sunt ostenelile cele trupești”.
Un frate a întrebat pe ava Agaton pentru păcatul curviei și i-a răspuns aceluia: „Mergi, aruncă neputința ta înaintea lui Dumnezeu și vei avea odihnă”.
Iarăși l-au întrebat pe el frații, zicând: „Care faptă bună, părinte, între petreceri, are mai multă osteneală?” Zis-a lor: „Iertați-mă, eu socotesc că nu este altă osteneală, ca rugăciunea către Dumnezeu. Căci totdeauna când voiește omul să se roage, voiește vrăjmașul să-l oprească pe el, căci el știe că nu se împiedică de altceva, fără numai de rugăciunea cea către Dumnezeu. Si toată petrecerea pe care o va face omul, răbdând întru dânsa, dobândește odihna. Iar rugăciunea până la răsuflarea cea mai de pe urmă, are nevoie de nevoință” .
Ava Agaton spunea: „Călugărul nu trebuie să lase conștiința să-l învinuiască în nici un lucru”. Si mărturisea despre sine: „Niciodată nu m-am culcat să dorm având ceva asupra cuiva, nici am lăsat pe cineva să se culce, să doarmă având ceva asupra mea. Aceasta, pe cât am putut”. Iar când vedea vreun lucru și voia gândul lui să-l judece, cuviosul își zicea Iuiși: „Agatoane, să nu faci tu aceasta! Și așa se liniștea gândul lui”. Căci îi sfătuia pe frați, zicând: „Mâniosul, măcar de va scula vreun mort, nu este primit la Dumnezeu” .
Ava Agaton iubea pe ava Alexandru, care era nevoitor și blând. Și s-a întâmplat ca toți ucenicii lui să-și spele hainele în râu, iar ava Alexandru spăla încet. Ceilalți frați au zis bătrânului: „Fratele Alexandru nu face nimic”. Si vrând să-i odihnească, i-a zis lui ava: „Frate Alexandre, spală-le bine căci sunt inuri” Iar el dacă a auzit, s-a mâhnit. Și după aceasta l-a mângâiat pe el bătrânul, zicând: „Au doară, nu știm, că bine faci? Dar acestea ți le-am spus înaintea lor, ca să odihnesc cugetul lor cu ascultarea ta, frate”.
Zis-a ava Agaton: „De-mi va fi cineva foarte iubit și voi cunoaște că mă duce în vreo greșeală, îl înlătur de la mine”.
Zis-a lui iarăși: „Omul trebuie să ia aminte în tot ceasul la judecata lui Dumnezeu” .
Oarecari frați vorbind pentru dragoste, ava Iosif a zis: „Oare noi știm ce este dragostea?” Si spunea pentru ava Agaton că avea un cuțitaș și a venit la el un frate și l-a lăudat și nu l-a lăsat să iasă până ce nu a luat cuțitașul.
Se povestește pentru ava Agaton, că se silea să facă toate poruncile și când trecea în corabie, el întâi apuca lopata și când mergeau la dânsul frații, îndată după rugăciune, mâna lui punea masa, căci era plin de dragostea lui Dumnezeu. Căci zicea ava Agaton: „De mi-ar fi fost cu putință să găsesc un bubos să-i dau trupul meu și să iau pe al lui, bucurie aș fi avut, căci aceasta este dragostea cea desăvârșită” .
Odată, venind în cetate să-și vândă vasele, adică lucrul mâinilor sale, a găsit pe un om străin, lepădat pe uliță și bolnav, neavând cine să-l caute. Si a rămas bătrânul cu dânsul luând o casă cu chirie și din lucrul mâinilor sale plătea chiria, iar ce-i mai rămânea cheltuia la trebuința bolnavului. Si a petrecut patru luni, până când s-a vindecat bolnavul. Si așa bătrânul s-a dus la chilia sa cu pace.
A intrat odată ava Agaton în cetate să-și vândă puținele vase și a găsit pe lepros lepădat în cale. l-a zis lui leprosul: „Unde te duci? ” Și i-a răspuns ava Agaton: „În cetate, să vând niște vase”. Zis-a lui leprosul: „Fă milostenie, de mă ia acolo! ” Si luându-l pe spatele său, l-a dus în cetate. I-a zis lui acesta: „Unde vei vinde vasele tale, acolo să mă pui”. Și a făcut bătrânul așa. Si după ce vindea un vas, zicea bubosul: „Cu cât l-ai vândut?” Și-i răspundea: „Cu atâta”. Și-i zicea iarăși: „Cumpără-mi o plăcintă”. Și-i cumpăra. Și iar vindea alt vas. Si îi zicea leprosul iarăși: „Dar acesta cucât? ” Și-i răspunse bătrânul: „Cu atâta”. Și-i zicea: „Cumpără-mi acest lucru”. Și-i cumpăra. Deci după ce a vândut toate vasele și voia să se ducă, i-a zis bubosul: „Te duci? ” Si i-a răspuns lui:
„Da!” Și i-a zis din nou: „Fă iarăși milostenie de mă du unde m-ai găsit!” Și luându-l pe spatele lui, l-a dus la locul lui. Și i-a zis lui: „Binecuvântat ești, Agatoane, de Domnul în cer și pe pământ”. Și ridicând ochii săi, pe nimeni n-a văzut; că a fost îngerul Domnului care a venit să-l ispitească.
Iar când era să se săvârșească ava Agaton, a petrecut trei zile, stând cu ochii deschiși și nemișcați. Iar frații care ședeau lângă dânsul, l-au întrebat, zicând: „Părinte Agatoane, de ce privești așa?” Grăit-a lor acela: „Stau înaintea judecății lui Hristos”. Zis-au lui părinții: „Au doară și tu te temi de judecată?” Preacuviosul Agaton răspunse:
Am petrecut în paza poruncilor Domnului, după puterea mea; dar, fiind om, cum să știu dacă lucrul meu este plăcut lui Dumnezeu?” Zis-au lui frații: „Dar nu nădăjduiești spre lucrurile tale cele bune pe care le-ai făcut plăcând lui Dumnezeu? ” Sfântul răspunse: „Nu nădăjduiesc, până ce nu voi întâmpina pe Însuși Dumnezeu. Că alta este judecata lui Dumnezeu și alta a oamenilor”. Iar când au vrut să-l mai întrebe alt cuvânt, le-a zis lor: „Faceți bine și nu mai grăiți acum cu mine, căci n-am vreme”. Zicând aceasta, și-a dat duhul cu bucurie în mâinile lui Hristos.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Ioachim Papoulakis din Ithaka
Cel între sfinți părintele nostru Ioachim Vatopedinul (de asemenea, cunoscut sub numele de Papoulakis) sau Sfântul Ioachim din Ithaca este prăznuit de Biserica Ortodoxă pe 2 martie (data adormirii lui) și 23 mai (data descoperirii sfintelor sale moaște).
Sfântul Ioachim Papoulakis din Ithaca s-a născut în anul 1786 în cătunul Kalyvia, din Ithaka, Grecia din părinți bine-credincioși, Angelos și Agnes. Mama sa însă a murit la o vârstă foarte fragedă, iar tatăl său s-a recăsătorit. Mama lui vitregă a fost geloasă pe pruncul Ioan (numele de botez al Sfântului Ioachim), fiind bine cunoscut faptul că ea îl chinuia. Acest lucru l-a silit să învețe răbdarea de la o vârstă fragedă și să se ascundă ore întregi de aceasta, citind Sfintele Scripturi și rugându-se într-un mic paraclis cu hramul Sfântul Spiridon din apropierea casei lor.
Mai apoi, tânărul Ioan, urmând modelul tatălui său, a devenit corăbier. Într-una din călătoriile sale, a vizitat Muntele Athos, unde, aprinzându-se de râvnă pentru cele sfinte, a rămas la Mănăstirea Vatopedi și a devenit călugăr, primind numele de Ioachim.
În anul 1827, Sfântul Ioachim s-a întors la Ithaca și a slujit în biserica de acolo până la sfârșitul vieții sale. A trecut la Domnul în pace la 2 martie 1868.
A fost canonizat în anul 1998 și continuă până astăzi să lucreze multe minuni, așa cum făcea încă din timpul vieții pământești.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.