Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 2 septembrie: Sfântul Mucenic Mamant; Sfântul Ierarh Ioan Postitorul, arhiepiscopul Constantinopolului; Cei 3680 Sfinți Mucenici care au pătimit în Nicomidia și Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Kaluga. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna septembrie, în ziua a doua pomenim pe Sfântul Mucenic Mamant
Pe vremea lui Auirelian împăratul (270-275) creștinii erau siliți să jertfească idolilor. Și era în cetatea Gangra un bărbat, om ales din sfatul cetății, anume Teodot și avea soție pe Rufina. Și de vreme ce nu au jertfit idolilor, au fost trimiși în Cezareea Capadochiei, la dregătorul Faustus. Și au fost aruncați de acesta în temniță. Și Rufina era însărcinată. Deci, știindu-și neputința trupului său și cruzimea chinurilor, Teodot se rugă cu osârdie Domnului că mai bine să moară înainte de chinuri, decât să se lepede cumva de credința din pricina lor. Și a fost auzit de Dumnezeu și a murit, iar Rufina, urmând pe soțul ei, după ce a născut pruncul, a murit și ea. Și înștiințându-se de aceasta o femeie, de bun neam, Amia, din cetate, mergând la temniță, a îngropat trupurile Sfinților, iar pe prunc l-a luat ca fiu al ei că îi era și drag, măcar că cinci ani n-a vorbit. Iar după aceea, multă vreme zicea numai mama în limba siriană; de aceea s-a și numit Mamant.
Deci, ajungând el în vârstă, după moartea mamei sale Amia, a fost silit și el să jerfească idolilor, dar nesupunându-se, a fost dat la chinuri. Și a fost răpit de îngeri în munte, unde, cu porunca lui Dumnezeu, mulgea ciutele sălbatice și, făcând brânza o împărțea săracilor. L-au prins însă și l-au chinuit și la fiare l-au dat, dar a rămas neatins. Iar la sfârșit, cu sulița l-au străpuns. Și curgând sângele din el ca apa, s-a așezat într-o peșteră, afară din cetate, ca să se odihnească. Și acolo și-a dat duhul, cu bucurie, în mâinile Domnului.
Tot în această zi pomenim pe Sfântul Ierarh Ioan Postitorul, arhiepiscopul Constantinopolului
Cel între sfinți Părintele nostru Ioan a fost pe vremea împăraților Iustin, Tiberie și Mavrichie, născut în Constantinopol. Mai întâi a fost lucrător de aur, bărbat dreptslăvitor, iubitor de săraci, primitor de străini și temător de Dumnezeu. Acesta l-a primit pe un călugăr, anume Evsevie din Palestina, și petrecea cu dânsul. Odată, ducându-se el pe cale, mergea călugărul de-a dreapta lui Ioan și, iată, un om necunoscut i-a zis: „Nu ți se cade, Părinte, să mergi de-a dreapta celui mare!”, Dumnezeu înainte vestind spre dânsul că i se va încredința arhieria cea mare.
Auzind călugărul aceasta, a spus fericitului Eutihie, Patriarhul Constantinopolului, iar Patriarhul l-a sfătuit pe Ioan să se călugărească, fiind vrednic de clerul bisericesc. Stând la rugăciune în biserica Sfântului Lavrentie, i s-a întâmplat lui că a văzut o descoperire ca aceasta: mulțime de sfinți se veseleau în altar și toți erau îmbrăcați cu haine albe și strălucitoare și cântau o prea frumoasă cântare; iar un oarecare a ieșit purtând un vas, din care, luând, împărțea la mulțimea săracilor care se adunaseră și vasul nu se mai deșerta. Iar unul din săraci de strâmtorare striga: „Doamne, miluiește, până când nu se poate deșerta această pungă!”. Și îndată punga a rămas deșartă. Această vedenie a avut-o cuviosul și, venindu-și în fire, se mira de ceea ce văzuse. Aceasta, precum socotesc, însemna rânduiala lui ce avea să fie și milostivirea cea mare către săraci.
După multă vreme Eutihie, Patriarhul Constantinopolului, a murit și cu voia lui Dumnezeu a fost ales Ioan, ca un vrednic la hirotonisire, dar nu voia, până ce a văzut o vedenie înfricoșată în acest fel: De o parte vedea cum marea se înălța până la cer și era un cuptor înfocat înfricoșat; iar pe de altă parte, mulțime de îngeri grăind astfel către dânsul: „Nu primești scaunul? Altul va fi, iar tu vei fi muncit de noi toți”. Unele ca acestea zicându-i îngerii cu îngrozire, s-a supus fără de voia lui și l-au ales patriarh al Constantinopolului.
El a avut postire desăvârșită și viață curată cu toată fapta bună, până la sfârșit, lucru pe care îl mărturisesc minunile lui. Odată marea învăluindu-se foarte mult, Sfântul Ioan a alinat-o, cu rugăciunea și cu semnul Crucii. Pe un orb, anume Ioan de la Gaza, l-a luminat, punând pe ochii lui o părticică din trupul lui Hristos și zicând: „Cel ce a tămăduit pe cel orb din naștere, Acela să te tămăduiască și pe tine”, și îndată a văzut orbul.
Odată, când era ciumă mare în Constantinopol, cu voia lui Dumnezeu, cuviosul se ruga să-Și întoarcă Dumnezeu dreapta Sa mânie. Și a poruncit unui credincios slujitor al său să ia două vase, unul plin de pietricele mărunte, iar altul deșert, și să stea toată ziua în locul unde se scoteau cei morți, și să-i numere, mutând pietricelele din vasul cel plin în cel deșert. Numărând slujitorul, a aflat în prima zi trei sute douăzeci și trei de morți, și a spus Sfântului. Atunci el a proorocit că moartea va înceta, lucru care se arăta în fiecare zi. A doua zi, servitorul stând și numărând în același loc, a aflat mai puțini scoși din cei morți, a treia zi și mai puțini, iar la o săptămână a încetat cu desăvârșire secera morții năpraznice, după proorocia Sfântului și cu rugăciunile lui.
Înfrânarea lui era în acest fel: șase zile nu gusta hrană, iar a șaptea zi gusta numai puțin din verdețurile grădinii, din pepeni, din struguri sau din smochine. Așa i-a fost hrana lui în toți anii arhieriei. De dormit dormea foarte puțin, și atunci, șezând cu pieptul lipit de genunchi, înfigând o andrea într-o lumânare aprinsă și când ajungea focul lumânării la andrea, cădea andreaua într-un lighean și se scula. Iar de se întâmpla să nu audă sunetul andrelei, toată noaptea următoare o petrecea fără de somn. În rugăciune și în nevoințe multe petrecea neîncetat, luptându-se cu patimile. De multe ori a întors înapoi năvălirile barbarilor și a izbăvit cetatea din pierzare cu rugăciunea și cu postul. Turma sa și-a păzit-o de vrăjmașii văzuți și nevăzuți și era foarte milostiv; tatăl sărmanilor, hrănitorul săracilor, izbăvitorul celor năpăstuiți și râvnitor de Dumnezeu, dezrădăcinând toată răutatea.
Odată, într-o zi de vineri, i s-a spus Sfântului că dimineață va fi alergarea cailor și era sâmbăta Cincizecimii. Deci a răspuns Sfântul: „Alergarea cailor în sfânta zi a Rusaliilor să nu fie”. Și căzând în genunchi, s-a rugat lui Dumnezeu să fie vreun semn pentru înfricoșarea și stricarea unui lucru ca acela, care s-a și făcut. Pentru că, făcându-se adunarea la locul unde era obiceiul și începând alergarea și priveliștea, din văzduh s-a iscat furtună cumplită cu tunete și fulgere, cu ploaie cu piatră mare, încât toți de frică au fugit.
Mai avea cuviosul putere și asupra duhurilor necurate pe care le izgonea din oameni. O femeie, având bărbat îndrăcit, l-a dus la un sihastru în pustie, iar acela i-a zis: „Mergi la Prea Sfințitul Ioan, Patriarhul Constantinopolului, că acela poate să-ți tămăduiască bărbatul!” Făcând aceasta, femeia și-a câștigat dorirea, pentru că luându-și bărbatul tămăduit cu rugăciunile cuviosului, s-au dus bucurându-se la locul lor. Mulți bolnavi câștigau tămăduiri și la multe femei se dezlegau legăturile nerodirii, cu rugăciunile lui.
Păscând bine cuvântătoarea turmă până la bătrânețe, a ajuns la fericitul sfârșit și a trecut de la pământ la cereștile lăcașuri. În timp ce era dus sfântul lui trup, a venit la dânsul, spre sărutare, Nil, slăvitul eparh, și, plecându-se, l-a sărutat. Iar Sfântul, mort fiind și toți văzând și mirându-se, a șoptit oarecare cuvinte la urechea lui Nil eparhul, pe care el nu le-a spus nimănui. Deci, l-au îngropat pe el înăuntrul altarului bisericii Sfinților Apostoli, ca pe un vrednic, slăvind și binecuvântând pe minunatul între sfinți Dumnezeu, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh. Amin.
Tot în această zi pomenim pe Cei 3680 Sfinți Mucenici care au pătimit în Nicomidia
Cei trei mii șase sute optzeci de sfinți au venit de bunăvoie din Alexandria în Nicomidia ca să pătimească pentru Hristos, în timpul împărăției lui Diocletian și Maximian. Pentru că, ucis fiind Sfântul Petru, arhiepiscopul Alexandriei, ucigașii aceluia au crezut în Domnul cu toți casnicii lor și cu mulți alții, care s-au sârguit să moară pentru Hristos.
Deci, luându-și femeile, copiii și toate rudeniile, au mers în Nicomidia și, stând înaintea împăratului, au strigat: „Suntem creștini!” Auzind aceasta, Diocletian s-a tulburat și mai întâi cu îmbunări îi îndemna să se lepede de Cel răstignit. Apoi, nesupunându-se ei, a poruncit ostașilor să-i taie cu săbiile înaintea lui și în prăpastia muntelui să-i arunce. Iar după mulți ani, prin minunile pe care le făceau sfinții mucenici, se aflară cinstitele lor moaște.
Tot în această zi pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Kaluga
Cugetare despre cum se descoperă puterea lui Dumnezeu adesea prin lucrurile neînsuflețite și aparent mici
Viața Bisericii Ortodoxe ne pune înainte nenumărate exemple despre cum Atotputernicul Dumnezeu își descoperă puterea Lui adesea prin lucrurile neînsuflețite și aparent mici, mai ales prin acele lucruri care sunt semne ale întrupării, vieții și Patimilor Stăpânului Iisus Hristos.
Aceste lucruri socotite de mulți „mici”, sunt crucile, icoanele Maicii Domnului și ale Sfinților, apa sfințită, uleiul sfințit, sfântul mir, anafura și toate celelalte.
Iată unul dintre aceste exemple: în anul 1748 a avut loc o minune care s-a făcut prin Icoana Maicii Domnului, în casa unui boier pe nume Khitrov, în apropiere de orașul rusesc Kaluga.
Două dintre slugile boierului care într-o zi au avut ascultarea de a face rânduiala amănunțită în podul conacului, au dat la un moment dat, în lucrul lor, de o țesătură înfășurată pe care desfăcând-o, au aflat pictat pe ea cu o mare măiestrie și frumusețe, chipul unei femei. Chipul strălucea în jur sfințenie și evlavie.
Una dintre slugi era smerită și tăcută, pe când cealaltă vorbăreață și plină de slavă deșartă. Femeia smerită, privind chipul din pânză, l-a numit: „Egumena”. Evdokia, femeia cea vorbăreață și de nimic, al cărei nume s-a păstrat, nu a vrut să cinstească acest nume și a râs de cea smerită cu bădărănie. Spre a da mai multă forță bădărăniei ei drăcești, ea a scuipat asupra icoanei, în clipa aceea ticăloasa Evdokia a căzut la pământ, cu membrele trupului contorsionate, rămânând fără văz și fără auz și scoțând spume la gură.
În noaptea aceea Maica Domnului s-a arătat părinților nefericitei Evdokia, arătându-le ce s-a întâmplat cu fiica lor. Ea le-a poruncit să cheme un preot care să meargă și să se roage înaintea acelei icoane aflate în pod, să o stropească pe fată cu apă sfințită și așa se va vindeca.
Când s-au făcut toate acestea, Evdokia s-a vindecat și de atunci și-a mai îmbunătățit viața, făcându-se mai smerită.
Aceasta a fost minunea icoanei Maicii Domnului, aflate în podul unui conac de lângă Kaluga.
Icoana aceasta a fost dusă apoi într-o biserică din Kaluga, unde se află și astăzi, izvorând multora tămăduiri.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.