sinaxar 20 aprilie
Distribuie

Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 20 aprilie: Sfântul Apostol Zaheu; Sfântul Ierarh Teotim, episcopul Tomisului; Sfântul Cuvios Teodor Trihina; Sfinții Mucenici Victor, Zotic, Zinon, Achindin și Severian; Sfântul Sfințit Grigorie, patriarhul Antiohiei și Sfântul Cuvios Atanasie, întemeietorul Mănăstirii Schimbarea la Față de la Meteora, și Cuviosul Ioasaf. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…

În luna aprilie, în ziua douăzeci, pomenim pe Sfântul Apostol Zaheu

Sfântul apostol Zaheu era un vameș (preceptor) bogat din Ierihon. Și, cum era mic de statură, s-a urcat într-un sicomor ca să-L vadă pe Mântuitorul trecând. După Înălțarea Domnului, sfântul Zaheu l-a însoțit pe sfântul Petru în călătoriile lui. Tradiția spune că el a devenit episcop în Cezareea Palestinei, unde a și murit în pace.

Evanghelia (Luca 19:1-10) povestește întâlnirea lui Zaheu cu Hristos în duminică dinaintea începerii Triodului, numită Duminica lui Zaheu.

Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Ierarh Teotim, episcopul Tomisului

Fericitul episcop Teotim I era de neam daco-roman, autohton din Dacia-Pontică. El este considerat cel dintâi dascăl și părinte duhovnicesc al sfinților Ioan Cassian și Gherman, cu care era contemporan, format în tinerețe în aceeași mănăstire din „hotarele Cassienilor și ale peșterilor”. Această mănăstire, care a dat călugări cărturari și sporiți în fapte bune, era o adevărată vatră monahală de sfințenie, de trăire și de profundă teologie din eparhia Tomisului, confirmată de înaltul nivel spiritual, teologic și literar la care au ajuns cei trei sfinți daco-romani contemporani, Ioan Cassian, Gherman și Teotim I, supranumit de istoricii paleocreștini „Scitul” și „Filosoful”.

Acest episcop urcă pe scaunul eparhiei Tomisului, pe la anii 385-390, după mutarea din viață a episcopului Gherontie. Ca episcop al Tomisului este amintit pentru prima dată în anul 392, de fericitul Ieronim, în celebra sa lucrare: De viris illustribus, (Despre bărbați iluștri), despre care spune că era păstor strălucit, cu mare dragoste de Dumnezeu și de oameni, teolog învățat și scriitor talentat și neobosit. El afirmă că „a scris scurte tratate (cărți) sub formă de dialoguri, în stilul vechii elocințe”, ceea ce dovedește vasta sa cultură în retorica și filosofia antică, greacă și latină. Apoi, fericitul Ieronim încheie cu aceste cuvinte despre Teotim: „Aud că scrie și alte lucrări”.

Unele fragmente din scrierile Sfântului Teotim se păstrează în lucrarea Sfântului Ioan Damaschin, „Paralele sfinte”, din care reiese că „a scris omilii la unele texte Evanghelice”. Istoricul Sozomen scrie despre el că era „scit” (daco-roman) de neam, că „traiul îi era modest” și că era un taumaturg (vindecător de boli). Iar Socrate, alt istoric paleocreștin, spune că fericitul episcop Teotim I „era cunoscut de toți – împărați, episcopi, călugări, credincioși și barbari (adică păgâni) -, pentru evlavia și corectitudinea vieții sale”. Prin scrierile sale patristice, Sfântul Teotim I este considerat „creatorul Filocaliei românești”. În gândirea sa a fost, desigur, influențat de Sfântul Ioan Gură de Aur și de părinții capadocieni. Sfântul Teotim I vorbește foarte frumos despre liniștea minții și a inimii.

Sub păstoria Sfântului Teotim I mănăstirile și sihăstriile din Dobrogea secolului IV, renumite prin asceză și isihie (liniște), au trăit o epocă de aur, devenind în secolele V-VI cunoscute în întreg imperiul prin vestiții „călugări sciți”, răspândiți atât la nord de Dunăre până în Carpați, cât și la sud până la Ierusalim, Constantinopol, Roma și Africa. Bazilicile înălțate de el, ale căror ruine și astăzi se văd, erau mari și frumos ornamentate cu mozaicuri, ceea ce dovedește numărul impresionant de credincioși, precum și frumusețea cultului și arhitecturii secolelor IV-V.

Ca misionar, Sfântul Teotim I era tot atât de râvnitor pentru Hristos ca și înaintașii săi. El avea mult de suferit din partea „barbarilor” migratori, pe care reușea să-i îmblânzească cu greu prin daruri, prin rugăciuni și prin sfințenia vieții sale. Din această pricină păgânii îl numeau „zeul romanilor”.

Sfântul Teotim „Scitul” era binecunoscut împăratului Arcadie și mai ales Sfântului Ioan Gură de Aur, căruia îi era prieten devotat. În anul 399, marele patriarh i-a trimis fericitului Teotim călugări misionari „pentru nomazii sciți de la Istru”, adică pentru huni. În anul 400 Sfântul Teotim I ia parte la un sinod local în Constantinopol, convocat de Sfântul Ioan Gură de Aur, împotriva învățăturii eretice a episcopului Antonin al Efesului. În anul 403 Sfântul Teotim I era din nou în Constantinopol și lua apărarea marelui patriarh și dascăl a toată lumea, Sfântul Ioan Gură de Aur, împotriva acuzațiilor aduse de Sfântul Epifanie al Ciprului, dovedind prin aceasta adânca legătură duhovnicească dintre sfântul episcop străromân Teotim I și Sfântul Ioan Gură de Aur.

Pe la sfârșitul primului deceniu al secolului V, Sfântul episcop Teotim I s-a strămutat cu pace din viața aceasta, la cereștile locașuri. Pentru viața sa curată, pentru opera sa misionară și pentru credința sa dreaptă cu care a mărturisit pe Hristos, Biserica Ortodoxă l-a trecut în rândul sfinților și se face pomenirea lui la 20 aprilie. În „Acta Sanctorum” se spun următoarele despre Sfântul Teotim I: „La Tomis, în Scithia, se face pomenirea Sfântului (Theotimos) episcopul, pe care l-au cinstit chiar barbarii necredincioși, pentru sfințenia și minunile lui”.

Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Teodor Trihina

Cuviosul Părintele nostru Teodor, cel numit „Trihina”, adică „Părosul”, a fost născut și crescut în cetatea Sfîntului Constantin, fiu de părinți bogați. Lăsîndu-și părinții și bogăția, pentru slava lui Dumnezeu, s-a dus într-o mănăstire pustnicească și s-a făcut monah. Și avea o viață atît de aspră și atît și-a slăbit trupul, încît la față era asemenea unui mort, pentru că în toate nopțile se lupta cu gerul, stînd la rugăciune, neacoperindu-și capul niciodată. Purta numai o haină aspră de păr, de aceea s-a numit „păros”. Însă și mănăstirea aceea pustnicească, în care cuviosul petrecea viață aspră, după denumirea lui de „Trihina”, a fost numită „păroasă”.

Sfântul Teodor a luat de la Dumnezeu putere asupra diavolilor și, făcînd multe minuni, s-a dus către Domnul. Și nu numai în viața sa, ci și după mutarea sa făcea minuni. Pentru că izvora din sfintele lui moaște mir de tămăduire binemirositor, cu care se tămăduiau toate bolile și se goneau diavolii, spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru. Amin.

Tot în această zi, pomenim pe Sfinții Mucenici Victor, Zotic, Zinon, Achindin și Severian

In vremea în care Diocletian, răucredinciosul împărat, a pornit mare și înfricoșată prigonire și munci asupra creștinilor, atunci a fost prins și Sfântul și multpătimitorul Gheorghe. Si muncit fiind tare, făcea după aceea minuni preaslăvite, pe care văzându-le, mulți au crezut în Hristos. Si îndată cei ce credeau, erau munciți de mâinile păgânilor: unii în temniță se trimiteau, alții cu foc se ardeau, iar alții cu sabia se tăiau, dintre care au fost și acești sfinți mucenici: Victor, Zotic, Zinon, Achindin și Severian, care văzând pe Sfântul Gheorghe legat pe roată și nicidecum vătămat, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos și îndată cu sabia li s-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Sfințit Grigorie, patriarhul Antiohiei

Acest Cuvios Părinte Grigorie a fost egumen în mănăstirea ce se numea Faran, care era în muntele Sinai și Rait. Iar la patriarhie a fost mai înainte însemnat de la Dumnezeu, precum se scrie în Limonariul preasfințitului Sofronie, patriarhul Ierusalimului:

Ava Gheorghe armeanul, ucenicul lui Ava Serghie, ne-a spus, zicând: „Mult m-a silit Ava Grigorie, care era egumen al lavrei Faranului, ca să-l duc la Ava Serghie, și am mers cu dânsul la stareț într-acea vreme când petrecea în pustie lângă Marea Moartă. Și văzându-l pe el starețul, l-a sărutat și l-a primit cu foarte mare dragoste. Si, aducând apă, i-a spălat picioarele și toată ziua a vorbit cu dânsul pentru folosul sufletului, iar a doua zi l-a liberat. Iar după ce s-a dus Ava Grigorie de la Ava Serghie, am zis către stareț:

«Stii, părinte, că m-am smintit, căci pe mulți episcopi, presbiteri și alți părinți am adus la tine și la niciunul dintre aceia nu ai spălat picioarele, fără numai lui Ava Grigorie». Și mi-a răspuns mie starețul: «Nu știu cine este Grigorie; dar știu că pe patriarh l-am primit în peștera mea, pentru că l-am văzut purtând omofor și ținând Sfânta Evanghelie în mâini»”

Acestea le-a zis Ava Serghie cu proorocesc duh despre Ava Grigorie, căci după cinci ani, prin judecățile lui Dumnezeu, a fost ales patriarh în cetatea lui Dumnezeu, Antiohia. Iar oarecare stareți ziceau despre Ava Grigorie, patriarhul cetății lui Dumnezeu, cum că avea mai ales aceste fapte bune: milostenia, nepomenirea de rău, lacrimile, ba încă mai avea și milostivire mare spre cei ce greșeau și multe alte fapte bune. O mărturie despre aceasta dă despre dânsul preasfințitul Sofronie, patriarhul Ierusalimului, zicând:

„Deci vrednic este un bărbat ca acesta, fericitul Grigorie, patriarhul Antiohiei, a fi pomenit între cei sfinți și cuvioși, căci și la patriarhie fără voie a fost luat și sfântă viață a petrecut în Iisus Hristos Domnul nostru, Căruia se cuvine slava în veci”. Amin.

Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Atanasie, întemeietorul Mănăstirii Schimbarea la Față de la Meteora, și Cuviosul Ioasaf

Cuviosul părintele nostru Atanasie s-a născut pe la anul 1302 în Noul Patras al Ipatiei din părinți nobili, dar a rămas orfan de mic. El a fost crescut de un unchi și a arătat mare râvnă pentru învățătură. Deși nu avea bani să plătească profesori vestiți, stătea să asculte la ferestrele acestora, încât i-a făcut pe ei să-l primească fără plată la învățătură. Descoperind apoi adevărata filozofie în Sfântul Munte, a vrut să se facă călugăr, dar fiind prea tânăr, nu a fost primit. A mers așadar în Constantinopol, unde i-a cunoscut pe Sfântul Grigorie Sinaitul și pe Sfântul Isidor, viitorul patriarh, care i-au lăudat râvna. Fugind însă de slava deșartă, s-a dus din nou la Muntele Athos, unde s-a călugărit la vârsta de 30 de ani. Apoi, neputând să se liniștească din pricina năvălirii piraților turci, a trebuit să plece în Tesalia, într-un ținut sălbatic, cu stânci foarte mari, făcute parcă pentru pustnicie. Acolo a întemeiat vestita mănăstire a Schimbării la Față, pe o stâncă uriașă cu numele Meteora, care le întrecea pe celelalte în înălțime. Apoi a pus rânduiala mănăstirilor cu viață de obște de la Sfântul Munte și a strâns în jurul lui mulți ucenici, chiar și de la Athos. Deci dobândind darul înaintevederii și al profeției, a călăuzit multe suflete spre mântuire și s-a mutat la Domnul în anul 1380.

Urmașul lui a fost Sfântul Ioasaf, care era prinț din dinastia sârbească Nemania. Acesta, când i-a venit rândul să împărățească, a lăsat lumea și a fost îmbrăcat de Sfântul Atanasie în haina călugărească, urmându-l mai apoi la cârmuirea mănăstirii sale.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *