Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 20 februarie: Sfântul Ierarh Leon, episcopul Cataniei, făcătorul de minuni; Sfântul Cuvios Visarion; Sfântul Ierarh Agaton, episcopul Romei și Sfântul Sfințit Mucenic Sadoc, episcopul Persiei, și cei împreună cu dânsul. Despre viețile lor pe scurt, puteți citi în continuare…
În luna februarie, în ziua douăzeci, pomenim pe Sfântul Ierarh Leon, episcopul Cataniei, făcătorul de minuni
Acest Sfânt se trăgea, cu neamul, din Ravena (Italia), din părinți cu bunăstare și credincioși, și a trăit pe vremea împărăției lui Constantin, nepotul lui Iraclie (641-668). Și era prețuit de toți, pentru curăția vieții sale, pentru nevoință și grijă de suflete ce avea, pentru duhovnicească lui înțelepciune și pentru multe faceri de bine, pe care, fără preget, le împărțea în jurul său. Drept aceea, trecând după lege prin toate sfințitele trepte, cu dumnezeiască alegere, a fost hirotonit episcop al cetății Catania, care este în insula Sicilia, unde se află și vulcanul Etna, din care, până astăzi, se pogoară și curge foc.
Deci, Sfântul Leon, strălucea înaintea tuturor, luminând sufletele date în grija sa, ajutând pe orfani și pe văduve și îngrijind de toți cei săraci și nevoiași, încât și de darul facerii de minuni s-a învrednicit. Că numai cu rugăciunea a surpat la pământ un idol. Asemenea, a ridicat o mare și frumoasă biserică în cinstea bunei, biruitoarei Muceniță Lucia, apărătoarea Siciliei. Apoi, luând îndrăzneală ca un leu – după numele său – a intrat în foc cu vrăjitorul Eliodor, care strică sufletele oamenilor, cu vrăjile lui, legându-l numai cu epitrahilul său, iar focul, arzând de tot pe vrăjitor, pe Sfântul Leon, dimpotrivă, l-a păzit neatins …
Și ajungând vestea despre el până la Constantinopol, împăratul i-a trimis o scrisoare, rugându-l să se ostenească a veni până la dânsul. Și, ducându-se, l-a primit împăratul cu multă cinste, cuprinzându-i picioarele și cerând binecuvântare și rugăciune de la Sfântul. Și s-a întors de acolo, încărcat de multe daruri de la împărat. Și, venind la scaunul său, Sfântul a împărțit săracilor toate cele primite, nepăstrând nimic pentru el.
Și a păstorit mulți ani, cu părintească dragoste, mitropolia Cătăniei, pe mulți aducându-i de pe căile pierzaniei, pe mulți ajutându-i, fără să-i întrebe, de ce neam sunt ori de cred în Hristos, făcându-se, tuturor, toate, după cuvântul Apostolului.
Și, ajungând la adânci bătrânețe, s-a mutat la Domnul, iar moaștele lui au fost așezate în biserica Sfintei Lucia, de dânsul zidită, unde el face minuni și după moarte.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Visarion
Acest cuvios părinte al nostru Visarion s-a născut trupește în Egipt. După ce s-a făcut mai mare și a fost învățat Sfintele Scripturi, a strălucit întru inima lui lumina cea sfântă. Pentru aceasta din fragedă vârstă a iubit pe Dumnezeu foarte, neîntinând în nici un fel sfântul botez pe care-l primise în pruncie. Astfel, suindu-se într-un loc pustiu, se nevoia ca fiind fără de trup; și defăimând trupul ca ceva stricăcios, a supus tot răul binelui și a avut ajutor pe Dumnezeu, pe Care îl iubea. Păzind curat chipul lui Dumnezeu, cu toată puterea săvârșea aceleași lucruri ca și proorocii cei mari, cei care au vorbit cu Dumnezeu aievea. Astfel dacă Moise, temelia tuturor proorocilor, prin lemn a prefăcut apele cele amare în ape dulci, închipuind Crucea Domnului, ca să liniștească pe iudeii ce cârteau, acest fericit, mergând odată cu ucenicul său pe cale, neavând apă și fiind arși de sete, prin însemnarea Crucii în văzduh, a prefăcut apa mării, din sărată și cu neputință de băut în apă dulce și rece și bună de băut; din care și îndestulându-se împreună cu alții mulți, au mulțumit lui Dumnezeu. Și tot astfel după cum Iosua Navi, oarecând, biruind pe Amalic a oprit soarele din drumul său, până ce a înfrânt pe dușmani, și acest fericit, aflându-se odată într-un loc oarecare și spre folosul multora vorbind și fiind vremea spre seară, cerând de la Dumnezeu, a oprit soarele până ce a săvârșit învățătura. A coborât apoi apă din cer, ca și Ilie, de mai multe ori, când unii au cerut de la el aceasta. Proorocul Elisei, oarecând, cu cojocul lui Ilie a trecut Iordanul, fără să se ude; iar fericitul acesta în loc de Iordan a trecut Nilul, folosindu-se în loc de cojoc de semnul crucii. Asemenea și alte semne făcând cu puterea Crucii, și până la adânci bătrâneți slujind lui Dumnezeu, s-a mutat către veșnicele locașuri.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Ierarh Agaton, episcopul Romei
Acest cuvios părinte al nostru și făcător de minuni Agaton era din Italia, fiu de părinți creștini, cucernici și bine cinstitori, care, ostenindu-se, l-au învățat toată Scriptura cea de Dumnezeu insuflată și folositoare. Căci atât de mult s-a folosit și s-a umilit, încât, după ce au murit părinții săi, a adunat toată bogăția lor și chemând odată pe săraci le-a împărțit-o pe toată și s-a dus la o mănăstire, unde s-a făcut monah. Și îmbrăcându-se în chipul îngeresc, slujea lui Dumnezeu ziua și noaptea, făcând rugăciuni pentru lume. Și se nevoia atât de mult spre fapta bună, iar fapta bună nu se ascunde, a ajuns papă al Romei. Și bine împodobind această vrednicie, în pace s-a mutat către Domnul.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Sfințit Mucenic Sadoc, episcopul Persiei, și cei împreună cu dânsul
După sfârșitul pătimirii Sfântului Simeon, episcopul Persiei, a luat scaunul său Sfântul Sadoc, în cetățile Persiei, care se numeau Salic și Ctisefon. Într-una din zile, Sfântul Sadoc a văzut un vis înfricoșător și, sculându-se, a chemat clerul său, adică preoții și diaconii, căci se ascundeau toți de frica împărătească, și a început a le spune: „Am văzut în această noapte în vis o scară, al cărei vârf ajungea la cer și pe dânsa stătea Sfântul episcop Simeon în mare slavă și a strigat cu mare glas către mine, care stăteam pe pământ: «Suie-te la mine, Sadoc, suie-te și nu te teme, că eu m-am suit ieri, iar tu suie-te acum». Aceasta am văzut și am auzit și cred că voi fi prins și chinuit pentru Hristos, iar ceea ce zicea, că eu m-am suit ieri, iar tu suie-te acum, înseamnă că el a pătimit în anul trecut, iar eu în acest an voi fi muncit și ucis” .
Atunci a început a învăța clerul său: „Frații mei cei iubiți și părinților, să iubim pe Dumnezeu din tot sufletul și pe Domnul nostru Iisus Hristos cu tot gândul și, îmbrăcându-ne în zaua credinței, nu ne vom teme de nici un rău. Pentru că, de va veni asupra noastră moarte și junghiere, să nu ne spăimântăm, ci fiecare din noi să stea ca un bun ostaș al lui Hristos; căci de vom muri, vom muri desăvârșit, iar de vom trăi, vom trăi ca cei drepți, însă să murim pentru Mântuitorul nostru. Iar de este sabia pricinuitoare vieții veșnice, apoi să nu ne temem de sabie, ca să primim viața veșnică; până ce este ziuă. Să ne nevoim la lucru ca să ne îmbogățim cu nestricăcioasele bunătăți si să câștigăm cinstea și slava cea nesfârșită în cereasca împărăție și să lăsăm celui de pe urmă neam creștinesc numele nostru slăvit. Fraților, să ne rugăm Dumnezeului nostru, ca degrabă să aducă la împlinire vedenia mea; pentru că cel ce este duhovnicesc, acela cu bucurie, cu dorire și cu dragoste mare așteaptă mucenicească moarte pentru Hristos și nu se teme, fiind gata. Iar pentru cel trupesc, ceasul morții este înfricoșat și plin de spaimă. Oamenii care sunt îmbunătățiți caută singuri cu sârguință și cu mărime de suflet o moarte ca aceasta, ca printr-însa să moștenească viața veșnică; iar cei ce sunt leneși și neîngrijiți, aceia, văzând moartea, se ascund. Cei ce iubesc pe Dumnezeu, vin la Dumnezeu; iar cei ce iubesc lumea, în lume petrec. Deci, aceia se dezleagă din trup cu bucurie și veselie, iar aceștia rămân în viața aceasta, pentru primejdii și pentru suspinuri”.
În anul al doilea al prigonirii, a venit împăratul Persiei, Savorie, în cetățile Salic și Ctisefon, cele ce s-au spus mai înainte, și a fost clevetit la dânsul Sfântul episcop Sadoc, al cărui nume se tâlcuiește «prieten împărătesc»; căci cu adevărat iubea pe cerescul împărat Hristos din tot sufletul și din toată tăria sa, fiind înfrânat desăvârșit, plin de credință si de dreptate, și următor Sfântului Simeon, al cărui scaun arhieresc îl moștenise. Deci, trimițând împăratul Savorie ostașii, a prins pe episcop cu clerul său și cu alți mulți creștini și monahi, 128 la număr, și, pe toți legându-i împreună cu lanțuri de fier, i-au închis în temniță într-un loc întunecos și înfricoșător; acolo au pătimit mare necaz și torturi cinci luni, pentru că păgânii slujitori ai împăratului celui fără de Dumnezeu, legând pe fiecare mucenic peste tot trupul cu frânghii subțiri, îl strângeau cu lemne, încât le trosneau oasele și le crăpa pielea și sfinții răbdau durere mare. Iar cei ce îi chinuiau cu nemilostivire le ziceau: „ Închinați-vă soarelui și focului, faceți voia împăratului și veți fi vii”. Iar Sfântul Sadoc le răspundea: „Noi, creștinii, ne închinăm lui Dumnezeu, făcătorul cerului și al pământului. Aceluia slujim din tot Sufletul și cu toată puterea noastră, iar soarelui celui făcut de dânsul nu ne închinăm, nici nu cinstim focul, pentru că Dumnezeu, zidind acelea, le-a dat spre slujba oamenilor. Deci nu vom asculta porunca Împărătească și nu ne vom depărta de Dumnezeul nostru, nici nu ne temem de moarte, care ne trece pe noi din viața aceasta, vremelnică si deșartă, la viața cea veșnică; deci nu zăboviți a ne ucide, nici nu cruțați sângele nostru, care se varsă înaintea ochilor voștri”.
După aceasta, împăratul a zis iarăși: „De nu ascultați porunca mea și de nu faceți voia mea, va veni asupra voastră răul ceas al pierzării voastre”. Iar sfinții au răspuns într-un glas: „Nu vom pieri întru Dumnezeul nostru, nici vom muri întru Hristosul Lui, pentru că ne înviază întru fericita și veșnica viață și ne dă ca moștenire și odihnă împărăția cea fără de moarte. Suntem gata să murim cu osârdie pentru Dumnezeul nostru; pentru că nu ne vom închina soarelui și focului, nici nu vom asculta poruncile împărătești cele păgânești și pline de moarte și pierzanie” .
Iar împăratul, văzând statornicia lor cea tare în credință, a dat asupra lor hotărâre de moarte, ca toți să fie tăiați cu sabia. Iar sfinții, auzind osândirea cea de sabie asupra lor, cu bucurie s-au pregătit de moarte mai înainte și-i duseră afară din cetate. Ei, mergând, cântau cu bucurie: Judecă nouă, Dumnezeule, și alege judecata noastră și de la neamul cel necuvios și de la oamenii nedrepți și înșelători și băutori de sânge izbăvește-ne pe noi, că Tu ești, Dumnezeule, nădejdea noastră.
Si sosind la locul de tăiere, cu un suflet deschizându-și gurile, au zis: „Bine ești cuvântat, Dumnezeule, că ne-ai învrednicit acestui dar și n-ai trecut cu vederea rugăciunile noastre, ci ne-ai dat această preascumpă cunună a muceniciei. Căci știi, Doamne, cât am dorit-o și am căutat-o și binecuvântat este Dumnezeul nostru Unul născut, Fiul darului Tău, Cel ce ne-ai mântuit pe noi și ne-a chemat la viața cea veșnică. Deci, să nu ne lași, Doamne, să ne primejduim în lumea aceasta, ci întărește-ne înaintea Ta și ne spală prin sângiuirile noastre de păcate; căci Tu Însuți ești Dumnezeu preamărit și unul este Fiul Tău și Preasfântul Tău Duh, în veci. Amin”.
Astfel rugându-se sfinții, i-au tăiat necredincioșii și nu înceta doxologia lui Dumnezeu în gurile lor, până ce și cel de pe urmă a fost tăiat. Iar pe cinstitul și slăvitul răbdător de chinuri episcopul Sadoc, l-au dus legat în altă cetate ce se numea Vitlapat și acolo îi tăiară cinstitul și sfântul său cap. Deci s-au sfârșit toți sfinții și slăviții mucenici în pace, lăudând și mărind pe Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, acum și pururea si în vecii vecilor. Amin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.