Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 20 mai: Sfântul Mucenic Talaleu; Sfânta Lidia din Filipi; Sfântul Mucenic Ascalon; Sfântul Cuvios Talasie și Sfântul Cuvios Marcu Pustnicul. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna mai, în ziua douăzeci, pomenim pe Sfântul Mucenic Talaleu
Acest Sfânt a trăit în zilele împăratului Numerian (282-284) în părțile Libanului. Și s-a nevoit de a învățat meșteșugul vindecării bolilor, ca să fie cât mai mult de folos oamenilor. Și avea multă milostivire față de săraci, că, îi căută pe la casele lor și îi vindecă de toate bolile. Iar, pe lângă această faptă bună, mai avea și pe aceea, că le dădea sănătate în dar, fără de arginți.
Și s-a învrednicit și de daruri apostolești, propovăduind cu îndrăzneală pe Hristos, mulțumindu-se, în loc pe plată, să-i aducă pe oameni la credință.
Deci, prin meșteșugul său, atrăgând pe mulți la dânsul, îi tămăduia îndată, atât de neputința trupului, cât și de cea a sufletului, învățându-i să se pocăiască și să-și îndrepteze viața lor. Și umbla din loc în loc, în tot chipul nevoindu-se să întoarcă pe oameni, de la păgâneasca cinstire a idolilor și să-i aducă la dreapta credință.
Deci, pe când el era în Edesa și făcea acolo tămăduire după obicei, a ieșit porunca de la împăratul Numerian, să fie omorâți toți creștinii, ca să se stingă numele lui Hristos. Drept aceea, a fost prins și Talaleu, pe care ostașii l-au dus în fața dregătorului Teodor. Și, mărturisind el, cu îndrăzneală, pe Hristos, mai întâi, l-au bătut și au poruncit să-i găurească gleznele. Și, spânzurându-l de un stâlp i-au făcut trupul, tot, numai o rână, brăzdându-l cu unghii de fier și cu foc, dar n-au putut să-l clintească din credința în Hristos. Dimpotrivă, el le primea pe toate cu mare bărbăție, simțind că avea cu dânsul pe Hristos, Care-i ușura patimile.
Și, tiranul, văzând că în nici un fel nu a putut să-l înduplece pe Sfânt, a hotărât moartea lui și l-a osândit, mai întâi, să fie aruncat la fiare, care lângă el s-au îmblânzit ca mieii, lăsându-l nevătămat. Aceasta văzând, dregătorul a poruncit să li se taie capetele, Sfântului Talaleu și la doi ostași, Alexandru și Asterie, care, prin el, au crezut în Hristos.
Și s-au petrecut acestea în Edesa Egeii, la 20 mai, când în fiecare an, li se face pomenirea Dumnezeului nostru slavă!
Tot în această zi, pomenim pe Sfânta Lidia din Filipi
Treci în Macedonia și ne ajută.” (Faptele Apostolilor 16, 9) – este rugămintea unui bărbat macedonean ce i s-a arătat într-o vedenie Sfântului Apostol Pavel pe când se afla în Troa (în timpul celei de-a doua călătorii misionare). Considerând această vedere glasul lui Dumnezeu, Sfântul Pavel a decis fără întârziere să treacă în cealaltă parte a Europei, în estul Macedoniei, în Filipi, luându-i cu sine și pe cei care îl însoțeau: Timotei, Sila și Luca.
A debarcat în Neapoli (astăzi Kavala) și de acolo a plecat spre Filipi. În afara orașului Filipi și în apropiere de malurile râului Zygaktis era locul de rugăciune evreiesc și acolo Sfântul Pavel a întâlnit un grup de femei muncitoare. Între aceste femei, adunate la râu, Apostolul Pavel a propovăduit pentru prima dată în Europa Cuvântul Evangheliei Domnului.
Femeile temătoare de Dumnezeu au ascultat cu atenție și cu evlavie cuvintele necunoscutului iudeu. Dar dintre acestea cea mai entuziasmată s-a arătat Lidia, o femeie vânzătoare de porfiră, din cetatea Tiatirelor, temătoare de Dumnezeu. „Acesteia Dumnezeu i-a deschis inima ca să ia aminte la cele grăite de Pavel” (Faptele Apostolilor 16, 14).
În interiorul Lidiei s-a produs un cutremur. Inima ei era mereu neliniștită căci nu putea să se jertfească zeilor și zeițelor care se dedau orgiilor. Cunoscuse legea lui Israel care aprinsese în sufletul ei setea de a-L căuta pe Mesia și auzea acum pentru prima dată pe Apostolul Pavel vorbind despre Răscumpărătorul lumii. Lidia a îmbrățișat fără nicio obiecție noua învățătură, a crezut în Hristos și a mărturisit categoric că și ea vrea să devină creștină. Și Sfântul Apostolul Pavel și-a încheiat activitatea sa misionară, iar în apele râului Zygaktis a botezat-o pe Lidia, prima creștină din Europa, primul membru al Primei Biserici Creștine din Grecia. Inima ei s-a umplut îndată de sentimente de recunoștință și mulțumire față de cei care i-au deschis ochii sufletului și invitându-i în casa sa a cerut să-i găzduiască, zicând: De m-ați socotit că sunt credincioasă Domnului, intrând în casa mea, rămâneți. Și ne-a făcut să rămânem.(Faptele Apostolilor 16, 15).
Biserica noastră ortodoxă o cinstește pe Sfânta Lidia ca pe una întocmai cu Apostolii, iar pe locul locul sfânt al botezului ei de pe malul râului Zigaktis s-a ridicat o bisericuță, asemănătoare cu bazilicile paleocreștine din Filippi.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Mucenic Ascalon
Mergând ighemonul Arian din cetatea Ermopol la Antinoi, cetatea Tebaidei, au adus la dânsul în cale pe unul din frații cei credincioși, cu numele Ascalon, pe care văzându-l ighemonul, a zis: „Cine este acesta?” Iar unul din sfetnicii ighemonului, cu numele Apolonid, a zis: „Mi se pare că este creștin” . Atunci ighemonul a zis lui Apolonid: „Întreabă-l pe el”. Apolonid a zis către sfântul: „Cine ești tu? ” Sfântul a răspuns: „Sunt creștin! ” Zis-a către el ighemonul: „Au nu ai auzit poruncile împărătești trimise prin toate țările, ca să fie siliți creștinii să aducă jertfe zeilor? ”
Sfântul Ascalon a răspuns: „Am auzit de acele nedrepte legi, date spre sminteala multora”. Zis-a ighemonul: „Cum defăimezi pe împărați, numind sminteală legile lor cele sfinte și mântuitoare?” Zis-a sfântul: „Fă ce voiești, că eu acele legi nu le am ca pe niște legi, pentru că nu se dau drept și spre folosul de obște, ci spre pierzare și pagubă. Căci ce fel este această lege, ca să zică: «Inchină-te idolului!»?” Zis-a ighemonul: „Au nu-ți ajunge că ocărăști pe împărați, încă și pe zei îi numești idoli? Mă jur pe ei, că de nu-i vei mărturisi că sunt zei și de nu le vei aduce jertfe, apoi vei lua muncile cele pregătite pentru cei neascultători”.
Sfântul a răspuns: „Nu mă tem de îngrozirile tale, ci mă tem a trece cu vederea pe Cel ce a zis: Nu vă temeti de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu-l pot ucide; ci să vă temeți mai ales de Cel ce poate să piardă și trupul și sufletul în gheena. Deci se cade a ne teme de Dumnezeu, Cel ce poate să muncească pe om în veci, iar nu de voi, care munciți numai o parte a omului, adică numai trupul, dar nu în veci, ci puțină vreme” .
Ighemonul a zis: „Primește sfatul cel bun și jertfește zeilor celor fără de moarte, căci, de nu vei asculta, sunt gata muncile și muncitorii”. Sfântul a răspuns: „Să vedem cine dintre noi se va arăta mai tare? Ori tu, cu muncile, mă vei dovedi pe mine, ca să numesc zei pe idoli, ori eu te voi sili pe tine să mărturisești pe Domnul meu Iisus Hristos, Care este adevăratul Dumnezeu și ziditor a toate?”
Deci, mâniindu-se ighemonul, a poruncit să dezbrace pe mucenic și să-l spânzure spre muncire, ca să-l bată și să-l strujească cu unelte de fier. Si, fiind muncit sfântul cu nemilostivire și trupul lui ca niște curele croindu-se și căzând pe pământ, tăcea, nescoțând glas de durere, nici grăind ceva. Iar ighemonul i-a zis: „Oare nu s-a muiat inima ta, ca să jertfești zeilor?” Iar un ritor, cu numele Vizamon, stând de față, a zis: „Moartea, apropiindu-se de el, l-a făcut să-și iasă din minte” . Atunci sfântul, deșteptându-se, îndată i-a răspuns, zicând: „Nici din minte nu mi-am ieșit, nici de Dumnezeu, Ziditorul meu, nu mă depărtez”. Arian a zis: „Oare iarăși te împietrești cu inima? Dar locul acesta, fiind în cale, nu este îndemânatic ca să fii muncit după vrednicie, însă ajutându-ne zeii, vom merge în cetate și acolo vei lua muncile cele vrednice de nesupunerea ta” . Acestea zicând, a poruncit ca îndată să dezlege pe mucenic și să-l ducă înaintea sa.
Si era în cale un râu mare ce se numea Nil, aproape de cetate. Acest râu l-a trecut Sfântul Mucenic Ascalon mai înainte, deoarece ighemonul venea încet în urmă. Iar cetățenii, ieșind în întâmpinarea ighemonului până la râu, au stat împrejurul sfântului care zăcea gol pe pământ, de vreme ce nu putea nici să stea, nici să șadă de răni. Si văzându-l astfel, se umileau, fiindu-le jale de el.
Apoi văzând pe ighemon că ajunge la râu și se așează în luntre, s-au pregătit să-l întâmpine și să-i ureze de bine. Iar sfântul mucenic când a auzit grăindu-se că ighemonul vine cu luntrea, s-a întărit și s-a sculat de pe pământ și, ridicându-și mâinile spre cer, s-a rugat către Domnul, zicând: „Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, pentru care Pătimesc aceste munci și pentru a cărui dragoste stau gol în Priveliștea acestui popor, auzi-mă acum, pentru slava numelui Tău cel sfânt. Întinde mâna Ta cea atotputernică și ține în mijlocul râului luntrea aceea în care șade păgânul judecător, nu-l lăsa să ajungă la malul acesta, până ce te va mărturisi că ești Unul, adevăratul Dumnezeu, Ziditorul și Stăpânul a toate și înaintea a tot poporul va preamări numele Tău cel Sfânt, pe care îl urăște”.
Astfel rugându-se sfântul, deodată luntrea care ducea pe ighemon a stat pe loc și nu putea să se miște din locul acela. Iar ighemonul Arian, văzând acest lucru, se mira, și aducându-și aminte de cuvintele mucenicului, cu care a făgăduit că-l va sili spre mărturisirea lui Hristos Dumnezeu, a zis către ai săi: „Ce vi se pare vouă de aceasta, că luntrea nu se mai mișcă? Oare nu socotiți că aceasta este vrăjirea acestui creștin? ”
Și a poruncit să aducă altă luntre și a șezut în ea. Deci îndată a pornit din locul ei acea luntre din care a ieșit ighemonul, iar aceea în care a șezut, a stat ca pe pământ uscat, neputând să se miște deloc, deși erau vâslași mulți, pânza întinsă și vânt în ajutor. Deci a trimis ighemonul la mucenic, zicând: „Te-ai temut de muncile cu care te-am îngrozit pe tine, de aceea ai făcut cu vrăjile tale să nu pot trece și să intru în cetate”. Mucenicul a răspuns trimisului: „Viu este Dumnezeul meu, că nu se va mișca luntrea în care este Arian, până nu va mărturisi numele Domnului meu Iisus Hristos, precum i-am zis mai înainte! ” Iar trimisul a zis: „Chiar de va mărturisi ighemonul numele Dumnezeului tău precum voiești, dar cum vei auzi tu glasul lui de aici de pe mal, el fiind în mijlocul râului? Căci râul, precum vezi, este foarte lat”. Mucenicul i-a zis: „Să scrie pe o hârtie mărturisirea Domnului meu și s-o trimită la mine și în ceasul acela luntrea va porni și va sosi la mal” .
Deci, întorcându-se trimisul, a spus ighemonului cuvintele mucenicului. Iar ighemonul, luând îndată o hârtie, a scris cu mâna sa niște cuvinte ca acestea: „Unul este cu adevărat Dumnezeu, pe care Ascalon îl cinstește, și nu este altul afară de El. Acela este Ziditorul și Stăpânul tuturor! ” Astfel scriind, a trimis-o lui Ascalon. Iar mucenicul, citind scrisoarea, s-a rugat lui Dumnezeu și îndată luntrea în care era ighemonul a pornit și a ajuns la mal. Și intrând ighemonul în cetate, a șezut la judecată și, punând pe mucenic în fața sa, a zis către dânsul: „Toată puterea ta cea de farmece și urâtă de zei, ai pornit-o asupra mea, fiind pe apă, ca să mă ții acolo, iar eu, pe pământ, voi arăta asupra ta puterea stăpânirii mele” .
Deci îndată a poruncit să-l spânzure gol la muncire și cu făclii aprinse să-i ardă coastele și pântecele, până ce i se va topi tot trupul. Si ars fiind sfântul, el tăcea. Atunci Arian a zis către dânsul: „Ascaloane, precum văd, tu ai să mori acum”. Răspuns-a sfântul: „Chiar de aș muri, însă tot viu voi fi!”
Ighemonul a zis către ai săi: „Să nu ne mai ostenim muncindu-l; văd că este gata să moară pentru credința lui, însă și noi să facem încă ce vom putea”. Și a poruncit să lege o piatră mare de picioarele lui și să-l arunce de viu în adâncul râului. Iar ostașii luându-l, l-au dus la râu. Și mergea în urma lor mult popor, între care erau și mulți creștini ce veniseră să vadă sfârșitul mucenicului și care, aducând bucate, îl rugau pe el să guste. Iar el nu voia, zicând: „Nu voi mai gusta acum din hrana cea stricăcioasă a acestei lumi, că m-am gătit să merg și să iau acelea, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit. Deci, osteniți-vă și voi, fraților, ca să câștigați bunătățile gătite sfinților” .
Astfel grăind sfântul, ostașii l-au pus într-o luntre și, depărtându-se de la mal, au început a lega de picioarele lui o piatră mare. Iar el întorcându-se spre creștinii care stăteau pe mal, le-a zis: „Fiilor, să nu fiți fără de grijă pentru îngroparea mea; însă astăzi și mâine să nu mă căutați, iar a treia zi să veniți în partea de miazănoapte a cetății și, aflând la mal trupul meu cu piatra cea legată, să mă îngropați împreună cu ea”.
Si așa a fost, că a treia zi după înecarea mucenicului, au aflat sfântul lui trup, precum le-a zis lor, cu piatra legată de dânsul, și astfel l-au îngropat cu cinste, slăvind pe Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine cinstea și închinăciunea împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Talasie, care cu pace s-a săvârșit
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Marcu Pustnicul, care cu pace s-a săvârșit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.